Suspiciuni că în Rusia se pregătesc fraude pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova / Sunt semnale că s-ar organiza transporturi pentru votul din 3 noiembrie
Mesaje publicate pe grupurile cetăţenilor moldoveni aflaţi în Rusia indică faptul că se pregătesc transporturi organizate pentru ca aceştia să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi în alte ţări vecine, transmite TV8,
conform News.ro.
TV8 arată că oamenilor li se promit curse aeriene şi terestre din diferite regiuni ruseşti spre Minsk, Baku sau chiar Istanbul şi Chişinău.
Pe un grup de pe Facebook intitulat „Moldovenii în Rusia” este publicat un anunţ potrivit căruia se pregăteşte o cursă aeriană pentru cetăţenii moldoveni din Sankt Petersburg. Aceştia urmează să zboare la Istanbul, iar de acolo să vină la Chişinău cu autocarul pentru a vota. În anunţ se menţionează că este nevoie de cel puţin 150 de persoane, în caz contrar cursa va fi anulată.
O altă cursă aeriană se pregăteşte pentru dimineaţa zilei de 3 noiembrie spre Baku, capitala Azerbaidjanului. În mesaj se menţionează că avionul este deja închiriat.
O altă aeronavă este programată să decoleze din Rusia spre Minsk, Belarus. Pentru cei care din anumite motive de sănătate nu pot călători cu avionul, se organizează o cursă cu autocarul la Moscova.
De asemenea, potrivit sursei citate, pe canalul de Telegram al propagandistului rus Vladimir Soloviov, la care sunt abonaţi peste 1,3 milioane de urmăritori, este publicat un mesaj în care se menţionează că „Patria este în pericol”, iar moldovenii trebuie să iasă la vot. În postare este indicat un număr de telefon la care moldovenii pot suna pentru a solicita transport spre secţiile de votare deschise la Moscova sau Minsk.
Ca urmare a acestor informaţii, Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a promis că va reveni cu un comentariu.
La primul tur al alegerilor prezidenţiale din 20 octombrie, la cele două secţii de vot din Moscova s-au format cozi. Totuşi, cele zece mii de buletine, câte cinci mii pentru fiecare secţie, nu au fost epuizate, notează TV8.
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care concurează proeuropeana Maia Sandu şi prorusul Alexandr Stoianoglo, are loc duminică, 3 noiembrie, şi se anunţă a fi o cursă foarte strânsă, în condiţiile în care autorităţile de la Chişinău au denunţat la primul tur o amplă operaţiune de fraudare a alegerilor şi cumpărare de voturi care are în spate forţe sprijinite de Moscova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank