G4Media.ro

Suspectaţi că au incendiat o locuinţă, doi tineri din Botoșani au fost…

sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Suspectaţi că au incendiat o locuinţă, doi tineri din Botoșani au fost reținut de polițiști. Prejudiciul cauzat se ridică la 35.000 de euro

Doi tineri din municipiul Botoşani, suspectaţi că au incendiat o locuinţă, au fost reţinuţi marţi de poliţişti.

„Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unei tinere de 21 de ani şi al unui tânăr de 26 de ani, ambii din municipiul Botoşani, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi complicitate la distrugere. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că cei doi, în data de 23 iulie a.c., ar fi procurat împreună lichid inflamabil şi ar fi incendiat interiorul unui imobil, aparţinând persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Conform aceleiaşi surse, prejudiciul cauzat prin incendiere se ridică la 35.000 de euro.

Anterior, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziţie la domiciliile suspecţilor, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri care ar putea constitui probe în dosar.

După ce au fost audiaţi, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sursa foto: Facebook Poliția Română

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...