G4Media.ro

UPDATE Austria se opune oficial aderării României la Spațiul Schengen / Care…

Sursa foto: European Council

UPDATE Austria se opune oficial aderării României la Spațiul Schengen / Care era scenariul inițial în care spera România

UPDATE: Austria a votat joi la Consiliul JAI împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Și Olanda a votat împotriva pachetului format din România și Bulgaria, dar a precizat că se opune doar Bulgariei.

Articol inițial: La începutul zilei, România spera să primească joi acceptul statelor membre pentru a intra în Schengen în etape începând cu 2023, la termene precise, însoțite de câteva condiționalități, au declarat pentru G4Media surse oficiale.

Condiționalitățile ar viza măsuri de întărire a controlului la granițe, dar și o implicare mai mare a Comisiei Europene prin Frontex, și ar fi fost cerute expres de Austria.

Rolul politic al condiționalităților este de a oferi o cale de ieșire cancelarului austriac Karl Nehammer, care până miercuri s-a situat pe o poziție intransigentă de respingere a aderării României la Schengen.

Aceste condiționalități vor viza nu doar România și Bulgaria, ci și Comisia Europeană, criticată dur de Nehammer miercuri.
Trebuie precizat că acesta este scenariul cu care delegațiile statelor membre au intrat în Consiliul JAI de joi dimineață și e posibil să apară modificări de ultim moment atât din partea Austriei, cât și din partea Bulgariei, care se confruntă și cu opoziția Olandei și are o perspectivă mai puțin optimistă de aderare în 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

76 comentarii

  1. Îl asteapta pe Ciolacu PM – semneaza ala orice

    • L-am văzut pe Bode cum felicita și mulțumiri tuturor. Mai ales scumpului nostru președinte. Căutați înregistrarea. Era deja pe cai mari și cu sacii în căruță. Până și Cristian Diaconescu a spus că exagerează cu mulțumirile. Așa e când cei trimiși să cumpere țigări pentru Adrian Năstase și Valeriu Stoica ajung la putere.

    • inseamna controala mai severe la intrarea in Romania a basarabenilor (nu sustin) si a ucrainienilor (sustin de doua ori)

    • Daca un bloc de 26 de etaje pare nesigur, mai construiesti deasupra inca doua etaje ?
      Poate ca Austria a evitat elegant sa spuna ca stie ca tara noastra a fost capturata de mafia psd si pnl, ca nu este de acord ca un stat mafiot sa fie primit in Schengen.
      Romania nu indeplineste conditiile pe justitie, asumate prin tratatul de aderare la UE.
      Este ca un elev care nu a luat bac-ul, dar totusi este primit in anul I la facultate, cu conditia sa ia bac-ul pana la prima sesiune de examene.
      Elevul nu numai ca nu a luat bac-ul, pana la prima sesiune de examene din anul I, dar se dovedeste ca nu a facut nici macar liceul.
      Cum sa fie primit la examenele din anul I de la facultate un asemenea elev ?

  2. Romanii isi pregatesc ouale de aruncat, just in case…

    • du-te, ba, si mai maninca niste lebede si nu te mai juca cu 00-le

  3. A picat planul…

  4. Daca e cineva vinovat si nu merita sa mai fie in Schengen sunt Ungaria si Croatia pt ca imigrantii ilegali au intrat din Serbia fara viza?! Cum este posibil asa ceva la o frontiera externa? Comisia cum explica?

  5. Ce conditii primeste Romania? Sa mearga sa verifice si granitele statelor vecine cum ar fi Serbia?

  6. Guvernul Ciuca-Ciolacu, in disperare de cauza, a cedat gazele din Marea Neagra catre firmele austriece!

  7. Orice “condiționalităților” înseamnă respingere. Oricând se va putea spune de către prietenii europeni ai Kremlinului ca nu a fost îndeplinit ceva din aceste noi condiții.

    De data aceasta, România a pierdut, la fel și Uniunea Europeană. Cele care au câștigat sunt Rusia și atitudinea xenofoba a Austriei.

  8. Anunt de ultima ora , Transilvania este acceptata in schengen ,ura ,ura … Ortodoxi Moldo-vlaho-olteni mai asteapta inca 2o ani

  9. Schweighofer, dragostea mea ! 😉

  10. Datorita dragilor nostrii conducatori nu sunt in stare sa rezolve multitudinea de probleme din mai multe domenii. Prea multe lacune. De exemplu, pe Justitie inca sunt multe de rezolvat.
    Frontierele trebuiesc modernizare si inasprite. Infrastructura inca nu este gata modernizata. Sa multumim din inima PSD-UDMR-AUR-PNL pentru infranarea Romaniei spre modernizare.

    • Hai sa fim serioși. Dragii noștri conducători asa cum ii numești tu sunt vinovați din 1990 pana în 2016 inclusiv. Aubfacut una giocobdi mani – pe înțelesul lor. Și totuși, oponența pe care o face Austria, în ultimul moment, pute a șantaj cale de o posta. Și atunci despre vorbim ? La șantaj, fie răspunzi cu șantaj, fie în forță, dind pe goarna. Problema este a uniunii europene, care ar trebui sa se sesizeze va nu este în regula și sa fac oreiuni asupra austriecilor. Dacă nu sa iasă onor naziștii austrieci din UE sibsa rămână cu tovarășul.lor mult iubit, Putin. În rest multă multă cu lămâie Austriei și posturilor idioți.

  11. cand sunt politicieni care pe ultima suta de metri isi fac temele, astea sunt rezultatele

    diplomatia trebuie constant facuta, si cu specialisti

    nu zic ca nu or fi , dar fiidn o oglinda a politicului, imi pot imagina ce e mai rau (ca de altfel in orice domeniu al statului care daca e pus la treaba, la presiune, iese coruptia si incompetentat si sinecurile si mizeria , ca ramale la ploaie )

    • toate tarile UE trebuie sa contribuie la granita externa comuna, si formata o armata de graniceri comuna care prin rotatie sa o protejeze

    • ar fi fost bine ca niste jurnalisti de investigatie sa documenteze imigratia ilegala prin Croatia/Serbia/Slovenia, ar fi avut un impact mai mare puternic si un ajutor decat 1000 de Bode

  12. Daca şi Romania nu se arata sau nu are putere lui fata de austria care o tara micut, atunci toate alta tari are curaj sa opune aderare. Pentru ca pana acum cine ce doreşte Romania se face far intrebare. Acuma au şansa sa rupa o bucata carne de la Romania şi ei foloseşte asta.
    Acuma Romania, daca se pot face, ar trebuie da o lectie la austria. Daca are curaj. Dar nu ca Turcu cu pistolul ci cu cap. Ari fi bine se incepe asta cu ANAF.
    ştiu ca oricum cetatean roman pot calatori fara viza. Nu pierde mult de aşteptare. Atunci timpul aşteptare se arata putere lui la toate tara prin Austria. Gandati va, daca romania refuze Germania, Germania ce sa face fata de romania. O sa aştepapta numai?
    De inceput am spus. pot sa inteleg daca au dreptate entru refuza. Nu nu e. Şi nimeni nu intraba la austria, Daca au 75000 imigranti fara registirat acolo,i guvernul austria dece nu se poate controlat in tara ei. Nici ei nu are capabilitate se opreşte refugi dar da palma celalat.

  13. toate grupurile de telegram ale emigrantilor, arata bucuria de a merge in austria , prin croatia fara probleme.

  14. Votam AUR!!!!!

    • Jet de aici cu partidul tău de oli.gofreni

    • Subscriu! Mai mult, + sosoaca!

