G4Media.ro

UPDATE Semne de întrebare la trei dintre candidații la șefia ANRE: George…

Foto: Cornelia Sulger / OFSD Olt - Facebook

UPDATE Semne de întrebare la trei dintre candidații la șefia ANRE: George Niculescu are acțiuni la companii din energie, Cornelia Sulger apare ca șefă a organizației de femei a PSD Olt

Plenul reunit al Parlamentului are programat miercuri votul pentru alegerea a patru noi membri în conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul pieței energiei. În cazul a trei dintre candidați există suspiciuni că nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate, potrivit unor experți consultați de G4Media.

Astfel, în cazul lui George Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei, susținut de PNL pentru postul de președinte al ANRE, problema e legată de faptul că acesta deține acțiuni la acțiuni la mai multe companii din domeniul energetic: Electrica SA, Romgaz, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Transgaz și Transelectrica. Informațiile apar în cea mai recentă declarație de interese, depusă de acesta în iulie 2022.

Or, membrilor conducerii ANRE le este interzis explicit să dețină acțiuni la companii din domeniu, potrivit ordonanței de urgență 33/2007, care prevede la Articolul 4 următoarele:

  • Membrii Comitetului de reglementare și conducerea ANRE acționează în mod independent de orice interes al participanților la piața de energie electrică sau cea de gaze naturale, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea vreunei entități publice ori private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin, nu desfășoară activități cu caracter lucrativ în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, cu excepția celor cu caracter didactic de instruire profesională, nu dețin acțiuni sau părți sociale și nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăți comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competența ANRE, în condițiile legii.

Update: George Niculescu a declarat pentru G4Media că în momentul în care va fi numit în conducerea ANRE va vinde tot portofoliul de acțiuni deținute la companii din domeniul energetic.

O altă candidatură care a ridicat suspiciuni este cea a Corneliei Sulger, membru actual al comitetului de reglementare ANRE, care vizează același post.

Cornelia Sulger, care a fost și candidată PSD la alegerile parlamentare din 2020, apare pe pagina de Facebook a Organizației de Femei PSD OLT ca fiind președinta acestei organizații politice. O postare din 28 martie, însoțită de o fotografie a Corneliei Sulger alături de Marcel Ciolacu, arată că ”Corina Sulger, președinta OFSD Olt, senatorul Siminica Mirea, viceprimarul Municipiului Caracal Marina Samiee și primarul comunei Icoana Gabriela Ancuța au participat la lansarea campaniei PSD „Femeile ne dau puterea”, de la Palatul Parlamentului”.

Or, Directiva 944/2019 a Uniunii Europene interzice explicit membrilor conducerii ANRE să fie membri ai unor organisme politice:

Articolul 5 – Autoritățile de reglementare pot lua decizii autonome, independente de orice alt organism politic

Contactată de G4Media pentru a-și expune punctul de vedere în legătură cu această presupusă incompatibilitate, Cornelia Sulger a spus că nu este președinta organizației de femei a PSD Olt: ”Nu a avut loc o conferință județeană în care să fiu aleasă președinte”.

Întrebată cum explică faptul că atât pe pagina oficială de Facebook, cât și în articole de presă este prezentată ca președinta OFSD Olt, Sulger a spus: ”nu știu, am să verific”.

Cea de-a treia candidatură cu posibile probleme este a lui Gabriel Andronache, actual membru în Directoratul companiei cu capital de stat Transelectrica. În cazul său este problematică experiența cerută de lege pentru un post de conducere la ANRE. Astfel, OUG 33/2007 cere experiență de minimum 5 ani în funcții de conducere în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe. Or, din CV-ul său oficial nu reiese o astfel de experiență în funcții de conducere, ci în funcții de membru în diferite consilii de administrație sau de supraveghere ale unor companii cu capital de stat.

Art. 3 alin 4 – (4) Președintele și cei 2 vicepreședinți trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniile tehnic, economic sau juridic, cu luarea în considerare la desemnare a titlurilor științifice, să aibă o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și o experiență în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe.

Cine sunt candidații care și-au depus CV-urile pentru conducerea ANRE:

George Sergiu Niculescu, actual secretar de stat la Ministerul Energiei (susținut de PNL)
Radu Florin Porumb (susținut de USR)
Sorin Bumb, senator PNL, vicepreședintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat
Cornelia Sulger, membru actual al comitetului de reglementare ANRE, fostă candidată PSD la alegerile parlamentare
Scarlat Iriza, fost deputat și senator PSD de Gorj
Gabriela Moroianu, ziaristă, deține site-ul Focus Energetic
Zoltan Nagy-Bege, actual vicepreședinte ANRE, susținut de UDMR
Florențiu Vintilă, actual director în cadrul ANRE
Adrian Borotea, vicepreședintele RWEA (Romania Wind Energy Association), fost vicepreședinte ANRE
Daniel Bogdan, șef serviciu la HIDROSERV
Gheorghe Daniel Gheorghe
Gabriel Andronache, actual membru al directoratului Transelectrica

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Suspiciune de PCR in locul P$D nimeni vede ?

  2. Cum era aia…Virgil Popescu are combinatii? PSD are si mai multe. Nu ne mai facem bine, o tara capusata, plina de combinatori.

  3. Eh, ce sa zic. Ne impiedicam noi de asa nimicuri. Auzi tu draga, conflicte de interese…Pai nu pentru interese intram in politica cateodata si de la 20 de ani?