SURSE Scenariul declanșării de alegeri anticipate: Guvernul Orban își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi/ De ce se tem liberalii și Klaus Iohannis înainte de declanșarea procedurii
Guvernul Orban ia în calcul mai multe scenarii pentru declanșarea alegerilor anticipate, dar cel mai vehiculat în acest moment este angajarea răspunderii pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse politice. La discuțiile de la Cotroceni, premierul Orban ar fi exprimat rezerve de natură tehnică.
În cazul unei eventuale demisii, PSD ar avea posibilitatea să-l țină pe Orban premier interimar săptămâni întregi, prin refuzul de a pune pe ordinea de zi a Birourilor Permanente din Parlament, pe care le controlează, votul de învestitură al noului guvern.
Mai important însă, prin refuzul de a supune învestirea noului guvern, PSD poate bloca declanșarea anticipatelor prin menținerea premieruui Orban în funcția de interimar până la ieșirea din termenul de 60 de zile prevăzut de Constituție pentru dizolvarea Parlamentului de către președinte.
- Articolul 89 din Constituție: După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Același risc există și în situația în care Guvernul Orban pică la o moțiune de cenzură depusă de PSD după asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, proiect de lege care ar dezavantaja primarii pesediști, prin urmare PSD nu-l va susține.
Totuși, în această variantă PSD va trebui să justifice de ce refuză învestirea unui nou guvern după ce a dat jos Guvernul Orban prin moțiune de cenzură, iar presiunea publică ar fi mult mai mare decât în cazul unei demisii. Premierul Orban și președintele Iohannis ar putea acuza PSD că, în realitate, refuză revenirea la un sistem de alegere mai democratic dacă Guvernul Orban decide să-și asume răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.
Potrivit surselor G4Media.ro, liberalii iau în calcul și alte proiecte de legi pentru angajarea răspunderii: proiectul de lege privind desființarea secției speciale respectiv eliminarea pensiilor speciale.
Procedura angajării răspunderii este prevăzută de articolul 114 din Constituție
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) , dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii