G4Media.ro

Suspectul în atacul armat de la liceul american Apalachee este un elev…

sursa foto: Captură video

Suspectul în atacul armat de la liceul american Apalachee este un elev de 14 ani, spun autoritățile din Georgia / FBI a fost alertat anul trecut despre adolescent / Doi elevi și doi profesori au fost uciși, nouă persoane sunt rănite / Reacțiile lui Biden, Harris și Trump

Suspectul arestat în urma atacului armat care s-a soldat miercuri cu cel puţin patru morţi şi nouă răniţi într-un liceu american este un elev de 14 ani al instituţiei de învăţământ, liceul Apalachee, din Winder, statul Georgia, au anunţat autorităţile locale la o conferinţă de presă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mai mult, adolescentul a fost audiat, anul trecut, de Poliţie, în legătură cu ameninţări anonime formulate online, a anunţat FBI, potrivit BBC, citat de News.ro.

Adolescentul s-a predat rapid după intervenţia forţelor de ordine şi „va fi acuzat de crimă”, a declarat presei Chris Hosey, directorul Biroului de investigaţii din statul Georgia. Cele patru persoane ucise sunt doi elevi şi doi profesori, a precizat el, citat de CNN și NBC citate de News.ro.

Președintele Joe Biden a transmis că „deplânge moartea” celor care au fost uciși în schimbul de focuri de miercuri și a declarat că „nu putem continua să acceptăm acest lucru ca fiind normal”.

„Ceea ce ar fi trebuit să fie un sezon vesel de întoarcere la școală în Winder, Georgia, s-a transformat acum într-o altă amintire oribilă a modului în care violența armată continuă să distrugă comunitățile noastre. Elevii din întreaga țară învață cum să se ferească și să se adăpostească în loc să învețe să citească și să scrie. Nu putem continua să acceptăm acest lucru ca fiind normal”, a afirmat președintele într-o declarație.

Cel puțin patru persoane au fost ucise într-un schimb de focuri, potrivit Biroului de Investigații din Georgia.

De asemenea, Biden a folosit declarația sa pentru a face apel la Congres să acționeze și să adopte o interdicție privind armele de asalt, așa cum a făcut-o în trecut.

„După zeci de ani de inactivitate, republicanii din Congres trebuie să spună în sfârșit „destul este destul” și să colaboreze cu democrații pentru a adopta o legislație de bun simț privind siguranța armelor”, a adăugat președintele.

Pe de altă parte, fostul președinte Donald Trump a declarat miercuri că „inimile noastre sunt alături de victime”:

„Inimile noastre sunt alături de victime și de cei dragi ai celor afectați de tragicul eveniment din Winder, GA. Acești copii dragi ne-au fost luați mult prea devreme de un monstru bolnav și deranjat”, a postat Trump pe platforma sa Truth Social, transmite CNN.

Coechipierul lui Trump, JD Vance, a postat propriul mesaj pe X, numind împușcăturile un incident de „violență josnică la doar câteva zile după începerea noului an școlar”.

„Victimele, familiile lor și întreaga comunitate din Winder, Georgia sunt în rugăciunile noastre în această seară”, a declarat Vance pe X.

Vicepreședintele Kamala Harris a numit împușcăturile care au ucis patru persoane la un liceu din Georgia o „tragedie fără sens”.

Vorbind miercuri la un miting în New Hampshire, candidata democrată la alegerile prezidențiale a spus că este alături de elevii și profesorii din școală. Ea a făcut apel la acțiune pentru a reduce violența armată.

„Este revoltător că în fiecare zi în țara noastră, în Statele Unite ale Americii, părinții trebuie să își trimită copiii la școală îngrijorați dacă copilul lor se va întoarce acasă în viață sau nu”, a spus Harris.

„Trebuie să oprim acest lucru”, a spus ea, adăugând că «nu trebuie să fie așa».

Context

„Există patru persoane care sunt decedate în urma acestui incident. Nouă au fost transportate la spitale locale cu diverse răni. Dintre cei decedaţi, doi erau elevi şi doi erau profesori aici, la şcoală”, a declarat directorul Biroului de Investigaţii din Georgia, Chris Hosey.

Un suspect, un elev în vârstă de 14 ani, este în viaţă şi a fost reţinut în urma schimbului de focuri de la liceu, a mai spus Chris Hosey într-o conferinţă de presă. Suspectul, care se numeşte Colt Gray, s-a predat forţelor de ordine imediat după ce a fost încolţit, a spus Hosey. El va fi acuzat de crimă şi va fi tratat ca un adult, a precizat oficialul.

Forţele de ordine au declarat anterior că presupusul trăgător este elev la Apalachee High School.

