Sute de persoane cu dizabilităţi stau la coadă la Galați pentru a primi ajutoarele alimentare de la UE, unii chiar de duminică seara / Sunt 2.300 de pachete pentru 7.000 de beneficiari
Sute de persoane cu dizabilităţi din Galaţi stau, luni, la coadă, unele dintre ele încă de duminică seara de la ora 20.00, pentru a primi pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, relatează Agerpres.
Potrivit coordonatorului Centrului de distribuţie a ajutoarelor alimentare, Laura Roşca, oamenii au format aceste cozi pentru că sunt disponibile doar 2.300 de pachete cu alimente pentru aproximativ 7.000 de beneficiari, iar singurul criteriu după care se împart aceste ajutoare este „primul venit, primul servit”.
„A început distribuţia pentru persoane cu handicap de gradul unu şi doi. Am început distribuţia la ora 5 dimineaţă, pentru a veni în sprijinul oamenilor care au venit cu noaptea în cap. Pentru a veni în sprijinul lor le-am oferit câteva scaune, un ceai cald şi măsuri de prim ajutor, constând în măsurarea tensiunii arteriale. În listă sunt 7.000 de persoane, dar stocul este de 2.300 de pachete. Astfel că primul venit este primul servit, din păcate”, a declarat Laura Roşca.
Ea a precizat că, în conformitate cu legea, pachetele alimentare de la UE se distribuie, în prima fază, beneficiarilor de venit minim garantat şi celor care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei. Legea mai spune că, dacă rămân pachete nedistribuite, acestea sunt acordate persoanelor cu dizabilităţi, într-o tranşă ulterioară.
La nivelul municipiului Galaţi, au fost alocate iniţial 3.157 de pachete cu alimente, în timp ce numărul beneficiarilor de venit minim garantat şi de alocaţie pentru susţinerea familiei este de 1.000. Numai 780 dintre aceştia au fost însă interesaţi să îşi ridice ajutoarele alimentare, aşa că au rămas nedistribuite 2.377 de pachete care acum sunt repartizate persoanelor cu dizabilităţi.
Însă, la nivelul municipiului Galaţi sunt 7.000 de astfel de persoane cu dizabilităţi, aşa că, pentru a fi siguri că vor primi cutiile cu alimente, oamenii se înghesuie, la coadă, ore în şir, având în vedere ca singurul criteriu după care se împart aceste ajutoare este „primul venit, primul servit”.
Un pachet cu alimente are peste 25 de kilograme şi conţine făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de vită, cu carne de porc, pate de ficat, compot de fructe şi gem de fructe.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii