G4Media.ro

Surse: Vlad Stoica, fostul șef al cancelariei premierului Ponta, una dintre soluțiile…

Surse: Vlad Stoica, fostul șef al cancelariei premierului Ponta, una dintre soluțiile PSD pentru șefia ANCOM în locul lui Sorin Grindeanu. Miza – licențele 5G și implicarea Huawei

Vlad Stoica, fostul șef al cancelariei premierului Victor Ponta în perioada 2013-2014, este una dintre soluțiile PSD pentru înlocuirea lui Sorin Grindeanu la șefia ANCOM (arbitrul pieței telecom), o instituție-cheie în stat, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. În cazul în care Stoica nu va fi agreat la nivelul întregului partid, PSD are ca variante de rezervă fie un fost ministru al Comunicațiilor, fie un actual director din ANCOM, potrivit surselor G4Media.ro.

Avocat de profesie, fără legături cu domeniul telecomunicațiilor, Vlad Stoica este un personaj extrem de discret, cu foarte puține apariții în public.

În 2014, el fost martor în dosarul de corupție al lui Adrian Duicu, fostul baron PSD de Mehedinți. Vlad Stoica a fost indicat de Adrian Duicu drept „șeful cel mare” în declarațiile date procurorilor. El a refuzat să discute cu reporterii despre dosar, spunând că nu este persoană publică.

El ocupa la acel moment funcția de șef al Cancelariei Primului-Ministru, cu rang de ministru, și superviza activitatea tuturor consilierilor lui Victor Ponta.

Autoritătea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este o instituție – cheie în domeniul telecomunicațiilor, urmând să organizeze licitația pentru licențele 5G. Totodată, de deciziile ANCOM va depinde acceptarea companiei Huawei în construirea rețelei 5G, o decizie strategică în contextul în care președintele Iohannis și guvernul Orban au dat semnale că nu vor să permită companiei chineze participare la acest proiect. În replică, Huawei a lansat o campanie fără precedent de lobby și comunicare publică.

Postul de președinte al ANCOM este ocupat în continuare de Sorin Grindeanu, care și-a înaintat chiar azi demisia, potrivit deputatului USR Cătălin Drulă. Grindeanu a plecat de la ANCOM după ce a fost ales prim-vicepreședinte ANCOM. Salariul viitorului șef al ANCOM e de peste 8.000 de euro luna.

PSD își dorește să numească noul șef al instituției în mandatul actualului parlament, dat fiind că are cel mai mare număr de voturi din legislativ.

Context. Mandatul de premier al lui Victor Ponta a fost marcat de mai multe gesturi de apropiere de China. Unul dintre acestea a fost semnarea în 25 noiembrie 2013 a unui „Memorandum de Înțelegere” cu Huawei. Documentul a fost semnat într-o ceremonie la Palatul Victoria, ocazionată de primirea de către prim-ministrul Victor Ponta a premierului chinez la București, împreună cu o delegație de oficiali și oameni de afaceri.

Prin documentul citat, ministerul Comunicațiilor condus de Dan Nica „venea în întâmpinarea” Huawei, în vederea participării la construcția unor sisteme IT critice, precum Sistemul de Informații și Comunicații național, Sistemul de Monitorizare și Supraveghere a Traficului, proiectele de tip Guvernare Electronică (E-Government), proiectele de tip Oraș Inteligent (Smart City) și Rețeaua Națională de Bandă Largă dezvoltate de către Guvernul României, dar și a proiectului de Rețea Integrată a Transelectrica.

Foto: Vlad Stoica / Captură Pro TV

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Asta e 100% cu chinezii, cum era si Ponta. Nu accepta americanii asa ceva.

  2. Parca exista o o suta de servicii de informatie in Romania, acum nu mai au nici macar scuza ca investigheaza fenomenul coruptiei, le-a pus capac CCR. Cu bugetele alea enorme si miile de angajati, ar trebui sa nu miste nimic fara stinta lor si blocarea corspunzatoare daca este cazul.

    • Bun, doar ca serviciile nu decid cine are voie si cine nu, ele verifica, analizeaza etc… rezultatul il reprezinta informari oficiale trimise catre functiile inalte din stat. In principiu decidentii apoi trebuie sa legifereze intr-un fel sau altul, tinand cont de riscurile prezentate de servicii. Doar ca in partea de legiferare, la noi exista problema ca este o batalie politica si fiecare are mizele lui, nu se mai tine cont de raportul oficial.

  3. Avocatul asta e periculos, nu e genul de politruc agramat si troglodit, e un fel de dorneanu, iti face niste belele care te leaga de maini pentru 10 ani sau mai rau

  4. Psd nu mai are dreptul moral sa propuna nimic. Sa stea linistiti in banca lor pina la alegeri. Altfel vor trebui schimbati toti rahatii astia dupa alegeri, nu i problema dar consuma timp exact ce nu are tara asta blestemata.

  5. Votam, votam…dar tot ăștia vad ca învârt miile de posturi cu greutate din Românica. Casta asta de vreo 20.000 de oameni care se tot roteste la butoanele Romaniei de 30 de ani este imposibil de penetrat. Una dintre singurele tari din UE care e de fapt o oligarhie si habar nu are.

  6. Zic eu că mă pricep mai bine că voi la aceasta tărășenie ! PSD este f. periculos ! In primul rand ar trebui sa fie că șef ANCOM un inginer electronist !
    Acești Bolșevici ne vor da pe mana chinezilor , in timp ! Ambasadorul SUA în România are perfecta Dreptate ! Soluția 5 G este cu USA , Nokia , Ericsson și chiar cu Samsung !Serviciile să-și facă datoria față de țară !

  7. Nu exista titlu in care nu sa nu fie mentionat Huawei cand e vorba de 5 G. Ce-o sa ziceti cand si Germania o sa bata palma cu chinezii comunisti. Deja Elvetia, Spania ca sa mentionez doar tarile mai civilizate sunt deja in concubinaj cu Huawei.

  8. Grindeanu a plecat de la ANCOM, dar ce fac cei 100 de jeguri politice care au venit odata cu el la ANCOM si care, bineinteles nu doresc sa plece.
    MUI3PSD!