Suspectul de viol asupra unei minore sechestrate râmâne în arest / O judecătoare din Brăila a vrut să îl elibereze pe motiv că nu e totuși terorist și nu poate fi ucis în public
Gheorghe Dima, suspectul de viol eliberat de judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila, râmâne în arest după ce Tribunalul Brăila a admis contestația procurorilor, potrivit deciziei instanței.
Tribunalul a invalidat așadar decizia judecătoarei Coarnă, care voia să îl elibereze pe suspect din penitenciar și să îl plaseze în arest la domiciliu.
În motivarea deciziei de eliberare din 22 decembrie, judecătoarea a adus următoarele argumente în susținerea deciziei sale.
„Cu titlul de exemplu, instanța de fond a considerat că un atentat terorist care să genereze victime multiple, un omor care să stârnească frică generală ar putea justifica măsura arestării preventive (…).
În prezenta cauză, faptele inculpatului, deși reprobabile nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă.
Față de acest aspect, instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luarea a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege. Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest pentru 60 de zile de la 22.12.2020 până la 20.02.2021 inclusiv”, a motivat judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila, potrivit motivării deciziei Tribunalului Brăila din 23 decembrie 2020 care a corectat decizia judecătoarei Coarnă şi a menţinut arestul preventiv.
Deşi pe 23 decembrie 2020, Tribunalul Brăila i-a invalidat decizia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, pe 8 februarie 2021, completul 9 Penal CPF de la Judecătoria Brăila, al cărei titular e judecătoarea CristinaCoarnă, a luat aceeaşi decizie de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia judecătoarei Coarnă din 8 februarie 2021 a fost invalidată astăzi de Tibunalul Brăila.
După ce G4media.ro a publicat motivarea judecătoarei Cristian Coarnă, Inspecția Judiciară s-a autosesizat și face verificări pentru a stabili dacă judecătoarea a comis vreo abatere disciplinară.
Cine e suspectul de viol plasat în arest la domiciliu de judecătoarea Coarnă. Potrivit Adevărul.ro, Gheorghe Dima, un bărbat de 32 de ani, din judeţul Bacău, ar fi ţinut sechestrată o minoră de 13 ani timp de 8 luni şi ar fi violat-o în mod repetat. Dima era concubinul surorii fetei.
”În perioada noiembrie 2016-iunie 2017, bărbatul, profitând de imposibilitatea unei minore, în vârstă de 13 ani, de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, în august anul trecut.
Judecătoarea Coarnă a eliberat şi alţi infractori din arest, cu motivări la fel de incredibile. Potrivit debraila.ro, în decembrie 2019, judecătoarea Coarnă a plasat în arest la domiciliu şi un suspect de tâlhărie care a smuls lănţişoarele a două femei pe stradă. Judecătoarea a motivat că individiul a săvârşit faptele„prin smulgerea lănţişoarelor fără exercitarea altor violenţe de nicio natură”. (Foto: Pixabay.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii