CAZ RAR: Curtea de Apel Cluj dispune confiscarea a aproape 2,7 milioane de lei, reprezentând avere nejustificată, de la primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș

Curtea de Apel Cluj a admis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul aceleiași instanțe și a dispus confiscarea…

sigla dna, procurori, dosar

Operatorul staţiei de ardere a deşeurilor de cauciuc din Rupea, reţinut de DNA pentru obţinerea ilegală de fonduri europene de peste 7.000.000 lei

Asociatul unei firme este cercetat de către procurorii DNA – Serviciul teritorial Oradea după ce ar fi solicitat şi obţinut…

Calendar accelerat în Senat pentru ridicarea imunității fostului ministru PSD al Sănătății Florian Bodog: Comisia juridică trebuie să facă o evaluare preliminară până luni / DNA îl acuză pe Bodog de abuz în serviciu și fals în acte

Șeful Serviciului Permise din Suceava a fost reținut de DNA. El e acuzat că a acceptat să ofere favoruri în schimbul menținerii în funcție

Directorul Serviciului de Permise Suceava, fost șef al aceleiași instituții din Maramureș, a fost reținut pentru 24 de ore de procurori ai Direcției Naționale Anticorupție...  

Beny Steinmetz Agerpres EPA - Salvatore di Nolfi

De ce a fost condamnat miliardarul Beny Steinmetz în dosarul Ferma Băneasa. Detalii despre membrii grupului de la Monaco: petreceri cu Tăriceanu și întâlniri pe yacht

EXCLUSIV Motivarea Înaltei Curți în dosarul Ferma Băneasa / De ce a fost trimis după gratii avocatul Robert Roșu: ”Inculpatul Roşu nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite”

Gabriel Oprea

SURSE Decizia CCR care l-ar putea scăpa pe fostul vicepremier Gabi Oprea de dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină

Decizia CCR – care nu mai permite DNA să ancheteze infracţiuni de drept comun în dosare disjunse din cazuri de corupţie – l-ar putea salva...  

sigla dna, procurori, dosar

Curtea Constituțională: Un procuror DNA nu mai poate continua ancheta în dosarele disjunse

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că este neconstituţională o prevedere din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Direcţia Naţională Anticorupţie, stabilind că un...  

Fostul ministru Radu Berceanu şi afaceristul Arpad Paszkany au fost chemaţi ca martori în dosarul de corupţie al lui Sebastian Vlădescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus citarea a zeci de martori, printre care fostul ministru PDL al transporturilor Radu Berceanu şi omul de...  

spaga, mita, evaziune fiscala

DNA: O funcţionară de la Oficiul pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Tulcea, prinsă în flagrant în timp ce primea şpagă jumătate din fondurile europene acordate unui fermier

UPDATE DNA cere majorarea pedepsei în dosarul de corupție al fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu. În primă instanță, Oprescu a fost condamnat 5 ani și 4 luni de închisoare/ Oprescu, în instanță: Nu am încălcat niciodată legea, nu am trecut de bariera pe care mi-a dat-o educația

Secretarul general al Primăriei Deva și soțul ei, reținuți 24 de ore de procurorii DNA pentru trafic de influență/ Cei doi ar fi luat bani pentru atribuirea unor contracte de lucrări

Foștii președinți ai Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Irinel Popescu și Vasile Ciurchea, au fost trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu. Prejudiciul calculat de procurori depășește opt milioane de euro

32 de ani de închisoare adunați în 5 sentințe definitive pentru Nicușor Constantinescu. Fostul președinte al CJ Constanța va executa mai puțin, după contopirea pedepselor/ Ultima condamnare: 8 ani de închisoare într-un dosar de finanțări ilegale

BREAKING Ministrul Claudiu Năsui a depus plângere penală la DNA pentru suspiciuni de fraudă la granturile de 550 milioane de euro alocate firmelor pentru investiții

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a confirmat pentru G4Media.ro că a depus o plângere penală la DNA legată de suspiciuni de…

gigi becali

Înalta Curte a admis cererea de reabilitare judecătorească a lui Gigi Becali, însă sentinţa nu e definitivă / Miza: Poate alege si poate fi ales. Scapă de statutul de recidivist şi de un spor de pedeapsă în cazul unei condamnări în noul dosar de spălare de bani

Verdict final: Elena Udrea nu va fi pusă sub control judiciar. Curtea Supremă a respins cererea DNA

Ora 16.06: Curtea Supremă a respins definitiv cererea DNA ca Elena Udrea să fie pusă sub control judiciar, potrivit minutei de ședință. 5230/2/2017/a2 – Respinge,...  

sigla dna, procurori, dosar

Surse: DNA a cerut contractele de 16 milioane de euro pentru mobilier urban din Sectorul 1 / Acționarii uneia dintre firmele vizate au fost asociați cu șeful Poliției locale din mandatul fostului primar Chiliman

VIDEO INTERVIU Barna, despre dosarul DNA privind cheltuirea fondurilor europene: Nu am nici o calitate acolo, nu am fost audiat/ Mai există cealaltă verificare în desfășurare pe care o face DLAF-ul / Îmi doresc să se închidă această permanentă zornăitoare

Șeful serviciului secret al MAI din Suceava a fost ridicat de DNA pentru că ar fi luat mită ca să protejeze fabrica de permise de la Suceava

Șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava, colonelul Florin Constantin Timu, a fost ridicat de procurorii militari ai DNA şi va fi adus...  

ANALIZĂ Elena Udrea este liberă să plece din țară/ De ce nu s-a luat nicio măsură, deși a fost condamnată la 8 ani în primă instanță, iar în trecut a fugit înainte de verdictul definitiv / Danileț: E nevoie de modificări legislative

nicolae robu

Fostul primar al Timișoarei, atac virulent la Dominic Fritz: Crezând că veți scăpa de DNA, ați delegat semnăturile și ați rămas Primar fără portofoliu -unic în România

Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență / El ar fi cerut mită 500.000 de lei pentru numirea unui director la Apele Române

RECHIZITORIU Cum încercau să scape de DNA șeful fabricii de permise de la Suceava și ofițerul anticorupție care îl proteja: vorbeau pe aplicații criptate, ofițerul DGA era numit conspirat ”Lanțurile”

Primul dosar DNA privind corupția de la Permise Suceava, trimis în instanță: un ofițer MAI de la Anticorupție, acuzat că a dezvăluit un flagrant

Mihail Martin, un ofițer de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Suceava din cadrul Ministerului de Interne a fost trimis în…

sigla dna, procurori, dosar

OFICIAL Percheziții DNA la Apele Române Iași, într-un nou dosar privind angajările politice. ”Animalul politic” Petru Avram, vizat de procurori

UPDATE 10.56: DNA a confirmat perchezițiile într-un comunicat oficial: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează…

Mircea Cosma Vlad Cosma InquamPhotos

Dosarul de corupţie al familiei Cosma nu va fi trimis în cameră preliminară /  Curtea de Apel Ploiești dispune continuarea judecăţii/ DNA i-a trimis în judecată pe fostul șef al CJ Prahova și pe fiul său în 2014

SURSE De ce s-a predat acum la Bari fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir: Vrea să beneficieze de legea actuală potrivit căreia instanţele pot să refuze predarea unor condamnaţi fugari pe motiv că sunt rezidenţi în Italia / O modificare legislativă elimină această posibilitate

Mihai Chirica

Turcan, despre Chirica: Ar trebui ca la un moment dat să facă un pas în spate din funcții publice

Orice persoană trimisă în judecată ar trebui să facă un pas în spate din funcţiile publice, a afirmat miercuri seara ministrul PNL al Muncii şi...  

Elena Udrea, despre pedeapsa de peste 12 ani de închisoare cerută de procurori în cazul său: Cred că dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA

UPDATE Verdictul din dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 va fi dat pe 16 februarie. Procurorul DNA a cerut o pedeapsă de cel puțin 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea și 15 ani pentru Ioana Băsescu/ Udrea: Am fost prima și singura de după Ceaușescu care a investit în turismul romanesc

Tăriceanu susține că DNA nu a adus nicio probă suplimentară care să justifice trecerea de la statutul de suspect la cel de inculpat

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, luni seara, că, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, procurorul nu a adus nicio...  

sigla dna, procurori, dosar

DNA a clasat un dosar de restituiri cu prejudiciu de 20 de milioane de euro după ce, în urmă cu 4 ani, a reţinut-o pe Crinuţa Dumitrean, însărcinată în luna 8-a / Între timp, CCR a dezincriminat abuzul în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară

Oamenii magnatului energiei, Bogdan Buzăianu, trimiși în judecată pentru delapidare. Ei sunt acuzați că ar fi scos ilegal peste 12 milioane de euro din Energy Holding, cel mai mare trader din energie, acum 10 ani

Călin Popescu Tăriceanu, la DNA pentru acte procedurale în dosarul în care este acuzat de luare de mită / Fostul șef al Senatului a prezentat garanţii în vederea acoperirii valorii sechestrului (surse)

justitie, stat de drept, judecatori

Patru asociații de magistrați anti-DNA: ”Revenirea competenței anchetării judecătorilor și procurorilor la DNA constituie o amenințare clară la adresa independenței individuale a acestora”

DNA a clasat și dosarul Moisescu-Chiliman după ce, în 2015, DNA Ploiești i-a reținut și acuzat pe cei doi că ar fi primit comisioane de 8 milioane de euro pentru contracte

DNA a clasat dosarul Brazilia în care era vizat Liviu Dragnea întrucât unele fapte s-ar fi prescris, iar pentru altele nu ar fi existat suficiente probe

DNA a clasat pe 5 ianuarie 2021 dosarul Brazilia în care erau investigate in rem presupuse fapte de corupţie care…

Cum se poziționează PNL față de propunerea UDMR de a muta atribuțiile Secției Speciale la Parchetul General, nu la DNA

Guvernul va susține unul dintre cele două proiecte de legi depuse de PNL și USR PLUS în Parlament pe tema desființării Speciale sau va promova...  

DNA, reacție dură la declarațiile unui lider UDMR, care a vorbit de abuzurile procurorilor: ”Atac direct și nefondat la adresa instituției”

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a reacționat dur astăzi față de declarațiile lui Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, care a spus că UDMR...  

BREAKING Liviu Dragnea, chemat la DNA pentru a fi pus sub acuzare în dosarul vizitei în SUA la Donald Trump

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost citat azi la DNA pentru a fi pus sub acuzare pentru trafic de influență în dosarul vizitei din...  

Directorul general al combinatului siderurgic Galați a demisionat: Bogdan Grecu a fost pus sub acuzare de DNA în dosarul fostului ministru al Mediului, Costel Alexe (presa locală)

Procurorul general a trimis preşedintelui Iohannis cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită

Procurorul general Gabriela Scutea a trimis, marţi, la Cotroceni cererea DNA pentru încuviinţarea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru…

Ludovic Orban, despre Costel Alexe, urmărit penal de DNA pentru infracțiuni de corupție: Vrem să vedem exact ce calitate are. Nu există nicio constrângere legală care să-l împiedice să fie președintele Consiliului Județean

MOTIVARE De ce Tribunalul Cluj a menținut probele culese de DNA cu SRI în dosarul omului de afaceri Călin Mitică/ Într-un alt dosar al feroviarului, Curtea de Apel Cluj a anulat probele strânse cu SRI

MOTIVARE Înalta Curte despre ancheta Adinei Florea împotriva procurorilor DNA din cazul Ponta-Blair: ”A dovedit fie necunoașterea legii, fie ignorarea sa cu bună știință” / ”A pus la dispoziția persoanelor cercetate acte la care nu trebuiau să aibă acces”

Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată de DNA în două noi dosare penale pentru vânzare ilegală de terenuri către fugarul Sorin Strutinsky / Prejudiciul: 1,8 milioane de euro

justitie, dreptate, statuia justitiei

Un fost manager al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, trimis în judecată pentru că ar fi favorizat o asociere de firme pentru amenajarea blocului operator / Lucrările, mai scumpe cu peste 3 milioane de lei

Verdict final în dosarul hotelului Astoria de la Gara de Nord: un inculpat condamnat cu suspendare, în cazul altuia a intervenit prescripția, al treilea – achitat / Decizia, luată de ”completul negru” care a condamnat lotul Truică-Paul al României

Nicuşor Constantinescu, audiat la DNA într-un dosar privind Herghelia Mangalia

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, încarcerat acum la Penitenciarul Poarta Albă, este audiat astăzi la DNA Constanţa într-un dosar de corupție legat...  

Fosta deputată PSD Luminița Jivan, trimisă în judecată de DNA în al doilea dosar de corupție

Luminița Jivan, fostă deputată și șefă a PSD Caraș Severn, a fost trimisă luni în judecată de DNA, fiind acuzată că ar fi promis un...  

Tribunalul București își declină competența în cauza fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, acuzată de DNA de luare de mită. Dosarul va ajunge la Tribunalul Maramureș

cristian adomnitei FB

Cristian Adomniței, condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare pentru fapte din mandatul de președinte CJ Iași. Sentința nu e definitivă

Tribunalul Iași l-a condamnat vineri pe Cristian Adomniței, fost ministru liberal al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, la 3 ani și 2...  

14 rețineri în dosarul ”Fabrica de permise false” din Suceava: șefi din Poliție, de la Serviciul înmatriculări și instructori auto. Un ofițer anticorupție din Poliția Suceava, acuzat că proteja rețeaua și sifona informații

Tensiuni fără precedent între DNA și Ministerul de Interne: Parchetul anticorupție acuză MAI că a dezvăluit detalii din anchete și a dat un comunicat care ”nu are la bază date oficiale din ancheta penală și se bazează pe presupuse surse judiciare”

ULTIMA ORĂ: Dosar penal la DNA legat de containerele în care stau pacienții cu Covid la Spitalul județean din Sibiu

DNA a deschis un dosar penal legat de cumpărarea containerele pentru pacienți Covid amenajate la Spitalul județean Sibiu și care au costat 6 milioane de...  

Dosar de fraudă cu fonduri europene restituit la DNA pentru presupuse vicii de procedură: comisioane de 9 milioane de lei pentru contracte / dig construit pe șpagă, rupt la inundații / ministrul Borbely, scăpat de urmărirea penală

Cine este Adina Tudorache, fosta soție a lui Daniel Tudorache. DNA susține că fostul primar și-a trecut averea pe numele ei

Fosta soție a lui Daniel Tudorache, Adina, în vârstă de 52 de ani, este cercetată de DNA pentru complicitate la spălarea banilor în același dosar...  

Dan Tudorache

Diamante, acțiuni la un club de fotbal, mașini pe numele fostei soții și al menajerei: DNA îl acuză pe fostul primar Daniel Tudorache de spălare de bani

Procurorii DNA îl acuză pe fostul primar PSD al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, de complicitate la trafic de…

Prima reacție a lui Daniel Tudorache după ”dosarul diamantelor”: Nu am nimic de ascuns, oare ce reclamă atâta urgență în cazul unor presupuse fapte din 2008?

Fostul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat sâmbătă pe contul său de Facebook că a fost audiat…

Marian Vanghelie

Percheziții DNA la Marian Vanghelie și la Primăria Sectorului 5 legate de achizițiile de tablete

Procurorii DNA au făcut joi percheziții acasă la Marian Vanghelie și la Primăria Sectorului 5 într-un dosar legat de achiziția de tablete ​pentru elevi, potrivit...  

Oficial: 38 de percheziții DNA într-un dosar care îl vizează pe fostul primar PSD din Sectorul 1. Daniel Tudorache anunță că e vorba despre achiziția de tablete pentru elevi

Efectele deciziilor CCR. Instanțele exclud probele făcute cu SRI și din dosarele de crimă organizată. Afacerea cu aur, cu prejudiciu de 18 milioane de lei, în care sunt implicați clanul Stănescu din Grajduri, soțul unei judecătoare și fratele unui luptător de K1

Verdictul definitv în dosarul ”Ferma Băneasa”, pe 27 noiembrie / Remus Truică, Paul al României, consultantul Tal Silberstein și miliardarul israelian Benjamin Steinmetz, acuzați de un prejudiciu de 145 de milioane de euro

EXCLUSIV Parchetul General a clasat dosarul de spălare de bani în care erau vizați compania omului de afaceri Costel Comana și actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu

Procesul în care Nelu Iordache este judecat pentru deturnare de fonduri europene pentru autostrada Nădlac – Arad trenează în instanţe de șapte ani. Numai motivarea primei decizii a durat doi ani la Tribunalul Bucureşti

Procesul în care Nelu Iordache este judecat pentru deturnare de fonduri europene pentru autostrada Nădlac – Arad trenează în instanţe de șapte ani. Numai motivarea primei decizii a durat doi ani la Tribunalul Bucureşti

sigla dna, procurori, dosar

Procurorii DNA au prins în flagrant un funcționar de la Asistență socială Timiș, acuzat că primea mită între 2000 și 5000 de euro ca să acorde indemnizație de handicap în fals

Tribunalul București: probele din dosarul Astaldi au fost administrate legal / Consiliera ex-ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, acuzată că a primit mită 2 milioane de euro / RECHIZITORIU: Întânire între șeful Astaldi și ministrul Silaghi într-un hotel din Milano

Sorin Blejnar INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Curtea de Apel București a restituit la DNA dosarul fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar, și al fostului șef al Vămilor, Viorel Comăniță, acuzați de o mită de 2 milioane de euro / În vară, CAB a anulat sute de interceptări făcute de SRI pe MSN

EXCLUSIV De ce nu a recuperat statul român niciun leu din prejudiciul uriaș de peste 356 de milioane de euro din dosarele ANRP: Ministerul Finanțelor dă vina pe Autoritatea de restituire a proprietăților că nu a furnizat informațiile

Noi contracte din bani publici pentru apropiații lui Dragnea și Vâlcov / Încă 9 milioane de euro pentru Tel Drum / Alte 2 milioane de euro pentru ”Pisicu”, omul lui Vâlcov

OFICIAL Direcția Națională Anticorupție l-a pus sub acuzare pe Nicolae Bănicioiu pentru mita de aproape patru milioane de lei luată pe vremea când era ministru în Guvernul Ponta. Procurorii i-au pus fostului demnitar sechestru pe bunuri

Cum s-a virusat lupta anticorupție. Șeful DNA: Sunt persoane care nu se prezintă la anchete pentru a nu fi expuse la coronavirus/ Ne expunem și oamenii noștri, nu știm ce găsim la percheziții: poate găsim un bolnav, poate nu

Secția Specială, la 2 ani de activitate: Niciun magistrat prins pentru mită / Pentru ce sunt plătiți procurorii SIIJ cu peste 15.000 de lei pe lună

Se împlinesc 2 ani de la operaționalizarea de către Guvernul PSD-ALDE-UDMR a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) din…

De ce au fost achitați într-un dosar de fraudă cu fonduri europene constructorii din Galați care au făcut și calea ferată de la Gara de Nord la aeroportul Otopeni

Curtea de Apel Galați judecă apelul DNA față de decizia Tribunalului Galați de a achita compania Arcada Company și pe…

Alexander Adamescu poate fi extrădat în România. Curtea Supremă a Regatului Unit a respins apelul omului de afaceri

Alexander Adamescu – aflat la Londra şi vizat încă din 2016 de un mandat european de arestare pentru acuzația de mituire a unor judecători la...  

Ancheta DNA: Bănicioiu ar fi primit mită de la firmele controlate de Dorin Cocoș

Fostul ministru, Nicolae Bănicioiu, este cercetat de procurorii DNA, care au cerut, marți, ridicarea imunității, într-un dosar de corupție care conține mărturii ale administratorilor firmelor...  

sigla dna, procurori, dosar

Marius Moise, fost ofițer de poliție judiciară în DNA, sub control judiciar pentru luare de mită / Fostul ofițer, acuzat de ar fi intervenit în favoarea unor inculpați cercetați de procurorii anticorupție

Operațiunea ”Salvați baronii!”. DNA a clasat dosarele mai multor baroni locali deschise în mandatul lui Kovesi. Ultimul pe listă: Ion Prioteasa de la Dolj, acuzat de fraudarea fondurilor europene

Fosta şefă a Autorității Electorale Permanente, Ana-Maria Pătru, a fost achitată definitiv pentru acuzațiile de trafic de influenţă

Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost...  

RECHIZITORIU Procurorii DNA au vrut să îi pună sechestru pe avere directorului suspendat al Unifarm, dar Adrian Ionel nu are nimic pe numele lui / Ionel ar fi cerut șpagă 2,5 euro pentru fiecare combinezon cumpărat de Unifarm / Mita trebuia lăsată într-o cameră de hotel

Sebastian Ghita

Tribunalul București ridică sechestrul asupra Asesoft Internațional și 2K Telecom și reduce valoarea sechestrului pentru alte firme din imperiul lui Sebastian Ghiță / Magistrații au ridicat și sechestrul instituit pe bunurile lui Alex Ghiță, fratele fugarului

Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul Malaxa, trimis în judecată într-un al doilea dosar penal

DNA l-a trimis în judecată pe Florin Secureanu, fost manager la Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București, pentru un prejudiciu de aproape 650.000 de lei,...  

Raportul OLAF pe 2019: România, pe primul loc la investigații deschise în cazul unor fraude cu fonduri europene / Raportul dă exemplu investigația ”3T Construct”, clasată de DNA, și cere recuperarea prejudiciului de 6 milioane de euro

DNA cere condamnarea fostului polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, pentru toate cele 4 capete de acuzare în dosarul de corupție de la Tribunalul București/ Pronunțarea, pe 14 septembrie

O polițistă de la Economic, acuzată de DNA de șantaj după ce i-ar fi cerut esteticianului Vitalie Stan 15.000 de euro pentru o pacientă nemulțumită de operația acestuia

ANALIZĂ Parchetele în zodia procurorilor șefi numiți de președintele Iohannis: Puține rezultate notabile, inactivitate, clasări și bâlbe de răsunet

DNA, DIICOT și PG au conduceri noi de 6 luni. Relansarea luptei împotriva corupției, a fraudei economico-financiare și a crimei…

Ofițer de poliție judiciară, trimis în judecată de DNA pentru mită/ Ar fi luat de la un om de afaceri 25.000 de lei pentru a-l scăpa de un dosar penal

Gabriel Necşulescu, la fata faptelor ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei – Serviciul de Investigare a Fraudelor, a…

Liderul ALDE Diaspora, clujeanul Avram Gal, plasat sub control judiciar de DNA pentru trafic de influență / Ar fi primit mită peste 400.000 de lei pentru un contract de achiziții de echipamente anti-COVID de la Unifarm

EXCLUSIV Cu cât au fost umflate dosarele de despăgubire în cazul a 190 de terenuri? Răspuns oficial ANRP: cu aproape 360 de milioane de euro / Prejudiciul trebuie recuperat de Ministerul Finanțelor

Orban, despre sesizarea depusă de PSD la DNA pe tema racolării primarilor de către liberali: mi se pare jenant să vorbească de acest subiect/ La Buzău, fieful lui Ciolacu, din 89 de primari, peste 80 sunt candidați din partea PSD

DNA a clasat și dosarul ”3T Construct” investigat împreună cu OLAF, cu un prejudiciu de 10 milioane de euro / Cazul viza informațiile din nota SRI fotografiată de o ”cârtiță” din DNA și dusă la Ministerul Dezvoltării, unde ministru era Liviu Dragnea

Încă o clasare a DNA: După 6 ani de anchete și după ce i-au făcut percheziție cu mascații acasă, procurorii au închis dosarul de corupție al fostui șef al CJ Bacău, actualul europarlamentar PSD, Dragoș Benea

ANABI vinde la licitație trenurile Regiotrans puse sub sechestru în dosarul lui Costel Comana, prietenul lui Liviu Dragnea, care s-a sinucis în toaleta unui avion pe ruta Brazilia – Costa Rica

Cum arăta geanta cu 3,8 milioane de dolari cash presupus primită de Elena Udrea în cazul Hidroelectrica / Udrea, acuzată că ar fi primit o geantă cu bani și în dosarul Gala Bute / ”Cărăușul” Radu Budeanu, încă un acord de recunoaștere a vinovăției

De ce Curtea de Apel Brașov nu a eliminat interceptările făcute de DNA cu SRI din dosarul primarului PSD din Ghimbav: serviciul de informații a oferit doar suport tehnic / Prejudiciul e de peste 20 de milioane de lei

Georgiana Hosu

Instanța a eliminat probele strânse de DNA cu SRI din dosarul Carpatica al soțului șefei DIICOT, Giorgiana Hosu / Anularea probelor în baza deciziilor CCR, cu 2 săptămâni înainte de ultimul termen

Începe apelul la Londra în procedura de predare în România a omului de afaceri Alexander Adamescu / Puiu Popoviciu are și el termen în octombrie

Apelul în procedura de predare a omului de afaceri Alexander Adamescu în România va avea loc la Londra în perioada…

Juristul Prefecturii Mehedinți și un director de la Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin au fost prinși în flagrant în timp de luau mită 30.000 de euro

Constantin Vintilă, șeful Serviciului Juridic din Prefectura Mehedinți și membru al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra…

DNA, dosar penal legat de filme celebre. Procurorii consideră că banii pentru 55 de pelicule, printre care și ”Eu când vreau să fluier, fluier” și ”De ce eu?”, reprezintă un prejudiciu de 9,6 milioane de euro. Regizorii: neregulile găsite sunt ”mărunțișuri administrative”

Orban: Nu am avut niciun fel de informaţii, nici eu, nici alţi colegi despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie

Raluca Turcan: Cine a profitat financiar în perioadă de criză, furând şi făcând lucruri ilegale, merită să zacă în puşcărie

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a declarat, miercuri, că DNA trebuie să intervină în cazul în care sunt suspiciuni de ilegalitate la achiziţia de materiale sanitare în...  

Primele interceptări în baza unui mandat de siguranță națională, anulate într-un dosar DNA, după publicarea deciziei CCR / Beneficiarul, un fost director acuzat de o șpagă de aproape 9 milioane de lei pentru contracte

Poliția Capitalei: Șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, pus la dispoziție/ SURSE: Gabriel Necșulescu, cercetat de DNA într-un dosar de corupție

USR Sector 5 i-a denunțat la DNA pe Daniel Florea şi Gabriela Firea/ Cei doi primari PSD sunt acuzați de abuz în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale după ce ultimele ieșiri publice ale lui Nicușor Dan au fost bruiate

Afaceristul care a vrut să îi dea mită 200 de mii de euro unui director Romgaz și polițistul de la Parchetul general acuzat că a cerut mită peste un milion de euro, deferiți Justiției

Liviu Pop scapă de acuzațiile din dosarul Sorinei Pintea. Pop, mesaj pe facebook: ”Adevărul a învins!”/ Fiul lui Pintea îl denunțase că a luat și el o parte din șpagă

Meleșcanu, la ieșirea de la DNA: Am fost audiat ca martor într-un dosar despre care nu pot să vă spun prea multe

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat, joi, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a fost audiat ca martor într-un dosar ce...  

Florin Roman (PNL): Procurorii să se autosesizeze cu privire la acuzaţiile lui Ciolacu despre ”tunul” dat de liberali la ANRP

PNL solicită procurorilor să se autosesizeze cu privire la „gravele acuzaţii” aduse de preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, conform cărora Guvernul PNL a făcut...  

Aspirator de traseiști și cercetați penal. Partidul fondat de Dan Voiculescu prezintă ultima achiziție: Dorel Căprar, inculpat în dosarul mitei de la Direcția de Drumuri Timișoara

Dovezi că Beny Steinmetz a angajat Black Cube într-o afacere minieră din Guineea / Miliardarul israelian este suspectat că ar fi apelat la compania de spionaj în cazul fostei șefe DNA, dar ancheta din România bate pasul pe loc de 4 ani

Marcel Ciolacu și Viorica Dăncilă

Dăncilă, despre presupusa anchetă DNA privind campania sa prezidențială: Nu ştiu să existe vreo anchetă/ Nu cred că Marcel Ciolacu ar fi făcut astfel de declaraţii

DNA îi dă replica lui Dorneanu, amintindu-i că o dovadă clară a respectării şi aplicării deciziilor CCR de către procurorii anticorupție sunt şi cele 801 de dosare penale închise ca urmare a dezincriminării parțiale a abuzului în serviciu

România devine stat liber de corupție sub președintele Klaus Iohannis / De ce a dispărut tema din Strategia Națională de Apărare, o premieră în ultimii 15 ani

Lupta împotriva corupției la nivel înalt, declarată obiectiv strategic în 2005 și o amenințare la fel de mare ca terorismul…

Eugen Teodorovici, la DNA: Am cerut să ascult convorbirile despre mine dintr-un dosar penal care a fost clasat în 2013

Fostul ministru PSD al Finanţelor Eugen Teodorovici  s-a prezentat, joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), transmite Agerpres. Teodorovici a precizat în faţa sediului DNA...  

Liderul ALDE Teleorman, Sami Calotă, audiat la DNA / Considerat unul dintre apropiații lui Dragnea, a vândut măști FFP2 cu 60 de lei Ambulanței Teleorman

UPDATE: Samuel Calotă a fost audiat la DNA în calitate de martor într-un dosar care nu are legătură cu achiziții…

Valer Dorneanu îl critică pe șeful DNA și îi transmite că misiunea procurorilor anticorupție este să aplice deciziile Curții Constituționale, nu să le comenteze / Reacția șefului CCR vine după ce DNA a transmis că a trebuit să închidă 800 de dosare penale după dezincriminarea de către Curte a abuzului în serviciu

Peste 426 de milioane de euro, valoarea prejudiciilor din dosarele DNA clasate ca urmare a deciziei CCR privind dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu / Suma nerecuperată ar fi ajuns pentru 16 spitale de copii construite de Asociația ”Dăruiește viață”

Sorina Pintea rămâne sub control judiciar / Tribunalul revocase măsura, însă DNA a făcut contestație

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, să rămână sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă...  

Șeful DNA, Crin Bologa: Avem 33 de dosare privind achizițiile legate de pandemia de coronavirus

DNA a deschis 33 de dosare privind achizițiile legate de pandemia de coronavirus de la debutul stării de urgență, a declarat șeful DNA, Crin Bologa,...  

Plângere penală la DNA împotriva ministrului Tineretului și Sportului, acuzat de complicitate la delapidarea patrimoniului fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC)

Federația Tinerilor din Constanța anunță că a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț…

Proiect de lege: Ministerul Justiției propune înfiinţarea, în cadrul DNA, a Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România

Ministerul Justiţiei propune înfiinţarea, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România, transmite Agerpres. MJ a pus în...  

Sorina Pintea scapă de controlul judiciar

Tribunalul Bucureşti a dispus luni revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare...  

BREAKING Kovesi: Această hotărâre a CEDO consolidează statutul tuturor magistraților din Europa și îi apără de ingerințe politice discreționare / De ce nu a cerut despăgubiri bănești fosta șefă DNA

CEDO se pronunță astăzi în cazul Laurei Codruța Kovesi, după ce fosta șefă DNA a contestat revocarea din iulie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va pronunța, marți, verdictul în cazul Laurei Codruța Kovesi. Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție a contestat revocarea din funcție...  

SURSE Cine e omul de afaceri anchetat de Parchetul general pentru înșelăciune de 3 milioane de euro căruia un polițist i-ar fi cerut mită 1,1 milioane de euro ca să îi claseze dosarul

Un ofițer de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției a fost reținut de procurorii DNA după ce a pretins peste un milion de euro șpagă de la cei pe care îi investiga pentru a-i scăpa de dosarul penal

CFR Călători ofertă modernizare 27 vagoane

De ce CFR Călători are trenuri puține și cu probleme: în perioada 2017-2019 s-au investit prea puțini bani în vagoane și locomotive. Raportul Corpului de control al premierului a fost trimis la DNA

Foame de bani în pandemia de coronavirus. Trei persoane, printre care o directoare de școală din București, prinse ieri de DNA în flagrant de luare de mită

Trei persoane, printre care o directoare de școală din București, au fost prinse ieri în flagrant de luare de mită…

Cine informatizează Parchetul general în plină pandemie, cu bani europeni: o asociere de firme avându-i printre acționari pe Frank Timiș, Carlo Burci și foști consultanți ai Vioricăi Dăncilă și Klaus Iohannis

EXCLUSIV Dosar penal la DNA în cazul achiziției de măști medicale de la firma din Giurgiu, Romwine&Coffee, specializată în distribuția băuturilor alcoolice

Procurorul militar Bogdan Pîrlog de la Parchetul Militar București s-a autosesizat în cazul achiziției de măști medicale de la firma…

EXCLUSIV Topul actualizat 2020 al samsarilor de drepturi litigioase. Cine sunt personajele care au primit peste jumătate de miliard de euro despăgubire de la stat

570 de milioane de euro este cifra totală încasată sau care urmează a fi primită până în 2023 de la…

Mircea Beuran

SURSE Mircea Beuran va fi testat cu detectorul de minciuni. Medicul este suspectat de mărturie mincinoasă și de amenințare. Denunțătoarea ar fi fost intimidată de persoane căutate acum de anchetatori

BILANȚ Procent uriaş de achitări la DNA / Bologa: „De la serviciile de informaţii nu a scăzut numai calitatea, a scăzut şi cantitatea”

DNA a înregistrat anul trecut un procent record de achitări: 52% din numărul incupaţilor trimişi în judecată, potrivit datelor prezentate la bilanţul instituţiei pe 2019....  

Senatorul PSD Liviu Pop, la DNA în legătură cu dosarul Sorinei Pintea

Senatorul PSD Liviu Pop se află luni la DNA în legătură cu dosarul Sorinei Pintea, ca urmare a acuzaţiilor fiului acesteia privind implicarea în acest...  

Marcel Ciolacu la consultările cu președintele Klaus Iohannis, ciolacu rade, ciolacu razand

Efectul Pintea zguduie PSD: baronii, speriaţi că partidul îi lasă din braţe în fața procurorilor – surse Adevărul

Social-democraţii au răbufnit în interiorul partidului, după ce Marcel Ciolacu a luat distanţă de liderii PSD cercetaţi penal. Printre ei: Sorina Pintea şi Codrin Ştefănescu....  

Dosarul decontărilor ilegale de 20 de milioane de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate a trecut de camera preliminară după mai bine de un an și jumătate

Dosarul decontărilor ilegale de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a trecut de camera preliminară după mai bine…

EXCLUSIV: Procurorii DNA cer redeschiderea dosarului în care Anca Buliman era acuzată de Corpul de control al premierului de „contracte păguboase” ca manager la spitalul Bagdasar Arseni / Ea a fost numită la începutul acestui an manager interimar la Spitalul de arși

DNA anchetează dosarele de acordare a cetățeniei române pentru numeroși cetățeni ruși și ucraineni

Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat de la Parchetul General dosarul în care este anchetat felul în care Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a gestionat solicitările a...  

TVR: Procurorii DNA l-au căutat pe Codruţ Marta în cimitirul Pipera. Directorul de cabinet al fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar, este dispărut din mai 2012

Procurorii DNA şi criminaliştii Poliţiei au realizat miercuri o deshumare în cimitirul „Sfântul Ilie” din Pipera, Voluntari, având indicii că…

Dosarul de corupție al fostului ministru Sebastian Vlădescu se întoarce la DNA. Judecătorii Instanței Supreme le cer procurorilor să refacă ancheta în cinci zile

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis miercuri retrimiterea la Direcția Națională Anticorupție a anchetei în care…

Secţia pentru judecători a CSM a trimis la Plen solicitarea lui Baltag şi Oprina de analizare a dosarelor DNA pentru a se vedea „în ce măsură s-a afectat caracterul echitabil al procedurilor judiciare”

Guvernul meu, Justiția mea. Alegerea președintelui Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de numire în funcție a noilor procurori-șefi, ignorând cele două avize negative date de secția de procurori a...  

Cine sunt viitorii procurori șefi? Adevărurile nespuse despre propunerile ministrului Predoiu. Scurt apel către președintele Iohannis

Unul dintre cele mai importante momente, numirea procurorilor șefi, riscă să treacă pe sub radar, îngropat în divesiuni. Politicienii tac, și bine fac, dar nici...  

Fieful PSD: Firma despre care DNA susține că e controlată de Darius Vâlcov a primit un nou contract de aproape 1 milion de lei pentru apă și canalizare în Slatina

Firma Aceti din Slatina a semnat un nou contract cu Compania de Apă Olt pentru extinderea și reabilitarea rețelei de…

DOCUMENT Procurorii îl acuză pe Mircea Beuran că ar fi luat mită 10.000 de euro și o cutie de cadou de la un medic – intermediar. Plus: chirurugul a fost interceptat

BREAKING Magistrații au respins cererea procurorilor pentru arestarea lui Mircea Beuran și au decis arest la domiciliu

Magistrații Tribunalului București au respins vineri cererea procurorilor pentru arestarea preventivă a lui Mircea Beuran și au decis arest la domiciliu. Decizia Tribunalului poate fi...  

VIDEO Circa 15 persoane, în frunte cu Gelu Vișan, protestează la DNA în sprijinul lui Mircea Beuran

Circa 15 persoane s-au strâns vineri în fața sediul DNA din București în urma unui apel pe Facebook. Ei protestează împotriva procurorilor care l-au reținut...  

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost achitat definitiv în dosarul de fraudă cu fonduri europene

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) l-a achitat vineri pe Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri...  

Mircea Beuran

OFICIAL Percheziții DNA la domiciliul lui Mircea Beuran și la Spitalul de Urgență Floreasca. Suspiciuni de luare de mită / Medicul a fost adus la DNA

Procurorii DNA fac joi percheziții la Spitalul de Urgență Florească din București, dar și la domiciliul lui Mircea Beuran, au…

Cine sunt și ce avere au partenerii de afaceri ai fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. Cu toții au fost condamnați în primă instanță la închisoare

Valentin Vişoiu şi Gheorghe Văsâi, doi dintre condamnaţii din dosarul „Tudor Pendiuc“, fostul primar al Piteştiului, au averi cumulate de…

Deputatul PSD Mircea Drăghici, trimis în judecată pentru că a folosit subvențiile primite de partid din bani publici pentru a-și cumpăra o casă, a demisionat din partid

EXCLUSIV ”Fraude grosolane” în programele PNDL, sesizate la DNA: Strat de asfalt înjumătățit în Giurgiu, lucrări fictive la drumuri în Neamț, conducte și pompe lipsă în Gorj

Oamenii lui Marian Vanghelie, mufați la banii din Sectorul 5. O firmă administrată de un ”șofer de tir” cu off-shore în SUA a semnat contracte de peste 54 de milioane de euro pentru străzi și trotuare

Istoria unui eșec de proporții / Hidroelectrica NU a recuperat niciun leu din miliardul de dolari încasat de băieții deștepți, în frunte cu Bogdan Buzăianu, pentru că instanțele au respins toate cererile / Cazul a fost anchetat 13 ani de DNA și DIICOT și clasat

Predoiu, replică la criticile referitoare la superimunitatea oferită magistraților: Să vedem primul abuz al CSM și Ministerul Justiției va propune eliminarea “filtrului”

Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” cere Secției pentru procurori a CSM să dea aviz negativ Giorgianei Hosu, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DIICOT

Încep interviurile la Ministerul Justiției pentru funcţiile vacante de adjuncţi şi şefi de secţii de la Înalta Curte, DNA şi DIICOT

Interviurile candidaţilor pentru funcţiile vacante de adjuncţi şi şefi de secţie din Parchetul General, DNA şi DIICOT încep luni, la Ministerul Justiţiei, fiind programate să...  

EXCLUSIV Dosar penal pentru refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă. Tăriceanu ar putea fi vizat de investigația Parchetului General

Parchetul General confirmă existența pe rolul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) a unui dosar penal in rem privind…

Cine sunt magistraţii nemulţumiţi că Guvernul vrea să desfiinţeze Secţia specială: victime ale „abuzurilor” DNA şi judecători cu legături cu PSD

După ce Guvernul Orban a adoptat memorandumul propus de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din…

Curtea de Apel Bucureşti a confirmat cererea şefului DNA de redeschidere a anchetei în cazul lui Ioan Folescu, fost şef PDL al Electrica / Folescu e acuzat de o mită de aproape 7 milioane de lei

SURSE Doi candidați pentru șefia DNA: Nistor Călin și Crin Bologa / La DIICOT, două nume noi în cursă: Ioana Albani, premiată de FBI și Viorel Badea, procurorul din cazul Guccifer

Tribunalul București a ridicat sechestrul impus de DNA lui Gigi Becali în dosarul ANRP, însă l-a menținut în cazul nepotului său, Vasile Geambazi

Un judecător al Tribunalului București a ridicat ieri sechestrul impus de DNA lui Gigi Becali până la concurența sumei de…

DOCUMENTE Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabilă prinsă în flagrant de luare de mită

Judecătoarele Adina Cioflan de la Tribunalul Bihor şi Denisa Vidican de la Curtea de Apel Oradea au achitat o contabilă prinsă în flagrant de luare...  

Reprezentanții Declic cer DNA reluarea anchetei în dosarul proiectului minier de la Certej și anunță că vor pune în scenă o reprezentare a zeiței Justiției, pentru care ”aurul cântărește mai mult decât dreptatea”

Două asociații de magistrați le cer procurorilor din CSM să nu participe la procedura de selecție a procurorilor șefi declanșată de ministrul justiției, Cătălin Predoiu

Curtea de Apel Suceava i-a achitat pe toți cei 13 inculpați din dosarul fostului președinte al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, pentru că CCR a anulat probele făcute de DNA cu SRI

SURSE: DNA a pus sechestru pe averea lui Gigi Becali şi Vasile Geambazi până la concurenţa sumei de aproape 39 de milioane de euro în noul dosar ANRP

DNA le-a pus sechestru pe conturi şi terenuri lui Gigi Becali şi nepotului său, Vasile Geambazi, până la concurenţa sumei…

UPDATE VIDEO Gigi Becali a ajuns și el la DNA/ Nepotul său, Vasile Geambazi, a fost audiat în calitate de suspect într-o afacere imobiliară cu un teren supraevaluat/ Procurorii îl acuză de spălare de bani

Dezvăluiri despre clientela PSD. Fostul secretar general din ministerul dezvoltării câștiga peste 8500 de euro pe lună. Ionela Stoian a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu în Dosarul Belina

SURSE Ce se întâmplă cu dosarele disciplinare ale Codruţei Kovesi după ce a fost eliberată din funcţia de procuror / Ar putea fi clasate sau suspendate până îşi încheie mandatul la şefia Parchetului european

DNA ştia din 2017 de neregulile de la Spitalul Gomoiu, dar a clasat dosarul. Cazul a fost redeschis în urmă cu patru zile pentru că prima dată „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe”

Kovesi, în primul interviu acordat în calitate de șef al Parchetului European: Protocolul cu Serviciul Român de Informații trebuia încheiat. Până la apariția lui, fiecare lucra cum voia cu SRI. Acest protocol a instituit reguli scrise

SURSE: Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în cazul dezvăluirilor Rise Project despre Dan Barna. Procurorii au deschis dosar penal in rem/ Barna: ”E foarte bine dacă au început verificarea”

Șeful interimar DNA, Călin Nistor, despre dosarul Tel Drum: Până la sfârșitul anului sigur se va da o soluție / Principala problemă a DNA este deficitul de personal din cauza modificărilor la legile justiției

Dosarul angajărilor fictive de la Aeroport. Fosta consilieră a lui Dragnea, Cristina Neamțu, trimisă în judecată de DNA alături de doi foști directori ai Companiei „Aeroporturi București”/ Procurorii o acuză că a încasat leafă pentru 432 de ore dar a fost la serviciu doar 56 de minute

Încă un exemplu de ”Așa nu!”. Contribuția lui Iohannis la decredibilizarea DIICOT: l-a numit pe Bănilă în ciuda opoziției procurorilor și a prestației lamentabile din CSM

Dan Stroe, fostul director de achiziţii al ANAF de pe vremea lui Blejnar, a fost pus sub acuzare pentru o mită de aproape 7 milioane de lei

Dan Stroe, fost director de achiziţii al ANAF, a fost pus sub acuzare azi de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al...  

Gabriel Marin de la compania IT Omnilogic, pus sub acuzare de DNA pentru o şpagă de 3 milioane de lei la ANAF

Patronul comnpaniei IT Omnilogic, Gabriel Marin, a fost pus oficial sub acuzare de DNA pentru cumpărare de influență şi evaziune fiscală, potrivit unui comunicat al...  

Orban în 2013: Kovesi a fost mâna dreaptă în tot sistemul ticăloşit pe care l-a pus în mişcare Traian Băsescu/ Orban în 2019 după votul pro-Kovesi din Consiliul UE: Este o victorie imensă pentru România

OFICIAL: Fostul șef al SRI, George Maior, audiat la DNA în dosarul Broidy – vizita lui Dragnea în SUA. Maior a confirmat audierea

UPDATE Ora 18.30: George Maior a declarat marți la ieșirea de la DNA că a dat declarații procurorilor în calitate de martor în dosarul ”legat...  

Sorin Blejnar INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Sorin Blejnar și soția sa, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită. Fostul șef al Fiscului, acuzat că încasa taxă de protecție

DNA i-a trimis azi în judecată pe Sorin Blejnar, fostul șef al Fiscului în guvernul Boc, pe soția sa și pe alți șefi din ANAF,...  

DNA mai face un pas în ancheta din dosarul Sebastian Vlădescu – CFR: Italianul La Sala Mario, pus sub control judiciar sub acuzația de trafic de influență/

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că l-a pus sub control judiciar sub  acuzația de trafic de influență pe cetățeanul italian…

Cine e Irina Socol, fosta preşedintă a Siveco România, care i-ar fi denunţat pe Mîndruţescu, Ghiţă, Fenechiu, Duţă şi Ana Maria Pătru

Irina Socol de la compania IT Siveco ar fi unul dintre denunţătorii directorului general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro....  

OFICIAL Mîndruțescu a depus o garanție imobiliară pentru cauțiunea de 500.000 de mii de euro pentru a fi anchetat în stare de libertate/ Imobilul cu care garantează este evaluat la 835.000 de euro

DNA: Sorin Mândruțescu a pretins și primit mita de 869.413 euro în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013

Direcția Națională Anticorupție anunță oficial, într-un comunicat dat publicității joi dimineața, că șeful Oracle, Sorin Mândruțescu este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de...  

SURSE Directorul Oracle, Sorin Mîndruțescu, plasat sub control judicar pe cauțiune de 500.000 de euro / E acuzat ca ar fi primit mită 869 de mii de euro de la firme private pentru subcontractări / Ar fi fost denunțat și de Irina Socol de la Siveco

Cine este Sorin Mândruțescu, vizat de ancheta DNA la Oracle

Sorin Mândruţescu, vizat de ancheta DNA pentru o că ar fi cerut mită pentru acordarea unor contracte către alte companii, este de 11 ani şeful...  

Percheziții la sediul Oracle din Pipera. Suspiciuni de corupție între companii private. UPDATE Percheziții acasă la Sorin Mândruțescu, directorul general al companiei

Agentul guvernamental al României la CEDO, Viorel Mocanu, a demisionat, după ce DNA a demarat o anchetă împotriva sa pe motiv că, în loc să pledeze în favoarea statului român, i-a ținut partea lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a dat în judecată Inspecţia Judiciară din cauză că i-a respins o plângere împotriva procurorilor DNA care îl anchetează în dosarul Tel Drum

Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care contestă o rezoluţie…

Banii din străinătate ai lui Cristian Boureanu, sechestraţi de DNA. Măsura a fost luată asupra a 2,2 milioane de euro, în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti- Constanţa

Propunerea de prelungire a delegării lui Călin Nistor în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe ordinea de zi a CSM

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are, marţi, pe ordinea de zi propunerea de prelungire a delegării în funcţia de procuror-şef al...  

Primarul din Odorheiu Secuiesc a reclamat la DNA o achiziţie publică derulată de angajații din subordine/ Partidul Civic Maghiar l-a schimbat din funcția de președinte de filială și ”condamnă profund” faptul că a sesizat la parchet opt angajați, pe viceprimar, precum și trei firme

DNA: 65 de inculpaţi în dosare de corupţie au fost condamnaţi definitiv în luna iunie

Peste 60 de inculpaţi în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi în luna iunie prin 28 de hotărâri judecătoreşti definitive, printre aceştia...  

Curtea Supremă redeschide, la cererea Secției Speciale, un dosar care îl vizează pe judecătorul Bogdan Mateescu de la CSM / Înalta Curte a admis și două excepții de neconstituționalitate privind înființarea Secției Speciale

Decizie finală. Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a scăpat de un dosar penal după ce Secția Specială a retras apelul

Înalta Curte a luat act de retragerea de către Secţia Specială a apelului în dosarul lui Sebastian Ghiţă cu procurorii şi politistii din Ploieşti. Consecinţa...  

Dosarele lui Sebastian Ghiţă, fotografie la zi: Fugarul este inculpat în trei dosare la DNA/ Alte două se judecă în instanţă/ Într-un alt caz, fratele lui, Alex Ghiţă, este inculpat/ Alex Iacobescu de la RTV, cercetat în calitate de suspect

Elena Udrea şi Dan Andronic, retrimişi în judecată de DNA în dosarul Hidroelectrica, după ce procurorii au readministrat probele anulate de ICCJ

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat, luni, retrimiterea în judecată a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare…

ioan oltean, dna, sotie, despagubiri

Ioan Oltean, la DNA în dosarul retrocedărilor: Nu am fost niciodată în Chitila, ori dacă nu ai fost niciodată nu poţi să primeşti un sac cu bani

Fostul deputat Ioan Oltean s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul ANRP, restituit la…

SURSE Jocul periculos făcut de Secţia specială în cazul lui Adamescu jr: SIIJ a luat dosarul de la DNA din decembrie / DNA nu poate finaliza ancheta / Adamescu cere încetarea mandatului de arestare pe motiv că ancheta durează prea mult

SUPERVIZOR: Pierderi de 14 milioane de lei pentru Tel Drum în 2018/ Cifra de afaceri a scăzut cu 111 milioane de lei

Bilanțul societății Tel Drum pe anul 2018 arată că firma de construcții a încheiat anul 2018 cu pierderi de 14.321.931 lei, la o cifră de...  

EXCLUSIV: Șeful DNA Constanța, autorul investigației care l-a trimis la închisoare pe Nicușor Constantinescu și care a instrumentat un dosar al lui Radu Mazăre, este suspect într-un dosar la Secția Specială / El a anunțat că va merge luni la audieri

DNA anunță oficial că a deschis dosar penal după scandalul votului din diaspora/ S-au înregistrat 42 de plângeri

DNA anunță oficial că a deschis dosar penal după scandalul votului din diaspora la alegerile din 26 mai, când mii de cetățeni au așetpat ore...  

ÎPS Teodosie vrea să îl viziteze pe Radu Mazăre. În timpul fostului primar, numărul bisericilor din Constanța s-a triplat

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a anunțat că îl va vizita în închisoare pe Radu Mazăre, fostul primar al Constanței care ispășește o pedeapsă de 9...  

Fostul șef FRF Mircea Sandu și soția, trimiși în judecată. Cei doi sunt acuzați că au luat 724.000 lei mită de la o casă de avocatură

Procurorii DNA anunță trimiterea în judecată a fostului șef al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și a soției acestuia sub acuzația de luare de...  

Cazul Liviu Dragnea, pe ordinea de zi de luni a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție: La ÎCCJ, un nou termen în dosarul angajărilor fictive, la CCR – sesizarea lui Iordache privind completurile de trei judecători, care ar putea anula condamnarea în primă instanță a liderului PSD

Dosarul în care fostul primar al sectorului șase, Cristian Poteraș, este acuzat de o mită de un milion de euro, întors de un judecător la DNA

Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a dispus restituirea la DNA a dosarului în care fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş...  

SRI și DNA Alba Iulia, obligate de instanță să dezvăluie identitatea investigatorilor dintr-un dosar

Mai multe persoane trimise în judecată, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, au cerut în instanță ca Direcția Națională Anticorupție-serviciul teritorial Alba Iulia și...  

DOCUMENT Curtea de apel Bucureşti arată de ce este greşită decizia Tribunalului care a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Florică şi Pescariu în dosarul Microsoft

Dosarul corvetelor se mută de la parchetul militar la DNA

Parchetul militar a trimis plângerea MApN privind licitaţia pentru corverte la DNA. Procurorii militari suspectează existenţa elementelor unor infracţiuni care atrage competența Direcției Anticorupție. Informația...  

De ce nu a contestat DNA achitarea lui Ludovic Orban. Direcţia Naţională Anticorupţie: Alte probe noi de vinovăție nu se conturează a putea fi administrate

Într-un răspuns oficial, Direcţia Naţională Anticorupţie a explicat, într-un răspuns pentru G4Media.ro, care este motivul pentru care procurorii nu au…

Pledoariile finale: DNA cere pedepse cu închisoarea în dosarul Oprescu/ Judecătorul i-a întrebat pe toți inculpații dacă ar fi de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității/ Toți au răspuns afirmativ

DNA l-a trimis în judecată pe Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor în guvernul Boc. Sandu e acuzat că a primit o șpagă de 11 milioane de lei

Procurorii DNA l-au trimis vineri în judecată pe Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în guvernul Boc, într-un…

Polițistul care a ameninţat-o pe Emilia Şercan a fost pus sub control judiciar sub acuzaţia de șantaj / I-a trimis jurnalistei un sms și cinci mesaje pe Facebook Messenger în care a amenințat-o cu moartea

SURSE: DNA  a preluat de la parchet dosarul cu polițistul care ar fi amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan

Dosarul referitor la ofițerul de poliție care ar fi amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan a fost preluat de DNA, au declarat pentru G4Media.ro...  

Daniel Barbu, citat la DNA în dosarul trezorierului PSD, Mircea Drăghici. Barbu a fost șeful AEP, iar acum candidează pe lista ALDE pentru PE

Fostul șef al Autorității Electorale Permanente, Daniel Barbu, a fost citat la DNA, unde urmează să se prezinte miercuri, potrivit surselor G4Media. Barbu ar urma...  

Adjunctul interimar al şefului DNA, propus de Tudorel Toader pentru funcţia de şef al procurorilor de şedinţă din DNA / Instanţa supremă a amânat procesul lui Dragnea, invocând cererile DNA de sesizare a CCR formulate de procurorul de şedinţă 

Gabriel Zetea, liderul PSD Maramureș: La un moment dat alegătorii PSD vor riposta și mi-e frică de ce se va întâmpla în campaniile electorale care urmează

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat la Digi24 că opoziția din România acuză orice act administrativ de hoție, iar…

Tăriceanu critică „clasarea ultrasecretă” a dosarului său referitor la numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei: În cea mai deplină muţenie, „noaptea, ca hoţii” după ani buni în care şi eu, şi gazetarul am fost tăvăliţi prin noroi 

Încă o clasare de răsunet a DNA. Parchetul anticorupție a închis dosarul în care Vîntu acuza că i-a dat mită un milion de euro lui Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei

Fostul europarlamentar Petru Luhan, trimis în judecată de DNA. Este acuzat că a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a încasat 50 de mii de euro pentru transport

Legătura dintre mita de două milioane de euro descoperită de DNA și fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu

O fostă consilieră personală a ministrului Transportului, Ovidiu Silaghi, este urmărită penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru că a solicitat și a primit o...  

Dosar DNA realizat împreună cu autoritățile belgiene: Mită de 2 milioane de euro pentru deblocarea unor plăți la reabilitarea tronsonului de cale ferată București-Constanța

Omul lui Vanghelie și denunțător al lui Sorin Oprescu, trimis în judecată de DNA pentru un presupus comision de 40 %. Cine e firma de la care ar fi luat mită peste 2 milioane de lei

Mircea Drăghici a fost pus sub urmărire penală de către DNA pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de PSD din bani publici în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate: ”Să fii pus sub acuzare că nu ai respectat o lege pe care tu ai făcut-o în Parlament, mi se pare exagerat”

Mircea Negulescu

Instanța supremă i-a ridicat procurorului Mircea Negulescu interdicția de a vorbi cu presa

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis plângerea formulată de procurorul Mircea Negulescu împotriva ordonanței de prelungire a măsurii controlului judiciar în dosarul în...  

Laura Codruța Kovesi a fost din nou chemată la audieri la Secția specială de investigare a magistraților

Fosta șefă a DNA, Laura Coduța Kovesi, a fost din nou chemată la audieri, pentru joi la ora 13:00, la Secția specială de investigare a...  

DNA, reacție dură la proiectul de OUG pe Codurile penale: Ar putea determina rejudecarea unui număr de 42 cauze cu 335 de condamnați definitiv / Impactul financiar: 5.5 milioane lei, 16.5 milioane euro și 2 milioane USD

Greblă: Dacă eu sunt la Înalta Curte şi magistraţii în stradă înseamnă că s-a întors lumea cu susul în jos

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a afirmat, luni, în legătură cu protestele judecătorilor şi procurorilor, că „s-a întors lumea cu susul în jos” dacă...  

OFICIAL: DNA a predat Secţiei speciale de anchetă a magistraţilor dosarul Ghiţă-Ponta-Blair. SURSE: Secţia l-a solicitat pentru soluţionarea dosarului Kovesi-Onea-Portocală. Şi dosarul lui Adamescu jr a fost înaintat Secţiei

Judecătoarea Corina Corbu a făcut parte din completul care l-a sancţionat pe adjunctul şefului DNA Marius Iacob, deşi a fost trimisă în judecată de DNA pe vremea lui Kovesi-Iacob. SURSE: „Ar putea fi abatere disciplinară!” / Acelaşi complet o judecă şi pe Kovesi

Marius Iacob a fost sancționat cu avertisment. ICCJ a admis recursul Inspecției Judiciare și a decis că procurorul-șef adjunct al DNA a săvârșit abatere disciplinară. A existat și o opinie separată

EXCLUSIV Final pentru marele dosar Hidroelectrica. „Băiatul deştept” din energie, Bogdan Buzăianu, şi naşul lui, Dan Ioan Popescu, au scăpat de anchetă. Fostul procuror DIICOT Adriana Cristescu acuza un prejudiciu de un miliard de dolari. Cazul a fost clasat de DNA

Efectele deciziei CCR: Ne întoarcem în epoca procurorului aplaudac/ România se schimbă din temelii

O zi cumplită pentru justiția din România și nu numai. Uitati-vă bine la imaginea de mai jos. Decizia Curții Constituționale de azi ne întoarce cu...  

Daune de 300.000 de lei și scuze publice de la Antena 3 pentru Kövesi. Cum motivează Curtea de Apel Ploiești această sentință

Premeditarea actului jurnalistic ofensator este un criteriu agravant al răspunderii civile delictuale reţinut de Curtea de Apel Ploieşti în stabilirea cuantumului majorat al daunelor morale...  

Cum a căzut o instituţie-cheie. Cele 16 decizii ale CCR care au săpat la temelia justiţiei penale

Cel mai recent comunicat al Curții Constituționale prin care anunța că renunță la orice dialog cu reprezentanții Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) ai Comisiei...