OFICIAL Nou dosar de corupție pentru Piedone, acuzat că a favorizat o firmă de salubritate / Primarul sectorului cinci a fost reținut pe Aeroportul Otopeni / Piedone a fost dus sub escortă la DNA pentru audieri
Primarul sectorului cinci a fost reținut, vineri dimineața, pe Aeroportul Otopeni, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Piedone a fost dus sub escortă la DNA pentru audieri într-un nou dosar.
Potrivit surselor G4Media.ro, Piedone urma să plece cu un avion cu destinația Germania. Este vorba despre unul și același avion pentru care a fost anunțată în cursul dimineții o alertă cu bombă. Avionul urma să decoleze la ora șase.
UPDATE 16.39: DNA anunță într-un comunicat de presă că Piedone e urmărit penal într-un nou dosar de corupție. El e acuzat că a permis unei firme fără licență să încaseze de la cetățenii din sectorul 5 taxa de salubritate, deși o firmă deținută de Primăria Sector 5 avea dreptul exclusiv de prestare a acestui serviciu.
Comunicatul integral:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 5 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului. În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
- UPDATE 14.50: DNA nu a impus nici o măsură restrictivă pentru Piedone, potrivit informațiilor G4Media
- UPDATE 14.00: Primarul sectorului cinci, Cristian Popescu Piedone, a refăcut filmul reținerii sale pe Aeroportul Otopeni, de unde se pregătea să plece vineri dimineața spre Florența, cu escală la Munchen, la bordul unui avion de linie Lufthansa. Avionul, care urma să decoleze la ora șase, a fost însă reținut la sol în urma unei alerte cu bombă. Curtea de Apel București urmează să pronunțe peste câteva zile, pe data de 3 Mai, sentința definitivă în dosarul Colectiv. (Vezi aici mai multe detalii)
- UPDATE 12.15 La DNA a ajuns și fostul primar al sectorului cinci, Daniel Florea. Acesta este adiat în calitate de martor. El a declarat la intrare că firma primăriei putea primi contractul de salubrizare.
- UPDATE 12.12 Ancheta deschisă de DNA vizează fapte de abuz în serviciu în legătură cu salubrizarea din sectorul cinci, au declarat pentru DNA surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, Piedone a fost ridicat din avionul pentru care s-a dat alarma cu bomba.
- UPDATE 11.09 Potrivit surselor G4Media.ro, destinația finală a primarului sectorului cinci era Italia, în Germania urma să facă doar o escală.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunțe pe data de 3 mai sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
94 comentarii