G4Media.ro

Sweep, primul robot industrial de curăţat pardoseli, dezvoltat şi produs în România,…

Sursa Foto: Agora Robotics

Sweep, primul robot industrial de curăţat pardoseli, dezvoltat şi produs în România, a fost lansat miercuri / Director de companie: Interesul este foarte mare, nu avem oameni

Sweep, primul robot industrial dezvoltat şi produs în România, a fost lansat miercuri, rolul său fiind acela de a prelua activităţi repetitive, dificile şi mai puţin productive, permiţându-le angajaţilor să se concentreze pe sarcini mai importante, transmite Agerpres.

„Până acum, valoarea investiţiei pe care noi am făcut-o – am trecut prin foarte multe tipuri de prototip al robotului – s-a ridicat la 1,5 milioane de euro. Încă suntem în procesul de a optimiza toate costurile astea şi urmează optimizarea costurilor în funcţie de economia de scară, bineînţeles. Cred că vom optimiza şi preţul de vânzare (…) Suntem singura companie din România care produce tipul acesta de echipament şi, de asemenea, roboţi industriali, roboţi de curăţenie autonomă şi roboţi autonomi. Suntem singura şi printre cele opt europene”, a declarat directorul general al Agora Robotics, Paul Popescu, într-o conferinţă de conferinţa.

Paul Popescu a spus că la nivelul companiei se are în vedere deschiderea unei linii de producţie, care ar însemna o investiţie de trei milioane de euro, fondurile europene fiind o variantă de finanţare, dar şi investitorii şi fondurile de investiţii.

„Interesul este foarte mare. Am avut de-a lungul timpului tot felul de cercetări de piaţă să vedem cât de viabil e produsul, iar răspunsul fără excepţie a fost: ‘Ne trebuie acum. Când putem să-l luăm?’. ‘Avem nevoie de mai mulţi, nu avem oameni’. ‘Am pierdut contractul pentru că nu am avut oameni cu care să mă duc să fac treaba'”, a explicat el.

Directorul Agora Robotics şi-a exprimat speranţa că începând din 2025 robotul va putea fi exportat şi pe piaţa europeană.

„În 24 de ore, robotul poate parcurge cam 8.700 metri pătraţi. (…) Robotul este proiectat pentru suprafeţe dure – marmură, gresie etc. Putem să optimizăm, desigur, în urma unor cereri sau a unor analize şi să reproiectăm agregatul care se ocupă de curăţenie pentru diverse alte opţiuni sau sarcini. Ultima dintre ele imediată (…) este partea de aspirare, pentru spaţii de birouri sau pentru parcări. Durata de recuperare a investiţiei este de aproximativ doi ani. Durata de viaţă este de cinci ani, deci, practic, ar reduce costurile cu 60%”, a susţinut Popescu.

Directorul de Operaţiuni al companiei, Ioana Calen, a precizat că robotul nu înlocuieşte oamenii, Sweep fiind creat în contextul în care se estimează o piaţă în creştere şi un deficit important de forţă de muncă în sectorul de curăţenie.

„Noi am încercat să facem o soluţie plug&play şi putem spune că nu înlocuim oamenii care foloseau utilajele non-automate, ci le punem o tabletă în mână şi îi lăsăm să-şi facă job-ul altfel. Piaţa globală de roboţi non-rezidenţiali de curăţenie a podelelor este estimată la circa 836 milioane de euro în 2023 şi va ajunge la 3,5 miliarde de euro în 2030”, a afirmat ea.

În ceea ce priveşte exportul, directorul de operaţiuni a susţinut că, după piaţa europeană, Orientul Mijlociu se află „în cărţi”, pentru că de acolo s-a manifestat un interes deosebit pentru Sweep.

„Va trebui să avem service local, va trebui să avem toată suita de mentenanţă etc, iar astea sunt nişte pregătiri la care noi deja ne uităm, ne gândim, dar pentru care nu suntem gata în acest moment. Ne-am uitat foarte atent la piaţa europeană, la Germania, la Spania, în toate ţările în care am avut prezenţă fizică la evenimente am avut o atenţie foarte mare pe robot şi cereri, însă am avut surpriza ca la aceste evenimente să fim abordaţi de foarte mulţi potenţiali clienţi din Orientul Mijlociu”, a arătat Ioana Calen.

Sweep marchează un moment de referinţă pentru domeniul cercetării din România, fiind primul robot cu navigaţie autonomă dezvoltat şi produs local, de specialişti români de top din domeniu”. Produs de Agora Robotics, companie deep tech şi pionier în domeniul roboticii, creată în România de specialişti în cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnologiei, Sweep este destinat curăţării podelelor dure cu aplicabilitate în depozite, fabrici, hoteluri, spaţii comerciale, gări, aeroporturi, spitale etc, acesta putând fi achiziţionat la suma de 39.000 de euro. Sweep integrează know-how, inteligenţă artificială şi tehnologie de ultimă generaţie rezultate şi din colaborările externe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează