G4Media.ro

Tabloul electric al Spitalului de Boli Infecţioase din Timișoara, înlocuit după 60…

Sursa foto: Opinia Timișoarei

Tabloul electric al Spitalului de Boli Infecţioase din Timișoara, înlocuit după 60 de ani / Spitalul de aici era păzit de o mașină de pompieri de teama izbucnirii unui incendiu

Tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, care asigură funcţionarea sistemului electric din întreaga unitate medicală, a fost schimbat după 60 de ani, anunță Agerpres.

Pentru înlocuirea lui, care a durat 15 ore, a fost necesară amplasarea unui generator de mare putere de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, care a preluat, practic, alimentarea electrică a unităţii sanitare pe timpul operaţiunii.

„Înlocuirea tabloului electric principal era esenţială. Riscam în orice moment să se producă un scurt circuit şi instalaţia să ia foc. A fost o operaţiune complicată, care a necesitat multă atenţie şi expertiză”, se arată într-un comunicat de presă transmis de spitalul timișorean.

Noul tablou electric include diferenţiale de tensiune, un întrerupător general de 1.000 de amperi, 10 întrerupătoare de tip diferenţial care au o siguranţă şi o sensibilitate mărite la fluctuaţiile de curent şi mai multe siguranţe cu un amperaj cuprins între 40A şi 100A.

„Noul tablou electric a costat 12.000 de euro. Banii au fost obţinuţi cu ajutorul fundaţiei Spitalului Victor Babeş”, se mai arată în comunicat.

Operaţiunea de înlocuire a tabloului electric a fost supravegheată de un echipaj de pompieri de la ISU Banat.

Săptămâna trecută, doctorul Cristian Oancea a solicitat Instituţiei Prefectului şi ISU Timiş să fie dislocată permanent o autospecială de stingere cu echipajul aferent în curtea spitalului, pentru a interveni rapid în cazul unui incendiu care ar izbucni în secţia ATI, a cărei reţea electrică este suprasolicitată. ISU Timiş a adus o autospecială, dar a retras-o după câteva ore, întrucât avea nevoie de ea la alte intervenţii.

Sursa foto: Opinia Timișoarei

Citește și

Pompierii stau permanent în curtea Spitalului Victor Babeș Timișoara, de teama unui posibil incendiu / O parte din instalațiile electrice ale unității medicale sunt vechi de 70 de ani

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Vechi de 60 de ani si fara piese de schimb nu a luat foc iar cele noi ard in garantie.

    • Tablourile si calibrarea sigurantelor se verifica anual de pompierii civili si militari, siguranta in functionare si protectia muncii si tocmai când a ajuns seful ISU in spital a trebuit tabloul schimbat si salonul supravegheat cu o autospeciala.

  2. Mi-ar fi rusine in locul lor, asta arata cat de preocupati sunt de siguranta, in general.

    • Au schimbat tabloul pentru a spala imaginea colonelului ISU. Incendiile pornesc in saloane cu gaze unde nu sunt tablouri si nici instalatii EX.

  3. Doar 12 mii euro un tablou general ptr un spital? Mai sa fie… la o casa mai sugubeata ar fi fost un pret rezonabil , dar…well am pierdut legatura cu domeniul acum 20 ani..

  4. Piesa de muzeu! Da’ buna tare daca a rezistat 60 de ani!

  5. Nici pentru tabloul principal nu au fost bani la buget. A trebuit sa apeleze la o fundatie.

  6. Primaria Timisoara nu a avut 12.000 Euro sa plateasca un tablou electric….

    • leanaluix …
      … poi nu văzuş bre …. caCîțu nu o trămes niciun leu la Timisoara .. de razbunare ca nu l-o votat ..

    • alooo G4media … dă ce nu leş comentu sa curga?

      leanaluix …
      … poi nu văzuş bre …. ca.Cîțu nu o trămes niciun leu la Timisoa.ra .. de razbu.nare ca nu l-o vo.tat ..

    • alooo G4media … dă ce nu leş comentu sa curga?
      G4media da dă ce nu leş comentu sa curga bre?

      leanaluix …
      … poi nu văzuş bre …. ca.Cîțu nu o trămes niciun leu la Timisoa.ra .. de razbu.nare ca nu l-o vo.tat ..

  7. Exista probleme similare si la alte spitale cu aceeasi specialitate sau de urgenta ori suport COVID din tara si problema aceasta, inclusiv cea a spitalului de la Timisoara ,era cunoscuta de multa vreme.Oare controlul dispus dupa incendiul de la spitalul din Piatra Neamt s-a finalizat,iar daca da a constatat astfel de deficiente necesar a fi remediate?Cred ca astfel de masuri trebuiesc luate deci prin extindere si la alte spitale aflate in aceeasi situatie de natura celor referite mai sus, iar daca nu sunt bani sa se faca alocarile bugetare cuvenite.

  8. O operațiune care a durat 15 ore a avut nevoie de șase decenii pentru a fi demarată. Costul aparatajului a fost de 12.000 euro, cât „salarul” lunar al unui „amărât” de înalt funcționar public european sau român sau cât sporul lunar de covid-19 pentru un medic specialist. Aceste două informații denotă crasa lipsă de responsabilitate și interes profesional a funcționarilor publici de pe plan local și central.

  9. Schimbat dupa 60 de ani si nici nu a fost platit de stat, de judet, ci de o fundatie. O lucrare esentiala de baza. 12 000 euro este suma infima pentru judet. Dar probabil ca n-au facut-o pentru ca fiind suma asa mica si lucrarea punctuala nu iesea „comision” deloc. Platim salarii in administatie de pomana.

  10. Daca nu au pus în el Disjunctoare „curba C” dimensionate corespunzător, sa lase acolo mașina de pompieri.

  11. O sa muriti electrocutati, ha, ha, ha, ha .

  12. Vai si amar de renovarile romanești.
    Acum 3 ani era in proces de renovare, asa pe bucati pentru ca este format din mai multe cladiri dupa planurile sec al XIX lea.
    Abia acum au ajuns si la partea electrica,fara nicio legătură cu incendiile produse in țară.
    Avea tabloul sigurante improvizate cu lițe asa cum vedem la reclama de prevenire a incendiilor?
    Un compromis total sistemul public.
    Ei au clinici private, sefii de sectii unde sifoneaza banul public.
    Români adevarati.

  13. Nu pazeau spitalul.
    Il pazeau pe seful ISU Banat care era internat acolo cu COVID. Ca nu se vaccinase.
    Statul roman nu s-a gindit un moment la alti cetateni decit la speciali.