Dumitru Costin, presedinte BNS

Dumitru Costin: Astăzi am auzit nişte aberaţii, să vedem poate găsim o soluţie să indexăm o parte din pensii / Tocmai am încercat să punem sistemul de pensii la un numitor comun, acum venim şi creăm din nou dezechilibre, parcă am fi nebuni

Casa de pensii, pensionari, recalculare pensii

Sindicaliştii din casele de pensii cer plata orelor suplimentare. Ei reclamă volumul excesiv de muncă în urma recalculării pensiilor şi apreciază că situaţia va continua cel puţin un an

BNS, sindicate, Blocul National Sindical

Blocul Naţional Sindical susţine apelul Confederaţiei Sindicatelor Europene pentru un moratoriu european asupra concedierilor forţate / Între 2008 şi 2023, Uniunea Europeană a pierdut 2,3 milioane de locuri de muncă în sectorul manufacturier

BNS, sindicate, Blocul National Sindical

BNS solicită convocarea Consiliului Tripartit pentru identificarea soluţiilor privind transferul contribuţiilor de la angajat la angajator, așa cum cere Consiliul Europei

BNS: Activitatea caselor de pensii riscă să fie blocată / Mii de decizii de recalculare a pensiilor riscă să fie emise greșit

BNS: Activitatea caselor de pensii riscă să fie blocată / Mii de decizii de recalculare a pensiilor riscă să fie emise greșit

Blocul Național Sindical (BNS) susține că recalcularea pensiilor se face într-o grabă periculoasă, ”fără a se asigura că sistemul informatic este actualizat și capabil să...  

protest Ministerul Finantelor, sindicate, SNPPC, politisti, SNPP

Miting de protest la Guvern al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret. Sindicaliștii cer salarii mai mari

bani, lei, finante, bancnote

Blocul Naţional Sindical reclamă „politica fiscală absurdă” privind impozitele pe salarii: Guvernul testează pe români tot felul de măsuri, aceştia devenind cobaii experimentelor fiscale

protest BNS, sindicate

VIDEO Protest față de taxarea muncii în fața Guvernului, organizat de Blocul Național Sindical / Sindicaliștii au plecat în marș către Ministerul Economiei

Update Ora 14.30: O delegaţie formată din lideri ai mai multor sindicate reprezentative membre ale Blocului Naţional Sindical a fost primită…

bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei

Blocul Național Sindical: Angajaţii români au o sarcină fiscală similară mediei europene, în timp ce în cazul angajatorilor români şi a altor categorii de persoane ce obţin venituri, altele decât cele din muncă, situaţia este asemănătoare unui paradis fiscal

Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul Contract colectiv de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul de Muncă Bucureşti

Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul Contract colectiv de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul de Muncă Bucureşti

blocul national sindical

BNS protestează în faţa Romexpo, unde are loc congresul PPE, pentru a atrage atenţia liderilor europeni asupra ”practicilor antisindicale” ale directorului Poştei Române

sindicate, ciolacu negocieri

Ciolacu, după ce a ajuns la un acord cu sindicatele din sistemul de pensii și asistență socială: Procesul de corectare a inechităților salariale va continua prin soluții pe care le vom stabili tot de comun acord în noua lege a salarizării sistemului public

Dumitru Costin, presedinte BNS

Dumitru Costin (BNS): Legea pensiilor îi sancţionează pe salariaţii activi. Vom sesiza Comisia Europeană asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege

Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical, a transmis miercuri, despre proiectului de Lege privind reforma sistemului public de pensii, că…

BNS, sindicate, Blocul National Sindical

Blocul Național Sindical va participa în 13 decembrie la protestul organizat de Federaţia Europeană a Sindicatelor, la Bruxelles, împotriva măsurilor de austeritate

Protest Sindicate, BNS

Sindicaliştii BNS, protest programat joi în fața Ministerului Finanţelor. Sunt aşteptaţi cel puţin 1.500 de protestatari 

Mai multe federaţii sindicale afiliate la Blocul Naţional Sindical anunţă că vor protesta, joi, în faţa Ministerului Finanţelor, faţă de măsurile anunţate de Guvern. Sindicaliştii...  

Serviciul de Ambulanta Bucuresti- Ilfov

BNS şi Federaţia Ambulanţa anunţă proteste pe termen nelimitat / Marți va fi pichetat sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, organizează marţi un miting în Capitală,...  

BNS le cere parlamentarilor europeni români să voteze favorabil proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate

BNS le cere parlamentarilor europeni români să voteze favorabil proiectul de Directivă privind salariile minime adecvate

Blocul Naţional Sindical (BNS) face un apel public către toţi parlamentarii români din Parlamentul European, dar şi către partidele politice din România, de a fi...  

Lucrătorilor non-comunitari care se angajează în România li se oferă protecție sindicală de către BNS

Lucrătorilor non-comunitari care se angajează în România li se oferă protecție sindicală de către BNS

Blocul Naţional Sindical (BNS) anunță că va oferi statut de membri de sindicat lucrătorilor non-comunitari care muncesc sau care urmează să vină la muncă în...  

Protest Sindicate, BNS

Confederaţiile sindicale din România se reunesc într-un demers comun pentru a sesiza „abuzurile şi şantajul public comise de prim-ministrul Cîțu la adresa organizaţiilor sindicale”, anunță președintele BNS Dumitru Costin

Liderul BNS, Dumitru Costin: Pe sub uşi, am aflat că intenţia viitorului Guvern este să îngheţe salariul minim pe economie la valoarea din 2020

Liderul BNS, Dumitru Costin: Pe sub uşi, am aflat că intenţia viitorului Guvern este să îngheţe salariul minim pe economie la valoarea din 2020

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin,  a spus în cadrul unei conferințe de presă că a aflat că viitorul premier ar urma să-și asume decizia...