OFICIAL: Președintele Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe liderii coaliției PSD-PNL-UDMR la ora 12.00 pentru discuții despre revendicările profesorilor
UPDATE 10.21: Administrația Prezidențială a confirmat întâlnirea președintelui Klaus Iohannis la ora 12.00 cu liderii coaliției de guvernare pe tema grevei din educație. Vezi aici agenda președintelui
Update 9.55: Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă va avea loc la ora 12.00 la Palatul Cotroceni, potrivit informațiilor G4Media. Nu e clar dacă va participa și liderul UDMR, Kelemen Hunor, care se află în acest moment la Cluj
Articol inițial: Președintele Klaus Iohannis i-a chemat miercuri la Cotroceni pe cei trei lideri ai coalitiei de guvernare PSD-PNL-UDMR pentru consultări pe tema grevei din educație, au declarat pentru G4Media surse politice.
Invitația președintelui vine după ce acesta s-a întâlnit marți la Palatul Cotroceni cu liderii celor trei mari sindicate din educație.
La întâlnirea de marți, președintele Klaus Iohannis s-a angajat să garanteze încheierea unui eventual acord politic între sindicate și coaliția de guvernare care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale.
Nu e clar la acest moment ce ar urma să conțină acel acord, dat fiind că oferta guvernului e departe de cererile sindicatelor. Mai precis, guvernul a promis doar o primă de 4.000 de lei în acest an pentru cadrele didactice și nici o promisiune pentru anul viitor, în timp ce sindicatele au cerut o creștere de 25% a salariilor încă din iunie, precum și o creștere semnificativă de anul viitor.
În acest moment, salariul unui cadru didactic debutant este de circa 2.400 de lei, printre cele mai mici salarii din tot mediul bugetar.
Liderii sindicaliști au anunțat că vor lua o decizie cu privire la încetarea sau continuarea grevei după consultările cu cadrele didactice din teritoriu. Greva a început pe 22 mai, timp în care elevii nu au făcut cursuri.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii