G4Media.ro

Tablou restituit după 102 ani. A fost recuperat din Finlanda, după ce…

Sursa foto: sttinfo.fi

Tablou restituit după 102 ani. A fost recuperat din Finlanda, după ce a fost furat din Germania, în 1919

O delegaţie din Finlanda a încheiat sâmbătă în oraşul german Neubrandenburg un capitol special referitor la obiecte de artă furate, relatează Agerpres, care citează agenţia DPA.

Kai Kartio, directorul Amos Rex din Helsinki, cel mai mare muzeu de artă privată din Finlanda, a predat colecţiei de obiecte de artă a oraşului Neubrandenburg un tablou furat în 1919.

Pictura în ulei numită „Landscape with Shepherd and Flock” datează din secolul al XVII-lea şi a fost realizată de artistul baroc german Philipp Peter Roos (1655-1706).

A fost descoperită în muzeul de artă din Finlanda în timpul cercetărilor de provenienţă, în care experţii verifică originea obiectelor de artă.

„Colecţionarul nostru Amos Andersen (1878-1961) nu ar fi putut să cunoască la acea vreme, când a cumpărat tabloul de la un comerciant de antichităţi, că acesta fusese furat”, a declarat Kartio la ceremonia de dezvelire a picturii. Andersen a fost un publicist care a studiat în Germania.

Întreaga colecţie istorică de picturi din Neubrandenburg – care era cea mai mare din toată regiunea Mecklenburg – a dispărut după 1945. Pictura în ulei din Helsinki este prima din colecţia istorică care a fost restituită.

Tabloul lui Roos a dispărut în 1919, împreună cu alte 16 tablouri, în timpul unei spargeri date cu ajutorul unei scări. O cercetare a scos la iveală că aceasta a fost achiziţionată de Andersen în 1926. Colecţia acestuia a stat la baza creării celui mai mare muzeu finlandez de artă privată, Amos Rex, în 1965.

Colecţia de artă Neubrandenburg din 1890 conţinea peste 10.000 de obiecte de artă. Aceasta a fost încărcată şi transportată în aprilie 1945. Oraşul a ars în noaptea de 30 aprilie 1945.

După ce au fost descoperite inventarele, colecţia a fost raportată la Centrul german pentru bunuri culturale pierdute. Astfel, tablourile furate au ajuns pe lista obiectelor căutate.

Numărul de inventar din 1890 de pe spatele picturii a condus în cele din urmă la restituirea tabloului noii colecţii de artă.

Sursa foto: sttinfo.fi

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu pot sa cred nemtii fura , parca ne dadeau lectii de anticoruptie.