FOTO Cum arată tabloul „Fată cu papagal” de Ştefan Câlţia din livingul din Stejarii al fostului lider PNL Iulian Dumitrescu / DNA cere confiscarea de la Dumitrescu a peste 3,4 milioane de euro

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Iulian Dumitrescu a fost trimis în judecată de DNA: Fostul șef PNL al Consiliului Județean Prahova este acuzat că ar fi luat și dat șpagă, trafic de influență, fals în declarații și operațiuni financiare incompatibile cu funcția

iulian dumitrescu

EXCLUSIV Un complice-cheie din dosarul penal al fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, și-a recunoscut vinovăția în fața procurorului de caz de la DNA

Iulian Dumitrescu

REFERAT DNA Iulian Dumitrescu ar fi controlat firma pe care i-a „vândut-o” denunţătorului şi după aşa-zisa vânzare / O consilieră USR l-a turnat pe Dumitrescu după ce a luat un împrumut de la el / Procurorii bănuiesc că tranzacţia a fost un paravan pentru mita de 9 milioane de euro

Iulian Dumitrescu, vizat de un dosar DNA, a demisionat din fruntea organizaţiei PNL Prahova (surse)

Iulian Dumitrescu a demisionat din fruntea organizaţiei PNL Prahova iar George Lazăr, din funcţia de lider al PNL Neamţ, au precizat surse liberale pentru News.ro....  

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

REFERAT DNA Procurorii ar fi găsit în telefoanele lui Iulian Dumitrescu şi ale apropiaţilor lui discuţii pe Whatsapp despre comisioanele primite şi despre o afacere cu terenuri la Lehliu / Plăţi pentru un Lamborghini Urus şi aerul condiţionat de la Stejarii, dar şi pentru presă

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupție, Iulian Dumitrescu a pierdut şefia CJ la o diferenţă de peste 25.000 de voturi în fața candidatului PSD, Virgiliu Nanu

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Iulian Dumitrescu, candidatul PNL acuzat de corupție, a pierdut alegerile pentru un nou mandat la șefia CJ Prahova, în fața candidatului PSD

Candidatul PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu, a obţinut 35,58% dintre voturi, în timp ce candidatul PNL, Iulian Dumitrescu,...  

psd pnl, coalitie, Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu

Ciolacu, despre cazul Iulian Dumitrescu, liberalul acuzat de corupție care candidează pentru președinția CJ Prahova: Nu aş mai fi candidat / Niciun coleg din conducerea PSD nu ar fi permis să candideze

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

DOCUMENT EXCLUSIV Rețeaua „Albanezu”, care ar fi coordonată de Iulian Dumitrescu, e anchetată de DNA / Cine sunt oamenii de afaceri și funcţionarii din sfera de influență a șefului CJ Prahova / De ce instanța i-a menținut politicianului interdicția de a-și exercita funcția

Nicolae Ciuca si Conducerea PNL alături de Costel Alexe și Mihai Chirica

Cum s-a transformat PNL din partid pro-justiție în partidul marilor candidați cu probleme penale. Dosare de corupție cu zeci de milioane de euro prejudicii / Ce dosare au candidații PSD și USR

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Iulian Dumitrescu susține că n-a venit cu Lamboghini la conferința de presă, ci cu Range Rover / PSD l-a acuzat că ”baronul Dumitrescu și-a parcat mașina pe o stradă lăturalnică” și a venit pe jos/ Dumitrescu acuză ”clanul Cosma-PSD” de minciuni

politie incomod prahova

VIDEO Jurnaliștii prahoveni de la ziarul Incomod acuză că au fost sechestrați într-un birou la lansarea candidaturii baronului PNL Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru luare de mită/ Dosar penal pentru privare de libertate

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv acţiunea prin care PSD a contestat candidatura preşedintelui PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Prahova / Dumitrescu e urmărit penal de DNA într-un dosar de corupție

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

PSD Prahova a contestat în instanţă candidatura lui Iulian Dumitrescu (PNL) pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Contestaţia a fost respinsă, dar decizia poate fi atacată

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Candidatura lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia CJ Prahova, admisă de Biroul Electoral Judeţean

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Prahova a admis, vineri, candidatura preşedintelui PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, pentru un nou mandat...  

PNL, Nicolae Ciuca, Gheorghe Flutur, Lucian Bode, Iulian Dumitrescu

Bode a pasat problema candidaturii lui Iulian Dumitrescu, care e urmărit penal pentru corupție, Comisiei de Arbitraj a PNL: Organizația Prahova ne-a informat că va depune candidatura lui Dumitrescu. Așteptăm opinia Comisiei de Arbitraj

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

Iulian Dumitrescu, urmărit penal pentru corupție, și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Prahova / E al treilea lider liberal cu dosar DNA care candidează / Dumitrescu anunțase că se retrage din funcțiile de partid

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Iulian Dumitrescu nu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL Prahova şi semnează documentele depuse la Birourile Electorale / PSD le-a contestat, BEJ Prahova a constatat că Dumitrescu e în continuare preşedinte

Ciucă despre candidatura lui Iulian Dumitrescu la CJ Prahova: ”Nu avem propunerea de la filiala Prahova, care să intre în analiza Biroului Politic Național” / ”Mai avem două filiale de validat, Bihor și Prahova”

Nicolae Ciuca, PNL, Rares Bogdan, Lucian Bode, Iulian Dumitrescu

Gorghiu despre candidatura colegului de partid, Iulian Dumitrescu, la Consiliul Judeţean Prahova: E un dosar instrumentat de DNA şi o anchetă în curs. Nu e nicio condamnare

Ciucă, despre candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Judeţean Prahova: Vom lua în analiză, ţinând cont de toţi factorii

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu a primit o propunere privind o eventuală candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Judeţean Prahova. „În...  

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Cercetat de DNA pentru luare de mită și aflat sub control judiciar, Iulian Dumitrescu este desemnat de PNL Prahova candidat la preşedinţia Consiliului Județean / Bolizi de lux și vacanțe de milioane care nu pot fi susținute din veniturile declarate, puse sub semnul întrebării de procurori

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

SURSE: Iulian Dumitrescu, întâlnire cu primarii PNL din Prahova la o cramă. Suspendat din partid după ce DNA a început urmărirea penală, el ar vrea să candideze independent la Consiliul Județean Prahova

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

Conturile și bunurile lui Iulian Dumitrescu rămân sub sechestru

Tribunalul Bucureşti a decis marţi că bunurile şi conturile preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, rămân sub sechestrul impus de procurorii DNA în cadrul anchetei...  

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Ciucă, despre ancheta în cazul lui Iulian Dumitrescu: Nu știu ce e în dosar, nu comentez / În momentul în care am avut un comunicat DNA, am stat de vorbă și domnul Dumitrescu a luat decizia de a-și da demisia din toate funcțiile din partid

iulian dumitrescu, pnl calarasi, pnl prahova, cj prahova, dna

Ce avere declarată are Iulian Dumitrescu, acuzat de DNA că ar fi luat o mită de 16 milioane de lei/ Fost senator de Călărași, actualul șef CJ Prahova a apărut în stenograme când îi cerea lui Drulă să-i țină oamenii în funcții la Transporturi

SURSE Iulian Dumitrescu și familia au cheltuit aproape 3 milioane de lei într-un an și jumătate în magazine și destinații de lux: Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Insula Capri, Mykonos, Courchevel, Nisa / Este acuzat de procurorii DNA că a luat mită intermediată chiar de la sora lui

SURSE Iulian Dumitrescu și familia au cheltuit aproape 3 milioane de lei într-un an și jumătate în magazine și destinații de lux: Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Insula Capri, Mykonos, Courchevel, Nisa / Este acuzat de procurorii DNA că a luat mită intermediată chiar de la sora lui

masini lux iulian dumitrescu, bentley, lamborghini urus

FOTO Imagini exclusive cu Lamborghini Urus și un Bentley, mașinile de lux conduse de Iulian Dumitrescu și familia sa. Mașinile nu apar în declarația de avere

Iulian Dumitrescu, președintele PNL al Consiliului Județean Prahova, și soția sa conduc în mod curent doi bolizi de lux a…

cristi chivu

SURSE Iulian Dumitrescu locuia în apartamentul de lux al fostului fotbalist Cristi Chivu / Fotbalistul și soția sa au încasat chirie timp de trei ani de la sora președintelui CJ Prahova în valoare de aproape 120 de mii de euro 

Catalin Drula, congres USR, alegeri 2024, usr alegeri

Cătălin Drulă (USR): Ştim foarte bine că Iulian Dumitrescu, acest personaj toxic al politicii româneşti, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin. Ar trebui demis imediat din toate funcţiile

SURSE Ciolacu, despre lipsa de reacție a PNL în cazul Iulian Dumitrescu anchetat de DNA: Mie la Buzatu mi-a luat zece minute să fac o postare și două ore să îl exclud cu tot neamul

Iohannis, despre perchezițiile la președintele PNL al Consiliului Județean Prahova: Nu îmi imaginez că au vreo semnificație politică. Nu cred că afectează semnificativ imaginea partidului

AUR solicită demisia ”de urgență” a lui Iulian Dumitrescu din funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova

AUR solicită demisia de urgență lui Iulian Dumitrescu din funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, se arată într-un comunicat. ”Solicităm atât PNL, cât și...  

Reacția PNL la ancheta DNA în cazul Iulian Dumitrescu: Justiţia trebuie să îşi facă datoria. PNL va aplica Codul Etic şi prevederile statutare în funcţie de evoluţiile viitoare în justiţie

Președintele CJ Prahova, reacție la ancheta DNA: Nu am nimic de ascuns / Colaborez cu instituţiile statului / E suspectat pentru luare de mită și fals în declarații

frasinul constructii centura comarnic

Cine este constructorul centurii Comarnic, proiect finanțat cu fonduri europene: Traian Larionesi, un milionar din Bistrița supranumit ”Fierăstrăul Codrilor”, inculpat pentru fraudă cu fonduri europene

Ce nu s-a văzut la „inaugurarea” șantierului centurii Comarnic, în prezența lui Grindeanu și Dumitrescu: Transporturile au dat Autorizație de Construire pe numai 480 de metri din totalul de 6 kilometri, iar lucrările acoperă doar 8 milioane de lei din costul total de 236 milioane

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu: Aş desfiinţa Ministerul Familiei: Nu ştiu care e rolul lui / ”Nu cred că este normal  ca nu ştiu ce minister să aibă 7-8 secretari de stat sau câţi mai sunt acolo”

EXCLUSIVE A whistleblower has told G4Media.ro who was going to win a tender of 40 million lei from Prahova County Council for masks and sanitizers in schools / All the competitors of that tender were disqualified

EXCLUSIV Un avertizor de integritate a transmis G4Media.ro cine urma să câștige o licitație de 40 de milioane de lei de la CJ Prahova, pentru măști și dezinfectanți în școli / Toți concurenții respectivei oferte au fost descalificați

Anchetă ”România te iubesc”: Apropiați ai prim-vicepreședintelui PNL Iulian Dumitrescu, implicați în afaceri cu companii deținute de albanezi dintr-o rețea de evaziune fiscală

Primarul Ploieștiului anunță că orașul va avea apă caldă din 16 octombrie, după peste două luni. Acuză Consiliul Județean de ”iresponsabilitate”

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat luni că primăria a primit avizul Consiliului Concurenței pentru a prelua efectiv de…

Cel mai mare contract de apă și canalizare din România, alocat județului Prahova. 580 milioane euro de la UE, gestionați de Iulian Dumitrescu / Șeful Consiliului Județean, acuzat că nu a gestionat criza apei calde din Ploiești

Caz extrem în PNL: primarul liberal din Ploiești protestează față de șeful liberal al Consiliului Județean în scandalul apei calde. Tricou cu mesajul “Dumitrescule, dă drumul la apa caldă!”

Protest în Ploiești, împotriva lui Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova și lider PNL: ”Nu vreau la lighean, vreau occidental”/ 200 de persoane au manifestat pașnic împotriva lipsei apei calde/ O femeie fără degete a spus că nu poate încălzi apa

Război între liberali. Primarul Ploieştiului (PNL) cere preşedintelui CJ Prahova, condus de liberalul Iulian Dumitrescu, şi consilierilor judeţeni să se „trezească” şi să facă demersuri pentru ca oraşul să nu rămână fără agent termic iarna viitoare

Licitații de milioane de euro pentru măști de protecție. Consiliul Județean Prahova vrea dezinfectanți și măști de aproape 10 milioane de euro

Listele de achiziții s-au făcut de acum 1-2 ani, banii europeni s-au disponibilizat la începutul acestui an, iar licitațiile efective…

Situație inimaginabilă în secolul 21: Ploieștiul, unul dintre marile orașe ale României, nu are apă caldă de 23 de zile. Fieful liberalilor Iulian Dumitrescu și Andrei Volosevici, ca în Evul Mediu

Cum a ajuns Ploieștiul un oraș fără apă caldă în mijlocul verii. 130.000 de oameni și două spitale, victimele unei dispute politice

Este a cincea zi în care ploieștenii racordați la sistemul public de termoficare nu au apă caldă. Vorbim despre aproximativ 50.000 de apartamente, în care...  

apa calda, robinet, spalat pe maini

Scandalul sistării apei calde din Ploiești: demisie la vârful administrației locale, a plecat omul sprijinit de Iulian Dumitrescu

Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Horia Tiseanu, a demisionat joi în urma scandalului privind sistarea apei calde în municipiul Ploieşti pentru o...  

Uniunea Asociaţiilor de Proprietari din Ploieşti anunţă proteste împotriva lui Iulian Dumitrescu, șeful Consiliului Județean, dacă sistarea apei calde va continua

Scandal cu apa caldă în Ploiești: șeful Consiliului Județean vrea rezilierea contractului după doar două luni de la semnare și atribuirea directă pe motiv de urgență către o altă firmă

Iulian Dumitrescu (PNL): La Congresul trecut am fost într-un fel de poveste Iliescu-Vadim. Între două rele am ales răul cel mai mic

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a afirmat că la Congresul trecut al partidului, când au candidat Ludovic Orban şi Florin Cîţu „am fost într-un fel de...  

Logo G4Media bun

The silent coup against Cîțu: What we know about it, who is in which camp, why the Liberals want to replace him with Ciucă and what is the possible timeframe for his removal

Ce știm despre puciul tăcut anti-Cîțu: care sunt taberele, de ce vor să-l schimbe liberalii cu Ciucă și care este calendarul eventualei schimbări

La doar șapte luni de la mazilirea lui Ludovic Orban, Florin Cîțu se confruntă cu o revoltă serioasă în partid,…

justitie, stat de drept, judecatori

Un judecător pensionat recent, milionar în euro și cu 6 apartamente, numit secretar de stat la Ministerul Justiției / A fost președinte la Tribunalul Călărași, fieful vicepreședintelui PNL Iulian Dumitrescu

Cine este Iulian Dumitrescu, posibil ministru al Transporturilor: Baron PNL de Prahova, înregistrat de DNA când intervenea la fostul ministru Cătălin Drulă ca să păstreze liberali în funcții-cheie

BREAKING Iulian Dumitrescu, unul dintre cei mai influenți liberali nehotărâți, merge în tabăra Cîțu/ Dumitrescu este unul dintre liberalii care îi cereau favoruri ministrului Drulă în stenogramele DNA

VIDEO Senatorul Roberta Anastase a căzut de pe scaun la conferința județeană de alegeri a PNL Prahova

Președintele PNL Ploiești, senatorul Roberta Anastase, a căzut de pe scaun în timpul conferinței județene de alegeri interne a PNL Prahova. Evenimentul are loc în...  

Orban, despre intervențiile liberalilor pe lângă ministrul transporturilor: Singurul lucru ciudat mi s-a părut că au apărut stenograme într-o publicaţie / Cum stenogramele dintr-un dosar DNA ajung aşa în publicaţii?

bani, spaga, mita, euro

STENOGRAME Cum se negociau contractele de la Transporturi: ”Din 2019 au ieșit trei miniștri, voi nu știți ce cheltuială a fost/ Io am zis un 3% să nu exagerez/ Nu, se ia 5 sau 10% din contract/ Din toată valoarea?/ Normal că din toată valoarea”

BREAKING STENOGRAME Cum încercau să intervină doi liberali cu influență pe lângă ministrul Drulă ca să le țină oamenii în funcții: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu!”/ Afaceriștii reținuți de DNA: ”Drulă nu e om, e câine (…) Omul e nebun! Nu se înțelege cu nimeni”

Cîțu, negocieri cu președintii de consilii județene pentru bugetul de stat pe 2021

Premierul Florin Cîţu a avut astăzi discuții cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) pe tema proiectului de buget pe anul 2021,...  

Consiliul Județean Prahova anununță reducerea cu 101 posturi din aparatul propriu: din 247 rămân 146 / Iulian Dumitrescu a postat pe Facebook o poză cu mesajul ”Black Friday, 40% reducere a numărului de posturi”

Un controversat polițist, acuzat de legături cu interlopi și politicieni, numit șef în Prahova fără concurs

Comisarul șef Marian Iorga a fost numit de ministrul de Interne, Marcel Vela, șef interimar al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Potrivit presei locale, el...  

Corina Crețu: Cei care solicită Parlamentului European abandonarea Green Deal nu cunosc atribuțiile instituțiilor europene. Pactul Verde a fost lansat de Comisia Europeană, nu de către Parlamentul European

Un lider PNL le cere europarlamentarilor români să susțină în Parlamentul European abandonarea Green Deal și redirecționarea banilor către combaterea efectelor economice ale epidemiei de coronavirus

PNL și-a anunțat candidații la locale în Prahova: Andrei Volosevici la primăria Ploiești, Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Andrei Volosevici s-a întors în PNL și va fi candidatul partidului pentru primăria Ploiești la alegerile din vara aceasta, potrivit Ziarul Incomod. El va face...