G4Media.ro

Szijjártó a explicat la Oradea de ce Ungaria stă departe de războiul…

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Szijjártó a explicat la Oradea de ce Ungaria stă departe de războiul din Ucraina:  ”La Bruxelles s-a adoptat un plan care a însemnat împușcarea în picior și în plămâni” / ”Noi niciodată nu am exportat așa de mult ca anul trecut”

Competitivitatea firmelor europene a scăzut din cauza războiului, plătind energie mai scumpă decât cele din America și din China, a afirmat ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, la Oradea, unde a participat la o conferință a oamenilor de afaceri maghiari din România organizată în cadrul Festum Varadinum, informează Bihoreanul.

Oficialul ungar a afirmat că din acest motiv maghiarii vor să „stăm deoparte de acest război” și a arătat că țara vecină beneficiază de investiții masive în fabrici de baterii pentru mașini electrice, invitând și firmele din România să profite de ele.

Invitat de reprezentanții UDMR, ai Episcopiei Romano-Catolice și ONG-uri maghiare să participe la actuala ediție, a II-a, a Conferinței Economice  a oamenilor de afaceri maghiari din România, desfășurată luni la Palatul Baroc din Oradea în cadrul Festum Varadinum, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior de la Budapesta a atenționat cei aproximativ 120 de participanți că lumea trece printr-o perioadă fără precedent, cu o succesiune de crize într-un interval foarte scurt – pandemia, criza energetică și războiul din Ucraina, al cărui preț este plătit în special de europeni, inclusiv de firmele din Europa.

„Din păcate competitivitatea firmelor din Europa a plătit un preț foarte mare”, a spus Szijjártó Péter, arătând că prin comparație cu firmele din SUA acestea achită gazul la un preț de șapte ori mai mare, iar în comparație cu cele din China plătesc electricitatea de trei ori mai mult.

Cauza, a afirmat oficialul ungar, în tonul deja cunoscut al guvernului de la Budapesta, constă în politicile dezavantajoase de la Washington și Bruxelles, care pentru firmele europene echivalează cu autovătămarea. „De ce a ajuns competivititatea europeană la pământ? Pentru că noi, europenii, și competitorii noștri americani au dat un răspuns diferit (…), iar la Bruxelles s-a adoptat un plan cu zece măsuri care au însemnat împușcarea în picior și în plămâni”, a spus Szijjártó, cu trimitere la efectele sancțiunilor impuse de UE Rusiei.

În această situație, a spus ministrul de Externe al Ungariei, „noi vrem să rămânem deoparte de acest război. Răspunsul unguresc consideră prioritare interesele maghiarilor și totdeauna noi am ieșit întăriți din crize”, a arătat oficialul, spunând că „focusul nostru este pe economie” și că „politica economică a Ungariei are scopul principal menținerea locurilor de muncă ale maghiarilor”.

Szijjártó a afirmat că această politică a permis ca 2022 să fie „un an de succes” pentru Ungaria, deoarece „niciodată nu am exportat așa de mult ca anul trecut și niciodată nu am mai avut atâtea locuri de muncă”.

În realitate, anul trecut, chiar PIB-ul pe cap de locuitor a fost mai mare în România decât în Ungaria – adică România a ajuns din urmă economia ungară şi din punct de vedere al dezvoltării.Toate acestea indică faptul că recuperarea României este mai rapidă și mai eficientă decât ceea ce a realizat economia ungară în ultimii 12-13 ani, de când Guvernul Orbán a venit la putere, potrivit Eurostat.

Economia ungară produce în prezent 77% din PIB-ul mediu al UE, iar din această cauză este a cincea cea mai subdezvoltată economie din UE: în ultimii ani, şi cehii și polonezii au depășit economia ungară. Azi, doar economiile Bulgariei, Slovaciei, Portugaliei și Croației sunt mai slabe faţă de economia Ungariei, însă văzând recuperarea croaților, ei vor ajunge din urmă în curând Ungaria. Acest lucru s-a întâmplat deja în ceea ce privește costurile salariale: anul trecut, costurile salariale pe oră în Croația au fost de 12,1 euro față de 10,7 euro în Ungaria.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Fascistul din vecini varsă otrava in Oradea..

  2. Auzi la el, campionul exporturilor. Si Romania a exportat niveluri record de bunuri, de la an la an, inclusiv in 2022. Si nu s-a tras pe fund cand a fost vorba sa puna sanctiuni rusilor, chiar daca asta a insemnat preturi mai mari la gaz, de ex.

    • Glumesti, exporturile Ungariei/loc sunt cel putin duble fata de cele ale Romaniei. Si asta se vede in deficitul comercial al Romaniei care e dezastruos in timp ce Ungaria are excedent comercial.

  3. De ce era nevoie de explicații fanteziste? Se știe de ce: Orban e agentul lui Putin, pionul otrăvit din inima uniunii.