ecuador
Fondatorul WikiLeaks Julian Assange urmează să susţină primul său discurs public la începutul lui octombrie, la Consiliul Europei
Fondatorul WikiLeaks Julian Assange urmează să susţină un discurs marţea viitoare la Consiliul Europei (CoE), la Strasbourg, o premieră de la eliberarea sa din închisoare...
Ecuador: Pană de curent la nivel național, guvernul dă vina pe lipsa de investiții
Ecuadorul a suferit miercuri după-amiază o pană de curent „la nivel național” din cauza unei defecțiuni a rețelei, care a provocat scene de „haos”, guvernul...
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de...
Ecuadorienii vor vota la un referendum pentru măsuri de securitate fără precedent menite să împuternicească poliția și forțele armate
Ecuadorienii vor vota duminică, în cadrul unui referendum, asupra unei serii de măsuri de securitate fără precedent, menite să împuternicească poliția și forțele armate în...
Preşedintele din Ecuador a declarat o nouă stare de urgenţă, din cauza unei crize energetice
Preşedintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a declarat vineri o a doua stare de urgenţă, din cauza crizei energetice care a dus deja la raţionalizarea consumului în...
Ecuadorul dezincriminează eutanasia
Ecuadorul a devenit miercuri a doua țară din America Latină, după Columbia, care a dezincriminat eutanasia, Curtea Constituțională hotărând că un medic care scurtează suferința...
Procurorul care investiga luarea de ostatici la un post de televiziune din Ecuador a fost asasinat
Procurorul însărcinat cu ancheta privind atacul în direct comis de bărbați înarmați pe platoul de filmare al unui post public de televiziune ecuadorian, la 9...
Cel mai periculos infractor al Ecuadorului a dispărut din închisoare/ Jose Adolfo Macias era condamnat la 34 de ani pentru trafic de droguri și crimă
Cel mai periculos infractor al Ecuadorului, liderul grupării Los Choneros, a dispărut din închisoarea în care era deţinut, au anunţat…
Ecuador va expulza circa 1.500 de deţinuţi străini, majoritatea din Columbia, Peru şi Venezuela, pentru a lupta împotriva bandelor şi a traficanţilor de droguri
Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, transmite că vor fi expulzați circa 1.500 de deţinuţi străini, majoritatea din Columbia, Peru şi Venezuela,…
Alegeri în Ecuador, la mai bine de o săptămână de la asasinarea unui candidat prezidenţial / Cine este favorit dintre cei opt candidați
Ecuadorienii merg la urne duminică pentru a alege un nou preşedinte, la mai bine de o săptămână de la asasinarea candidatului Fernando Villavicencio în timpul...
Cocaină și banane: Cehii au confiscat 646 de kilograme de drogurile ascunse între ciorchinele venite din Ecuador
Poliţia cehă a confiscat 646 de kilograme de cocaină ascunse printre banane care se îndreptau către un supermarket local, a informat duminică site-ul de ştiri...
Ecuadorul s-a transformat în câțiva ani într-o țară dominată de violența instigată de gangsteri, printre care și albanezi
Era una dintre cele mai sigure țări din America Latină, relativ ferită de violența vecinilor săi. Acum, Ecuadorul este la mâna unui val de criminalitate...
Ecuador: Declarată moartă, o femeie de 76 de ani s-a trezit în mijlocul priveghiului, în sicriu
Surpriză în jurul unui sicriu în Ecuador: rudele care au vegheat timp de cinci ore o bătrână declarată moartă au auzit-o brusc respirând, după cum...
Procuror împușcat mortal în Ecuador
Un procuror ecuadorian a fost ucis joi de bărbați înarmați într-unul dintre cele mai violente orașe din țară, în aceeași zi în care procurorul general...
Un nou recif de corali, descoperit în largul arhipelagului Galapagos din Ecuador
Un recif de corali necunoscut până acum, caracterizat printr-o viaţă marină abundentă, a fost descoperit de o expediţie ştiinţifică în largul arhipelagului Galapagos din Ecuador,...
UPDATE Ecuador: Cel puţin 15 morţi după un seism cu magnitudinea de 6,8 grade
Cel puţin 12 persoane au murit sâmbătă într-un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter produs în sudul Ecuadorului, seism care a afectat...
Ecuador: Cotopaxi, unul dintre cei mai periculoși vulcani din lume, a aruncat în aer o coloană de gaze și cenușă la o înălțime de doi kilometri
Unul dintre cei mai supravegheați și periculoși vulcani din lume, Cotopaxi, din centrul Ecuadorului, a aruncat în aer o coloană…
Ecuadorul a raportat primul caz de gripă aviară la om, confirmat la o fetiţă de 9 ani/ Urgență sanitară în țară după depistarea focarelor la păsări
Ecuadorul a raportat, marţi, primul caz de gripă aviară la om, la câteva săptămâni după declararea urgenţei sanitare în ţară…
O nouă specie de boa pitic a fost descoperită în Amazonia ecuadoriană
O echipă de oameni de ştiinţă a descoperit o nouă specie de boa pitic în Pădurea Amazoniană ecuadoriană, transmite vineri AFP, citată de Agerpres. Specia...
Unul dintre cei mai periculoşi vulcani din lume aruncă în aer o coloană de cenuşă care afectează zone din capitala Ecuadorului
Institutul de Geofizică din Ecuador a detectat marţi o coloană formată din gaze şi cenuşă care se înalţă din craterul vulcanului Cotopaxi, expulzată în timpul...
VIDEO Incident la primul meci din Cupa Mondială: Un suporter din Ecuador s-a așezat în zona cu public qatarez, strigându-le arabilor:„money, money” / Sud-americanul a fost apostrofat în mod agresiv: „taci!, taci! stai jos!” / Clipul a adunat milioane de vizualizări
…
O nouă zi de ciocniri violente în Ecuador, între populație și forțele de securitate/ Președintele denunță o tentativă de lovitură de stat
Pentru a doua zi consecutiv, vineri după-amiază au izbucnit ciocniri violente în jurul clădirii parlamentului din Quito între demonstranţii indigeni şi forţele de securitate, preşedintele...
VIDEO Incidente violente în fața Parlamentului din Ecuador. Șase persoane au murit în urma ciocnirilor dintre protestari și poliție
Poliţia a dispersat joi protestatarii care încercau să pătrundă în clădirea Parlamentului din capitala ecuadoriană Quito, în cea de-a unsprezecea zi de proteste ale manifestanţilor...
Cel puţin 20 de morţi în urma unei revolte într-o închisoare din Ecuador
Cel puţin 20 de persoane au murit, duminică, în urma unei revolte într-o închisoare din sudul Ecuadorului, informează News.ro, care citează AFP. Revolta a avut...
Ecuadorul impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 de la vârsta de cinci ani
Vaccinarea împotriva COVID-19 a fost declarată obligatorie în Ecuador de la vârsta de cinci ani, o premieră mondială pentru această grupă de vârstă, a anunţat...
Atlet de 32 de ani a fost împușcat în Ecuador. A obținut locul 3 la Campionatul Mondial din 2019
Atletul ecuadorian Alex Quiñonez, médaliat cu bronz la 200 metri la Campionatul Mondial din 2019, a fost ucis prin împuşcare, vineri, la Guayaquil, în Écuador,...
Ecuadorul declară starea de urgență pentru 60 de zile din cauza violenței și a traficului de droguri. Armata iese în stradă
Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a anunțat că țara se află în stare de urgență și că Forțele Armate vor ieși în stradă pentru a asigura...
Metamorfoza lui Assange: de la erou hacker la „spion rus”
Sic transit gloria hacker. Șase ani, nouă luni, douăzeci și patru de zile de metamorfoză: de la spărgătorul punk de secrete de stat (în mare...