SURSE Scenariu de lucru în coaliție: PSD să le cedeze ANRE liberalilor și să ia conducerea Consiliului Concurenței
Apropiata expirare a mandatului lui Dumitru Chiriță (susținut de PSD) la șefia Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a declanșat discuții în interiorul coaliției de guvernare despre numirea unui nou șef al instituției-cheie din piața energiei.
Unul dintre scenariile de lucru în PSD în acest moment este ca social-democrații să cedeze liberalilor funcția de șef al ANRE, la schimb însă cu controlul politic asupra numirii conducerii Consiliului Concurenței, au declarat pentru G4Media surse politice.
Nici o decizie finală în acest sens nu a fost luată, existând doar discuții exploratorii, potrivit surselor G4Media.
Pe de altă parte, nu e clar cum ar putea prelua PSD controlul asupra Consiliului Concurenței, dat fiind că președintele acestei instituții, Bogdan Chirițoiu, tocmai a primit în 2021 un nou mandat din care mai are circa patru ani. O variantă ar fi reorganizarea instituției printr-o nouă lege.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii