G4Media.ro

SURSE Tăriceanu a cerut o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.…

SURSE Tăriceanu a cerut o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Cei doi se vor întâlni oficial pe 28 iunie

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au declarat pentru G4Media.ro surse diplomatice. În programul oficialului european figurează pe data de 28 iunie o întâlnire cu Tăriceanu. Liderul ALDE a declarat luni că ministrul Justiției a terminat de realizat un document cu pe care Ministerul Afacerilor Europene să îl dea partenerilor europeni, un rezumat al modificărilor la Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

”Ne aliniem la practicile europene. Vor începe unii să urle în legătură cu lupta anticorupție – prin această campanie politică de așa-zisă combatere a corupției asupra României s-a pus o etichetă de țară coruptă”.

Tăriceanu și Timmermans s-au întâlnit ultima data la București, pe data de 1 martie. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene s-a văzut atunci cu președintele Iohannis, cu premierul Dăncilă și cu șefii celor două camere.

Timmermans a făcut în timpul vizitei din luna martie un apel la puterea de la București să ”nu alerge în direcția greșită” în ce privește independența justiției: „În ultimii 20 de ani ați obținut atât de multe în ceea ce privește independența justiției. S-au obținut multe lucruri de la aderare și datorită MCV. E ca și cum ați fi alergat la un maraton, iar acum sunteți la ultima sută de metri. Mesajul meu e să alergați în continuare, dar nu în direcția greșită! Alergați către linia de finiș! Sunteți aproape de final. Mai sunt câteva recomandări ale Comisiei Europene care trebuie implementate. Nu vă opriți, nu stați pe loc și, pentru numele lui Dumnezeu, nu alergați în direcția greșită! Dacă alergăm în continuare, ambiția reprezentată de această Comisie în legătură cu ridicarea MCV în 2019 va putea fi îndeplinită, dar asta dacă vom alerga în continuare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Pentru ce? Ce sa-i faca Timmermans?

    Nu-i prosteste nimeni pe europeni, cu atat mai putin Calin „Marturie Mincinoasa” Tariceanu.

  2. O incercare penibila a lui Kariceanu pt ca expertii europeni cunosc in detaliu toate magariile pe care le-a „emanat” comisia lui Ciordache. Va fi o intalnire doar de imagine, de uz intern pt Kariceanu, pt ca, mai apoi, sa latre in toate media romaneasca despre cum a obtinut el „binecuvantarea” UE pt mizeriile lor. Sper ca presa adevarata sa-i dejoace planul prin prezentarea si analiza exacta a acestor incercari marsave.

  3. Suntem deja in repriza a 2-a si ”extrema” Tradiceanu nu se potoleste cu fentele, probabil gandeste ca daca a fentat in viata 5 ”gasculite” rupte de foame, schema ii va reusi cu mai toata lumea. Dar sa revenim la meci: de data aceasta incerca o fenta din repertoriul international, olandez mai exact, copiata ”la geam” de la legenda Ruud Gullit. Fenta nu-i reuseste nici de aceasta data, Ruud fiind in mod evident: mai inalt, mai solid, mai atractiv pentru gasculite si fireste…mult mai destept…
    Sa urmarim prelungirile…