G4Media.ro

Procurorii au fost înștiințați despre scoaterea lui Mario Iorgulescu din țară abia…

Sursa: captură video

Procurorii au fost înștiințați despre scoaterea lui Mario Iorgulescu din țară abia după ce acesta a trecut granița / Anchetatorii au intenționat joia trecută audierea lui pentru a-l putea pune sub învinuire, dar medicii s-au opus

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au solicitat luni conducerii Spitalului Elias să precizeze care au fost pașii procedurali făcuți în luarea deciziei ca Mario Iorgulescu să fie transferat în străinătate, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Potrivit surselor citate, procurorii au fost informați, telefonic, abia luni dimineață, după scoaterea lui Iorgulescu jr. din țară, despre acest lucru.

Mai mult, anchetatorii au intenționat audierea lui Mario Iorgulescu joia trecută pentru a-l putea pune sub învinuire pentru omor, dar medicii de la Spitalul Elias s-au opus, susținând că starea medicală a pacientului nu permite acest lucru, au mai explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Potrivit acestora, după punerea sub învinuire, procurorii ar fi putut lua și măsuri preventive împotriva suspectului, precum interdicția de părăsire a țării.

UPDATE: Comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul București: 

În contextul discuțiilor existente în spațiul public cu privire la cauza privind accidentul rutier în care a fost implicat Iorgulescu Gino – Mario, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 19 septembrie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino – Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a fost informat cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 septembrie 2019, organele judiciare se vor deplasa la sediul unităţii medicale în vederea efectuării unor activităţi procedurale care vor implica persoana în cauză.

Cu toate acestea, întrucât procurorul de caz a fost informat telefonic de către reprezentanţii spitalului cu privire la un posibil transfer al pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, în cursul zilei de 20 septembrie 2019, s-a decis ca activitatea menţionată anterior să fie efectuată de îndată.

În acest sens, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orei 19:00, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însoţit de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a deplasat la Spitalul Elias în vederea aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei formulate.

Însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu este oportună realizarea acestei activităţi procedurale.

În cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reprezentanţii Spitalului Elias au transmis foaia de observaţie medicală a pacientului, întocmită până la momentul respectiv.

În dimineaţa acestei zile, procurorul de caz a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, context în care a fost solicitată o informare scrisă din partea Spitalului Elias referitoare la procedura de transfer realizată.

Până la acest moment, informarea solicitată nu ne-a fost comunicată.

Precizăm că actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei au avut în vedere şi starea gravă de sănătate a suspectului, astfel cum a fost evaluată de către medicii din cadrul Spitalului Elias, iar transferul acestuia la o clinică din afara ţării nu împiedică desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Mario Iorgulescu, autorul accidentului în care a murit un tânăr de 24 de ani, a fost scos din țară de familie luni dimineață și dus la tratament într-un stat memmbru UE, în ciuda recomandărilor doctorilor de la Spitalul Elias, arată un comunicat al spitalului bucureștean unde a fost internat fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.

Mario Iorgulescu era băut și drogat în momentul în care a produs accidentul. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală: Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la cocaină.

Fiul lui Gino Iorgulescu a produs un grav accident în Capitală, petrecut duminică 8 septembrie, în jurul orei 3.00, pe șoseaua Chitilei. Fiul lui Gino Iorgulescu abia își cumpărase o mașină puternică, marca Aston Martin. Acesta a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 24 de ani, a murit pe loc, Iorgulescu Jr. fiind dus în stare gravă la spital.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Pai atunci medicii vor fi acuzati de favorizarea infractorului si obstructionarea justitiei, zic. Pacat de ei.

  2. Repede sa fentam dosarul, nu?

  3. Mai exact si-au pus asistentele fustele-n cap sau cum?
    Totul e fals la noi: medicii, bolile, softul, legile…
    Ai bani – esti cel mai tare!

