G4Media.ro

Sute de turiști blocați în Machu Picchu pe fondul protestelor din Peru…

sursa foto: Pexels

Sute de turiști blocați în Machu Picchu pe fondul protestelor din Peru / Trenurile spre și dinspre Machu Picchu, principalul mijloc de acces la situl înscris în patrimoniul mondial UNESCO, au fost oprite încă de marți

Aproximativ 300 de turiști din întreaga lume au rămas blocați în orașul antic Machu Picchu, potrivit primarului, după ce Peru a intrat în stare de urgență în urma înlăturării președintelui țării. Fostul președinte Pedro Castillo a fost destituit și ulterior arestat la începutul lunii decembrie, după ce și-a anunțat planul de a dizolva Congresul. Protestele violente care au loc de la arestarea sa au determinat avertismente internaționale privind călătoriile în Peru, relatează CNN.

Primarul orașului Machu Picchu, Darwin Baca, a declarat că peruani, sud-americani, americani și europeni se numără printre călătorii blocați.

„Am cerut guvernului să ne ajute și să stabilească zboruri cu elicopterul pentru a evacua turiștii”, a declarat Baca. „Singura modalitate de a intra și de a ieși din oraș este trenul, iar aceste servicii sunt suspendate până la noi ordine”, a precizat el.

Trenurile spre și dinspre Machu Picchu, principalul mijloc de acces la situl înscris în patrimoniul mondial UNESCO, au fost oprite marți, potrivit unui comunicat al PeruRail, operatorul de căi ferate din Peru în regiunile de sud și sud-est ale țării.

„PeruRail a declarat că încă analizează situația”, a explicat Baca.

Statele Unite sunt în contact cu cetățenii americani blocați în Peru, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pentru CNN.

LATAM Airlines Peru a anunțat că au fost suspendate temporar operațiunile către și de pe Aeroportul Internațional Alfredo Rodríguez Ballón din Arequipa și Aeroportul Internațional Alejandro Velasco Astete din Cuzco, la 75 de kilometri de Machu Picchu.

Departamentul de Stat al SUA a emis un avertisment de călătorie pentru cetățenii care călătoresc în Peru, pe care l-a inclus în lista de nivel trei „reconsiderați călătoriile”. Departamentul de Stat le cere călătorilor din Peru să se înscrie pentru alertele STEP de la Ambasada SUA, dacă nu au făcut-o încă.

De asemenea, Biroul pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit și-a avertizat cetățenii cu privire la această situație.

„Cetățenii britanici ar trebui să aibă grijă în mod special să evite toate zonele de proteste. Dacă este posibil, ar trebui să rămână într-un loc sigur. Ar trebui să vă planificați din timp pentru perturbarea severă a oricăror planuri”, a precizat FCDO vineri seara pe site-ul său.

 Călătorii care sosesc în capitala Lima sunt informați că nu se poate călători spre sau dinspre multe zone regionale – inclusiv Cusco și Arequipa – și că sunt posibile și alte perturbări.

Cetățenii britanici au fost, de asemenea, avertizați să respecte starea de asediu impusă în Peru și să monitorizeze știrile locale și presa pentru mai multe informații.

Departamentul canadian pentru afaceri globale și-a avertizat cetățenii să „manifeste un grad ridicat de precauție” în Peru și să evite călătoriile neesențiale în numeroase regiuni. Canada’s Global News a vorbit cu un canadian blocat în micul oraș Ica din sudul Peru, care a spus că acum este departe de protestele civile, dar a fost jefuit în taxi.

Cel puțin 20 de persoane au murit în cadrul acestor proteste, până în prezent.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Machu picwu v a trebuit machiuu piciuuu aveți să vă săturati de maciu piciuu

    • Invidia ca au unii bani si se plimba pe maciu piciu… 🤣🤣🤣

    • Asta îmi aduce aminte de „psd-pnl ați votat 30%, psd-pnl aveți, nu ați votat aur, cel mai cinstit partid…”
      Același om bolnav cu aceeași mentalitate bolnava, dar care-și schimba doar numele.

  2. Așa se întâmplă peste tot unde „jăndarul” mondial își bagă coada ”.

  3. Pt. pesedei există o șansă, s-o aleagă pe „duoamna Fierea” președinte că „puoate” le dă vaucere să meargă la Machu Picchu că tot sunt invidioși pe cei care‐și permit.

  4. Eu pun o alta întrebare, dr practicați o politica „antiromânească” !. Pe cine slujiți.

  5. Mi-e silă de invidioși și frustrați! Au o viață tristă!