    • Votezi AUR ca sa revina tot vechiul sistem? Voi nu cred ca vedeti cu ce oameni umbla Simion, poate ai uitat cu cine s-a pozat la nunta. Sau mai nou, pe cine a bagat la congres si cu functie in partid, omul lui Dan Voiculescu. Votati AUR sa primiti tot ce ati primit pana acum, o pwla.

  15. Echipa câştigătoare şi-au dorit mai mult victoria. Noi totdeauna dăm 100% ca să fie bine ca să nu fie rău – ai nu ai mingea, tragi la poartă!

  16. Afara din tara cu toate companiile austriece care spala bani rusesti si sa vedeti cum ne accepta nu doar in Schengen, ci si ca oaspeti importanti la Concertul de Anul Nou!

    • Dacă s-ar putea îndeplini o mare datorie fata de Romanii din Diaspora ar fi părtași și ei personal la ce se întâmplă în aceasta glie, afara cu hoții străini!!! Avem putere economica și resurse plus Brigăzile roșii!!! Jos Comuniștii!!! Aderarea va fi fi în 2023

  17. Ce umilinta! Croatia acceptata in fata Romania. Nu trebuie uitat niciodata si la momentul potrivit sa ne razbunam si daca am intra in 2023…

  18. Votam AUR!!!!
    Singurul partid care ne poate reda Demnitatea, restul… niste slugi!!!!

  19. Ce negociaza de fapt Austria?
    E ceva la mijloc acolo, dincolo de Schengen. G4, cred ca ar fi buna o investigatie in directia asta. Ceva nu se leaga. Simt ca Austria vrea ceva…

    • Austria vrea dreptul de a vinde surplusul de gaze din Marea Neagra.Pana la sfarsitul anului asta trebuie sa semneze prelungirea exploatarii in MN.Ei vor exclusivitate pe gazele care raman dupa asigurarea necesarului in Romania si Moldova.Doar daca nu pot ei sa vanda gazele alea,ar putea statul sa vanda.
      Romania fiind tara subdezvoltata,Moldova chiar mai rau decat noi,ar fi foarte usor sa se asigure consumul intern,caz in care ar ramane foarte mult gaz de vandut in urmatorii 10-15ani.
      Daca ar fi ramas Exxon in continuare,nu ar fi existat discutia asta,sau nivelul ei ar fi fost nesemnificativ pentru ca volumul de gaz ramas ar fi fost mai mic.

    • Austria vrea Enel. Prin OMV. Dar vrea ca statul român să răscumpere de le ENEL rețeaua de distribuție, apoi să o modernizeze după care să o cedeze OMV. Asta vrea Austria.

    • Cum ce ? Controlul pe gazele de la marea neagră. Iar a fost ” discriminată”o companie austriacă,a câștigat cel mai mare contract de modernizare a Aeroportului Otopeni. Daca nu ne permit intrarea în Schengen ce ar fi o contestare a licitației și anularea contractului,din motive de siguranță națională.

    • Nici eu nu cred ca Austria vrea ceva (doar) de la Romania. Aseara, asa in treacat, Nehammer a adus in discutie siguranta alimentara si ajutor din partea Comisiei Europene. La nivelul asta, nimic nu e intamplator, aluziile sunt clare.
      In viitor, batalia se va da pe alimente si pe apa, energia este supraevaluata, in domeniul asta o mai scoti la capat cumva.

  20. Bulgaria si Romania sa nu voteze intrarea Croatiei pina cind nu avem garantii clare de intrare in Schengen .

  21. demnitari de 2 lei în România, care vând bucata cu bucata
    străinilor, tarisoara asta a noastra, numai ca să mai câștige 4 ani de furat. Ce trebuie sa ne mai ia … libertatea,să ne facă sclavi pe plantațiile lor? Pt o libera trecere să vindeți tara… Pai în felul asta copii și nepoții noștri nu mai au unde sa treacă,pt ca nu au de unde pleca!?

  22. Noi de ce sa votam aderarea Croatiei?

  23. Eu propun sa adunam toti cersetorii romani cc 2 milioane care au activitati legale de cersit pe tot cuprinsul europei si america sa-i trimitem la cersit in Austria ….plus un milion de prostituate .. s vezi ce repede intram in schengen …

  24. Este incredibil cata umilinta poate indura acest popor oropsit de conducatori din carton fara coloana vertebrala care sunt slugile smecherilor din Vest, incepand cu ficusul ornamental Iohannis.

  25. Protagoniștii celui mai mare eșec post decembrist: iohannis, Ciucă, Ciorlacu și „profesorul” grivcovian Voiculescu , artizanul politicii interne și externe , mentorul partidelor aflate la guvernare de peste 30 ani. Aceștia , ca și predecesorii din funcții au fost și sunt cea mai coruptă și putredă clasa politică la nivel european . Acolo nu poporul român și Romania a fost judecată . Ci aceste termite devoratoare de funcții publice, bani din bugetul țării și bani europeni . Toți , fara excepție au parazitat Romania.
    Daca ar avea un minim de bun simț ( sigur cei șapte ani de acasă nu-l au) au demisiona in bloc . Ar fi primul gest ce ar începe recredibilizarea politicienilor români , dar și acelora de etnie maghiară , la fel de părtași și de vinovați .

  26. Gata, nu mai intram decât dacă ne obliga in Schengen & €! Înapoi la munca și reforme!

  27. Hakuna matata, oameni buni!
    Ce ar fi dacă, doar dacă, în ziua alegerilor am avea toți o boala fizica?Adică:nu mai votăm nici un partid de la guvernarea actuală, nici de stânga,nici de dreapta ca oricum cercu I patrat pnt ei;oare putem sa I băgăm în tomberoane ca în UA?
    Au trecut leger 20 de ani de la marea noastră schimbare.Pacat,n am înțeles majoritatea nimic din ce se ntampla!
    Am fost mințiți ani la rând și duși cu zăhărelul cum se spune. Și culmea celor de afară le convine mănușă! Românii nu cred ca mai caută dreptatea sau se amăgesc că o caută.
    Se întorc în mormânt oamenii care și au dat sufletul sărman pnt patria aceasta mândră,frumoasa și deșteaptă cât a mai rămas din ea!

  28. România va trebui să lovească in interesele Rusiei de Vest (Austria) de cate ori are ocazia in cadrul UE de acum inainte. Orice bla bla cu dată certă este bla bla. Chiar cu dată certă trebuie să stim că Austria ne este dușman de moarte, si chiar vreodată intrați in Schengen trebuie să lovim interesele Austriei masiv.
    Până atunci, pentru că au permis asta, nu trebuie să mai votam PNL-PSD-UDMR-AUR!

  29. La asediul Vienei, trebuia sa-i ajutam pe turci, faceau cateva divizii de eunuci !

  30. Romania nu poate vota împotriva Croației , nefiind membră ! Ai priceput ceva ?

  31. Mulțumim USR, pt „sprijinul” acordat!!!🤮🤮

  32. E timpul ca Turcia sa si deschida granitele, Austria trebuie sa vada adevaratul flux de migranti!!

  33. @marian:suntem deja sclavi,chiar nu iti dai seama ca ai doar libertatea de a urla in van?votezi pe unul vine la guvernare altul,cand sa aplice o lege o schimba cum vor ei!

    • Ai libertatea de a vota, iar tu votezi de 32 de ani pSD si , mai nou, AUR. Uite ca unii nu mai vor ca șatrele romanesti sa intre cand vor in tara lor. Ce tara a livrat Europei atatia cersetori, hoti, violatori si interlopi cum a livrat Romania?

  34. Toată lumea spune ca Austria, țara în care s-a născut și a crescut unul H!tler, vrea ceva. Sigur că vrea ceva…vrea la M.UE. Numai că noi nu avem chef care să poată duce așa ceva, pentru că trebuie să ai c@ie pentru a putea finaliza acest demers. Nouă ne place să stam aplecați…și uneori în genunchi.

  35. De ce mai incaseaza bani daca nu si-au facut meseria?!?

  36. Daca Rimania accepta o noua umilinta, inseamna ca ne meritam soarta si locul.

    Despre Schengen , austria sa si-l bage adanc in Arsch (cur).

  37. Nu suntem primiti pentru ca Austria nu numai ca face indirect jocurile Rusiei, doar exista problema emigrantilor care vin din alte tari. Bulgaria si Grecia se confruntra cu acelasi probleme. Austria se foloseste de Romania, Bulgaria si Grecia ca tari tampon sa nu intri imigranti ilegal la ei in tara.

  38. Responsabilii pt acest nou esec de a intra in Schengen DEMISIA . Bode, Ciuca, Aurescu împreuna cu d-nul guv… presedinte.

  39. Incredibil, cei mai mulți migranți intra prin Croația dar ei sunt ok, pot intra. Noi nu! O alta soluție pentru situația migrației din Austria ar fi sa iasă ei din Schengen și sa-și baricadeze frontierele! Simplu!

  40. Ce sa faci cu un stat sclavo-incompetent.. o adunatura de fatalai, statul Roman 🤣

  41. ma asteptam ca bulgaria si romania sa zica nu croatiei dar iaca cum ajutorul vine de la nemti care zic nu croatiei . austria iese rau sifonata din asta .

  42. 16 NOV. 2022, AUSTRIA E DE ACORD.
    18 NOV. 2022, AUSTRIA NU E DE ACORD.
    CE S-A INTAMPLAT IN ASTEA 2 ZILE?!?
    Probabil. tov. P.utin a dat un telefon sinistrului cancelar austriac si „i-a facut o oferta de nerefuzat”.
    Precedentul cancelar a demisinat, nu demult pt. ca era corupt. Da, da, cititi bine ERA CORUPT.
    Asta credeti ca e usa de biserica?
    Pu.tin a stiut pe ce „buton” sa apese si nimic nu se mai poate schimba.
    Eu demult spun ca vom intra in Schengen in 2023, dar ma asteptam ca Olanda sa ne refuze, nicidecum mica Austria.
    Poate aflam si noi cu timpul, ce il doare pe acest ilustru necunoscut cancelar.
    Ai bagat manuta in borcanul cu miere prietene?

    • S-a dus cineva cu interese austriece la usa la Cotroceni si a plecat cum s-a dus.

    • Xi Jinping, Ciolacu si Dughin sunt de vina. Ce nenorocire pe noi, ca Austria are relatii stranse cu aia, dar niciun fel de relatii cu Germania!

  43. Deci , Austria vrea o pauza pt extinderea spatiului Schengen , deorece nu functioneaza cum trebe , trebe reparat, asa ca Romania si Bulgaria trebuie sa mai astepte , pana-l repara , cica.
    Dar Croatia poate sa intre arum !!!
    Logica de austriac!

  44. Umilinta mai mare ca asta pt români..
    Din partea poporului austriac.
    Nu poate exista..
    Doamne ce bucur cand suntem trimisi la lada de gunoi a Ue.
    Suntem o natie de ignoranti,infatuati si prosti.
    Daca nu se nationalizeaza urgent o.m.v.
    Suntem ultimii boi de jug de pe planeta

  45. Ieri toată floarea ciucilor şi ciurucurilor din politica rrumânistaneză „se făceau că lucrează de zor” – telefoane, întâlniri, şedinţe, conferinţe, interviuri, postări… era evident că se chinuiau să îşi ascundă de zor incompetenţa şi impotenţa 😂😂😂😂😂😂😂😂😂 Un fel de:

    – MIRCEA! FĂ-TE CĂ LUCREZI!

  46. În fond și la urma urmei, nu este nicio pierdere, din contră controlul persoanelor și al autovehiculelor este ținut sub control, neavând acest control infracționalitatea creștea!