Oficial: Un om de afaceri și doi consilieri locali PMP din București, reținuți pentru presupuse fapte de corupție
UPDATE: Omul de afaceri Corin Romanescu, proprietarul restaurantului The President din Parcul Tei, și doi consilieri PMP au fost reținuți luni seară de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Informația a fost confirmată de un comunicat al Parchetului, care arată că cei doi consilieri reținuți sunt Marian – Cătălin Militaru și Cătălin Constantin Șerpescu.
Este vorba de un consilier local de la Sectorul 2 și un consilier general al Municipiului București, potrivit surselor G4Media.ro.
Dosarul în care au fost reținuți cei trei are legătură cu amplasarea unor panouri publicitare din Sectorul 2. Mai precis, cei trei ar fi încercat să-l determine pe primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, să aprobe amplasarea a 50-100 de panouri publicitare, promițându-i în schimb sprijin politic.
- Update: Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti:
La data de 25.10.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor: M.M.C. – consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, Ş.C.C. – consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2 sub aspectul infracţiunii de instigare la trafic de influenţă şi luare de mită, respectiv R.C. sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă şi dare de mită.
Din probele administrate până în prezent au rezultat următoarele:
– la 06.07.2021 M.M.C., consilier general în cadrul CGMB, la instigarea și cu ajutorul consilierului local Ş.C.C., dar și cu complicitatea inculpatului R.C., a pretins de la Primarul Sectorului 2 ca acesta să fie de acord cu emiterea actelor administrative necesare unei societăți controlate de inculpatul R.C. pentru amplasarea a 50-100 de panouri publicitare închiriabile pe domeniu public al Sectorului 2 promițând că, prin influența pe care o are asupra consilierilor locali Ş.C.C. și I.F.I. din partea aceleiași formațiuni politice, îi va determina să-și exercite dreptul de vot într-un mod favorabil Primarului pe durata actualului mandat. Totodată, la data de 08.09.2021 inculpatul M.M.C. a pretins suplimentar de la aceeași persoană, în schimbul folosirii aceleiași influențe asupra consilierului I.F.I. și pentru ca acesta să voteze în același mod, ca Primarul sectorului 2 să-i găsească consilierul menționat un loc de muncă.
– la data de 05.08.2021 și în contextul intermedierii ofertei de traficare a influenței lui M.M.C. față de Primarul Sectorului 2, inculpatul Ş.C.C. care, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 2, era unul dintre cei care urma să voteze în modul promis, a pretins în numele său și în interes personal de la Primarul sectorului 2 ca acesta să-i găsească inculpatului M.M.C. un loc de muncă. Aceasta a fost o cerință proprie și suplimentară celei referitoare la exercitarea favorabilă a atribuțiilor de Primar raportat la panouri.
– la data de 18.08.2021, în contextul detalierii modului concret în care dorea, alături de inculpaţii M.M.C. și Ş.C.C., ca Primarul Sectorului 2 să-și exercite favorabil atribuțiile de serviciu raportat la emiterea actelor administrative necesare amplasării panourilor (anume să fie valabile mai mult de 5 ani), inculpatul R.C. i-a promis primarului sprijin cu ocazia alegerilor locale ce vor avea loc în anul 2024, prin acordarea unor condiții avantajoase de folosire a acelor panouri pentru expunere publică în campania electorală, în schimbul emiterii acelor acte administrative necesare pentru amplasarea acelorași panouri.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov cu sprijinul tehnic al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Operaţii.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
(Foto: Facebook / Corin Romanescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii