G4Media.ro

SURSE Trump ar putea căuta un acord simplificat cu Ucraina privind minereurile…

Captură X

SURSE Trump ar putea căuta un acord simplificat cu Ucraina privind minereurile / Termenii ar urma să fie detaliați ulterior: cât va deține SUA din vastele resurse

Administraţia Trump ar putea încerca să încheie un acord simplificat privind minereurile cu Ucraina pentru a obţine rapid un pact şi, ulterior, să negocieze termeni detaliaţi, cum ar fi cât din resursele vaste ale Ucrainei ar deţine SUA, au declarat miercuri pentru Reuters două persoane aflate la curent cu această chestiune, transmite Agerpres.

Acest lucru survine după respingerea de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a unei propuneri detaliate a SUA de săptămâna trecută, care ar fi făcut ca Washingtonul să primească 50% din minereuri esenţiale ale Ucrainei, care includ grafit, uraniu, titan şi litiu, acesta din urmă o componentă cheie a bateriilor pentru maşini electrice.

Acest episod a arătat clar că obţinerea unui acord complet va necesita timp, au spus sursele. Dar preşedintele SUA, Donald Trump, vrea un pact cu Ucraina înainte de a autoriza mai mult sprijin militar al SUA pentru Kiev sau de a continua cu încercarea de a intermedia negocierile oficiale de pace între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt războiului de trei ani, care a fost declanşat de invadarea vecinului său de către Moscova.

Reprezentantul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, se află săptămâna aceasta la Kiev pentru a discuta despre parametrii unui pact revizuit şi despre ce are nevoie Ucraina în schimbul semnării. Zelenski a spus că se va întâlni cu Kellogg joi „şi este crucial pentru noi ca această întâlnire şi cooperarea generală cu America să fie constructive”.

Întrebat dacă oficialii americani vor continua să caute un acord, un consilier al lui Trump, vorbind sub condiţia anonimatului, a spus despre Zelenski: „Absolut, trebuie să-l aducem pe acest tip înapoi la realitate”.

Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Presiunea pentru un acord continuă în ciuda unei rupturi tot mai mari între Trump şi Zelenski. Trump şi-a denunţat miercuri omologul ucrainean drept „un dictator fără alegeri”, după ce Zelenski a spus că Trump a fost prins într-o bulă de dezinformare rusă, un răspuns la sugestia preşedintelui SUA că Ucraina este cea care a început războiul.

Statele Unite au oferit zeci de miliarde de dolari reprezentând ajutor militar pentru Ucraina în ultimii trei ani, iar Trump a spus că investiţiile americane în minerale ucrainene ar putea asigura că „vom primi aceşti bani înapoi, într-o formă sau alta”. El face presiuni ca Kievul să acorde SUA concesiuni de minereuri în valoare de 500 de miliarde de dolari, ca recunoaştere a ajutorului Washingtonului.

Sursele au spus că este important pentru Trump să poată semnala public poporului american că SUA recuperează ajutorul.

Nu este clar în ce măsură propunerea iniţială a SUA a fost formulată ca o compensaţie pentru transporturile anterioare de arme sau pentru tranşele viitoare. Dar Zelenski a spus că s-a concentrat prea mult pe interesele SUA şi nu are garanţii de securitate pentru Kiev. „Nu pot să vând ţara noastră”, a spus el miercuri presei.

O a treia sursă familiarizată cu această chestiune a spus că Ucraina este dispusă să încheie un acord cu administraţia Trump. O altă sursă a mai afirmat că Kievul este gata să încheie o înţelegere, dar că ea nu trebuie să arate la fel de „rapace” precum aranjamentul propus prima dată de SUA.

Detaliile despre discuţiile din SUA despre un potenţial acord privind minereurile, inclusiv cine din interiorul administraţiei a contribuit la elaborarea propunerii iniţiale, nu sunt cunoscute.

Abordarea revizuită este doar una dintre cele câteva discutate la Casa Albă cu privire la modul de a încheia un acord cu Kievul în săptămânile următoare, o perioadă neobişnuit de rapidă pentru un sector complex în care tranzacţiile implică de obicei companii private şi entităţi de stat, nu guverne.

Trump şi-a reiterat miercuri frustrarea că majoritatea ajutorului SUA au fost granturi, în timp ce Europa, a spus el, a acordat în primul rând împrumuturi. „În timp ce Statele Unite nu primesc nimic înapoi, ei (Europa – n.r.) îşi primesc banii înapoi”, a declarat el.

Preşedintele american a criticat, de asemenea, respingerea de către Zelenski a împărţirii 50%-50%, caracterizând-o ca încălcarea unei înţelegeri, fără nicio dovadă însă că Kievul a fost de fapt de acord cu aceasta. „Am avut o înţelegere bazată pe pământuri rare şi diverse lucruri, dar au încălcat acel acord. L-au încălcat acum două zile”, a spus Trump.

O abordare revizuită, simplificată, ar ajuta Statele Unite să ocolească numeroase obstacole juridice şi logistice şi i-ar da timp să negocieze detaliile înţelegerii, inclusiv împărţirea veniturilor, la o dată ulterioară.

„Din punct de vedere istoric, SUA nu au folosit schimburi de resurse naturale pentru ajutor, dar este un instrument încercat şi testat de către China în privinţa minereurilor”, a declarat Gracelin Baskaran, directoarea programului de securitate a minereurilor critice la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale.

Ucraina este foarte interesată să construiască o relaţie economică şi de securitate mai profundă cu Statele Unite şi să găsească o modalitate de a recunoaşte investiţiile semnificative ale SUA deja făcute în viitorul Ucrainei, a declarat Tyson Barker, fost trimis special adjunct al SUA pentru redresarea economică a Ucrainei.

„Ucrainenii sunt mai mult decât dispuşi să ofere Statelor Unite avantaje suplimentare, sub forma unui acces privilegiat la resurse minerale critice, ca recunoaştere a miliardelor de dolari pe care contribuabilii americani le-au investit în Ucraina”, a spus el. „Ucrainenii fac de ceva vreme o strategie în această privinţă”, a adăugat el

Barker a spus că unii termeni similari ar trebui să fie oferiţi altor ţări care au contribuit în mare măsură la sprijinul pentru Ucraina în timpul războiului, inclusiv Canada, Marea Britanie, Japonia şi UE. Dar Rusia râvneşte la rândul său la resursele naturale ale Ucrainei, iar forţele acesteia, care au ocupat deja o cincime din Ucraina, inclusiv rezervele de pământuri rare, se află acum la doar aproape şapte kilometri de un zăcământ uriaş de litiu.

Ucraina şi Statele Unite trebuie să discute despre soarta zăcămintelor de minereuri din zonele capturate de Rusia, a spus Zelenski, întrebându-se dacă resursele din acele zone nu ar fi date preşedintelui rus Vladimir Putin şi partenerilor săi – Iran, Coreea de Nord şi China.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Bișnițarul roșcat vrea minereuri de 500 de miliarde de dolari, iar când o să fie vorba de reconstrucția Ucrainei, o să îi pună să o facă europenii, că sunt mai aproape.

  2. S-ar putea ca „prietenia” lui Trump sa coste mai scump decat dusmania lui Putin.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.