SURSE: Premierul Ciolacu merge marți în Israel
Premierul Marcel Ciolacu și-a programat marți o vizită în Israel, au declarat pentru G4Media surse politice. Vizita e organizată pe fondul atacului organizației teroriste Hamas asupra Israelului, în urma căruia au murit sute de cetățeni israelieni, printre care și români.
Din 7 octombrie, când a avut loc atacul sângeros al teroriștilor Hamas pe teritoriul israelian, 4 persoane cu dublă cetățenie, română și israeliană, au murit, iar alte 3 sunt date dispărute.
Sâmbătă, încă două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel au murit, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
De asemenea, Ambasada României la Tel Aviv este în dialog cu autoritățile israeliene pentru verificarea informațiilor cu privire la dispariția unei persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română.
Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel. „Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene pentru verificarea informațiilor cu privire la cetățenii români”, se precizează în informarea MAE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii