SURSE Secția specială a pus-o sub urmărire penală pe procuroarea care a preluat brutal fetiţa de 8 ani de la asistentul maternal din Baia de Aramă
Secția specială de investigare a magistraților a pus-o miercuri sub urmărire penală pentru purtare abuzivă pe Maria Antoaneta Piţurcă, procuroarea care a preluat brutal fetiţa de 8 ani de la asistentul maternal din Baia de Aramă, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Alături de Pițurcă este urmărită penal și Morjan Violeta, o angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, au mai precizat sursele citate.
Pe 21 iunie, procuroarea Maria Piţurcă s-a prezentat însoţită de poliţişti la locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă, pentru a o lua pe fetiţă.
În imaginile înregistrate de soţul femeii, Sorina plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ‘mama’. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă, ce pare să o bruscheze pe fetiţă.
Ulterior, Maria Piţurcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.
Iniţial, procurorii de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie au deschis în acest caz o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, dar şi modul în care Maria Piţurcă a efectuat percheziţia la locuinţa asistentului maternal.
Pe 2 iulie, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM suspendarea din funcţie a procuroarei, urmând ca CSM să ia joi o decizie.
De asemenea, Maria Piţurcă este cercetată de Inspecţia Judiciară pentru săvârşirea unor abateri disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.
Foto: Maria Antoaneta Pițurcă, procuroarea care a preluat brutal fetiţa de 8 ani de la asistentul maternal din Baia de Aramă. Surse: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii