”Autostrada Unirii”: A fost desemnat constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni, investiție de peste 150 milioane lei / Firma are 24 de luni pentru construcţia podurilor, a drumului de legatură cu Autostrada A8 şi a punctului de trecere a frontierei cu Republica Moldova

Cetatea Medievală din Râșnov a fost preluată de la constructor, după ce contractul era reziliat din 2022 / Au fost decontate până acum lucrări de 7 milioane de lei

Primăria Sectorului 4 a postat în SICAP licitaţia privind construirea magistralei M4 Gara de Nord – Gara Progresul / Cererea de finanţare depusă deja şi în valoare de 2,5 miliarde euro, fonduri nerambursabile

Un constructor a plătit din buzunar un milion de euro la lucrările unui spital din Timișoara / Primăria îi ceruse să oprească șantierul pentru că nu mai avea bani / ”Sperăm să închidem șantierul anul acesta”

internat prăbușit Odorheiu Secuiesc

Constructorul care lucra la internatul din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste elevi: ”Nu ştiam că sunt copii înăuntru” / S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

home sweet home

O actriță premiată cu Oscar a dat în judecată constructorul casei ecologice pentru care a plătit 2 milioane de dolari: mucegai, facturi umflate, izolație lipsă

Actriţa premiată cu Oscar Susan Sarandon a dat 2 milioane de dolari pentru o casă ecologică pe care a construit-o…

Primul park&ride în municipiul Brașov: S-a desemnat constructorul / 700 de locuri de parcare pentru autoturisme, motociclete, autocare și microbuze

Primăria municipiului Brașov a desemnat astăzi firma care va face primul park&ride dintre cele 4 pe care administrația vrea să…

A fost desemnat constructorul pentru Lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan Oradea / Va avea 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație

A fost desemnat cosntructorul pentru lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan, cuprins între Băile Felix și Nojorid, anunță Agenția de…

Compania CON-A Operations a câştigat licitaţia pentru Noul Spital Judeţean Sibiu / Investiţie de peste 428 de milioane de euro / Deocamdată nu este stabilită sursa de finanțare

Cinematograful din Zalău se redeschide vineri, după lucrări ce au durat 3 ani / Angajații au fost plătiți aproape 2 ani fără să facă nimic, pentru că nu s-a putut face recepția finală / În 31 decembrie 2020 lucrările erau finalizate în proporție de 90%

santier drum

Încep lucrările la Centura Beiușului, investiție de 269 milioane lei fără TVA / Lucrarea ar trebui finalizată în 15 luni / Constructor: ”Termenul e criminal de scurt”

Grindeanu: Contractele pentru execuţia celor 3 loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român

Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român, iar după semnarea documentelor acesta are la dispoziţie 30...  

Ministerul Culturii permite cercetarea epavei de la Eforie Sud / Decizia deblochează lucrările de înnisipare din zonă, pe o porțiune de 4.000 de metri

Ministerul Culturii dă undă verde cercetării epavei de la Eforie Sud, din cauza căreia s-au oprit lucrările de înnisipare pe…

Blindatele NATO, blocate în drumul spre poligonul de la Cincu din cauza unui pod / Hidroelectrica se opune demolării unei structuri vechi, iar constructorul angajat de CJ Brașov nu se poate apuca de lucrări

Consiliul Județean Alba a reziliat contractul cu antreprenorul lotului I al Transalpinei de Apuseni, care nu a mai putut oferi garanția de bună execuție după falimentul City Insurance

Comisia Europeană a respins propunerea Hyundai de a prelua Daewoo pentru a deveni cel mai mare constructor mondial de nave, de teamă că tranzacția ar afecta concurența

Pod peste râul Buzău, inaugurat separat de PNL și PSD: ”Dincolo este Vadu Pașii, primarul este de la PNL și aici este PSD” / CJ Buzău, dat în judecată pentru că nu a achitat întreaga lucrare

VIDEO Pro Infrastructură: Situație îngrijorătoare pe șantierul Autostrăzii A3 Transilvania. Constructorul este cvasi-inexistent, subcontractorii neplătiți au plecat sau sunt pe cale să o facă

FOTO Alunecare de teren pe lotul nefinalizat al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, lângă Alba Iulia

O alunecare de teren a acoperit o parte din corpul Autostrăzii A10 Sebeș – Turda, pe lotul 1, în zona Pârâul Iovului, la ieșirea din...