Surse: Ședință la Ministerul Educației pentru „corectarea” proiectelor de legi ale Educației, varianta Ligia Deca, de către experții din partide
Ședința pentru amendarea proiectelor de legi ale învățământului preuniversitar și superior are loc la Ministerul Educației, marți după-amiază, potrivit surselor Edupedu.ro. Întâlnirea a început la ora 14:00 și a fost convocată cu o zi înainte chiar de către ministra Ligia Deca. Conform termenului anunțat de PNL, miercuri, pe 15 februarie, proiectele de legi ar trebui prezentate în Guvern, scrie EduPedu.ro.
Pe masa Executivului ar urma să aibă loc, pe 15 februarie, o primă lectură a proiectelor, susținea Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației. Proiectele ar trebui trimise în avizare interministerială și apoi să revină într-o ședință ulterioară pentru aprobare și trimitere în Parlament. Legislativul ar fi trebuit, conform anunțurilor politice, să aprobe pachetul legislativ până la 1 martie. Cel puțin asta prevedea planul enunțat la finalul lunii ianuarie.
Între timp, mai multe voci din PSD au vorbit despre o posibilă amânare a calendarului respectiv. Florian Lixandru, de exemplu, și-a pierdut și atribuțiile pentru două zile după ce a publicat un comunicat al partidului său în care scria că este timp până în martie 2024 pentru a aproba aceste proiecte.
Articolul integral, pe EduPedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii