lech walesa polonia solidaritatea

Fostul președinte polonez Lech Walesa: Problema nu este Putin, ci natura criminală a sistemului din Rusia

Problema Rusiei nu se reduce la preşedintele său, Vladimir Putin, ci mai degrabă are legătură cu „natura criminală a sistemului său politic”, a declarat joi...  

Marco Rubio și Serghei Lavrov la Riad Arabia Saudita

Discuțiile SUA – Rusia din Arabia Saudită s-au încheiat / Zelenski: „Negocierile nu ar trebui să aibă loc pe la spatele nostru” / Moscova califică discuțiile drept “constructive” / Rubio a convenit cu oficialii ruși să stabilească un „mecanism de consultare pentru a aborda (factorii) iritanți ai relației SUA-Rusia” / Planul de pace ar include organizarea de alegeri în Ucraina

”Pentru prima oară din 1945, războiul poate sosi pe teritoriul european în jurul nostru”, avertizează premierul francez François Bayrou / ”Asistăm la o alianţă de neconceput între Putin şi Trump, care marginalizează Europa pe propriul pământ”

Kremlinul recunoaşte ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la NATO. Putin este pregătit să negocieze cu Zelenski. Rezolvarea conflictului, ”imposibilă” fără discutarea problemelor de securitate în Europa

Întâlnire Zelenski Trump

Zelenski: Trump mi-a spus că Putin vrea să pună capăt războiului. Eu i-am spus că Putin este un mincinos / „Nu vreau să intru în istorie ca președintele care l-a ajutat pe Putin să-mi ocupe țara”

Trump Putin sursa kremlin ru

Analiză Bloomberg: Putin a obținut o victorie cu Trump. Acum ar putea dori mai mult cu privire la Ucraina / Oficialii de la Kremlin sunt încântați de schimbarea SUA, dar prevăd discuții dificile / Rusia consideră Statele Unite drept principalul partener de discuții

armata ucraineana, soldati, militari, forte terestre, operatiune, razboi ucraina, misiune, front, ucraineni, obuzier, artilerie, foc, lovitura, tragere, atac

UE va continua să sprijine Ucraina dacă Kievul refuză un acord de pace Trump – Putin, asigură șefa diplomației europene

Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia şi SUA, a declarat joi şefa diplomaţiei...  

putin la o conferinta despre ai

O televiziune rusă a transmis o știre falsă despre „codul sovietic” care stă la baza inteligenței artificiale chineze  DeepSeek / Moscova a rămas mult în urmă în cursa AI / Putin a spus că țara care va fi lider în inteligența artificială va domină lumea

Trump Putin sursa kremlin ru

Trump spune că a vorbit la telefon cu Putin despre o încetare a războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat că a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin despre o încetare a războiului din Ucraina, a relatat...  

donald trump, vladimir putin, sua rusia, moscova washington, statele unite

Nervozitate la Kremlin din cauza întârzierii primului telefon al lui Trump către Putin

Nervozitatea a început să se manifeste la Kremlin din cauza întârzierii primului apel telefonic al preşedintelui american Donald Trump către omologul său rus Vladimir Putin,...  

volodimir zelenski, donald trump, razboi ucraina, sua, statele unite, alegeri prezidentiale sua 2024

Zelenski îi cere lui Trump să fie de partea Ucrainei şi spune că Putin nu se teme de Europa

Ucraina are nevoie de garanţii de securitate mai ample, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu se teme de Europa, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski...  

Trump si Putin la Helsinki sursa kremlin ru

Kremlinul spune că Putin e gata să discute cu Trump, iar conflictul cu Ucraina nu e legat de petrol, ci de securitatea naţională a Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să discute la telefon cu preşedintele american Donald Trump şi Moscova aşteaptă un semn de la Washington când va...  

secretar general al nato, presedinte ucraina ucrainean, volodimir zelenski, mark rutte, razboi

Putin nu are drept de veto asupra aderării Ucrainei la NATO, spune Mark Rutte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, nu vrea ca potenţiala aderare a Ucrainei la alianţă să ajungă să depindă de poziţia Rusiei, transmite agenția de...  

Londra îl atenţionează pe Putin după detectarea unei nave-spion ruse în Canalul Mânecii

Londra îl atenţionează pe Putin după detectarea unei nave-spion ruse în Canalul Mânecii

Ministrul britanic al apărării John Healey l-a atenţionat miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin, după ce o „navă-spion rusă” a fost reperată luni în Canalul...  

Trump si Putin la Helsinki sursa kremlin ru

Trump despre Putin: „distruge” Rusia

„Cred că ar trebui să facă o înțelegere”, spune președintele american despre șeful de la Kremlin. Războiul „nu îl face să arate bine”, scrie Politico....  

logo cia, sigla cia, spionaj

CIA lansează o campanie pentru a le cere rușilor să dezvăluie secrete despre regimul lui Putin

Agenția de spionaj și informații a Statelor Unite, celebra CIA, le-a cerut ofițerilor și oficialilor militari ruși să colaboreze cu ea și să dezvăluie secrete...  

donald trump, vladimir putin, sua rusia, moscova washington, statele unite

Ucraina să nu fie primită niciodată în NATO, ar fi una din condițiile pe care le-ar cere Putin la eventuale negocieri cu Trump pentru încheierea războiului

În timpul unor eventuale negocieri cu președintele american ales Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin va insista ca Ucraina să…

Robert Fico Vladimir Putin

Rivalul lui Fico insistă pentru alegeri anticipate, după călătoria la Moscova a premierului slovac / Opoziția slovacă spune că deplasarea lui Robert Fico a fost o rușinepentru Slovacia

wildberries

Conflict mortal pentru imperiul Wildberries: Fuziune controversată, dispute familiale, Kadîrov și implicarea Kremlinului

Un tribunal din Rusia a validat o fuziune controversată ce implică cel mai mare retailer online al țării, punând potențial capăt unei dispute aprinse între...  

donald trump, vladimir putin, sua rusia, moscova washington, statele unite

Kremlinul declară că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire Putin-Trump ce privește Ucraina

Kremlinul a declarat vineri că nu pune condiţii prealabile pentru o întâlnire între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru...  

Trump Putin sursa Casa Alba

Donald Trump susține că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat joi că se pregăteşte să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a „pune capăt”...  

Vladimir Putin

Zelenski a declarat că prim-ministrul slovac Robert Fico slăbește Europa prin faptul că îl ajută pe liderul rus Vladimir Putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că prim-ministrul slovac Robert Fico slăbește Europa prin faptul că îl ajută pe liderul rus Vladimir Putin să-și finanțeze...  

Gazprom, O instalație de gaze a Gazprom de la Chayandinskoye, Rusia.

Putin spune că nu va încheia un nou acord de livrare a gazului rusesc pentru UE, în timp ce Orbán și Fico pledează pentru prelungire / Acordul care permite Moscovei să pompeze combustibil prin Ucraina urmează să expire la sfârșitul anului

tanc ucrainean, razboi ucraina, operatiune, armata ucraineana, lovitura, front, forte armate ucrainene, atac, ofensiva terestra, soldati, militari, trupe

Vladimir Putin: Occidentul forţează Rusia să răspundă la încălcarea „liniilor roşii”. Trupele ruse avansează peste tot în Ucraina / Federația Rusă a invadat ilegal Ucraina în urmă cu mai bine de doi ani

Angela Merkel declară că minciunile lui Putin ce privesc Crimeea au reprezentat un punct de cotitură în relaţia cu el

Angela Merkel declară că minciunile lui Putin ce privesc Crimeea au reprezentat un punct de cotitură în relaţia cu el

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat marţi, într-un interviu la CNN, că preşedintele rus Vladimir Putin a minţit-o în ceea ce priveşte peninsula Crimeea...  

Un bărbat care transporta droguri în valoare de 18 milioane de dolari, unele în pachete cu imaginea lui Vladimir Putin, a fost arestat în Australia

Un bărbat care transporta droguri în valoare de 18 milioane de dolari, unele în pachete cu imaginea lui Vladimir Putin, a fost arestat în Australia

Un bărbat care transporta metamfetamină şi cocaină în valoare de 18 milioane de dolari australieni (11,6 milioane de dolari americani),…

Avioane sub controlul lui Putin, folosite pentru a deporta copii ucraineni, arată un raport al Yale School of Public Health

Avioane sub controlul lui Putin, folosite pentru a deporta copii ucraineni, arată un raport al Yale School of Public Health

Avioane şi fonduri prezidenţiale ruse au fost utilizate într-un program prin care copii au fost luaţi din teritorii ucrainene ocupate, au fost privaţi de identitatea...  

iOS 17.4, actualizare, iphone, apple

Membru în consiliul de observatori al Moldovagaz: Dacă Putin va ordona Gazpromului să oprească livrările către Tiraspol de la 1 ianuarie, Republica Moldova trebuie să fie pregătită să importe energie electrică din România la prețuri mai mari

vladimir putin, presedinte rus, rusia moscova, kremlin, razboi ucraina

Putin renunţă la Jocurile Prieteniei, care ar fi trebuit să concureze cu Jocurile Olimpice

Rusia nu va mai organiza Jocurile Prieteniei, planificate iniţial pentru acest an şi care ar fi trebuit să concureze cu Jocurile Olimpice, se arată într-un...  

tanc ucrainean, razboi ucraina, leopard, operatiune, armata ucraineana, lovitura, front, forte armate ucrainene, atac, ofensiva terestra

Vladimir Putin implică Asia în războiul din Ucraina, susține la Beijing şefa diplomaţiei germane

Preşedintele rus Vladimir Putin implică Asia în războiul din Ucraina prin utilizarea dronelor fabricate în China şi a trupelor nord-coreene, a afirmat luni şefa diplomaţiei...  

parada, 9 mai, moscova, rusia, convoi, razboi, armata, blindate, ziua victoriei, ucraina, racheta, nuclear, balistic, sarmat, satan II 2

Rusia va recurge la toate mijloacele de distrugere dacă Ucraina obţine arme nucleare, avertizează Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la o conferinţă de presă în Kazahstan, că Rusia va împiedica orice încercare a Ucrainei de a obţine...  

Volumul de memorii „Freedom” al Angelei Merkel, lansat în 30 de limbi. Fostul cancelar al Germaniei crede că imigraţia regulată este „inevitabilă”

Volumul de memorii „Freedom” al Angelei Merkel, lansat în 30 de limbi. Fostul cancelar al Germaniei crede că imigraţia regulată este „inevitabilă”

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, îşi apără energic cei 16 ani petrecuţi la conducerea celei mai mari economii europene…

elena lasconi

Elena Lasconi: Vom decide dacă vrem să fim în Europa, dacă vrem să fim protejați de NATO sau să ajungem vasalii lui Vladimir Putin

Președinta USR face apel la români să o voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru ca România să își continue parcursul european și...  

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare / Zelenski a descris utilizarea noii rachete  drept o escaladare gravă

Sursa foto captură video

Noua şefă a comunităţii naţionale de informaţii din SUA creează preocupare şi divizare. Este cunoscută pentru declarațiile favorabile preşedinţilor rus Vladimir Putin şi sirian Bashar al-Assad

dincu, ciolacu, geoana, psd

Geoană îi cere lui Ciolacu să explice ce legături are cu Ion Ceban, primarul Chișinăului, ”a cărui campanie politică a fost condusă de agentul FSB Iurii Gudilin” / ”Domnule Marcel Ciolacu, ce puneați la cale cu oamenii lui Putin în ajunul invaziei asupra Ucrainei?”

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, vrea o apropiere măsurată de Europa şi se declară pregătit să se întâlnească cu Putin

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, vrea o apropiere măsurată de Europa şi se declară pregătit să se întâlnească cu Putin

Oricare va fi rezultatul conflictului din Ucraina, acesta „trebuie să fie în favoarea Rusiei”, susține Putin

Oricare va fi rezultatul conflictului din Ucraina, acesta „trebuie să fie în favoarea Rusiei”, susține Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că orice rezultat al conflictului din Ucraina „trebuie să fie în favoarea Rusiei”, într-un interviu care urmează să fie difuzat...  

Vladimir Putin

Vladimir Putin declară că este treaba Rusiei dacă să utilizeze sau nu trupe nord-coreene în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că este treaba Rusiei dacă decide să utilizeze sau nu trupe nord-coreene şi a subliniat că, în condiţiile...  

Elena Lasconi

Lasconi, atac la George Simion: „Un combinator la galerie care recită după Putin. S-ar putea să trimitem omul rușilor la Cotroceni”

Președinta USR Elena Lasconi a i-a cerut joi premierului Marcel Ciolacu să spună ce măsuri a luat în legătură cu George Simion după ce a...  

Summit BRICS

UE solicită ţărilor de la summitul BRICS să îi ceară lui Putin să oprească războiul din Ucraina

Uniunea Europeană a solicitat miercuri ţărilor participante la summitul BRICS de la Kazan, în Rusia, să îi ceară preşedintelui Vladimir Putin să pună capăt războiului...  

O întâlnire Putin-Guterres preconizată pentru joi, prima în Rusia din 2022, potrivit Kremlinului

O întâlnire Putin-Guterres preconizată pentru joi, prima în Rusia din 2022, potrivit Kremlinului

Kremlinul a anunţat luni o întâlnire între Vladimir Putin şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, preconizată pentru joi, în marja summitului BRICS, prima între...  

Cancelarul german se declară dispus să discute cu Putin despre pace în Ucraina

Cancelarul german se declară dispus să discute cu Putin despre pace în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat legislatorilor din Berlin, pe 16 octombrie, că este dispus să discute cu președintele rus Vladimir Putin despre o „pace...  

kremlin, vladimir putin, xi jinping, moscova, beijing, rusia, china

China este pregătită să dezvolte relaţiile cu Rusia, afirmă președintele de la Beijing

Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a declarat miercuri omologul său rus, Vladimir Putin, în schimbul de felicitări cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a stabilirii relaţiilor...  

rusia, rusi, militari rusi, armata rusia, kremlin, moscova

Putin a semnat decretul de încorporare a 133.000 de recruţi pentru stagiul militar obligatoriu. Președintele rus decretase recent ca efectivele armatei ruse să ajungă la 1,5 milioane de soldaţi până la 1 decembrie

mihai razvan ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, editorial în Newsweek: Putin își poate permite să aștepte, în timp ce Ucraina nu / Indiferent de cine va câștiga alegerile din 2024 din SUA, Ucraina are tot mai puține șanse să își revendice teritoriile pierdute

Vladimir Putin

Putin ordonă ca armata rusă să devină a doua ca mărime după cea chineză, cu 1,5 milioane de militari activi

Președintele Vladimir Putin a ordonat luni ca efectivele normale ale armatei ruse să fie mărite cu 180.000 de militari, ajungând la 1,5 milioane de militari...  

Casa Albă critică discursul „incredibil de periculos” al lui Putin privind războiul cu NATO / Biden: „Nu am o părere prea bună despre Putin”

Casa Albă critică discursul „incredibil de periculos” al lui Putin privind războiul cu NATO / Biden: „Nu am o părere prea bună despre Putin”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a criticat vineri comentariile „incredibil de periculoase” ale lui Vladimir Putin cu…

tanc razboi ucraina rusia

Rusia poate pune capăt războiului acum, afirmă premierul britanic, după ce Putin a avertizat Occidentul

Rusia a început conflictul din Ucraina şi îi poate pune capăt ”imediat”, a afirmat premierul britanic Keir Starmer, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...  

Putin consideră exerciţiul naval cu China drept o încercare de a contracara SUA în Pacific

Putin consideră exerciţiul naval cu China drept o încercare de a contracara SUA în Pacific

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că manevrele navale „Okean-2024” care au început marţi cu participarea Chinei sunt cele mai ample de la căderea Uniunii...  

vladimir putin vot kremlin

Popularitatea lui Putin scade în urma ofensivei ucrainene în provincia Kursk

Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în scădere, la o lună după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în provincia rusă de graniţă Kursk,...  

Putin in Mongolia

Cum se scuză autoritățile din Mongolia pentru că n-au dispus arestarea lui Putin: Mâinile noastre sunt cam legate. Mongolia importă 95% din produsele sale petroliere și peste 20% din energia electrică din Rusia

putin, mancare, dieta, bautura, vladimir putin, rusia, placinte, miel

Putin este, aparent, preocupat de longevitate. Ce mănâncă și ce bea imperialistul de la Kremlin / Alimentele pe care le evită, potrivit lui Dmitri Peskov

Președintele rus Vladimir Putin preferă diverse bucătării, atât de acasă, cât și din străinătate, deși fostul ofițer KGB nu a…

putin, kim jong-un, cai, coreea de nord, proiectile, capre

Putin i-a oferit lui Kim Jong-un 24 de cai de rasă ca plată pentru proiectile de artilerie trimise de Coreea de Nord în Rusia / Schimburi frecvente de animale între cele două state

profesori, rusia, ucraina, economie

Curtea Penală Internațională confirmă că Mongolia are obligația să-l aresteze pe Putin. ”Este responsabil de crime de război”

Nu este vorba despre părerile unor analiști sau speculațiile presei. De data aceasta, este chiar poziția oficială a Curții Penale Internaționale (CPI), care spune că...  

Vladimir Putin

Kremlinul spune că Putin nu va fi arestat la sosirea în Mongolia: „Nu este nicio îngrijorare”

Kremlinul a transmis, vineri, că nu are „nicio îngrijorare” cu privire la posibila reţinere a lui Vladimir Putin, în timpul viitoarei sale vizite în Mongolia,...  

Politico: Putin a retras unități din Ucraina pentru a apăra Rusia de incursiunea ucraineană în regiunea Kursk

Politico: Putin a retras unități din Ucraina pentru a apăra Rusia de incursiunea ucraineană în regiunea Kursk

Publicația europeană Politico scrie că Rusia a retras unele trupe din sudul Ucrainei și a revenit pe propriul teritoriu pentru a încerca să respingă o...  

Trump Putin sursa Casa Alba

Trump îşi apără relaţia cu lideri precum Putin: „Este un lucru bun să te înţelegi cu ei”

Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) şi candidat republican pentru un nou mandat la Casa Albă la alegerile din toamnă, şi-a apărat luni relaţia cu...  

Putin acuză Ucraina de provocare gravă în regiunea frontalieră rusă Kursk, în contextul în care Rusia a declanșat invazia în Ucraina, condamnată unanim de comunitatea internațională. Propaganda rusă face constant afirmații mincinoase

letonia, macron, ucraina

Capacitatea Europei de a-l descuraja pe Putin este împiedicată de o birocrație „incredibilă”, spune un general francez/ UE trebuie să își îmbunătățească mobilitatea militară, dar nu este o sarcină ușoară, crede Bertrand Toujouse

Elena Lasconi

Elena Lasconi: M-aş fi bucurat dacă autorităţile române ar fi reacţionat la declaraţiile făcute de premierul maghiar pe pământ românesc / Este inadmisibil să folosească România ca pe o platformă de lansare a unor mesaje pro-Rusia şi pro-Putin

Putin se teme că minarea criptomonedelor ar putea cauza penurii de energie în Rusia

Putin se teme că minarea criptomonedelor ar putea cauza penurii de energie în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, că Rusia s-ar putea confrunta cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică dacă guvernul nu controlează mineritul cripto,...  

Viktor Orbán se întâlnește joi cu Donald Trump, în Florida /  Vizită a liderului maghiar în SUA după summitul NATO și întâlnirile cu Putin și Xi Jingping

Viktor Orbán se întâlnește joi cu Donald Trump, în Florida /  Vizită a liderului maghiar în SUA după summitul NATO și întâlnirile cu Putin și Xi Jingping

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, se va întâlni joi cu premierul ungar Viktor Orbán în Florida, la mai puțin…

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin susține că a fost păcălit de „partenerii” occidentali să înceteze focul în Ucraina, iar din această cauză nu au putut trupele ruse să cucerească Kievul în trei zile / Nu e prima oară când liderul de la Kremlin lansează astfel de acuzații fără să prezinte nicio probă

Jens Stoltenberg respinge presiunile venite din SUA pentru forțarea Ucrainei de a renunța la propriul pământ ori la proiectul de aderare la NATO, în schimbul încheierii războiului cu Rusia

Jens Stoltenberg respinge presiunile venite din SUA pentru forțarea Ucrainei de a renunța la propriul pământ ori la proiectul de aderare la NATO, în schimbul încheierii războiului cu Rusia

rusia, moscova, steag, drapel, spionaj, operatiune, externe, spion

Un parlamentar rus avertizează că ”Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare”

Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare...  

rishi sunak, indian, premier britanic, marea britanie, prim-ministru, regatul unit, downing street 10

Rishi Sunak reacţionează la afirmaţiile lui Nigel Farage despre ”Occidentul care a provocat invazia Rusiei”: Complet greşit, joacă în favoarea lui Vladimir Putin

Mark Rutte

Analiză Politico: Cinci provocări pentru viitorul șef al NATO, Mark Rutte/ Pe listă se află lipsa banilor și posibila întoarcere a lui Trump

Când Mark Rutte se va muta în biroul său de la NATO, nu va avea parte de o lună de miere prea lungă, scrie Politico....  

vladimir putin vot kremlin

Putin spune că Rusia ia în considerare schimbarea doctrinei sale nucleare

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia se gândește la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare, scrie Reuters. Doctrina existentă...  

vladimir putin kim jong un rusia coreea de nord

Rusia şi Coreea de Nord ar urma să semneze un parteneriat strategic în timpul vizitei lui Putin

Rusia şi Coreea de Nord vor semna „documente importante” cu ocazia vizitei pe care preşedintele rus Vladimir Putin o va efectua la Phenian marţi şi...  

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Elveţia deschide uşa participării lui Putin la negocieri pe teritoriul său fără a fi arestat

Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de...  

flota rusia vladimir putin razboi nave razboi conflict naval exercitii nava maritim

Show de forță. Ce caută navele lui Putin în Caraibe?

Decizia Moscovei de a trimite mai multe nave de luptă în zona Mării Caraibelor semnifică nu doar răspunsul Rusiei la susținerea pe care Occidentul o...  

ruble, bani rusia

Vladimir Putin: 40% din comerţul Rusiei are loc în ruble / Ponderea în dolari, euro şi alte valute occidentale ”neprietenoase” a scăzut

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că aproape 40% din cifra de afaceri comercială a ţării este acum în ruble, deoarece ponderea în dolari,...  

regiment, azovstal, rusia, ucraina, luptatori, azov, soldati, militari, prizonieri, schimb

MEDUZA: Putin susține că Rusia deține de cinci ori mai mulți prizonieri decât Ucraina. Raportul este același și în rândul militarilor uciși pe front, spune el

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la o întâlnire cu jurnalişti de la agenţiile de presă străine, că în Ucraina…

convoi, kremlin, rusia, moscova, armata, arme, armament, racheta balistica, nucleara, parada, ziua victoriei, 9 mai, razboi

The Financial Times: De ce amenințările nucleare ale Rusiei își pierd credibilitatea

Rusia își flutură iarăși armele nucleare. Vladimir Putin a avertizat săptămâna trecută NATO să nu-i permită Ucrainei să folosească muniție vestică pe teritoriul Rusiei. El...  

De ce sunt arestați generalii ruși?

De ce sunt arestați generalii ruși?

Arestările în rândul oficialilor de rang înalt din Ministerul Apărării de la Moscova, inclusiv câțiva generali de top, care au avut loc în ultimele săptămâni,...  

vladimir putin, serghei soigu, rusia, razboi, ucraina, invazie, ministerul apararii

POLITICO: Putin a încercat să deturneze serviciul de spionaj al Austriei. Lovitura a început cu sunetul unei sonerii

La 28 februarie 2018, imediat după ora 8.00, comandantul poliției austriece Wolfgang Preiszler a apăsat pe soneria de la sediul serviciului de informații interne al...  

vladimir putin fabrica tancuri

Putin cere creşterea producţiei de armament: „Trebuie să ne dublăm şi să ne triplăm eforturile în această direcţie”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut o creştere semnificativă a ritmului de producţie de armament, la peste doi ani de la începerea războiului împotriva Ucrainei,...  

gazprom, rusia, gaze naturale, moscova, energie ruseasca

Directorul general al Gazprom se află în Iran, în timp ce Putin se pregătește să viziteze China

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, se află într-o vizită de lucru în Iran, a anunțat miercuri compania, chiar în momentul în care președintele Vladimir...  

andrei belusov

Trei chei pentru a înțelege demiterea ministrului Apărării al lui Putin: o pedeapsă, o răzbunare și o surpriză

Putin surprinde punând un civil la conducerea războiului din Ucraina tocmai în momentul în care invazia intră în una dintre fazele sale cele mai decisive,...  

kiev, bombardamente, rusia, ucraina, distrugeri, pagube, lovituri, atacuri, rachete, pompieri, blocuri, moloz, zaporojie, harkov, nikolaev, herson, sumy, krivoi rog, donețk, donbas, lugansk, razboi ucraina

Ce urmărește Putin atacând în Harkov?

Atacurile lansate de forțele lui Vladimir Putin în zonele de frontieră din regiunea Harkov din Ucraina fac parte dintr-o încercare de a distrage trupele lui...  

Putin propune ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministrul Rusiei

Putin propune ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministrul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce...  

vladimir putin nikol pasinian armenia rusia pashinian4

Vladimir Putin s-a întâlnit cu premierul armean, după luni de tensiuni și apropiere a Erevanului de Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut miercuri o întrevedere cu premierul armean Nikol Paşinian, a anunţat Kremlinul, după ce Erevanul s-a distanţat de luni de...  

Asasinarea lui Zelenski trebuia să fie cadou pentru Putin la preluarea noului mandat de președinte / În vârstă de 71 de ani, Putin conduce Rusia de la începutul secolului

Asasinarea lui Zelenski trebuia să fie cadou pentru Putin la preluarea noului mandat de președinte / În vârstă de 71 de ani, Putin conduce Rusia de la începutul secolului

vladimir putin, serghei soigu, rusia, razboi, ucraina, invazie, ministerul apararii

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de...  

Putin: Rusia nu a respins niciodată o soluţionare paşnică a conflictului ucrainean / Conferinţa din Elveţia privind Ucraina, ”un spectacol ciudat” în absenţa Rusiei / Afirmaţiile conform cărora Rusia ar putea ataca ţările occidentale, ”o prostie”

crocus moscova atac sala spectacole

Agenția poloneză de știri PAP: Putin a ignorat informaţiile care indicau că teroriştii pregătesc un atentat – susţine o fostă corespondentă în Rusia

Krystyna Kurczab-Redlich, jurnalistă poloneză cu o vastă experienţă în Rusia, susţine că dictatorul Vladimir Putin cunoştea şi ignora informaţiile care…

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin: „Atacul de la Moscova a fost comis de extremiști islamici” / ”Trebuie să răspundem la întrebarea de ce teroriștii au încercat să meargă în Ucraina”

vladimir putin, telefon, rusia, presedinte rus, ucraina, kremlin

Putin, discuții cu omologii săi din Turcia, Siria şi Tadjikistan, pentru o colaborare strânsă împotriva terorismului

După atacul sterorist din Moscova, Vladimir Putin a avut convorbiri separate cu omologii săi din Turcia, Siria și Tadjikistan (țara musulmană din care ar proveni...  

Cum a reușit Getica, grupul de luptă format din voluntari români, să îl scoată din minți pe Putin. „Să-i pedepsim după merit”

aleksei navalnîi, opozant rus, rusia, inchisoare, proces

Putin confirmă că Navalnîi urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, chiar înainte de moartea sa

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat pentru prima dată, duminică, că politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de...  

The Financial Times: Occidentul încă mai poate salva Ucraina / Dacă Putin va câștiga, deasupra Europei nu se va coborî o nouă Cortină de Fier. Va fi mai degrabă o perdea mobilă din pânză, mutată de colo-colo după voia Rusiei

vladimir kara-murza

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza, aflat în detenție, îi cere Occidentului să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Următorul mandat al lui Putin va fi ilegal, spune el

profesori, rusia, ucraina, economie

Putin spune că Rusia este pregătită pentru un război nuclear, dar ”nu se grăbeşte spre el” / „Armele există pentru a le folosi. Avem propriile noastre principii”

Președintele turc avertizează că nu trebuie să extindă conflictul din Ucraina la NATO, ceea ce ar exacerba războiul/ Erdogan îl va primi pe Putin după alegeri, în această lună

Președintele turc avertizează că nu trebuie să extindă conflictul din Ucraina la NATO, ceea ce ar exacerba războiul/ Erdogan îl va primi pe Putin după alegeri, în această lună

justitie, judecatori, instanta

Judecătoarea care a emis anul trecut un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin a devenit președinta Tribunalului Internațional de la Haga

Judecătoarea japoneză Tomoko Akane a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Penale Internaționale, a anunțat instituția într-un comunicat. Ea a declarat că va...  

dan tapalaga editorial prim plan

Tragi-comedia Roșia Montană: Toți au câștigat, cu dinții sparți

E ceva atât de românesc, de grotesc și de comic în reacțiile publice de după verdictul sec care a pus cruce afacerii Roșia Montantă încât...  

profesori, rusia, ucraina, economie

Tânăr arestat în Rusia pentru mesajul „Putin l-a ucis pe Navalnîi”

La Sankt Petersburg a fost deschis un dosar penal împotriva rezidentului Evgheni Smirnov pentru huliganism bazat pe ură politică. Motivul pentru demararea acestui dosar a...  

investitori, obligatiuni, putin, uniunea europeana

Investitorii în obligațiuni se înghesuie să finanțeze războiul împotriva lui Putin

Investitorii în obligațiuni au făcut apel la liderii Uniunii Europene (UE) să ajungă la un acord în privința cheltuielilor pentru apărare și să facă permanent...  

Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, opozant al lui Putin, a fost plasat pe lista „teroriştilor” în Rusia

Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, opozant al lui Putin, a fost plasat pe lista „teroriştilor” în Rusia

Rusia l-a plasat pe opozantul Garry Kasparov, fost campion mondial la şah şi care în prezent trăieşte în exil, pe lista persoanelor declarate „teroriste şi...  

iulia navalnaia, rusia, alegeri, putin

Iulia Navalnaia îi cheamă pe ruşi să îşi exprime opoziţia faţă de Putin la alegerile prezidenţiale din 17 martie / Ea a calificat scrutinul prezidenţial drept o „mascaradă”

SUA califică drept iresponsabile afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin care a lansat amenințări cu privire la un război nuclear

SUA califică drept iresponsabile afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin care a lansat amenințări cu privire la un război nuclear

Statele Unite au calificat joi „iresponsabile” afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul împotriva unei „ameninţări reale” a unui război nuclear în cazul...  

kaja kallas, estonia, premier, consiliul european, bruxelles

Premierul eston Kaja Kallas: Ordonând arestarea mea, Putin vrea să arate că Estonia nu este cu adevărat o ţară, ci o parte a imperiului rus

Premierul eston Kaja Kallas – una dintre cei conducători ai ţărilor baltice daţi în urmărire de ctre Rusia – îl acuză pe Vladimir Putin, revenind...  

putin republica moldova

Avertismentul unui fost șef al CIA după 2 ani de război: Putin nu se va opri în Ucraina. În mod sigur, Moldova va fi în vizor

Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin, mai ales că în regiunea separatistă Transnistria se află aproximativ 1.500 de soldați ruși,...  

tucker carlson vladimir putin

Analiză Associated Press: Cum a transformat Kremlinul istoria Rusiei în armă și a folosit-o pentru a justifica războiul din Ucraina

La începutul acestei luni, când Tucker Carlson l-a întrebat pe Vladimir Putin despre motivele pentru care a invadat Ucraina acum doi ani, Putin i-a ținut...  

aleksei navalnii

Garry Kasparov: Cum l-au trădat rușii și Occidentul pe Navalnîi

Articol semnat de Garry Kasparov pentru The Wall Street Journal Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost ucis vineri într-o închisoare aflată la nord de...  

donald trump, sua, statele unite, washington, new york, mar-a-lago, acuzare, prezidentiale, fost presedinte american, florida

Donald Trump se consideră persecutat şi se compară cu opozantul rus Navalnîi, mort în închisoare: „Suntem pe cale de a deveni o ţară comunistă în multe feluri”

„Te iubesc”: Iulia, soția lui Aleksei Navalnîi, a postat o fotografie pe Instagram în care apare alături de soțul său

„Te iubesc”: Iulia, soția lui Aleksei Navalnîi, a postat o fotografie pe Instagram în care apare alături de soțul său

„Te iubesc” a fost mesajul transmis de Iulia Navalnaia soțului ei, duminică, alături de o poză cu cei doi. Postarea, cu mesajul scris în limba...  

aleksei navalnii

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi: „Mint în legătură cu cadavrul și își acoperă urmele” / Trupul său nu se află la morga din Salechard

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmysh, anunță că autoritățile mint în legătură cu informațiile legate de moartea dizidentului…

Yulia Navalnaya von der leyen

VIDEO Șefa Comisiei Europene s-a întâlnit cu soția lui Aleksei Navalnîi, la Munchen: „Astăzi, ne plecăm și noi capul în fața întregii familii”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit vineri și a consolat-o pe soția lui Aleksei Navalnîi, Yuliya. „Dragă…

Fostul lider georgian încarcerat Mihail Saakașvili, după moartea lui Navalnîi: Voi fi eu următorul pe culoarul morții lui Putin?

Fostul lider georgian încarcerat Mihail Saakașvili, după moartea lui Navalnîi: Voi fi eu următorul pe culoarul morții lui Putin?

Fostul lider georgian încarcerat Mihail Saakașvili și-a exprimat tristețea față de moartea lui Alexei Navalnîi și a cerut eliberarea altor prizonieri politici din Rusia, notează...  

Uniunea Europeană cere Rusiei să elibereze imediat toți prizonierii politici: Vladimir Putin l-a „asasinat încet” pe Navalnîi

Uniunea Europeană cere Rusiei să elibereze imediat toți prizonierii politici: Vladimir Putin l-a „asasinat încet” pe Navalnîi

Uniunea Europeană cere Rusiei să elibereze imediat toți prizonierii politici, transmite The Guardian. Vladimir Putin l-a „asasinat încet” pe Navalny, au afirmat președintele Comisiei Europene,...  

vladimir putin mitropolitul vladimir moldova

Putin le cere ruşilor să aibă mai mulţi copii, ”dacă vrem să supravieţuim ca un grup etnic” / Se declară un susţinător al ”valorilor tradiţionale” bazate pe familie, naţie şi credinţa creştin-ortodoxă

tucker carlson vladimir putin interviu

Vladimir Putin, surprins de lipsa unor „întrebări tăioase” în interviul cu Tucker Carlson: Nu doar că eram pregătit, ci mi-am dorit acest lucru / Mi-ar fi dat ocazia să răspund în același mod

Lavrov spune că Rusia e deschisă să negocieze soluționarea conflictului din Ucraina cu condiția să fie acceptate câștigurile teritoriale obținute de armata rusă

Lavrov spune că Rusia e deschisă să negocieze soluționarea conflictului din Ucraina cu condiția să fie acceptate câștigurile teritoriale obținute de armata rusă

mongolia, imperiul mongol, putin, rusia

Un fost președinte al Mongoliei l-a „înțepat” pe Putin, arătând cât de mare a fost Imperiul Mongol și cât de mică era Rusia în secolul 15

Un fost președinte al Mongoliei a publicat pe o rețea de socializare o hartă care arată cât de mare a…

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Vladimir Putin şi Abdel Fattah al-Sisi au inaugurat, prin videoconferință, lucrările de construcţie a unei noi unităţi la centrala nucleară egipteană Dabaa

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi au inaugurat marţi lucrările de construcţie a unei noi…

rusia, coreea de nord, phenian, moscova, vizita dictator, kim jong un, vladimir putin

Marea Britanie prezintă experților ONU fotografii cu transporturi nord-coreene către Rusia, pe fondul acuzațiilor că Phenianul alimentează Moscova cu arme pentru războiul din Ucraina

Ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul / Putin: Este un exemplu viu al unității frățești a popoarelor din Rusia / Liderul rus a participat la o slujba de Crăciun a unei biserici aflate la una din reședințele sale

Ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul / Putin: Este un exemplu viu al unității frățești a popoarelor din Rusia / Liderul rus a participat la o slujba de Crăciun a unei biserici aflate la una din reședințele sale

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

TASS: Președintele Putin are invitații să viziteze zeci de țări în 2024 / ”Nu exclud, dar încerc să nu planific nimic deocamdată” / Țările de unde are invitații: Brazilia, Burundi, Vietnam, Iran, Irak, Coreea de Nord și Cuba

vladimir putin, serghei soigu, rusia, razboi, ucraina, invazie, ministerul apararii

Putin își construiește o imagine de învingător, în perspectiva alegerilor prezidențiale din martie: Lider iubit într-un război romanțat, cu Navalnîi trimis la închisoarea de la Cercul Arctic

viktor orban

Is Viktor Orbán trapped by historical schizophrenia? How Hungary faces the choice between the West and the East again / The nature of its ‘patronal autocracy’

Putin ar putea ataca Republica Moldova și țările baltice, spune șeful armatei belgiene/ „Europa trebuie să se pregătească de urgență”

Putin ar putea ataca Republica Moldova și țările baltice, spune șeful armatei belgiene/ „Europa trebuie să se pregătească de urgență”

După Ucraina, următoarele ținte ale Kremlinului ar putea fi Republica Moldova și țările baltice, a avertizat șeful armatei belgiene, Michel…

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin, în primul discurs de campanie electorală: Nu ne vom vinde suveranitatea pentru nişte cârnaţi

Liderul Rusiei Vladimir Putin a spus duminică, în primul discurs electoral adresat partidului de guvernământ, că va face din Rusia o „putere suverană”. Putin a...  

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin lansează avertismente privind așa zise „ingerințe străine” în campania pentru alegerile prezidențiale din Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri împotriva oricărei interferenţe străine în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din martie 2024, care vor avea loc pe...  

Netanyahu a vorbit 50 de minute la telefon cu Putin, despre războiul Israel-Hamas/ Premierul israelian critică „colaborarea periculoasă dintre Rusia și Iran”

Netanyahu a vorbit 50 de minute la telefon cu Putin, despre războiul Israel-Hamas/ Premierul israelian critică „colaborarea periculoasă dintre Rusia și Iran”

troli, dezinformare, postaci, propaganda, fake news

Cum deturnează Putin războiul Israel-Gaza pentru a alimenta tensiuni în Occident / Conturile de Facebook dirijate de Kremlin și-au mărit activitatea cu aproape 400% – analiză Politico

Vladimit Putin

Putin se revoltă împotriva modelelor occidentale „xenofobe” de inteligență artificială la o conferință în domeniul tehnologiei

Liderul Rusiei Vladimir Putin a participat vineri la o conferință în domeniul tehnologiei organizată la Moscova (Artificial Intelligence Journey 2023), fiind invitat să ia cuvântul,...  

Olaf Scholz i-a cerut lui Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, la summitul virtual G20

Olaf Scholz i-a cerut lui Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, la summitul virtual G20

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să înceteze agresiunea împotriva Ucrainei, în cadrul primei reuniuni online a...  

vladimir putin, serghei soigu, rusia, razboi, ucraina, invazie, ministerul apararii

Putin susține că nu are niciun conflict cu societatea europeană și că „mai degrabă Rusia trece prin vremuri dificile cu elita europeană”

Rusia îşi menţine deschisă „fereastra” spre Europa în pofida „vremurilor dificile”, a spus vineri Vladimir Putin, conform Agerpres. La un forum cultural din Sankt Petersburg,...  

ramzan kadirov cecenia

Kadîrov ordonă poliției să împuște protestatarii în contextul protestelor anti-israeliene / ”Trageți trei focuri de avertisment în aer, iar dacă persoana nu se supune legii, dați al patrulea foc în frunte”

volodimir zelenski, ucraina, presedinte ucrainean, kiev, razboi, invazie, bucha, bucea, razboi

Zelenski a mers la Mikolaiv, în regiunea Herson: „În aceste zile, pierderile ruseşti sunt cu adevărat impresionante / ”E exact genul de pierderi de care Ucraina are nevoie” / ”Am vorbit cu Olaf Scholz despre apărarea aeriană”

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin neagă implicarea Rusiei în avarierea conductei de gaz finlandeze Baltic-connector

Președintele Vladimir Putin a negat că Rusia ar fi fost implicată în ruperea unei conducte de gaze între Finlanda și Estonia, în primele sale comentarii...  

Putin a ajuns în Kârgâzstan, prima vizită în străinătate de la emiterea mandatului său de arestare / Kârgâzstan nu a ratificat Statutul de la Roma, tratatul fondator al Curţii Penale Internaţionale

Putin a ajuns în Kârgâzstan, prima vizită în străinătate de la emiterea mandatului său de arestare / Kârgâzstan nu a ratificat Statutul de la Roma, tratatul fondator al Curţii Penale Internaţionale

kremlin, vladimir putin, xi jinping, moscova, beijing, rusia, china

Putin merge din nou în vizită în China, pe 17 și 18 octombrie, pentru a se întâlni cu președintele chinez Xi Jinping

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în China, unde se va desfăşura pe 17 şi 18 octombrie a treia ediţie...  

vladimir putin fata daghestan kremlin

Politico: Cadoul pe care Vladimir Putin l-a primit de ziua lui din partea grupării teroriste Hamas

Atacul brutal lansat de Hamas împotriva Israelului a avut loc chiar de ziua lui Vladimir Putin, care la 7 octombrie a împlinit 71 de ani.

svetlana tihanovskaia, belarus

Lidera de opoziţie Svetlana Tihanovskaia, în Parlamentul European: Belaruşii vor să audă că ţara noastră nu va fi dată lui Putin ca premiu de consolare

Belaruşii vor să audă că ţara lor „nu va fi dată” preşedintelui rus Vladimir Putin ca „premiu de consolare”, a…

Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin

Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan se vor întâlni în curând, a anunțat Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni în curând cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri Kremlinul, scrie Agerpres. Purtătorul de cuvânt...  

Vladimir Putin, razboi rusia ucraina

Putin, primele cuvinte după moartea lui Prigojin: A fost un om de afaceri talentat

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit pentru prima dată despre accidentul aviatic de ieri, anunță BBC. El a transmis condoleanțe familiilor celor decedați și l-a...  

evgheni prigojin, vladimir putin, mercenari wagner, razboi ucraina, revolta, lovitura de stat, invazie rusia

Kremlinul tace cu privire la accidentul aviatic al lui Prigojin / Ultima discuţie cu presa a lui Peskov a fost pe 4 august

La aproape 24 de ore de la prăbuşirea unui avion care, potrivit autorităţilor ruse, îl avea la bord pe şeful Wagner, Evgheni Prigojin, şi pe...  

vladimir putin, serghei soigu, rusia, razboi, ucraina, invazie, ministerul apararii

Rusia a lansat în timpul nopţii 17 drone asupra Ucrainei / Putin l-a vizitat pe comandantul ”operaţiunii militare speciale” din Ucraina

Rusia a lansat 17 drone în noaptea de vineri spre sâmbătă în încercarea de a lovi regiunile de nord, centrale…

Lukașenko: Dacă voi, ucrainenii, nu treceţi graniţa noastră, nu vom participa niciodată la acest război. Dar vom ajuta mereu Rusia – ei sunt aliaţii noştri

Lukașenko: Dacă voi, ucrainenii, nu treceţi graniţa noastră, nu vom participa niciodată la acest război. Dar vom ajuta mereu Rusia – ei sunt aliaţii noştri

gazprom, rusia, gaze naturale, moscova, energie ruseasca

Gazul și războiul: Cum i-a plătit fiecare austriac lui Putin câte 590 de euro

Potrivit unei reviste britanice, Austria este unul dintre „idioții utili ai lui Putin”. Țara din Alpi nu numai că importă în continuare gaz rusesc, dar...  

viktor orban, vladimir putin, moscova, budapesta, ungaria, rusia, premier, presedinte, kremlin

Rusia anunță viză electronică pentru cetățenii maghiari după ce SUA a anunțat că va restricționa masiv călătoriile fără vize pentru cetățenii Ungariei

După anunțul de marți că Statele Unite vor restricționa semnificativ călătoriile fără vize pentru cetățenii Ungariei, Rusia a anunțat imediat…

aleksandr lukasenko vladimir putin rusia belarus razboi ucraina

Putin, la întâlnirea cu Lukașenko: Contraofensiva Ucrainei „a eşuat / Liderul din Belarus: „Nu există nicio contraofensivă”

Contraofensiva Ucrainei „a eşuat”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, la Sankt Petersburg, unde l-a primit pe liderul belarus Alexander Lukaşenko, aliatul său apropiat,...  

Lukaşenko a venit la Sankt Petersburg să discute cu Putin

Lukaşenko a venit la Sankt Petersburg să discute cu Putin

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a sosit sâmbătă la Sankt Petersburg, unde are programată pentru duminică o întâlnire cu Vladimir Putin, informează News.ro, care citează CNN....  

George Simion, AUR, lansare candidati europarlamentare, Alianta pentru Unirea Romanilor

George Simion, reacție la discursul premierului Ungariei la Băile Tușnad: Vreau să le spun celor care visează schimbări de graniţe că în Europa noi nu facem iredentism, şovinism şi schimbări de graniţe. Să încerce la Putin şi în Rusia!

Televiziunea rusă de stat transmite un reportaj despre caviar în ziua presupusei insurecții / Momentul amintește de puciul împotriva lui Gorbaciov, când canalele TV au transmis la nesfârșit ’Lacul Lebedelor’

Putin a vizitat militari răniți într-un spital de la periferia Moscovei: ”Viitorul stat major de comandă al Forţelor Armate ar trebui să fie format din oameni ca dumneavoastră” / A fost însoțit de ministrul Apărării, Serghei Şoigu

Putin a vizitat militari răniți într-un spital de la periferia Moscovei: ”Viitorul stat major de comandă al Forţelor Armate ar trebui să fie format din oameni ca dumneavoastră” / A fost însoțit de ministrul Apărării, Serghei Şoigu

Vladimir Putin, razboi rusia ucraina

ISW: Comentariile lui Putin privind contraofensiva, „o abatere notabilă” față de retorica legată de război / Unii ultranaționaliști ruși „corectează excesiv” temerile lor anterioare privind contraofensiva

The Telegraph: Putin pune la cale un nou front în războiul său contra Vestului

The Telegraph: Putin pune la cale un nou front în războiul său contra Vestului

Analiză semnată de Con Coughlin pentru The Telegraph Fiind copil pe vremea conflictului din Kosovo din anii ’90, tenismenul sârb Novak Djokovic înțelege probabil foarte...  

VIDEO Putin insistă că Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la Uniunea Sovietică/ Comentariul lui Putin, făcut în timp ce se uita la o hartă din Franţa din secolul al XVII-lea

VIDEO Putin insistă că Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la Uniunea Sovietică/ Comentariul lui Putin, făcut în timp ce se uita la o hartă din Franţa din secolul al XVII-lea

Putin pregătește propriile Jocuri Olimpice: Jocurile Mondiale ale Prieteniei, cu Brazilia, India, China și Africa de Sud

Putin pregătește propriile Jocuri Olimpice: Jocurile Mondiale ale Prieteniei, cu Brazilia, India, China și Africa de Sud

Președintele Rusiei l-a însărcinat pe premierul lui să ia măsurile necesare pentru crearea „Jocurilor Internaționale de Prietenie” care ar trebui să aibă loc, imediat după...  

Marina Ovsiannikova

Disidenta Marina Ovsiannikova susține că Putin „nu are suficient Novichok” pentru a ucide un număr tot mai mare de critici

Un fost jurnalist al televiziunii ruse de stat a afirmat că un Vladimir Putin „izolat” „nu are suficient Novichok” pentru a-și ucide numărul tot mai...  

The Telegraph: Putin a pierdut deja în Ucraina / Trebuie să ne concentrăm pe viitorul război al Chinei cu Taiwan

The Telegraph: Putin a pierdut deja în Ucraina / Trebuie să ne concentrăm pe viitorul război al Chinei cu Taiwan

Când războiul din Ucraina se va încheia Rusia va fi irelevantă. Armata lui Putin a fost decimată pe câmpiile din estul Ucrainei; în afară de...  

Putin a luat decizia de a invada Ucraina în martie 2021, susține o publicație rusă

Putin a luat decizia de a invada Ucraina în martie 2021, susține o publicație rusă

Președintele rus, Vladimir Putin, a luat decizia de a invada Ucraina la începutul lunii martie 2021, susține un articol de investigație publicat de ziarul rusesc...  

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, vostok, presedinte rus, serghei soigu, valeri gherasimov

Putin elogiază manevre ruseşti în curs de ”foarte înalt nivel” la Oceanul Pacific / Participă 25.000 de militari, 167 de nave şi vapoare, 12 submarine şi 89 de avioane şi elicoptere

putin erdogan rusia turcia

Erdogan spune că Putin ar putea vizita Turcia în aprilie pentru inaugurarea unei centrale nucleare: „Sau să ne conectăm online la ceremonia de inaugurare”

ISW: Putin „nu este pregătit să negocieze și caută victoria completă” / Doar o serie de victorii ucrainene l-ar putea convinge pe Putin să negocieze în alți termeni decât cucerirea teritorială a Ucrainei

Lituania solicită noi sancțiuni Rusiei, după ce Kremlinul a anunțat planul de a amplasa arme nucleare în Belars / Casa Albă susține că nu sunt indicii care să arate deocamdată mutarea armelor nucleare

razboi ucraina, bahmut, invazia rusiei

LIVE Ziua 396 de război: Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus/ NATO: Retorica nucleară a Rusiei este „periculoasă și iresponsabilă”/ Zelenski spune că Ucraina nu poate lansa o potențială contraofensivă în estul țării până când nu va primi mai multe muniții

NATO: Retorica nucleară a Rusiei este „periculoasă și iresponsabilă”

NATO: Retorica nucleară a Rusiei este „periculoasă și iresponsabilă”

NATO a criticat Rusia pentru retorica sa nucleară „periculoasă și iresponsabilă”, la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va...  

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

Putin ameninţă să folosească obuze cu uraniu sărăcit în Ucraina, dacă și Kievul va primi acest tip de muniţie din Occident

Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă să folosească obuze cu uraniu sărăcit în Ucraina, dacă Kievul primeşte acest tip de muniţie din Occident, aşa cum anunţa...  

Secretarul general al NATO: Putin nu are planuri de pace, Occidentul trebuie să furnizeze ajutor Ucrainei pe termen lung/ Statele NATO ar trebui să cheltuiască pentru apărare cel puţin 2% din PIB

Secretarul general al NATO: Putin nu are planuri de pace, Occidentul trebuie să furnizeze ajutor Ucrainei pe termen lung/ Statele NATO ar trebui să cheltuiască pentru apărare cel puţin 2% din PIB

LIVE Ziua 391 de război: Rusia atacă în Avdiivka, Marinka şi Shakhtarsk / Ucraina anunță că rachete rusești au explodat în Crimeea, în timpul unui transport / Xi Jinping vizitează Rusia, premierul Japoniei ajunge în Kiev

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus, xi jinping, china, beijing

Putin către Xi: Vom discuta despre planul dumneavoastră de a pune capăt războiului din Ucraina. Suntem întotdeauna deschişi pentru un proces de negociere / Planul Chinei a fost considerat de SUA ca posibil o „tactică de tragere de timp”

Discuțiile lui Putin cu Xi Jinping s-au încheiat luni seara, se reiau marți, anunță presa rusă/ Cei doi au vorbit aproape 4 ore și jumătate / Statele Unite: Lumea nu ar trebui să se lase păcălită de propunerile Chinei

Discuțiile lui Putin cu Xi Jinping s-au încheiat luni seara, se reiau marți, anunță presa rusă/ Cei doi au vorbit aproape 4 ore și jumătate / Statele Unite: Lumea nu ar trebui să se lase păcălită de propunerile Chinei

razboi ucraina, bahmut, invazia rusiei

LIVE Ziua 388 de război. Putin s-a deplasat în Crimeea, cu ocazia împlinirii a nouă ani de la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene / Acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră a fost prelungit – Erdogan / UK: Rusia va introduce o recrutare mai largă pentru a-și spori necesarul militar

horoscop zodiac zodii astrologie numerologie

Experți în tarot, numerologi, astrologi și parapsihologi, puși să lucreze pentru propaganda lui Putin / Cum funcționează un nou gen de propagandă rusească pentru telespectatorii plictisiți de talk-show-uri politice

Președintele Siriei a aterizat la Moscova pentru discuții cu Putin / Rusia l-a susținut în timpul războiului civil / Siria recunoaște regiunile Luhansk și Donețk

Președintele Siriei a aterizat la Moscova pentru discuții cu Putin / Rusia l-a susținut în timpul războiului civil / Siria recunoaște regiunile Luhansk și Donețk

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a sosit la Moscova, marți seară, în prima sa vizită oficială în afara Orientului Mijlociu de…

Presa din Rusia: Putin va vizita una dintre regiunile Rusiei, săptămâna viitoare / Se sărbătoresc pe 18 martie 9 ani ”de la reunificarea Crimeei cu Rusia”

Presa din Rusia: Putin va vizita una dintre regiunile Rusiei, săptămâna viitoare / Se sărbătoresc pe 18 martie 9 ani ”de la reunificarea Crimeei cu Rusia”

Potrivit programului președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru săptămâna viitoare, acesta va vizita una din regiunile Rusiei, anunță Agenția TASS, fără…

Maria Zakharova, zaharova, purtator de cuvant, purtatoare, MAE rus, rusia, moscova, ministerul de externe

Zaharova afirmă că există lupte interne în cercul apropiat Kremlinului, privind controlul asupra spațiului informațional rusesc (Institutul pentru Studiul Războiului)

Serviciile secrete italiene: „Obiectivele lui Putin au eșuat. Rusia folosește pauza pentru a se pregăti de un război lung, dar suferă de pe urma sancțiunilor. Și va continua cu atacurile cibernetice”

Serviciile secrete italiene: „Obiectivele lui Putin au eșuat. Rusia folosește pauza pentru a se pregăti de un război lung, dar suferă de pe urma sancțiunilor. Și va continua cu atacurile cibernetice”

O casă pentru Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Putin, a fost construită în apropierea reședinței acestuia / Ea ajunge acolo pe o linie de cale ferată specială / În Soci, Kabaeva are un penthouse de 2600 de metri pătrați

VIDEO Comandantul adjunct al forțelor terestre rusești, surprins dansând gol / Imaginile au fost postate pe un cont asociat Wagner și se crede că e o răzbunare a lui Progojin

VIDEO Comandantul adjunct al forțelor terestre rusești, surprins dansând gol / Imaginile au fost postate pe un cont asociat Wagner și se crede că e o răzbunare a lui Progojin

Cătălin Drulă: ”Vecinii noştri luptă eroic pentru ţara lor, dar în acelaşi timp luptă pentru viitorul Europei” / ”Este datoria noastră să sprijinim Ucraina cu tot ce ne stă în putinţă”

Cătălin Drulă: ”Vecinii noştri luptă eroic pentru ţara lor, dar în acelaşi timp luptă pentru viitorul Europei” / ”Este datoria noastră să sprijinim Ucraina cu tot ce ne stă în putinţă”

Regina Danemarcei despre Putin: ”N-am mai văzut ochi atât de reci în viaţa mea”

Regina Danemarcei despre Putin: ”N-am mai văzut ochi atât de reci în viaţa mea”

Regina Margareta a II-a a Danemarcei s-a întâlnit cu zeci de lideri din toată lumea, de-a lungul celor 51 de ani de când a devenit...  

Liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, îl invită pe Joe Biden la Minsk „pentru a pune capăt războiului” în Ucraina

Liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, îl invită pe Joe Biden la Minsk „pentru a pune capăt războiului” în Ucraina

Liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, l-a invitat pe şeful Casei Albe la Minsk pentru a discuta despre „încheierea războiului” în Ucraina şi a asigurat că, în...  

Zelenski la BBC: Nu voi renunța la vreun teritoriu al țării într-un potențial acord de pace pentru că Rusia ar putea „continua să revină”

Zelenski la BBC: Nu voi renunța la vreun teritoriu al țării într-un potențial acord de pace pentru că Rusia ar putea „continua să revină”

Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a declarat că este exclus să renunțe la vreun teritoriu al țării sale într-un potențial acord…

Logo G4Media bun

Slovak ambassador in Budapest summoned after Slovak foreign minister says Hungary would have already raised territorial claims had Vladimir Putin succeeded in Ukraine

„If Vladimir Putin had been successful in Ukraine, Hungary would have already raised territorial claims on Slovakia,” Slovak Foreign Minister…

Ambasadorul Slovaciei la Budapesta, convocat după ce ministrul de externe slovac a declarat că Ungaria ar fi ridicat deja pretenții teritoriale dacă Vladimir Putin avea succes în Ucraina

Ambasadorul Slovaciei la Budapesta, convocat după ce ministrul de externe slovac a declarat că Ungaria ar fi ridicat deja pretenții teritoriale dacă Vladimir Putin avea succes în Ucraina

nato, rusia, alianta, militar, influenta, moscova, razboi, conflict, ideologie, ideologic, amenintare, nuclear, nord atlantic

Reacţia NATO la armistiţiul Moscovei de 36 de ore în Ucraina: Rusia a început războiul şi Putin îl poate opri astăzi

Rusia este cea care a declanşat războiul în Ucraina, iar preşedintele Vladimir Putin „îl poate opri astăzi”, retrăgându-şi trupele din ţara vecină, a reacţionat vineri...  

Biden consideră că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea armistiţiului de 36 de ore în Ucraina

Biden consideră că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea armistiţiului de 36 de ore în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a apreciat că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu...  

Investigaţie Reuters: Agenţi pro-Putin din Germania acţionează pentru a întoarce Berlinul împotriva Ucrainei/ Identități duble și legături cu extrema dreaptă

Investigaţie Reuters: Agenţi pro-Putin din Germania acţionează pentru a întoarce Berlinul împotriva Ucrainei/ Identități duble și legături cu extrema dreaptă

În Germania, unele voci cer cu insistenţă o schimbare de atitudine în ceea ce priveşte Ucraina, iar figurile-cheie ale acestei…

Putin, în mesajul de Anul Nou: Corectitudinea morală şi istorică, de partea Rusiei. Pentru asta luptăm astăzi, protejându-ne poporul în propriile teritorii istorice, în noile entităţi constitutive ale Rusiei

LIVE Ziua 309 de război. Alarme de raid aerian în Kiev şi Herson / Șeful serviciilor secrete ucrainene spune că lupta e în impas, nicio armată nu e în stare să facă progrese semnificative / Președintele Zelenski îndeamnă populația la solidaritate 

Înmulţirea cazurilor de COVID-19 în China a dus la scăderea cotaţiilor petrolului / „Lipsa de claritate cu privire la situaţia virusului în China a condus la noi reguli de călătorie în diferite ţări, ceea ce ar putea diminua o parte din optimismul anterior”

FOTO Putin, comparat cu Sauron, după ce a dăruit opt inele de aur unor lideri din fosta URSS / Internetul abundă de imagini care fac analogii cu momente din ”Stăpânul Inelelor”

FOTO Putin, comparat cu Sauron, după ce a dăruit opt inele de aur unor lideri din fosta URSS / Internetul abundă de imagini care fac analogii cu momente din ”Stăpânul Inelelor”

Lupta este într-un impas, a spus şeful serviciilor secrete din Ucraina / „Situaţia este blocată… Nu se mişcă”,

Lupta este într-un impas, a spus şeful serviciilor secrete din Ucraina / „Situaţia este blocată… Nu se mişcă”,

Şeful serviciilor secrete din Ucraina, Kyrylo Budanov, a făcut o afirmaţie similară cu cea a Institutului American pentru Studiul Războiului despre Bahmut, potrivit căreia „forţele...  

Mihailo Podoliak, despre negocierile de pace insinuate de Moscova: ”Subiectul Putin trebuie să revină la realitate. Rusia a atacat de una singură Ucraina şi ucide cetăţeni” / ”Chiar în acest moment Rusia ‘negociază’, ucigând locuitorii din Herson”

patriot, rusia, ucraina, sua, statele unite, sistem american, aparare, antiracheta, razboi, conflict, antiaerian, militar, armata

LIVE Ziua 304 de război: Rusia amenință Republica Moldova că ar putea avea soarta Kievului, din cauza importurilor de armament occidental / Președintele Lukașenko se întâlnește cu Putin la Moscova / Soldații ruși răniți ar fi încuiați în spitale, pentru a nu putea dezerta

Hudson Institute: Războiul din Ucraina probabil că va marca dizolvarea Federației Ruse / ”Granițele Federației Ruse nu vor mai arăta probabil la fel peste 10 sau 20 de ani” / ”Este puțin probabil ca Rusia să devină un actor global responsabil în viitorul apropiat”

VIDEO Putin susține că Rusia „nu are interesul” să absoarbă Belarus

VIDEO Putin susține că Rusia „nu are interesul” să absoarbă Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni că Rusia „nu are niciun interes” să absoarbă Belarus, cel mai apropiat aliat al său, foarte dependent de...  

Cine este Karl Nehammer, cancelarul Austriei care se opune aderării României la Schengen /  Are carieră militară și a instruit ofițerii de informații / A fost acuzat că și-a angajat soția la Ministerul Apărării în timp ce el era ministru de Interne / A fost primul lider european care s-a întâlnit cu Putin, după începerea războiului

Deputaţi regionali ai opoziţiei îi cer lui Putin să decreteze încheierea mobilizării parțiale decretate în septembrie pentru a întări trupele trimise în Ucraina

Deputaţi regionali ai opoziţiei îi cer lui Putin să decreteze încheierea mobilizării parțiale decretate în septembrie pentru a întări trupele trimise în Ucraina

Ziua 282 de război. Putin își pierde aliații din ”Axa Răului” / Președintele Biden nu exlude o întâlnire cu liderul rus, însă există o singură condiție: Ucraina liberă / Bilanțul morților diferă cu până la 90%, în funcție de raportări

Biden anunță că e dispus să se întâlnească cu Putin / ”Retragerea forțelor rusești din Ucraina este o condiție fundamentală pentru a pune capăt conflictului”

Biden anunță că e dispus să se întâlnească cu Putin / ”Retragerea forțelor rusești din Ucraina este o condiție fundamentală pentru a pune capăt conflictului”

Yevgeny evgheni prigojin Prigozhin, vladimir putin, wagner group, kremlin, rusia, bucatarul lui putin

Prigojin, supranumit ”bucătarul lui Putin”: Un „fost general” din Marina americană face parte din grupul Wagner

Șeful grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat, vineri, că un „fost general” din Marina americană făcea parte din această armată privată ai...  

batrani, azil, varstnici, pensionari, singuratate

Putin se declară preocupat de soarta pensionarilor din Rusia: Băncile, cu tot respectul pentru instituțiile noastre financiare, le beau sângele oamenilor până în mormânt” / Zelenski: Atacul cu rachete dintr-o singură zi a costat Rusia echivalentul a 2,3 milioane de pensii

vladimir putin, rusia, kremlin, moscova, presedinte rus

TASS: Putin va organiza o întâlnire operaţională cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate

Preşedintele rus Vladimir Putin va organiza o întâlnire operaţională cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, săptămâna viitoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al...  

kiev, bombardamente, rusia, ucraina, distrugeri, pagube, lovituri, atacuri, rachete, pompieri, blocuri, moloz, zaporojie, harkov, nikolaev, herson, sumy, krivoi rog, donețk, donbas, lugansk, razboi ucraina

LIVE Ziua 257 de război. Prigojin este în conflict cu Șoigu (surse) / Putin: 50.000 de rezerviști mobilizați activează în prezent în unități de luptă din Ucraina / Kievul a primit noi sisteme de apărare antiaeriană din SUA, Spania și Norvegia / Explozii în Donețk / Ucraina: Negocierile cu Moscova vor putea începe doar după ce trupele ruse vor părăsi teritoriile ocupate

Logo G4Media bun

Foreign Affairs Ministry, after Putin’s statements: falsely suggesting that Romania has territorial claims over Ukraine / Russian President: large territories in Romania, in Hungary, have been taken (…) Russia can be the only real guarantor of Ukrainian statehood and sovereignty

Preot militar rus ucis în Ucraina după ce a încurajat femeile să-și trimită fiii la război / Le-a sfătuit pe rusoaice să „fie roditoare și să se înmulțească”, după ordinul de mobilizare al președintelui Vladimir Putin

Primarul Kievului avertizează asupra evacuărilor din oraș, în cazul întreruperii energiei electrice / Aproximativ 40% din sistemul energetic al Ucrainei a fost avariat sau distrus de atacurile rusești

Mihailo Podoliak

Consilierul principal al președintelui Zelenski: Orice propunere de ”reglementare diplomatică” a războiului înseamnă, de fapt, un lucru: Ucraina trebuie să se predea, să accepte ultimatumurile Rusiei, iar agresorul să evite pedeapsa. Adică este vorba doar despre un triumf al lui Putin

Balerinul Mihail Barîșnikov, fugit din URSS în anii ’70, îl omagiază pe Alexei Navalnîi, un opozant al lui Putin, și spune că are un „curaj nebunesc”. O fundație americană l-a premiat pe Navalnîi, aflat acum în închisoare 

Volodimir Zelenski: „Vladimir Putin poate marca încă o „realizare” – a mai ucis o femeie însărcinată/ Lumea poate şi trebuie să oprească această teroare”

Volodimir Zelenski: „Vladimir Putin poate marca încă o „realizare” – a mai ucis o femeie însărcinată/ Lumea poate şi trebuie să oprească această teroare”

Cine este Lorenzo Fontana, noul președinte al Camerei Deputaților din Italia / Un admirator profund al lui Orban, Le Pen și Putin, s-a declarat în favoarea anexării Crimeei în 2014 / ”UE ar trebui să facă un pas înapoi în privința sancțiunilor împotriva Rusiei”

Azerbaidjanul îl acuză pe Macron că ia partea Armeniei în conflictul din Nagorno Karabah

Azerbaidjanul îl acuză pe Macron că ia partea Armeniei în conflictul din Nagorno Karabah

Azerbaidjanul a denunțat vineri drept „inacceptabile și părtinitoare” recentele declarații ale președintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, citat de radioul public din Armenia. În comentariile...  

VIDEO „Putin a pierdut deja”, spune un soldat rus care a dezertat și s-a refugiat în Franța/ Pavel Filatyev: Armele sunt adesea defecte, furăm mâncare de la cantină și primim mâncare stricată

VIDEO „Putin a pierdut deja”, spune un soldat rus care a dezertat și s-a refugiat în Franța/ Pavel Filatyev: Armele sunt adesea defecte, furăm mâncare de la cantină și primim mâncare stricată

Podoliak după ce Putin a acuzat serviciile secrete ucrainene pentru explozia de pe podul Kerci: Sună prea cinic chiar şi pentru Rusia

Podoliak după ce Putin a acuzat serviciile secrete ucrainene pentru explozia de pe podul Kerci: Sună prea cinic chiar şi pentru Rusia

Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a calificat, într-un mesaj postat pe Twitter, drept cinică afirmaţia lui Vladimir Putin că serviciile secrete ucrainene sunt vinovate pentru...  

Reuters: Putin și-a sărbătorit ziua de naștere fără zgomot, în contrast cu manifestațiile de acum o săptămână când a organizat un concert uriaș în Piața Roșie pentru a proclama anexarea a aproape o cincime din teritoriul ucrainean

premiul Nobel

Co-laureata ucraineană a Premiului Nobel pentru Pace solicită ca Putin să fie judecat de un tribunal internaţional / ”Să fie aduşi în faţa justiţiei Putin, Lukaşenko şi alţi criminali de război” / ”Rusia ar trebui să fie expulzată din Consiliul de Securitate al ONU”

Băsescu, microfon tăiat în Parlamentul European după ce a început să citească o listă a liderilor europeni „vânduți lui Putin”

Băsescu, microfon tăiat în Parlamentul European după ce a început să citească o listă a liderilor europeni „vânduți lui Putin”

Fost președinte al României și fondator al PMP, Traian Băsescu a avut o intervenție în plenul Parlamentul European pentru a citi o listă cu lideri...  

Liderul cecen Ramzan Kadîrov promovat de Putin la rangul de „general-colonel”

Liderul cecen Ramzan Kadîrov promovat de Putin la rangul de „general-colonel”

Liderul autoritar al republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, a anunţat miercuri că a fost promovat la gradul de general-colonel de preşedintele Vladimir Putin, într-un moment...  

Echipa opozantului rus Navalnîi anunță relansarea rețelei regionale pentru a se opune războiului și mobilizării / ”Putin a adus războiul și suferința în fiecare familie rusă, în fiecare casă”

Echipa opozantului rus Navalnîi anunță relansarea rețelei regionale pentru a se opune războiului și mobilizării / ”Putin a adus războiul și suferința în fiecare familie rusă, în fiecare casă”

Rușii nu se refugiază în România de frica mobilizării / 2.947 de ruși au intrat în țară, în septembrie / De aproape trei ori mai puțini decât anul trecut

Rușii nu se refugiază în România de frica mobilizării / 2.947 de ruși au intrat în țară, în septembrie / De aproape trei ori mai puțini decât anul trecut

2.947 de ruși au intrat în România în luna septembrie, perioadă în care s-a declanșat în Rusia mobilizarea în armată…

LIVE Ziua 218 de război: Rusia va anexa formal vineri cele patru regiuni ucrainene, în urma așa-ziselor referendumuri / Nave rusești, văzute în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream (CNN) / Ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari acordat Kievului de Statele Unite

Ministrul de Externe al Poloniei cere NATO un răspuns ”devastator” Rusiei, dacă Putin va folosi arma nucleară în Ucraina: ”În mod evident, președintele Putin pierde războiul”  

Ministrul de Externe al Poloniei cere NATO un răspuns ”devastator” Rusiei, dacă Putin va folosi arma nucleară în Ucraina: ”În mod evident, președintele Putin pierde războiul”  

LIVE Ziua 215 de război: Noi proteste în Daghestan / Încă două gropi comune, descoperite în orașul Izium, eliberat de sub ocupație rusă / SUA amenință Rusia cu „consecinţe catastrofale” dacă folosește arme nucleare

The New York Times: Comandanții ruși de pe teren i-ar fi propus lui Putin să li se permită retragerea din orașul Herson, într-un mod ordonat, pentru salvarea vieților soldaților, însă liderul de la Kremlin a refuzat

Fiul lui Peskov refuză să se înroleze pentru a lupta în războiul pornit de Putin: „Nu voi veni nicăieri (…) Voi rezolva problema la un alt nivel” 

Fiul lui Peskov refuză să se înroleze pentru a lupta în războiul pornit de Putin: „Nu voi veni nicăieri (…) Voi rezolva problema la un alt nivel” 

Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov (foto), refuză să se înroleze pentru a lupta în războiul…

Proteste în Rusia: Peste 1.300 de persoane au fost arestate la manifestațiile anti-război / ”Am ieșit la miting plănuind să particip, dar se pare că au arestat deja pe toată lumea” / Procuratura din Moscova a avertizat că organizarea sau participarea la proteste ar putea duce la pedepse de până la 15 ani de închisoare

dmitri medvedev, rusia, fost presedinte, duma de stat, moscova

Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev: Chiar dacă Ucraina n-ar mai intra în NATO, este insuficient pentru stabilirea păcii

Dmitri Medvedev, un aliat important al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat vineri că Moscova nu îşi va opri campania militară în Ucraina chiar dacă...  

LIVE Ziua 181 de război. Zelenski promite că Ucraina va recuceri Crimeea / Scholz intenționează să trimită arme de peste 500 de milioane de euro în Ucraina / Polonia vrea desființarea gazoductului Nord Stream 2 / Lavrov: Rusia nu va arăta nicio milă față de cei responsabili de uciderea Dariei Dughina

LIVE Ziua 180 de război. Putin, după uciderea Dariei Dughina: O „crimă josnică și crudă” / FSB acuză spionajul ucrainean pentru asasinarea Dariei Dughina. Armata Națională Republicană din Rusia revendică asasinatul / Rusia are dificultăți privind suplimentarea trupelor desfășurate în Donbas / Noi atacuri lângă centrala Zaporojie

Fost deputat rus: Fiica lui Dughin ar fi fost asasinată de partizanii ruși / Acțiunea ar fi fost orchestrată de Armata Națională Republicană, dedicată răsturnării regimului Putin / ”Acest atac deschide o nouă pagină în rezistența rusă la putinism”

Fost deputat rus: Fiica lui Dughin ar fi fost asasinată de partizanii ruși / Acțiunea ar fi fost orchestrată de Armata Națională Republicană, dedicată răsturnării regimului Putin / ”Acest atac deschide o nouă pagină în rezistența rusă la putinism”

flota rusia vladimir putin razboi nave razboi conflict naval exercitii nava maritim

LIVE Ziua 178 de război. Atac cu dronă în Crimeea împotriva Statului Major al Flotei ruse la Marea Neagră / Macron și Putin au discutat la telefon despre situația tensionată de la centrala nucleară Zaporojie / Zelenski îi mulțumește președintelui american pentru noul sprijin militar de 775 de milioane de dolari

Vladimir Putin, Xi Jinping, presedinte, rusia, china, moscova, kremlin, beijing, presedinte, china, rusia

Vladimir Putin și Xi Jinping vor să participe la summitul G20 din noiembrie în Bali, anunță președintele Indoneziei

Preşedinţii Rusiei Vladimir Putin şi Chinei Xi Jinping sunt amândoi aşteptaţi să ia parte la summitul G20 din insula Bali în noiembrie, potrivit preşedintelui Indoneziei...  

podul peste stramtoare kerci, kerch, podul lui putin, podul crimeii, crimeei, crimeea, rusia, ucraina

Ucraina amenință că va distruge „podul lui Putin”, care leagă Crimeea de Rusia continentală

Ucraina a ameninţat miercuri cu distrugerea podului de peste strâmtoarea Kerci, construit cu mari cheltuieli de Moscova pentru a conecta Rusia la peninsula anexată Crimeea,...  

podul lui putin, crimeea, stramtoarea kerci, kerch, ucraina, rusia, krasnodar

VIDEO Rușii din Crimeea fug din calea războiului. Trafic record înregistrat pe „podul lui Putin” după exploziile de la baza militară Saki / Aproape 40.000 de mașini au traversat podul într-o singură zi

”Putin cel roșu”, apariție surprinzătoare în diferite parcuri pentru copii în întreaga lume / ”Această sculptură își propune să denunțe absurditatea războiului și să evidențieze curajul copiilor”

”Putin cel roșu”, apariție surprinzătoare în diferite parcuri pentru copii în întreaga lume / ”Această sculptură își propune să denunțe absurditatea războiului și să evidențieze curajul copiilor”

Medvedev îi răspunde lui Zelenski în subiectul proprietăților rusești confiscate de Ucraina: „Ne iau pe hârtie, iar noi suntem pe teren” / Zelenski a anunțat că Ucraina a confiscat bunuri în valoare de 28 de miliarde de grivne

Medvedev îi răspunde lui Zelenski în subiectul proprietăților rusești confiscate de Ucraina: „Ne iau pe hârtie, iar noi suntem pe teren” / Zelenski a anunțat că Ucraina a confiscat bunuri în valoare de 28 de miliarde de grivne

Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin

Erdogan confirmă că Turcia va plăti gazul rusesc în ruble: ”Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei şi Rusiei”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat că livrările de gaze ruseşti către Turcia vor fi plătite în ruble, a…

putin erdogan rusia turcia

Erdogan merge la Soci pentru a discuta cu Putin, pentru a doua oară în puțin peste două săptămâni

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, urmează să se întâlnească vineri, la Soci, pentru a purta discuții, fiind de așteptat...  

Viktor Orban Vladimir Putin Facebook

Publicație de opoziție din Ungaria: Televiziunea de stat din Rusia a fost complet impresionată de discursul lui Orbán de la Băile Tuşnad / Declaraţiile rasiste ale premierului ungar nu au fost prezentate în emisiune

LIVE Ziua 148 de război. Moscova ar putea lua o perioadă de pauză operațională în Ucraina, spune șeful MI6 / Comandantul armatei SUA: Rusia încă nu a distrus niciun sistem HIMARS în Ucraina / Lavrov: Rusia vrea să își dezvolte relația „strategică” cu Ungaria / Putin nu este bolnav, spune șeful CIA

VIDEO Vladimir Putin, lăsat de Erdogan să aștepte în fața camerelor de filmat

VIDEO Vladimir Putin, lăsat de Erdogan să aștepte în fața camerelor de filmat

Imagini cu Vladimir Putin nerăbdător şi descumpănit în timp ce este lăsat să aştepte câteva zeci de secunde de către omologul său turc, Recep Tayyip...  

vladimir putin, rusia, presedinte rus, kremlin, moscova

Vladimir Putin ironizează intenția Occidentului de a apela la energia verde în schimbul importurilor de gaze și petrol din Rusia: ”Ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de trist”

Analiști americani: Moscova țintește Siversk și Bakhmut / Putin ar avea o problemă după ce a concentrat efortul de război pe minoritățile naționale

Analiști americani: Moscova țintește Siversk și Bakhmut / Putin ar avea o problemă după ce a concentrat efortul de război pe minoritățile naționale

Moscova nu mai vizează în primul rând cucerirea orașului Slovyansk, ci pe cea a orașelor Siversk și Bakhmut: noua schimbare…

ucraina soldat plaja odesa mitraliera

Batalionul Unicorn luptă în Ucraina: „Homosexuali sunt în prima linie, în sfârșit suntem mândri să o spunem” / „De când am luptat împotriva homofobului Putin, există mai multă toleranță față de noi”

Ministrul Virgil Popescu anunță că îl dă în judecată din nou pe George Simion (AUR) / ”Campania de hărţuire la adresa mea nu mă intimidează!” / Simion l-a făcut hoț pe ministru, pe aeroportul din Viena

pinchas goldschmidt rabin rusia

Rabinul-șef al Moscovei demisionează din cauza invaziei rusești în Ucraina: ”Nu puteam să tac!” / ”Nu se pune problema unor succesori, poate că nu va fi niciunul”

Putin îndeamnă companiile energetice rusești să fie pregătite pentru un embargo petrolier / A anunțat o creștere a producției de petrol cu 3,5% față de anul trecut

Putin îndeamnă companiile energetice rusești să fie pregătite pentru un embargo petrolier / A anunțat o creștere a producției de petrol cu 3,5% față de anul trecut

Soprana rusă Anna Netrebko cere compensaţii de 350.000 de dolari din parte Metropolitan Opera din New York / I s-a anulat contractul pentru că nu s-a delimitat de războiul din Ucraina

Soprana rusă Anna Netrebko cere compensaţii de 350.000 de dolari din parte Metropolitan Opera din New York / I s-a anulat contractul pentru că nu s-a delimitat de războiul din Ucraina

Apel al lui Zelenski către cetăţenii din Belarus: ”Nu vă lăsaţi târâţi în război!” / Rusia intenţionează să furnizeze Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, cu capacitate nucleară

Apel al lui Zelenski către cetăţenii din Belarus: ”Nu vă lăsaţi târâţi în război!” / Rusia intenţionează să furnizeze Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, cu capacitate nucleară

iskander

Putin afirmă că Rusia va furniza rachete cu capacitate nucleară Belarusului / Lukașenko s-a declarat îngrijorat cu privire la avioanele NATO „care se antrenează pentru a transporta focoase nucleare”

Întâlnire Putin-Lukașenko: Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare

Întâlnire Putin-Lukașenko: Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare

Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare, a afirmat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin într-o întâlnire cu omologul său Aleksandr...  

The Financial Times: Adio Rusiei și doctrinei Sinatra / Putin și-a dus țara înapoi, la imperialismul, autocrația și izolarea din perioada sovietică

The Financial Times: Adio Rusiei și doctrinei Sinatra / Putin și-a dus țara înapoi, la imperialismul, autocrația și izolarea din perioada sovietică

„Felicitări/compătimire pentru că te afli pe lista sancțiunilor rusești”, mi-a transmis prin SMS un coleg. Așa am aflat că mă…

Eugen Tomac: Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-și afișa servilismul față de Putin

Eugen Tomac: Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-și afișa servilismul față de Putin

Europarlamentarul român Eugen Tomac spune că Ungaria subminează din interior Uniunea Europeană în contextul în care a condiționat acordarea R. Moldova și Ucrainei a statutului...  

Emmanuel Macron, ironizat la televiziunea publică rusă: „A luat medicamente sperând că Putin o să-i răspundă”

Emmanuel Macron, ironizat la televiziunea publică rusă: „A luat medicamente sperând că Putin o să-i răspundă”

De la începutul războiului în Ucraina, ironiile şi atacurile faţă de Occident sunt cu duiumul la televiziunea publică rusă. Ultima secvenţă remarcată şi surprinsă de...  

SUA confiscă iahtul cu care s-au plimbat anul trecut Putin și Lukașenko. Noi sancțiuni împotriva oficialilor și oligarhilor ruși

SUA confiscă iahtul cu care s-au plimbat anul trecut Putin și Lukașenko. Noi sancțiuni împotriva oficialilor și oligarhilor ruși

Casa Albă a anunțat joi o nouă serie de sancțiuni împotriva unor oficiali guvernamentali ruși, dar și confiscarea unor bunuri de lux aparținând unor oligarhi...  

Macron i-a propus lui Putin o ridicare a blocadei impuse portului ucrainean Odesa printr-o rezoluţie ONU

Macron i-a propus lui Putin o ridicare a blocadei impuse portului ucrainean Odesa printr-o rezoluţie ONU

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că i-a propus omologului său rus Vladimir Putin adoptarea unei rezoluţii ONU cu privire la o ridicare a blocadei...  

Rusia închide canalul TV2 anti-Putin / Videoclipul de rămas bun al jurnaliştilor a devenit viral: Oamenii nu vor să știe. Ei vor flori și păsări

Rusia închide canalul TV2 anti-Putin / Videoclipul de rămas bun al jurnaliştilor a devenit viral: Oamenii nu vor să știe. Ei vor flori și păsări

De peste 30 de ani, de la prăbușirea Uniunii Sovietice, postul siberian Tv2 a fost una dintre singurele mass-media independente…

Poliţia din Kîrgîzstan deschide o anchetă după ce un steag ucrainean a fost înfipt pe vârful ”Putin” din Munții Tian-Şan / Aici se mai află vârfurile ”Elțîn” și ”Lenin”, care e și cel mai mare

Poliţia din Kîrgîzstan deschide o anchetă după ce un steag ucrainean a fost înfipt pe vârful ”Putin” din Munții Tian-Şan / Aici se mai află vârfurile ”Elțîn” și ”Lenin”, care e și cel mai mare

VIDEO Putin a vizitat răniții din Ucraina într-un spital militar: ”Unde este familia ta?” / Personalul medical l-a asigurat că nu sunt probleme cu echipamentele medicale și medicamentele

VIDEO Putin a vizitat răniții din Ucraina într-un spital militar: ”Unde este familia ta?” / Personalul medical l-a asigurat că nu sunt probleme cu echipamentele medicale și medicamentele

parada, 9 mai, moscova, rusia, convoi, razboi, armata, ziua victoriei, ucraina, racheta, nuclear, balistic, sarmat, satan II 2 4

VIDEO Rusia intenţionează să pună în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat, a declarat Dmitri Rogozin

Rusia intenţionează să pună în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat până la finalul acestei toamne, a declarat directorul general al agentiei...  

„House of Cards” rusesc: Regizorul Alexander Rodnyansky pregătește un serial de televiziune bazat pe cartea „Toți oamenii Kremlinului”, care arată ascensiunea lui Putin de la ofițer KGB, la conducerea statului rus

Putin se umilește pe scena mondială, afirmă Liz Truss, ministrul britanic de Externe: „Nu ridicați sancțiunile împotriva Rusiei până când toate trupele nu vor părăsi Ucraina

Putin se umilește pe scena mondială, afirmă Liz Truss, ministrul britanic de Externe: „Nu ridicați sancțiunile împotriva Rusiei până când toate trupele nu vor părăsi Ucraina

The New York Post, despre o posibilă invazie a Rusiei în Moldova și Transnistria: Este perfect imaginabil că Putin va încerca să realizeze o acrobație precum cea văzută în Crimeea în 2014/ Ar fi o amenințare pentru România

Joe Biden spune că Putin este un „om foarte, foarte, foarte calculat”: A crezut că poate rupe NATO și Uniunea Europeană prin războiul din Ucraina

Joe Biden spune că Putin este un „om foarte, foarte, foarte calculat”: A crezut că poate rupe NATO și Uniunea Europeană prin războiul din Ucraina

Joe Biden a declarat că Vladimir Putin a crezut că poate rupe NATO și Uniunea Europeană prin războiul din Ucraina,…

Ministru finlandez: Este „foarte probabil” să se solicite aderarea la NATO / ”Kremlinul nu ne dictează deciziile”

Ministru finlandez: Este „foarte probabil” să se solicite aderarea la NATO / ”Kremlinul nu ne dictează deciziile”

Ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, a declarat că decizia de aderare la NATO a țării sale nu a fost încă luată, dar a...  

Ziua 75 de război. Lupte grele în Donbas / SUA a livrat majoritatea obuzierelor promise către Ucraina / Rusia sărbătorește „Ziua Victoriei” împotriva Germaniei naziste, în timp ce armata rusă bombardează orașele ucrainene / Putin, mesaje de propagandă la parada de la Moscova

Emmanuel Macron merge la Strasbourg şi Berlin pentru a-şi relansa angajamentul european

Emmanuel Macron merge la Strasbourg şi Berlin pentru a-şi relansa angajamentul european

Preşedintele francez Emmanuel Macron, reînvestit sâmbătă în funcţie, ar urma să profite de data simbolică de 9 mai şi de venirea sa luni la Strasbourg...  

Fost manager Gazprom: Am fabricat știri false împotriva Ucrainei la ordinele Kremlinului / Orice informație care provine din surse oficiale rusești este implicit o minciună până când nu este demonstrată

Liderii G7, despre Putin: Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. El nu trebuie să câştige acest război

Liderii G7, despre Putin: Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. El nu trebuie să câştige acest război

Liderii Grupului celor Şapte (G7) au precizat, într-un comunicat dat publicităţii duminică seară, că acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin “aduc ruşine Rusiei” şi că nu...  

armata, ucraina, donbas, donețk, tanc, blindat, razboi, invazie, soldati, militari, rusia, distrugere, forte ruse, ucrainene, civil, kiev, harkov, mariupol

Ziua 72 de război. Kremlinul susține că nu are informații privind lovirea navei amiral Makarov lângă Insula Șerpilor/ Batalionul Azov acuză trupele rusești că au deschis focul în timpul evacuării civililor din combinatul Azovstal / Orașul Severodonețk, încercuit aproape complet de ruși

Ziua 71 de război. Kievul susține că apărătorii ucraineni blocați la Azovstal au „respins” asaltul forțelor ruse. Luptele „sângeroase” continuă / Kremlinul neagă orice atac / Serviciile de informații americane au ajutat Ucraina să ucidă generali ruși

LIVE Ziua 69 de război. Rusia a lansat un asalt asupra uzinei Azovstal / Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai / Atacuri cu rachete în mai multe regiuni din Ucraina, în cursul serii

LIVE Ziua 69 de război. Rusia a lansat un asalt asupra uzinei Azovstal / Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai / Atacuri cu rachete în mai multe regiuni din Ucraina, în cursul serii

Papa Francisc: „Putin nu se oprește. Vreau să mă întâlnesc cu el la Moscova” / ”Nu știu cum să răspund la întrebarea dacă este corect sau nu să îi aprovizionăm pe ucraineni. Sunt prea departe”

Papa Francisc: „Putin nu se oprește. Vreau să mă întâlnesc cu el la Moscova” / ”Nu știu cum să răspund la întrebarea dacă este corect sau nu să îi aprovizionăm pe ucraineni. Sunt prea departe”

viktor orban, vladimir putin, moscova, budapesta, ungaria, rusia, premier, presedinte, kremlin

Oficial ucrainean: Ungaria știa de la Putin că Rusia va invada Ucraina. Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei acuză Budapesta că vrea să câștige teritorii în urma invaziei Rusiei

putin erdogan rusia turcia

Erdogan anunță noi discuții cu Putin în vederea încheierii războiului din Ucraina / Ultima convorbire a avut loc în 26 aprilie

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat continuarea convorbirilor telefonice cu liderul rus Vladimir Putin, informează RIA Novosti. „Săptămâna aceasta plănuiesc negocieri cu domnul Putin”,...  

The Wall Street Journal: Cum se poate întoarce împotriva lui Putin extorcarea energetică a Poloniei și Bulgariei de către Rusia 

The Wall Street Journal: Cum se poate întoarce împotriva lui Putin extorcarea energetică a Poloniei și Bulgariei de către Rusia 

Un atac împotriva unui aliat NATO e un atac împotriva tuturor – așa ar trebui să trateze Europa și SUA decizia Rusiei de săptămâna aceasta...  

armata, ucraina, donbas, donețk, tanc, blindat, razboi, invazie, soldati, militari, rusia, distrugere, forte ruse, ucrainene, civil, kiev, harkov, mariupol

Ziua 63 de război: Putin amenință că „va exista un răspuns” fulgerător dacă o altă țară „intervine” în războiul din Ucraina / Kievul se așteaptă la „săptămâni extrem de dificile”

Boris Johnson: Putin are ”mult spaţiul politic” pentru a se retrage din Ucraina / ”Putin i-ar putea spune poporului rus că operaţiunea lansată în Ucraina a fost o reuşită”

Putin a creat un nou sistem de informații – Poseidon / Se spune că va lupta împotriva corupției și va fi coordonat de administrația prezidențială

Putin a creat un nou sistem de informații – Poseidon / Se spune că va lupta împotriva corupției și va fi coordonat de administrația prezidențială

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a semnat un decret privind înființarea sistemului informațional de stat împotriva corupției „Poseidon”, anunță Agenția…

Zelenski îndeamnă la o întâlnire cu Putin, pentru „a pune capăt războiului”

Zelenski îndeamnă la o întâlnire cu Putin, pentru „a pune capăt războiului”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îndeamnă din nou, sâmbătă, la o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, ”pentru a pune capăt războiului”, relatează news.ro, conform...  

Preşedintele turc Erdogan speră să îi aducă pe Putin şi Zelenski la Istanbul pentru negocieri directe: „Nu suntem lipsiţi de speranţe”

Preşedintele turc Erdogan speră să îi aducă pe Putin şi Zelenski la Istanbul pentru negocieri directe: „Nu suntem lipsiţi de speranţe”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se aşteaptă să susţină convorbiri telefonice cu omologii săi din Rusia şi Ucraina în următoarele…

Bombardamentele rusești asupra uzinei Azovstal nu se opresc, afirmă un oficial din Mariupol

Bombardamentele rusești asupra uzinei Azovstal nu se opresc, afirmă un oficial din Mariupol

Forțele rusești continuă să arunce bombe asupra uzinei siderurgice Azovstal, potrivit lui Petro Andriușcenko, consilier al primarului orașului ucrainean asediat Mariupol, transmite The Guardian. Președintele...  

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, răspuns pentru Arhiepiscopul Tomisului: ”Recidivând, unii se compromit spectaculos și ireversibil” / ÎPS Teodosie l-a caracterizat pe Putin ca nefiind “atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”

€70 million investment at Iasi Airport can go ahead as planned as Russian oligarch Oleg Deripaska relinquishes shares in Strabag, the company that won the tender

Russian oligarch Oleg Deripaska, one of the richest men in Russia, with an estimated fortune of $3 billion, until recently…

Vladimir Putin si Oleg Deripaska

Investiția de 70 de mil. euro de la Aeroportul Iași poate continua: Oligarhul rus Oleg Deripaska a renunțat la acțiunile de la Strabag, societatea care a câștigat licitația

Ziua 56 de război. Rusia a testat cu succes racheta balistică intercontinentală Sarmat, numită de Occident ”Satan 2”/ Lugansk este controlat 80% de Rusia, anunță șeful administrației regionale/ Kuleba: Cine nu furnizează arme Ucrainei „sprijină agresiunea rusă”

LIVE Ziua 55 de război. Rusia confirmă începerea ofensivei asupra Donbasului/ SUA avertizează că atacurile ruse în estul Ucrainei sunt ”doar preludiul”/ ONU cere o pauză umanitară în Săptămâna Mare/ Ultimatum al Rusiei pentru apărătorii Mariupolului

Comoara ascunsă din Donbas: Subsolul bogat în minereuri rare, esențiale pentru industria hi-tech, dar și uraniu, cobalt este râvnit de Putin

Comoara ascunsă din Donbas: Subsolul bogat în minereuri rare, esențiale pentru industria hi-tech, dar și uraniu, cobalt este râvnit de Putin

„Obiectivul prioritar este Donbass”, a clarificat Vladimir Putin în ultimele zile, intensificându-și eforturile pentru a cuceri întreaga regiune. Dar de ce este această zonă atât...  

ucraina, bucea, bucha, masacru, crime de razboi, carnagiu, distrugeri, pierderi, razboi, invazie, atac, rusia, civili, decese, morti, suferinta, teroare, kiev

Președintele francez Emmanuel Macron spune că dialogul său cu Putin s-a blocat după descoperirea masacrelor din Bucea

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că dialogul său cu președintele rus Vladimir Putin a intrat în impas după ce au fost descoperite crime în...  

armata, ucraina, donbas, donețk, tanc, blindat, razboi, invazie, soldati, militari, rusia, distrugere, forte ruse, ucrainene, civil, kiev, harkov, mariupol

New York Times:  După ce forțele ruse au fost răpuse în localități și în mari orașe din Ucraina,  Putin își mută obiectivul invaziei sale în est, spre câmpiile Donbasului

Ziua 50 de război. Crucișătorul rusesc Moskva s-a scufundat, anunță Ministerul rus al Apărării/ Americanii au anunțat un nou ajutor militar pentru Ucraina/ Acuzațiile de genocid sunt întărite de oficiali de la Washington

Ziua 49 de război. Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina/ Zelenski îl oferă Moscovei pe Medvedciuk, la schimb cu ucrainenii aflați în captivitate în Rusia/ Andrzej Duda și președinții statelor baltice au ajuns la Kiev

La TMK Artrom a fost reluată producția / ANAF a deblocat conturile

La TMK Artrom a fost reluată producția / ANAF a deblocat conturile

Angajații TMK Reșița pot sta liniștiți, cel puțin pentru următoarele două luni după ce producția a fost reluată și au fost deblocate conturile societății, care...  

Putin Kirill patriarhul bisericii ortodoxe ruse

Peste 240 de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene împotriva patriarhului Kirill:  „Să intervină Curtea Ecleziastică”

„A binecuvânta războiul este o crimă morală”. Preotul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Andriy Pinciuk, îl acuză pe Patriarhul Kirill al Moscovei, care a reînceput să susțină...  

Japonia îngheață bunurile a aproape 400 de ruși. Sunt vizate fiicele lui Vladimir Putin, precum şi soţia şi fiica lui Serghei Lavrov

Japonia îngheață bunurile a aproape 400 de ruși. Sunt vizate fiicele lui Vladimir Putin, precum şi soţia şi fiica lui Serghei Lavrov

Japonia a impus, marţi, sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei. Astfel, bunurile a 398 de cetăţeni ruşi au fost îngheţate, printre persoanele vizate numărându-se şi cele două...  

Putin şi Lukaşenko se întâlnesc pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile decise de Occident

Putin şi Lukaşenko se întâlnesc pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile decise de Occident

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi liderul belarus Aleksandr Lukaşenko se întâlnesc, marţi, pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi despre sancţiunile decise de occident,...  

S&P: Rusia nu-și mai poate plăti datoria externă / Rubla se prăbușește în timp ce sistemul bancar caută soluții / Rusia avea aproximativ 40 de miliarde de dolari datorii în valută străină la sfârșitul anului trecut

Nehammer despre Putin: „În general, nu există impresii pozitive” / Putin a spus o singură dată cuvântul ”război” / A menționat că ”ar fi mai bine ca războiul să se încheie curând”

Nehammer despre Putin: „În general, nu există impresii pozitive” / Putin a spus o singură dată cuvântul ”război” / A menționat că ”ar fi mai bine ca războiul să se încheie curând”

Alegeri prezidențiale în Franța și război în Ucraina: cine este Malofeev, „oligarhul lui Dumnezeu”, apropiat de Putin, de Le Pen și de extrema dreaptă franceză?

Alegeri prezidențiale în Franța și război în Ucraina: cine este Malofeev, „oligarhul lui Dumnezeu”, apropiat de Putin, de Le Pen și de extrema dreaptă franceză?

Vasili Nebenzia,

De ce impotența ONU de a pedepsi Rusia exasperează Ucraina și Vestul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să expulzeze Rusia sau să „se dizolve complet,” argumentând că calitatea de...  

silvio berlusconi italia

Silvio Berlusconi se declară dezamăgit de prietenul său Vladimir Putin / ”Mi s-a părut întotdeauna un democrat şi un om al păcii”

Fostul premier italian Silvio Berlusconi s-a declarat sâmbătă „profund dezamăgit şi îndurerat de comportamentul lui Vladimir Putin”, de care a fost apropiat, dar care şi-a...  

Lloyd J. Austin III, sef, pentagon, secretar de stat al apărării, sua

Șeful Pentagonului: Cred că Putin a renunţat la eforturile sale de a cuceri Kievul

Vladimir Putin a „renunţat” să cucerească Kievul pentru a se concentra asupra zonelor separatiste din Donbas, iar finalul războiului din Ucraina „rămâne de văzut”, au...  

ucraina, bucea, bucha, borodianka, masacru, crime de razboi, carnagiu, distrugeri, daramaturi, pierderi, razboi, invazie, atac, rusia, civili, decese, morti, suferinta, teroare, kiev

Ziua 43 de război. Dmitri Peskov admite, în premieră, că Rusia a suferit pierderi militare importante: „O imensă tragedie pentru noi” / Separatiștii pro-ruși vorbesc de 5.000 de victime civile în Mariupol