  4. Eh, lasati, pana si eu am citit o stire acum vreo 2 zile ca au vrut sa-l scoata din tara, dar se defectase avionul. Dar probabil era week-end si procurorii nu lucrau.
    Succes, sper sa-i toace toti banii lui Gino pe droguri iar pe Gino sa-l trimita la azil dupa ce-l declara senil.

  5. Cine il cunoaste pe gino iorgulescu sa ii spuneti ca fisu are sa imi plateasca 100 g de cocaina si sa imi trimita bani tot la adresa aia

  6. Sunati va rog si la ambasada olandei si intrebati daca vi se permite sa abordati si subiectul cu holandezu degraba zburator. Sa va arate calea de urmat, gradul de contondenta sau mai soft , sa ne lumineze cum numai ei stiu asta cand le convine ceva.

    • Psdist infect, ce treaba are ambasada Olandei cu un olandez pedofil ? Sa faca MAI cerere de extradare, si o sa il trimita politia lor pachet, ca doar nu au vreo mare dragoste olandezii pentru infractori. Spre deosebire de PSD, care iubeste infractorii, îi produce („orice om din PSD îi este frica de dosare penale”), îi elibereaza, le albeste dosarele cu CCR-ul …

  7. Poate vedem si noi cine a dat cu subsemnatul.

  8. „medicii s-au opus „?
    Dar le-au permis parintilor sa-l duca in Italia!
    Am citit pe ADEVARUL reactia ofensata la aparitiile din presa a mamei lui Mario, medic psiholog de meserie(!), rupta de realitate ca si fiul ei…
    Trist…

    • Maica-sa e psiholog??? Practica meseria sau a facut si ea o facultate la Spiru ca sa se poata lauda la alte pitzi de fotbalisti ce stilata e ea?

    • Nu ma sa drogatului nu e cu picioarele pe pamant ci noi astia care stam si comentam ca proștii iar șmecherii cu bani si securiștii își fac mendrele . Omoara și scapa ca si cand de vina era săracu ala care venea de la priveghi!
      Doresc familiei Iorgulescu multa placuță suedeza ! Să muriți in chinuri!

  9. Romania este un stat esuat. O tara in care cei cu bani pot face orice fara sa dea socoteala in fata legii se numeste stat esuat.

  10. Noi pagini in istoria nemerniciei la romani, parca am banuit de cand am auzit ca e constient dar ventilat mecanic, sa nu poata vorbi. Comunicatele medicale au fost manipulate de la bun inceput pentru a servi unei eventuale musamalizari asa ca faptul ca starea medicala a tipului se tot inrautatea este cel putin dubitabila. Tare banuiesc ca de fapt comunicatele alea erau inspirate de un avocat!

    • Din pacate acesta este adevarul dureros, totul va fi cumparat de acesti indivizi, iar prostimii i se va servi doar….spectacol, doar la asta exceleaza autoritatile in tara asta.

  11. Ce nu inteleg eu la poporul asta amortit e de ce parintii baiatului mort nu s-au dus sa ii crape capu’ lui mario si lui tac’su ca sa scape omenirea de ei ? Ce asteapta ? Sa plece din tara si sa se scoata apoi cu avocatii si cu banii ??

    • De aceasta este bine cu arme la liber in USA .
      Dacă nu primește dreptatea legal , o realizezi singur , ulterior jurații decid daca ai greșit sau nu .

  12. Ai bani, ai parte. Asta este Romania, o simpla tara bananiera, unde cei cu bani dicteaza legile. Imi pare sincer rau pentru ceea ce traiti zilnic insa, nu se va schimba situatia. Tot calariti veti ramane 🙁

  13. Asa comenteaza toata lumea de parca nu era evident ce o sa se intample. Bine ca nu sunt alegeri, il puneau pe liste si avea imunitate. Votati in continuare PSD. Daca parintele victimei i intorcea gatul ca la pui, era inchis pentru crima in 24 de ore, cineva o sa se sature la un moment dat.. Sper