SURSE: Tunul cu apă folosit de jandarmi la protestul din 10 august s-a stricat în timpul intervenției
Tunul cu apă de pe autospeciala jandarmeriei s-a defectat la scurt timp după ce a început să fie folosit, au declarat pentru G4Media.ro două surse care au participat la protestul din 10 august și care au avut comunicare directă cu autoritățile implicate în asigurarea ordinii publice. Din imaginile surprinse de Pro TV se vede cum autospeciala începe prin a stropi cu apă câțiva jandarmi, după care trage împrăștiat în mulțime preț de câteva secunde. Apoi, jetul de apă să se întrerupă brusc, iar din țeavă curge apă fără presiune.
”Autospeciala n-a fost folosită de ani buni, poate doar la exercițiile făcute de jandarmerie”, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate Jandarmeriei. Informația că tunul cu apă s-a defectat a fost prezentă public și de primarul Capitalei, Gabriela Firea, după ședința CEX de la Neptun. „Nu e ușor să vezi că se întâmplă lupte de stradă, violențe. Din nefericire, au fost două tunuri cu apă care s-au defectat, de aceea s-a ajuns la gaze”, a declarat Firea în urmă cu o săptămână.
Potrivit Adevărul, maşina de intervenţie a jandarmeriei a fost construită la ROMAN SA Braşov. Este propulsată de un motor MAN de 440 de cai putere şi are o serie de dotări interesante. Are, printre altele, o instalaţie de împrăştiere a gazelor lacrimogene, un dispozitiv care aruncă vopsea de marcare pe protestatarii violenţi şi, evident, tun de apă. Tunul montat pe suprastructură pentru lansarea agentului de lucru ar avea bătaia la minim 50 metri.
Jandarmii au folosit tunul cu apă, grenade cu gaze și gaze lacrimogene pentru a dispera mulțimea care protesta în Piața Victoriei la mitingul diasporei din 10 august. Reacția Jandarmeriei a avut loc după ce mai multe persoane au încercat să forţeze gardurile din fața Guvernului, în timp ce alți protestatari aruncau cu obiecte spre forțele de ordine.
Vezi aici imaginile din timpul interventiei cu tunul cu apă.
(Foto: Inquam Photos / Ocyav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii