G4Media.ro

SURSE Procurorii DNA ridică documente de la Ministerul Finanțelor / Biroul secretarului…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SURSE Procurorii DNA ridică documente de la Ministerul Finanțelor / Biroul secretarului general adjunct a fost sigilat / Ioan Cristian Purice deține 20 de terenuri în Bihor, două apartamente și o casă și are credite de peste 600.000 de lei

Procurorii anticorupție ridică documente, marți, de la Ministerul Finanțelor, din biroul secretarului general adjunct, Ioan-Cristian Purice, potrivit surselor G4Media.

Biroul secretarului general adjunct al Ministerului Finanțelor a fost sigilat, potrivit acelorași surse.

Purice este inspector clasa I grad profesional asistent în Agenția Națională de Administrare Fiscală, e detașat în această funcție încă din luna martie 2023.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, din iunie 2023, Ioan Cristian Purice și soția sa dețin 20 de terenuri intravilane în județul Bihor, două apartamente și o casă în municipiul Oradea și o mașină agricolă.

Ioan Cristian Purice are și trei credite la OTP Bank de peste 600.000 de lei.

Ministerul Finanțelor a dat publicității următorul comunicat:

În legătură cu informațiile apărute în mass-media despre perchezițiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție la sediul Ministerului Finanțelor, facem următoarele precizări:

Ministerul de Finanțe își reafirmă angajamentul pentru transparență, statul de drept și lupta împotriva corupției.

Așteptăm mai multe informații oficiale pentru a dispune măsurile imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare a activității instituției.

Vă asigurăm că activitatea instituției nu este afectată în niciun fel de această situație.

În paralel, vom lua toate măsurile interne necesare pentru a asigura că această situație este gestionată în conformitate cu standardele etice și legale.

Suntem deplin angajați să promovăm integritatea și etica în toate aspectele activității noastre, iar orice încălcare a acestor principii va fi tratată cu maximă seriozitate.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. A dat Ciordacu comandă și sclavii de la DNA executam șefuuu

  2. Desi nu prea e clar cum nenea asta cu 11000 lei pe luna a cumparat atatea si cum din functia aia de la anaf (functionar public) el are parti sociale prin srl-uri, nu cred ca el e cel vizat de DNA aici…