G4Media.ro

Sute de români blocați pe o insulă din nordul Greciei. Feriboturile s-au…

Sute de români blocați pe o insulă din nordul Greciei. Feriboturile s-au stricat și au izbucnit incendii

Sute de români sunt printre cei 1.500 de turiști blocați pe insula Samothraki, din nordul Greciei, după ce feriboturile care asigurau transportul pe continent s-au stricat, transmite Digi24.ro

Situația e dramatică, deoarece pe insulă au izbucnit și incendii de vegetație, care iau amploare. Oamenii se plâng că au rămas fără bani, fără mâncare și că dorm pe unde apucă.

O nouă navă ar urma să vină abia miercuri, scrie presa elenă. Ministerul român de Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru Samothraki încă de săptămâna trecută.

Sute de mașini, turiști nervoși și un haos general – așa arată portul insulei grecești Samothraki, în plin sezon estival. Totul din cauză că feribotul care făcea legătura cu restul Greciei s-a stricat. La fel s-a întâmplat și cu nava trimisă pentru a-l înlocui.

În jur de 1.500 de oameni – greci, români, bulgari, sârbi și francezi – vor să părăsească insula. Și-au lăsat mașinile în port, ca să aibă șanse mai mari să se urce pe primul feribot care va veni, și dorm pe unde apucă. Unii și-au întins corturile, alții au găsit cazare la suprapreț.

Primăria a permis unor turiști să doarmă în clădiri ale municipalității.

O româncă blocată pe insulă acuză oficialii greci că au dat informații contradictorii: „Problema ține, de fapt, de mai multe zile și am aflat puțin câte puțin în ultimele noastre zile de vacanță. Ne-am chinuit să căutam cazări, bineînțeles că totul era complet full, oamenii s-au culcat pe jos, pe izoprene, în vânt, prin mașini, care cum a putut. Continuăm să fim ademeniți cu câte un feribot imaginar care ba vine, ba nu vine, astfel încât nu putem nici să ne facem vreun plan. Nimeni nu pare să depună vreun efort activ să rezolve situația”.

Și în timp ce unii încearcă disperați să părăsească insula, alții vor să ajungă în Samothraki, unde au rezervări. Hotelierii spun că se confruntă cu foarte multe vacanțe anulate.

Și pentru ca haosul să fie complet, în apropiere de port au izbucnit incendii de vegetație. Pompierii locali au fost deja anunțați că nu vor primi întăriri, tot din cauză că nu există curse.

Citește integral pe Digi24.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ma mir ca nu scrie ca sunt si sute de copii si zeci de infanti.
    E nasol, recunosc, am fost in Thassos – frumos – dar ferryboat-ul m-a dezamagit

    • de ce? alea cu care am mers eu erau destul de noi si mergeau brici. chiar nu am avut nicio problema.

  2. Jos feriboturile de stanga!

  3. Inca o vacanta de vis a romanilor in Grecia, in Turcia.
    Macar din Bulgaria, sari in Dunare si vi inot acasa.

    • Asa este”VI”inot acasa,asta daca nu cumva te vei scufunda din cauza gramaticii nemiloase.

    • @cornelg
      Super, felicitari.
      Excelent, bravo.
      Bravo, sincere felicitari.
      Muie PSD.

  4. Eu sunt in Samotrakia acum. Efectiv isi bat joc de noi politistii greci. Numai informatii aiurea. Tot invoca vantul si nu intelg de ce, ca nu mai bate. Mai nou politistii l-au si batut pe un domn, pe care l-au smuls de langa copilul sau, l-au bagat in sectie si au inchis usa. Romanii ii filmau pe geam cum il bateau. Am sunat la consulat si cunosteau sitauatia dar aparent nu fac nimic. Bine macar ca au raspuns la telefon… Ca cetateni romani, nu ar trebui macar sa existe o minima asistenta din partea personalului consular, in afara de a ne da o lista cu 3 taverne unde ni se da un tzatziki gratis? Am gresit cu ceva ca am ales insula asta ca nu inteleg…