Tabără pentru sinistraţi la Slobozia Conachi; ISU Galaţi spune că sunt asigurate condiţiile de igienă şi securitate
Persoanele care în urma inundaţiilor au rămas fără locuinţe au putut înnopta în diferite zone amenajate de autorităţi, printre acestea aflându-se şi sala de sport a Şcolii gimnaziale din satul Slobozia Conachi, notează Agerpres.
Sunt oameni care nu au reușit să salveze nimic și care, inițial, s-au refugiat în podurile caselor, iar apoi au dormit pe unde au apucat.
Nicolae Grosu, din satul Pechea, este unul dintre ei.
„Eu n-am reuşit să salvez nimic. În casă sunt toate răsturnate. În următoarea noapte, am stat în podul casei unei surori. Apoi, pompierii ne-au cazat într-o cameră cu două paturi. Duminică, pompierii ne-au mutat la Slobozia şi am ajuns aici (în sala de sport – n.r.). Vedeţi şi dumneavoastră cum arată sala, dar am reuşit să dorm”, a declarat el pentru Agerpres.
„Sperăm să primim ajutor de la Guvern, pentru că dezastrul a fost mult prea mare. Am mai trecut de două ori prin inundaţii, dar nu a fost aşa. Am primit o singură dată ajutor. În iarna asta, n-am nicio speranţă să stau aici’” spune și Sanda Oprea, din satul Slobozia Conachi.
Alte familii din comuna gălăţeană nu cred că vor primi sprijin şi se bazează exclusiv pe ajutorul vecinilor şi al celor apropiaţi.
„Eu am domiciliul în Galaţi, însă, după ce mi-au murit părinţii, m-am mutat la Izvoare. Plătesc toate dările, dar am un apartament în oraş, că am zis că atunci când îmbătrânesc nu o să vină nimeni aici să aibă grijă de mine. Toate economiile mele le-am investit în casa asta, iar apartamentul din Galaţi s-a stricat şi ăla. Nu ştiu ce voi face iarna asta. N-am sobă, n-am pat, n-am toaletă, n-am nimic. Pot să merg la Galaţi, dar acolo trebuie să investesc din nou”, este mărturia Niculinei Hodorog, din satul Izvoarele, preluată în reportajul Agerpres.
În sprijinul sinistraţilor au venit şi serviciile de voluntari pentru situaţii de urgenţă din alte comune învecinate.
„E a treia oară când intervenim. Am fost în 2013, în 2016, dar în 2024 e mai urât decât în anii trecuţi. Oamenii sunt la pământ”, precizează şeful SVSU Tuluceşti, Eugen Horghidan.
Militarii şi lucrătorii MAI i-au ajutat și ei pe cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor.
„Cel mai greu a fost să facem faţă curentului apei, pentru că, sâmbătă seara, apa a crescut cu putere, iar băieţii din echipaj au rămas izolaţi. Am trimis o volă, dar vola a rămas blocată în torent şi noroc cu cei de la Armată că au venit şi ne-au sprijinit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Mircea Bădin.
Tabăra pentru persoanele care au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute din judeţul Galaţi este pregătită să îi primească pe cei care au rămas fără locuinţe şi au nevoie de ajutor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Dan Ionaşcu, a declarat pentru Agerpres că în corturile amplasate la ieşirea din satul Slobozia Conachi oamenii vor avea căldură şi lumină, capacitatea fiind de peste 200 de locuri.
„Este important ca persoanele care vor fi cazate să aibă toate condiţiile de igienă şi securitate. De aceea au fost instalate un duş, o bucătărie mobilă, băi. Tabăra este în curs de operaţionalizare”, a menţionat reprezentantul ISU Galaţi.
În sprijinul echipelor care intervin în satul Slobozia Conachi a venit şi Armata Salvării România, o misiune creştină internaţională care activează în 134 de state, iar în România din anul 1999.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei comunei Slobozia Conachi, circa 750 de gospodării au fost afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank