Sute de zboruri anulate în China după descoperirea unor cazuri de COVID-19 la Shanghai / S-au închis școli și s-au suspendat activități turistice
China a anulat vineri sute de zboruri, a închis şcoli şi a suspendat activităţi turistice după descoperirea la Shanghai a unor cazuri de COVID-19, care pune presiune asupra ţării-gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă, informează Agerpres, care citează AFP.
Cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice care vor începe la Beijing pe 4 februarie, ţara vrea să limiteze cu orice preţ riscul de contaminare şi practică o politică de „zero infecţii”.
Aceasta se traduce printr-o limitare drastică a intrărilor pe teritoriul său, prin carantine obligatorii, prin lockdown-uri şi screening masiv de îndată ce apar câteva cazuri.
De asemenea, călătoriile sunt strict monitorizate prin intermediul aplicaţiilor mobile, ceea ce permite identificarea rapidă a cazurilor de contact.
Trei prieteni, care au călătorit împreună în zona Shanghai-ului săptămâna trecută, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, au declarat joi autorităţile locale. Toţi trei erau vaccinaţi.
Pentru a evita orice transmitere a virusului în alte regiuni, peste 500 de zboruri au fost anulate vineri de pe cele două aeroporturi din capitala economică a Chinei, potrivit site-ului specializat VariFlight.
Municipalitatea din Shanghai a suspendat, de asemenea, toate deplasările grupurilor de turişti în oraşul din apropiere Suzhou, unde călătoriseră şi cele trei persoane infectate.
Suzhou, cu o populaţie de aproximativ 13 milioane de locuitori, este renumit pentru canalele care îl străbat şi pentru grădinile sale imperiale.
Oraşul şi-a închis obiectivele turistice şi solicită în prezent un test negativ persoanelor care doresc să meargă în altă localitate.
În zona metropolitană Shanghai, un campus universitar a fost pus în carantină la Hangzhou (est) după identificarea unui caz de contact în rândul personalului, a informat presa oficială.
China a raportat vineri 13 noi cazuri de COVID-19 depistate pe teritoriul său cu o zi înainte.
În pofida acestui bilanţ, incomparabil cu restul lumii, autorităţile sunt în alertă încă de luna trecută pentru a opri un focar limitat ca număr, dar care s-a extins în numeroase provincii.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing se vor desfăşura într-o „bulă”, care va separa sportivii de restul populaţiei. Cei circa 3.000 de sportivi aşteptaţi la JO vor trebui fie vaccinaţi anti-COVID-19 şi vor fi plasaţi la sosire într-o carantină de trei săptămâni. Ei vor supuşi apoi unui screening zilnic.
Sursa Foto: Arstehnica.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu