SURSE Semnatarii moțiunii premierului Cîțu. Cum arată raportul susținătorilor liberali din teritoriu, PE și Parlament în lupta Orban-Cîțu
Moțiunea depusă vineri de premierul Florin Cîțu prin care a intrat oficial în cursa pentru șefia PNL este semnată de 34 de președinți de filială, 59 de deputați și senatori, 12 președinți de consilii județene din 17 pe care le deține PNL (alți doi fiind indeciși), au transmis surse politice din tabăra Cîțu pentru G4Media. Doar doi președinți de CJ îl susțin sigur pe Orban.
Din cei 10 europarlamentari, șapte îl susțin pe actualul premier, la fel cum îl susțin și 3 din cei 4 prim-vicepreședinți ai partidului. Și secretarul-general al PNL, dar și 8 din cei 9 miniștri liberali au semnat moțiunea lui Cîțu.
Lor li s-au alăturat și 9 primari PNL din toată țara care și-au pus semnătura pe document. Aceștia sunt primarii din Cluj, Târgu Jiu, Piatra Neamț, Ploiești, Suceava, Constanța, Slobozia, Sectorul 6 din București și Petroșani.
Pe de altă parte, surse din tabăra Orban au declarat pentru G4Media că lista susținătorilor premierului nu ar fi fost semnată de primarii din Reșița, Arad, Deva și Mangalia, iar tabăra Cîțu se bazează doar pe 9 presedinți de consilii județene, 30 de președinți de filiale și 51 de parlamentari.
sursa foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii