UPDATE Meciul Sepsi – U Craiova s-a încheiat 1-0 / Premierul Ungariei, Viktor Orban, a asistat la meci din tribune
Sepsi s-a impus pe teren propriu în fața celor de la U Craiova 1948, scor 1-0, în etapa cu numărul doi din SuperLigă, relatează digisport.ro. La meci a asistat și premierul Ungariei, Viktor Orban. Acesta a făcut mai multe fotografii cu suporterii echipei din Sfântu Gheorghe.
Rondon a marcat unicul gol al meciului în ultimul minut al timpului regulamentar. Cele două formații au încheiat jocul cu câte un fotbalist mai puțin. Mascarenhas a fost eliminat în prelungirile primei reprize, după un fault dur asupra lui Rodriguez, care a fost transportat la spital.
Știrea inițială
Premierul Ungariei, Viktor Orban, asistă din tribune la meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Craiova 1948 care se desfășoară la Sfântu Gheorghe, au declarat pentru G4Media.ro surse prezente la competiție.
Meciul, programat să înceapă la 18.30, are loc în a doua etapă a campionatului național de fotbal. Nu este prima dată când Orban asistă la un meci de fotbal în România, însă este o premieră prezența la un meci din campionatul național.
Potrivit martorilor oculari, prezența premierului Ungariei a mobilizat forțele de securitate de la serviciile speciale. La meci mai sunt prezenți președintele UDMR, Kelemen Hunor, primarul din Sfântu Gheorghe Antal Arpad precum și mai mulți parlamentari și lideri UDMR. În tribune mai sunt prezenți de asemenea mai mulți miniștri ai guvernului Ungariei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu