G4Media.ro

SURSE Un militar român de la baza Mihail Kogălniceanu a murit după…

Sursa foto: Facebook / MApN

SURSE Un militar român de la baza Mihail Kogălniceanu a murit după ce s-ar fi înecat când mânca un măr

Un militar român de la baza Mihail Kogălniceanu, în vârstă de 43 de ani, a murit, marți, după ce s-ar fi înecat când mânca un măr, potrivit surselor G4Media.ro.

Militarul a fost găsit inconștient în pat. Au fost alertate echipaje medicale, care nu au putut să îl resusciteze, acesta fiind declarat mort în urma unui stoc cardiorespirator.

Parchetul Militar a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.

UPDATE Comunicatul oficial al MApN

Un gradat profesionist din cadrul Forțelor Aeriene Române a decedat, marți, 14 februarie, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța.

Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon și se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu.

Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat.

Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar Constanța, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.

Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani, era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Mărul era obișnuit, sau tactic?

  2. Mai devreme am citit articolul cu pompierii care au salvat un copil de un an jumatate ce se inecase tot cu o bucata de mar . Poate ar fi bine ca linga baza militara sa fie o unitate de pompieri ….

  3. Cum este dus in derizoriu un eveniment tragic, din cauza unui titlu profund neinspirat! ( in mediul unei prese isterice. Oare mai merita sa consumam asa ceva? )

  4. toata „armata” romana e „decit” un film cu prosti si hoti.

  5. Era… mărul lui Adam?