El a fost reţinut de ofiţerul pentru resurse şcolare care era alocat instituţiei (un poliţist care se ocupă de siguranţa şi prevenirea infracţionalităţii în şcoli – n.r.). „Evident, trăgătorul era înarmat, iar ofiţerul nostru de resurse şcolare a intrat în luptă cu el şi trăgătorul şi-a dat seama rapid că, dacă nu renunţă, se va termina cu un OIS – împuşcături implicând un ofiţer. A renunţat, s-a aşezat la pământ şi adjunctul l-a luat în custodie”, a declarat Jud Smith. şeriful comitatului Barrow.

Incidentul s-a petrecut în Winder, un oraş din comitatul Barrow, aflat la o oră de Atlanta, în statul american Georgia

Şeriful comitatului Barrow, Jud Smith, a vorbit despre un „eveniment plin de ură”,„răul în formă pură”, care a avut loc la şcoală. El a declarat că va dura „mai multe zile” pentru a determina ce s-a întâmplat cu exactitate.

Primul apel care raporta un „trăgător activ” a venit în jurul orei locale 10:30 a.m., a spus Smith.

Hosey a declarat că ofiţerii de aplicare a legii şi doi ofiţeri de resurse şcolare au răspuns la faţa locului la câteva minute după ce au fost alertaţi cu privire la împuşcături.

Oficialii nu ştiu să existe vreo legătură între presupusul trăgător şi victime, a mai declarat şeriful. „Niciuna de care să am cunoştinţă”, a adăugat şeriful Jud Smith răspunzând la întrebarea unui reporter.

Chris Hosey, directorul Biroului de Investigaţii din Georgia, a declarat că o parte a anchetei se concentrează pe „examinarea fiecărui aspect legat de acest individ, de legătura sa cu şcoala”.

Potrivit şerifului comitatului Barrow, Jud Smith, oficialii au fost în contact şi cu familia presupusului trăgător, dar şeriful nu a oferit detalii.

Şcolile din comitatul Barrow vor fi închise pentru restul săptămânii şi vor fi disponibile servicii de consiliere psihologică.

„Am fost la şcoală în acest sistem şcolar. Copiii mei merg la acest sistem şcolar. Sunt mândru de acest sistem şcolar. Mă doare inima pentru aceşti copii, mă doare inima pentru comunitatea noastră, dar vreau să fie foarte clar că ura nu va învinge în acest comitat. Vreau ca acest lucru să fie foarte clar şi cunoscut. Dragostea va prevala asupra a ceea ce s-a întâmplat astăzi, vă asigur de asta”, a spus şeriful Smith.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. America e un tărâm nesigur pentru siguranța elevilor si profesorilor , a mediului școlar și universitar de mai mult timp, pe fondul regimului permisiv al armelor , al neimplicarii si neoferirii la timp a suportului psihologic necesar din partea celor responsabili prin includerea în programe de monitorizare și supraveghere , cu acțiuni concrete pentru eliminarea surselor de conflicte, mai ales la această grupă de vârstă rebelă, de 12=15 ani.Adica pustiul e în evidență FBI de un AN pentru amenințări online anonime și nimeni nu face nimic pentru a preveni dezastrul.

    • Adolescenti tulburati si uneori agresivi sunt peste tot, dar nu peste tot au acces la arme atat de facil ca in America. Americanii au o problema culturala profunda cu armele si se inchida la o constitutie scrisa in 1800 ca la o icoana, inclusiv celebrul amendament 2. Nu cred ca in 2024 te mai poti prevala de dreptul de a purta arma ca sa te poti organiza eventual intr-o militie care sa lupte cu institutii de lege si ordine.

  2. Cetatenii care predau armele sunt calcati in picioare in toata Lumea. Doar cine nu vrea sa vada, nu vede asta.

    • Logic. Toți cei uciși au vrut de fapt să-i calce în picioare pe lunaticii cu arme de foc. ( Fi )

    • Da? Ti se pare ca americanii nu sunt calcati in picioare? Ti se pare ca olandezii sau austriecii sunt calcati mai mult in picioare?
      ceea ce ai zis tu e in categoria „minciuna”. Nici macar eroare nu e. E minciuna

  3. Două date statistice relevante :
    În perioada dintre 2019 – 2021 numărul de decese în SUA, în rândul tinerilor, cauzate de arme de foc a crescut cu 50 % ( Pew Research Center )
    SUA este singura țară dintre țările dezvoltate ( OECD ) în care numărul sinuciderilor cu arme de foc depășesc pe cele comise prin alte mijloace. ( Amerian Journal of Medicine )

  4. The land of dreams (nightmares).