Rusia
LIVE Ziua 218 de război: Rusia va anexa formal vineri cele patru regiuni ucrainene, în urma așa-ziselor referendumuri / Nave rusești, văzute în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream (CNN) / Ajutor suplimentar de 1,1 miliarde de dolari acordat Kievului de Statele Unite
…
Este posibil ca Nord Stream 1 să nu mai aibă scurgeri de gaze începând de luni, spune operatorul conductei
Este probabil ca luni să înceteze scurgerile de gaz din conducta submarină baltică Nord Stream 1, care a fost avariată, a declarat joi pentru Reuters...
Muntenegru investighează ruși și muntenegreni suspectați de spionaj
Autoritățile din Muntenegru au demarat o anchetă împotriva unui număr nespecificat de persoane acuzate de spionaj, a declarat joi un purtător de cuvânt al Procuraturii...
Rusia, deschisă la discuții față în față cu SUA privind tratatul pentru controlul armelor nucleare
Rusia a declarat joi că studiază posibilitatea unei întâlniri față în față între negociatorii ruși și americani cu privire la un tratat istoric de control...
Kremlinul califică incidentele de la gazoductele Nord Stream drept „un act terorist” care nu ar fi putut avea loc fără „implicarea unui stat”
Kremlinul a declarat că incidentele de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică par a fi un „act de terorism”,…
Comisarul european pentru energie cere plafonarea prețului la gazele rusești
Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a cerut joi ca blocul comunitar să plafoneze prețul exporturilor de gaze rusești către Europa, relatează Reuters. „Cred cu...
Daunele produse gazoductelor Nord Stream sunt „rezultatul unor acte de sabotaj deliberate, nesăbuite și iresponsabile”, afirmă Consiliul Nord-Atlantic
Informațiile adunate cu privire la daunele provocate conductelor Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică sugerează „rezultatul unor acte…
Ungaria nu va susține noua rundă de sancțiuni UE împotriva Rusiei, dacă acestea vor include domeniul energetic, anunță guvernul de la Budapesta
Ungaria nu va susține noua rundă de sancțiuni propuse de UE împotriva Rusiei, dacă acestea vor include sancțiuni în domeniul…
Finlanda va închide granița pentru turiștii ruși începând de la miezul nopții
Finlanda își va închide granița pentru turiștii ruși de la miezul nopții, ceea ce se așteaptă să ducă la o scădere semnificativă a traficului transfrontalier,...
Stoltenberg: Atacurile deliberate împotriva infrastructurii critice a aliaților NATO vor fi întâmpinate cu un „răspuns unit și hotărât”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că un atac deliberat împotriva infrastructurii aliaților va fi întâmpinat cu un răspuns hotărât, în urma...
Cârtița Kremlinului în Germania. Cine este „fiul spiritual” al lui Alexander Dughin, ideologul lui Putin
„A fost un adevărat luptător. Și-a ales tabăra și a rămas cu ea până la sfârșit. A fost editorul meu, prietenul meu, fiul meu. A...
Rusia susține că scurgerile de gaze din conductele Nord Stream au avut loc într-o zonă „controlată deplin” de serviciile secrete americane
Ministerul de externe al Rusiei a declarat joi că spărturile de la conductele Nord Stream care au provocat scurgeri de gaze în largul coastelor Danemarcei...
CNN: Nave ale Marinei rusești, observate în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream
Oficiali europeni din domeniul securității au observat luni și marți nave de sprijin ale Marinei ruse în apropierea unor scurgeri în conductele Nord Stream, probabil...
Nou atac cu cocktail-uri Molotov la un comisariat militar din Novosibirsk
Agenția rusă de știri Interfax transmite că un alt atac cu cocktail-uri Molotov a avut loc în Rusia, la un comisariat militar. Interfax îl citează...
Rușii plătesc și 28.000 de euro pentru un loc în avioane private, pentru a fugi de recrutare până când Moscova închide frontierele
Ruşii care fug de mobilizarea lui Vladimir Putin în Războiul din Ucraina cu orice preţ, în timp ce Moscova se pregăteşte să le închidă frontiera,...
LIVE Ziua 216 de război: NATO avertizează Rusia cu „consecințe grave” dacă va folosi arme nucleare / Ucraina continuă ofensiva la est de Izium / Defecțiuni la rețeaua de conducte Nord Stream. Kremlinul nu exclude un „sabotaj” / Medvedev: „Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare. Cred că NATO nu va interveni”
…
Rusia propune creșterea prețului minim pentru vodcă și coniac
Ministerul rus de Finanțe a propus majorarea prețurilor minime pentru vodcă, brandy și coniac începând cu anul viitor, scrie agenția rusă de presă Interfax. Noul...
Numărul rușilor care intră în UE a crescut cu 30% în urma anunțului privind mobilizarea parțială, anunță Frontex
Numărul rușilor care intră în UE a crescut ca urmare a unei mobilizări parțiale ordonate de Moscova, iar trecerile ilegale ar putea crește dacă Rusia...
Președintele Camerei Superioare a Parlamentului rus spune că încorporarea regiunilor ucrainene putea fi luată în considerare în 4 octombrie
Consiliul Federației din Rusia – camera superioară a parlamentului – ar putea lua în considerare cererile de aderare la Rusia a unor noi regiuni pe...
Putin: Vrem să salvăm oamenii din teritoriile ucrainene ocupate
Vladimir Putin afirmă că Rusia vrea să „salveze oamenii” din cele patru teritorii ocupate din Ucraina, în ultima zi a voturilor de anexare denunțate ca...
Serghei Șoigu susține că Ministerul Apărării nu va cere extrădarea rușilor care au fugit de recrutare
Ministerul rus al Apărării a declarat marţi că nu va solicita guvernelor străine extrădarea miilor de ruşi care au fugit din ţară pentru a scăpa...
Șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk spune că „ne vom reunifica cu Rusia foarte curând, iar pentru noi este o întoarcere acasă”
Șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a declarat marți că se așteaptă ca regiunea ucraineană Donețk – din care mari…
Forțele ucrainene continuă ofensiva la est de Izium
Armata ucraineană își continuă ofensiva împotriva forțelor rusești la est de Izium și a eliberat parțial satul Pisky-Radkivski, potrivit oficialilor ucraineni locali, transmite CNN. „Satul...
Putin: „În cadrul mobilizării parțiale sunt recrutați și lucrătorii agricoli. Familiile lor trebuie să fie sprijinite”
Fermierii se numără printre rușii care sunt înrolați în armată în cadrul mobilizării „parțiale”, a declarat marți președintele Vladimir Putin la o întâlnire cu oficialii,...
Comisia Europeană spune că este prematur să speculeze cu privire la cauza scurgerilor din gazoductele rusești Nord Stream
Comisia Europeană a declarat marți că este prematur să speculeze cu privire la cauza scurgerilor din cele două gazoducte Nord Stream destinate să aducă gazele...
Kazahstanul se străduiește să găzduiască zeci de mii de ruși care fug de război, dar nu intenționează să închidă granița
Kazahstanul se străduiește să găzduiască zeci de mii de ruși care au fugit din țara lor de când Moscova a anunțat mobilizarea militară săptămâna trecută,...
Poliția germană percheziționează iahtul oligarhului rus Alisher Usmanov, apropiat al lui Putin
Poliția a percheziționat un iaht cu motor în nordul Germaniei, în cadrul unei anchete privind un om de afaceri rus pentru presupusa spălare de bani,...
Zona ocupată din regiunea Herson a fost „complet închisă pentru intrare și ieșire”, în contextul referendumului pentru aderarea la Rusia
Zona ocupată a regiunii Herson a fost „complet închisă pentru intrare și ieșire” în urma unui așa-numit „referendum” privind aderarea…
Șantajul Gazpromului asupra Chișinăului, dejucat parțial de la București și Kiev: scenariul ajutorului energetic româno-ucrainean în prag de sezon rece
România și Ucraina vor ajută Republica Moldova în cazul în care Rusia va decide întreruperea livrărilor de gaze pentru sezonul…
Suedia emite un avertisment cu privire la două scurgeri de gaze pe conducta Nord Stream 1
Autoritatea maritimă suedeză a anunțat marți că a emis o avertizare privind două scurgeri de gaze la conducta Nord Stream 1, deținută de Rusia, în...
Putin ar putea anunța oficial, vineri, „aderarea” teritoriilor ucrainene la Rusia (Ministerul britanic al Apărării)
Președintele Vladimir Putin are în program să se adreseze vineri, 30 septembrie, ambelor camere ale parlamentului rus și ar putea folosi discursul pentru a anunța...
Oficial rus: Cursul urmat de SUA și de aliații săi cu privire la Ucraina ne aduce tot mai aproape pe toți de o linie periculoasă
Cursul urmat de Statele Unite și de aliații săi în ceea ce priveşte Ucraina ne aduce pe toți dince în ce mai aproape de o...
Rusia și China, pentru prima dată pe banca acuzaților la Consiliul pentru Drepturile Omului
În ciuda presiunilor, Rusia și China, doi membri permanenți ai Consiliului de Securitate, sunt pentru prima dată în istoria Consiliului ONU pentru Drepturile Omului ținta...
Premierul Viktor Orban susține că sancțiunile UE împotriva Rusiei „s-au întors împotriva” statelor membre
Ungaria ar trebui să se pregătească pentru un război prelungit în Ucraina vecină, a declarat luni în parlament premierul Viktor Orban, criticând dur sancțiunile impuse...
Kremlinul afirmă că Rusia și SUA au contacte „foarte sporadice” cu privire la armele nucleare
Kremlinul a declarat luni că se află în contact „sporadic” cu Statele Unite pe probleme legate de armele nucleare, la câteva zile după ce președintele...
Lavrov spune că teritoriile ucrainene care vor fi încorporate oficial în Federația Rusă vor avea „protecția deplină” a Kremlinului
Orice teritoriu care va fi încorporat oficial în Federația Rusă „va beneficia de protecție deplină”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează CNN....
Republica Moldova ia în calcul să retragă cetățenia persoanelor care se duc să lupte pentru Rusia în Ucraina, anunță Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că țara sa ar putea retrage cetățenia celor care merg să lupte pentru Rusia în Ucraina, potrivit Reuters....
Zelenski anunță că alte două „gropi comune mari, cu sute de oameni” morți, au fost găsite în orașul Izium, eliberat recent de sub ocupație rusă
Ucraina a descoperit încă două gropi comune care conțin cadavrele a sute de persoane în orașul nord-estic Izium, pe care…
Profesorii ieşeni care predau Rusa: “Odată cu războiul limba se caută mai mult” / În nicio şcoală studiul limbii ruse nu este obligatoriu
Profesorii din Iași care mai predau Limba Rusă spun că materia este tot mai căutată de elevi după începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022,...
VIDEO Proteste în regiunea Daghestan din Rusia faţă de noile recrutări/ Ciocniri între manifestanți și poliție, se fac arestări
Demonstranţii din regiunea Daghestan din Rusia au avut ciocniri cu Poliţia, în cele mai recente proteste izbucnite faţă de noua ”mobilizare parţială” a Moscovei, relatează...
Ucraina denunță un nou atac al Rusiei, cu drone de fabricație iraniană, asupra orașului Odesa
Oraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare...
Joe Biden promite o reacție rapidă și dură dacă Moscova va anexa teritorii din Ucraina
Statele Unite „vor lucra cu aliaţii şi partenerii pentru a impune Rusiei măsuri economice suplimentare rapide şi severe” dacă Moscova va anexa teritorii din Ucraina,...
China spune că Statele Unite ale Americii trimit semnale „foarte greşite şi periculoase” în privinţa Taiwanului
Statele Unite trimit „semnale foarte greşite şi periculoase” în privinţa Taiwanului, iar cu cât activităţile ce ţin de independenţă ale Taiwanului sunt mai fulminante, cu...
Polonia anunță că nu va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor
Polonia a precizat vineri că nu va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor, după ce unii tineri ruşi s-au...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cere suspendarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU
Preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat vineri că Rusia ar trebui suspendată din Consiliul de Securitate al ONU, relatează DPA. „Când un membru permanent...
Rusia va cheltui 600 de miliarde de dolari pentru apărare și securitate până în 2025 – surse Reuters
Rusia plănuiește să cheltuiască un total de 34.000 de miliarde de ruble (600 de miliarde de dolari) pentru apărarea națională, securitate și aplicarea legii între...
VIDEO Portul Odesa a fost lovit de drone kamikaze iraniene Shahed-136, anunță armata ucraineană
Armata ucraineană a declarat că drone de atac de fabricație iraniană au fost folosite pentru a lovi portul Odesa, principala piață de desfacere pentru exportul...
Magazinele din Rusia rămân fără whisky și coniac
Marii retaileri, a căror gamă de alcool de import a scăzut deja cu 40-95% față de anul trecut, așteaptă ca până la jumătate din produsele...
Moscova „nu amenință pe nimeni” cu armele nucleare, susține Riabkov: O „confruntare deschisă” cu SUA și NATO nu este în interesul Rusiei
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat vineri că Moscova nu amenință pe nimeni cu arme nucleare și…
Tiraspolul denunță un exercițiu militar comun Republica Moldova-România-SUA: „Provoacă neliniște intensificarea exercițiilor militare cu NATO”
Regimul separatist de la Tiraspol a reacționat după ce, timp de 11 zile, în Republica Moldova s-a desfășurat în exercițiul…
SUA au avertizat în privat Rusia împotriva utilizării armelor nucleare timp de mai multe luni, spun oficialii americani
Statele Unite au comunicat în privat Rusiei, în ultimele luni, că vor exista consecințe dacă Moscova va alege să folosească o armă nucleară, potrivit unor...
Republica Moldova a majorat cu 27% prețul gazelor pentru consumatorii casnici
Autoritatea de reglementare a gazelor din Republica Moldova a majorat vineri tarifele pentru consumatorii casnici cu 27%, la 29,27 lei moldoveneşti (1,51 dolari) pe metru...
Uzbekistanul suspendă sistemul de plăți rusesc Mir
Uzbekistanul a suspendat vineri sistemul alternativ rusesc de plăți Mir, pe fondul presiunilor exercitate de SUA asupra celor câteva țări care folosesc acest serviciu pentru...
O anchetă mandatată de ONU va investiga situl unde au fost descoperite gropi comune în apropiere de Izium
Un organism de anchetă mandatat de ONU intenționează să investigheze un sit de înmormântare în masă din apropiere de Izium, în estul Ucrainei, unde au...
China „reafirmă respectul pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, spune Kuleba, după o întâlnire cu șeful diplomației chineze
Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, i-a spus omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba, că „suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectate”. Vorbind...
Rusia amenință cu retragerea pașapoartelor rusești cetățenilor naturalizați din Asia Centrală care sfidează serviciul militar obligatoriu
Moscova ar putea retrage pașapoartele rusești cetățenilor naturalizați din Asia Centrală dacă aceștia vor sfida ordinele președintelui Vladimir Putin de a lua armele în Ucraina,...
Lukașenko spune că nu va avea loc nicio mobilizare în Belarus
Nu va avea loc nicio mobilizare în Belarus, a anunțat vineri președintele țării, Alexander Lukașenko, relatează TASS. „Această mobilizare este în Rusia. Adevărul este că...
Rusia îi va scuti de la mobilizare pe lucrătorii cheie din domeniul IT și al comunicațiilor
Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat în care afirmă că persoanele care lucrează în roluri cheie în sectoarele tehnologiei informației, financiar și al...
Kazahstanul raportează un aflux mai mare de ruși, după ce Putin a anunțat mobilizarea parțială
Kazahstanul a înregistrat o creștere a numărului de sosiri din Rusia vecină, au declarat vineri autoritățile kazahe, după ce Moscova a anunțat o campanie de...
Rusia ar putea avea o recoltă uriașă de grâu în acest an, dar cerealele se acumulează în silozuri, din cauza problemelor la export
Rusia ar putea recolta în acest an o cantitate record de 100 de milioane de tone de grâu, potrivit firmei de consultanţă SovEcon, însă grâul...
The New York Times: Un Vladimir Putin încolțit este cu atât mai periculos / Poate că niciodată de la criza cubaneză a rachetelor din urmă cu șase decenii americanii și rușii nu s-au mai înfruntat vreodată atât de explicit și de dur pe tema pericolului unui război nuclear
…
Încep referendumurile privind anexarea la Rusia în Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie/ Occidentul condamnă demersul și nu îl recunoaște
Patru regiuni din Ucraina aflate sub controlul forţelor ruse derulează, începând de vineri, referendumuri privind anexarea la Rusia, votul fiind condamnat de Occident, care îl...
Serghei Lavrov acuză SUA și Europa că au devenit parte în războiul din Ucraina pentru că au înarmat țara invadată de ruși
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat joi Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa...
LIVE Ziua 211 de război. Decretul semnat de Putin ar putea să îi permită mobilizarea a un milion de ruși / Explozie în orașul Melitopol, controlat de ruși / Armele nucleare pot fi folosite pentru apărarea regiunilor ucrainene alipite Rusiei – Medvedev / Peste 1.300 de persoane, arestate la protestele din Rusia
…
”Nu îl putem lăsa pe preşedintele Putin să scape aşa”, a transmis Antony Blinken în Consiliul de Securitate al ONU, din care face parte și Rusia
Secretarul de stat american Antony Blinken a lansat joi un apel către comunitatea internaţională pentru a-l constrânge pe preşedintele rus…
Dezertorii ruși care fug de mobilizarea parțială ordonată de Putin ar putea obține protecție în Germania, anunță ministrul german de interne
Dezertorii ruși care fug de mobilizarea parțială ordonată de Vladimir Putin ar putea obține protecție în Germania, a declarat ministrul german de interne, relatează The...
Kremlinul neagă că decretul de mobilizare semnat de Putin ar permite înrolarea unui milion de persoane
Kremlinul a negat joi o știre publicată de ziarul independent Novaya Gazeta potrivit căruia o clauză nedeclarată din decretul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială...
Bloomberg: De ce ar trebui să luăm în serios amenințarea nucleară a lui Putin
Președintele rus Vladimir Putin a evocat din nou posibilitatea de a folosi arma nucleară împotriva Ucrainei pentru a se impune într-un conflict care merge în...
Novaya Gazeta: Clauza secretă din decretul semnat de Putin îi permite să mobilizeze un milion de cetățeni ruși
Un milion de cetățeni ruși ar putea fi chemați să lupte în războiul din Ucraina, în cadrul campaniei de mobilizare a președintelui Vladimir Putin, relatează...
Kremlinul insistă că acțiunile Rusiei în Ucraina sunt în continuare o „operațiune militară specială”, după anunțul mobilizării parțiale
Rusia continuă să numească acțiunile sale din Ucraina o „operațiune militară specială” după anunțul mobilizării parțiale, a declarat joi purtătorul…
Decretul semnat miercuri de Putin pare să permită o mobilizare mai amplă decât a sugerat inițial liderul rus
Decretul semnat miercuri de președintele rus Vladimir Putin pare să permită o mobilizare mai amplă decât a sugerat acesta în discursul său de miercuri dimineață,...
În timp ce Putin escaladează războiul din Ucraina, China „nu se amestecă în mizeria și pericolul tot mai ridicat” al invaziei ruse – analiză Reuters
Este puțin probabil ca Xi Jinping să îl abandoneze pe „vechiul său prieten” Vladimir Putin, chiar dacă decizia liderului rus…
Analiză CNN: Putin poate mobiliza toate trupele pe care le dorește, dar Rusia nu are capacitatea de a le antrena sau sprijini cu arme și tehnică militară
Vladimir Putin poate chema toate trupele pe care le dorește, dar Rusia nu are cum să le ofere acestor noi…
Finlanda spune că traficul la granița cu Rusia s-a „intensificat” în timpul nopții
Traficul care sosește la granița estică a Finlandei cu Rusia s-a „intensificat” în timpul nopții, a declarat joi dimineață Garda de Frontieră finlandeză, adăugând în...
Mobilizarea parțială anunțată de Putin: Rușii riscă până la 10 ani de închisoare dacă refuză să lupte
Ruşii care refuză să participe la operaţiunile militare de luptă riscă până la 10 ani de închisoare, după votarea, miercuri, a unei legi în acest...
Proteste în Rusia: Peste 1.300 de persoane au fost arestate la manifestațiile anti-război / ”Am ieșit la miting plănuind să particip, dar se pare că au arestat deja pe toată lumea” / Procuratura din Moscova a avertizat că organizarea sau participarea la proteste ar putea duce la pedepse de până la 15 ani de închisoare
…
Coreea de Nord neagă că a furnizat arme Rusiei: „Nu am exportat niciodată arme sau muniţii în Rusia şi nu avem de gând să le exportăm”
Coreea de Nord a negat miercuri că a furnizat arme Rusiei, a informat presa de stat, la câteva săptămâni după…
UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei/ Borrell: „Este clar că Putin încearcă să distrugă Ucraina”
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp,...
Turcia a condamnat referendumurile ruse din Ucraina / „Asemenea fapte împlinite ilegitime nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională”
Turcia a condamnat, miercuri, referendumurile de anexare „ilegitime” ale Rusiei în patru regiuni aflate sub controlul său în Ucraina, anunță…
LIVE Ziua 210 de război. Biden: Putin a amenințat astăzi nuclear Europa. SUA sunt decise să apere democrația în întreaga lume / Un război nuclear „va avea consecințe fără precedent pentru Rusia” – șeful NATO / Proteste în Rusia / Putin a declarat mobilizare parțială. Vor fi mobilizați 300.000 de rezerviști ruși
…
Procuratura din Moscova îi amenință cu închisoarea pe rușii care protestează după ce Putin a anunțat mobilizarea parțială
Procuratura din Moscova a avertizat cetățenii împotriva participării la proteste – amintindu-le rușilor că pot fi condamnați la 15 ani de închisoare, relatează CNN. Potrivit...
China îndeamnă la dialog și consultări după avertismentul lui Putin către Occident privind „șantajul nuclear”
Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat toate părțile să se angajeze în dialog și consultări și să găsească o modalitate de a aborda preocupările...
Rusia susține că o conductă de apă de la centrala nucleară Zaporojie a fost avariată de un obuz de calibru mare
Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că un obuz de calibru mare a avariat o conductă tehnică de apă de la centrala nucleară Zaporojie...
Forțele ruse de ocupație susțin că zonele ocupate din regiunea Nikolaev vor fi încorporate în provincia Herson înainte de referendum
Administrația instalată de Rusia în provincia Herson din sudul Ucrainei a declarat că părți din regiunea vecină Nikolaev care se află sub controlul forțelor rusești...
Lituania își va pune forța de reacție rapidă în stare de alertă maximă, după ce Putin a anunțat mobilizarea militară parțială
Ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anušauskas, a declarat că țara sa își va pune forța de reacție rapidă în stare de alertă maximă. „Deoarece mobilizarea...
Vila oligrahului rus Alisher Usmanov, luată cu asalt de polițiștii germani, pentru suspiciuni de încălcare a sancțiunilor UE – presă
Poliția germană a efectuat miercuri dimineață raiduri care au vizat un cetățean rus pentru suspiciuni de încălcare a sancțiunilor, iar presa germană a relatat că...
Vladimir Putin, așteptat miercuri dimineață să se adreseze rușilor
Vladimir Putin este așteptat miercuri dimineață să se adreseze rușilor. Discursul său trebuia să aibă loc marți seară, la ora 20:00, însă a fost amânat...
Rușii care vizitează Turcia întâmpină probleme din cauza sancțiunilor: Unele bănci turceşti refuză plata cu cardurile Mir
Operatorii din turism recomandă ruşilor care intenţionează să plece în vacanță să aibă rezerve suficiente în numerar, mai ales după ce unele bănci turcești au...
Cancelarul german Olaf Scholz declară la ONU că Putin trebuie să recunoască că nu poate câștiga războiul
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi, la New York, că preşedintele rus Vladimir Putin va renunţa la „ambiţiile sale imperiale” care riscă să distrugă...
Rusia şi-a intensificat „şantajul nuclear” împotriva Kievului prin bombardarea unei a doua centrale nucleare ucrainene, centrala Pivdenukrainsk
Directorul centralei nucleare Pivdenukrainsk, Igor Polovici, informează că Rusia şi-a intensificat „şantajul nuclear” împotriva Kievului. Centrala Pivdenukrainsk a fost de asemenea…
Moscova va deschide un centru de recrutare militară pentru străini
Orașul Moscova va deschide un centru de recrutare militară pentru cetățenii străini, a anunțat marți primarul său, în contextul în care forțele rusești se confruntă...
LIVE Ziua 209 de război. Oficialii pro-ruși din Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojia anunță referendum pentru aderarea la Rusia / Explozii în Donețk, condus de pro-ruși. 13 persoane au murit/ SUA ar putea trimite Ucrainei tancuri/ Mercenarii ruși Wagner vor să recruteze 1500 de infractori pentru război
…
Referendumuri pentru anexarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei: Moscova anunță că va deschide secții de votare pe teritoriul Rusiei
Comisia Electorală Centrală a Rusiei va acorda asistență în organizarea secțiilor de votare pe teritoriul Federației Ruse pentru votarea în cadrul referendumurilor din autoproclamatele republici...
Referendumurile planificate de Rusia în teritorii ucrainene „nu vor schimba nimic”, afirmă Kuleba
Referendumurile planificate de Moscova, prin care se dorește anexarea unor teritorii suplimentare din Ucraina, nu vor avea niciun impact, a declarat marți ministrul ucrainean de...
Putin susține că „armele rusești care sunt folosite în timpul operațiunii din Ucraina dau dovadă de o eficiență ridicată”
Președintele rus Vladimir Putin a lăudat marți armele țării sale care sunt folosite în „operațiunea militară specială” din Ucraina ca fiind „foarte eficiente”, relatează TASS....
Președintele Dumei de Stat: Dacă locuitorii din Donbas vor spune că vor să facă parte din Rusia, îi vom susține. Ne așteptăm ca ei să-și exprime liber voința
Duma de Stat va susține locuitorii republicilor din Donbass dacă aceștia vor vota pentru aderarea la Rusia, a declarat marți,…
Recep Erdogan, întrebat dacă ar trebui să i se permită Rusiei să păstreze teritoriile cucerite în Ucraina, ca parte din negocierile pentru pace: ”Nu și nu. Terenurile vor fi returnate Ucrainei, i-am cerut să returneze și Crimeea/ Nicio invazie nu poate fi justificată”
…
Lupte grele în orașul Bakhmut din Donețk, pe care forțele rusești încearcă să îl cucerească de trei luni
Lupte intense continuă în jurul orașului Bakhmut din regiunea Donețk, pe care forțele rusești încearcă să îl cucerească de trei luni, relatează CNN. Pavlo Kyrylenko,...
Presa grecească: Se intensifică prezența americană la Alexandroupoli / Lucrări de extindere a portului pentru a putea primi distrugătoare de mari dimensiuni
Portul de la Alexandroupoli ar putea fi transformat într-o ”a doua Souda” (baza militară din insula Creta folosită de forțele…
Europa se pregătește pentru noua realitate energetică / Ce măsuri ”excepționale” pregătesc Franța, Finlanda, Portugalia sau Spania (analiză Reuters)
Germania a făcut presiuni, luni, să obţină contracte pentru gaze naturale lichefiate (GNL) cu producătorii din Golf, iar alte state…
Treisprezece persoane au fost ucise şi altele rănite într-o serie de explozii în Donețk, condus de separatiștii pro-ruși, în estul Ucrainei
Treisprezece persoane au fost ucise şi altele rănite într-o serie de explozii în oraşul Donețk, condus de separatişti, în estul Ucrainei, potrivit primarului acestui oraş...
Grupul de mercenari Wagner din Rusia încearcă să recruteze peste 1.500 de infractori pentru războiul din Ucraina, susține un oficial american
Grupul Wagner, o companie militară privată rusă, încearcă să recruteze peste 1.500 de infractori condamnaţi pentru a participa la războiul Rusiei din Ucraina, dar mulţi...
LIVE Ziua 208 de război. Germania va livra încă patru obuziere Kievului / Ucraina acuză Rusia că a bombardat o centrală nucleară din sudul țării / Kremlinul respinge acuzațiile privind crimele de război din Ucraina drept o „minciună” / Armata ucraineană afirmă că a respins atacuri rusești în Harkov și Herson
…
Moscova acuză SUA de „nebunie mediatică” după ce Biden s-a întâlnit cu familiile americanilor încarcerați în Rusia
Moscova afirmă că este pregătită să negocieze soarta prizonierilor americani din Rusia, dar a acuzat SUA că se angajează în „nebunie mediatică” după ce președintele...
Separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei au condamnat un angajat al OSCE la 13 ani de închisoare pentru trădare
Separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei au condamnat un angajat al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) – cea mai mare organizație...
Statele baltice și Polonia închid granițele pentru turiștii ruși
Patru dintre cele cinci țări ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia au început să refuze luni la miezul nopții turiștii ruși, spunând că...
Bundesbank avertizează că economia germană se va contracta probabil pentru o perioadă „prelungită”: „Semnele unei recesiuni se înmulțesc”
Banca centrală germană a declarat luni că este din ce în ce mai probabil ca cea mai mare economie a…
Unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Putin aprofundează „parteneriatul strategic” al Rusiei cu China în probleme geopolitice majore
Unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin a încercat luni să aprofundeze parteneriatul strategic cu China, extinzând…
Kremlinul spune că apreciază faptul că Ungaria adoptă „poziții suverane” în interiorul UE
Kremlinul a declarat luni că salută faptul că Ungaria a adoptat „poziții suverane” în multe chestiuni din cadrul Uniunii Europene, în timp ce se implică...
Kremlinul susține că acuzațiile privind crimele de război comise în Ucraina sunt o „minciună”: „Este același scenariu ca la Bucha”
Kremlinul a respins acuzațiile potrivit cărora forțele rusești ar fi comis crime de război în provincia ucraineană Harkov, calificându-le drept „minciună”, relatează Reuters. Aproximativ 450...
Polonia inaugurează un canal spre Baltica pentru a evita apele teritoriale ruseşti
Polonia a inaugurat, sâmbătă, un canal care permite accesul în portul Elblag de la Marea Baltică pentru a evita apele teritoriale ruseşti. Până acum, pentru...
Lipsa de microcipuri: Rusia epuizează stocul de arme hipersonice?
La câteva luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, Kievul a susținut că majoritatea rachetelor rusești și alte echipamente militare esențiale erau echipate cu...
Kievul exclude eventuale negocieri şi o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru moment
Kievul exclude eventuale negocieri şi o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru moment, relatează…
”Putin pare atât de disperat încât este dispus să pescuiască în ape tulburi, iar în Moldova are toate condițiile/ Regimul Orban seamănă din ce în ce mai bine cu al lui Putin/ Asistăm la prăbușirea sistemului organizat de Rusia în fosta URSS” – interviu cu istoricul Cosmin Popa
…
VIDEO Lupte de stradă în orașul Herson. Autoritățile pro-ruse susțin că au „eliminat” un grup armat „neidentificat”
Autorităţile de ocupaţie ruse din Herson, sudul Ucrainei, au anunţat că un grup armat a fost distrus în lupte sâmbătă seară în centrul acestui oraş,...
Australia exclude interzicerea turiștilor ruși ca parte a sancțiunilor împotriva Moscovei
Australia nu va interzice turiștilor ruși să intre în țară ca parte a sancțiunilor impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina, a declarat astăzi ministrul...
MAE respinge ferm orice poziţionare a lui Andrei Marga care preia, încurajează şi propagă narativele maligne emise de Rusia
Ministerul Afacerilor Externe consideră că declaraţiile făcute de Andrei Marga în spaţiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi efectele...
India se alătură Chinei în distanțarea față de Rusia – analiză CNN
Premierul indian Narendra Modi pare să fi respins în mod direct invazia Moscovei în Ucraina, spunându-i președintelui rus Vladimir Putin că nu este momentul pentru...
Rusia apelează la camioane de recrutare și salarii de 3.000 de dolari pe lună pentru a atrage soldați voluntari
Armata rusă, care caută soldați contractuali pentru ceea ce numește „operațiunea militară specială” din Ucraina, folosește camioane mobile de recrutare pentru a atrage voluntari, oferind...
VIDEO Putin „eșuează în toate obiectivele sale strategice militare”, afirmă comandantul armatei britanice
Vladimir Putin „eșuează în privința tuturor obiectivelor sale strategice militare”, a declarat șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, relatează The Guardian. Amiralul Sir...
Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, începe duminică o vizită de două zile în China
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, va avea consultări și întâlniri pe probleme de securitate în timpul unei vizite de două zile în...
Rusia a intensificat atacurile asupra țintelor civile, afirmă Ministerul britanic al Apărării
Rusia a reacționat la eșecurile sale militare din ultima săptămână prin intensificarea atacurilor cu rachete asupra infrastructurii civile, chiar dacă acestea nu au niciun impact...
Putin avertizează că Rusia și-ar putea intensifica atacurile asupra infrastructurii Ucrainei
Vladimir Putin a promis că va continua atacul asupra Ucrainei, în ciuda ultimei contraofensive a Kievului, și a avertizat că Moscova și-ar putea intensifica loviturile...
Cum este afectată industria diamantelor de vânzările secrete ale pietrelor prețioase rusești/ Tranzacțiile sunt o piedică în boicotarea internațională
Vânzările secrete de diamante ruseşti, în valoare de câteva sute de milioane de dolari în fiecare lună, creează diviziuni într-un…
Președintele Biden îl avertizează pe Putin să nu folosească arme chimice sau nucleare în Ucraina
Joe Biden l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu folosească arme chimice sau nucleare tactice în războiul cu Ucraina, relatează The Guardian. Președintele american a...
Olaf Scholz susține că discuțiile telefonice cu Vladimir Putin sunt purtate ”pe un ton prietenesc”, chiar și după invazia Ucrainei
Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că, chiar după invazia Rusiei în Ucraina, convorbirile sale telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin s-au purtat „întotdeauna pe un...
Polonia își consolidează armata cu 48 de avioane uşoare de luptă FA-50 din Coreea de Sud, în contextul îngrijorărilor legate de invazia rusă
Polonia a semnat vineri un contract cu Coreea de Sud, care va furniza Varşoviei 48 de avioane uşoare de luptă, în timp ce încearcă să-şi...
Rusia interzice intrarea pe teritoriul său a altor 41 de personalităţi australiene, în replică la sancțiunile impuse de Canberra
Diplomaţia rusă a anunţat vineri că a refuzat intrarea în Rusia a 41 de personalităţi australiene, în special jurnalişti, în represalii la sancţiunile impuse de...
Putin susține că Occidentul vrea destrămarea Rusiei și că a invadat Ucraina pentru a opri acest lucru
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Occidentul că vrea să rupă Rusia și a declarat că a trimis forțele armate ruse în Ucraina în...
Viktor Orban urmărește să blocheze extinderea sancțiunilor UE împotriva Rusiei – RFE/RL
Premierul ungar Viktor Orban se așteaptă ca liderii Uniunii Europene să înceapă discuțiile privind extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei în toamnă, dar Budapesta ar încerca să...
Rusia efectuează exerciții militare în Marea Arctică, vizavi de Alaska
Submarinele rusești cu propulsie nucleară au tras vineri rachete de croazieră în Arctica, în cadrul unor exerciții militare menite să testeze gradul de pregătire al...
ONU va trimite o echipă la locul gropilor comune descoperite în Izium, unde cel puțin 400 de civili au fost îngropați
O sursă ONU a declarat pentru CNN că o echipă a agenției ONU de monitorizare a drepturilor omului, OHCHR, va merge la Izium și în...
Procurorul general al autoproclamatei Republici Populare Luhansk și adjunctul său, uciși de o bombă, susțin separatiștii pro-ruși
Procurorul general al autoproclamatei Republici Populare Luhansk (RPL), susținută de Rusia, din estul Ucrainei, și adjunctul său au fost uciși vineri de explozia unei bombe...
Ucraina lovește cu HIMARS în clădirile administrației din orașul ocupat Herson, susține presa rusă
Agenția rusă de știri TASS relatează că au avut loc explozii în centrul orașului ocupat Herson, potrivit The Guardian. Agenția RIA Novosti are un raport...
Norvegia vrea să ajute UE să facă faţă preţurilor mari ale gazelor, după reducerea livrărilor de către Rusia
Norvegia a declarat joi că preţurile mari ale gazelor nu sunt în interesul său şi că va colabora cu UE pentru a stabiliza piaţa, deşi...
Preşedintele chinez Xi Jinping se va întâlni pentru prima dată cu omologul său iranian Ebrahim Raissi, la Summitul din Uzbekistan
Preşedintele chinez Xi Jinping se va întâlni pentru prima dată cu omologul său iranian Ebrahim Raissi, în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai...
LIVE Ziua 204 de război. Cimitir cu aproximativ 440 de morminte, descoperit în Izium / Germania va livra Ucrainei încă două lansatoare multiple de rachete MARS II / Putin și Xi Jinping, prima întâlnire de la declanșarea războiului din Ucraina / Rusia avertizează SUA că ar deveni „parte a conflictului” dacă a furniza rachete cu rază mai lungă de acțiune
…
Rusia a folosit arme hipersonice „aproape fără niciun efect” în Ucraina (oficial american)
Rusia „a folosit deja unele arme hipersonice în războiul din Ucraina aproape fără niciun efect”, potrivit secretarului adjunct al apărării din SUA, Kathleen Hicks, citat...
Rusia, neinvitată la funeraliile Elisabetei a II-a, denunță o atitudine „blasfematoare” a Londrei
Rusia a denunțat joi atitudinea „blasfematoare” și „imorală” a Marii Britanii față de ea, după ce Londra a decis să nu invite un reprezentant rus...
Surse: Țările UE, cu excepţia Ungariei, vor cere ONU să monitorizeze situația drepturilor omului în Rusia
După mai multe tergiversări, ţările membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei, vor cere Consiliului ONU pentru drepturile omului să monitorizeze situaţia din acest domeniu...
Președintele Mongoliei susține construcția de conducte de petrol și gaze dinspre Rusia spre China prin țara sa
Președintele Mongoliei, Ukhnaagiin Khurelsukh, a declarat joi că susține construcția de conducte de petrol și gaze dinspre Rusia spre China via Mongolia, relatează Reuters. Vorbind...
Putin denunţă „tentativele” Occidentului de a crea o „lume unipolară”. Xi Jinping vrea un rol de „mare putere” pentru China alături de Rusia
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat joi tentativele occidentale de a crea o ‘lume unipolară’, în cadrul unei întrevederi cu…
Un miliardar rus dă în judecată autoritățile franceze pentru că i-au confiscat iahturile
Un miliardar rus a dat în judecată autoritățile franceze în încercarea de a recâștiga accesul la două dintre iahturile sale, argumentând că funcționarii vamali nu...
Justiția rusă revocă ultima licență de presă a ziarului independent Novaia Gazeta
Curtea Supremă a Rusiei a revocat joi autorizaţia de difuzare pentru site-ul media Novaia Gazeta, a anunţat acesta din urmă, o nouă lovitură împotriva acestui...
Putin îl laudă pe Xi Jinping pentru „poziția echilibrată” privind războiul din Ucraina și critică SUA pentru „provocările” din Taiwan
Președintele rus Vladimir Putin l-a lăudat joi pe președintele chinez Xi Jinping pentru poziția sa „echilibrată” față de conflictul din Ucraina și a certat Statele...
Iranul semnează un memorandum pentru a adera la un organism de securitate asiatic fondat de Rusia și China
Iranul a semnat un memorandum de obligații pentru a deveni membru permanent al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), a declarat joi ministrul iranian...
ANALIZĂ Putin și Xi Jinping vor să creeze o nouă ordine mondială. Eșecul Rusiei în Ucraina le-ar putea strica planurile
Ultima dată când liderul chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin s-au așezat față în față, au declarat triumfător sosirea unei „noi ere” în...
VIDEO Zelenski, după atacul rușilor cu rachete la Krivoi Rog: „Veţi rămâne terorişti cu care propriilor nepoţi le va fi ruşine”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că a lansat un atac cu rachete la Krivoi Rog, ţintind barajul de la acumularea Karachunivske, ”obiective care...
Vladimir Putin și Xi Jinping se întâlnesc joi în Uzbekistan
Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc joi în Uzbekistan pentru un summit regional care arată ca un front împotriva Occidentului, în...
LIVE Ziua 203 de război. „Suntem departe de sfârșitul războiului”, secretarul general al ONU, după ce a discutat cu Putin /Rachetele rusești lovesc Kryvyi Rih, orașul natal al președintelui ucrainean / Zelenski a făcut o vizită surpriză la Izium, oraș recent eliberat de sub ocupație rusă
…
Armata ucraineană spune că vede semne de mișcare a forțelor militare rusești în Crimeea
Armata ucraineană spune că vede semne ale unei mișcări a forțelor rusești din anumite părți ale sudului Peninsulei Crimeea, relatează CNN. „Nu este chiar zona...
Erdogan și Putin vor discuta despre luptele dintre Armenia și Azerbaidjan – oficial turc
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin vor discuta despre luptele recente dintre Armenia și Azerbaidjan atunci când se vor întâlni...
Rușii au ordonat ca internetul mobil să fie întrerupt în regiunea Luhansk – guvernator ucrainean
Forțele rusești au ordonat ca internetul mobil să fie întrerupt miercuri în regiunea Luhansk, ocupată de ruși, a declarat Serhiy Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, pe...
Dumnezeu nu susține războiul, spune Papa Francisc, într-o aparentă critică la adresa patriarhului rus Kirill
Papa Francisc a declarat miercuri că Dumnezeu nu îndrumă religiile spre război, o critică implicită la adresa patriarhului ortodox rus Kirill, care susține invazia Ucrainei...
Analiză CNN: Putin are nevoie de ajutorul lui Xi Jinping mai mult ca oricând după eșecurile sale în Ucraina
La începutul lunii februarie, președintele rus Vladimir Putin a aterizat la Beijing și a fost întâmpinat călduros de liderul chinez Xi Jinping, în timp ce...
Contraofensiva ucraineană continuă, dar a „încetinit ușor”, afirmă consilierul militar al președintelui Zelenski
Ucraina continuă să elibereze întinderi de teritoriu de sub ocupația rusă în est, dar consilierul militar prezidențial Oleksii Arestovici spune că contraofensiva țării a încetinit,...
Posibil schimb de prizonieri SUA-Rusia: Un negociator american a zburat la Moscova
Un fost ambasador american la ONU care a negociat eliberarea mai multor cetățeni americani deținuți în alte țări a călătorit în Rusia în această săptămână,...
Interzicerea achiziționării de programe antivirus din Federația Rusă, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri
Proiectul legislativ prin care se interzice achiziţionarea de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenind din Federaţia Rusă figurează pe ordinea de...
LIVE Ziua 202 de război. O prestigioasă unitate de tancuri a armatei ruse a fost „grav degradată”, afirmă Marea Britanie / Scholz îi cere lui Putin să-și retragă trupele / Ucraina a recucerit 6.000 de kilometri pătrați, anunță Zelenski/ Americanii afirmă că mulți soldați ruși au trecut granița în Rusia după înfrângerea din Harkov
…
SUA sunt îngrijorate că Rusia ar putea „agită apele” în conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia, pentru a distrage atenția de la Ucraina
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a declarat că este îngrijorat că Rusia ar putea încerca să „agite apele”…
Borrell: Sancțiunile UE au deja „consecințe foarte grave” asupra Moscovei și împiedică Rusia să recupereze pierderile militare din Ucraina
Sancțiunile Uniunii Europene afectează grav potențialul Moscovei de a-și susține armele și echipamentele militare în războiul din Ucraina, a declarat marți cel mai înalt diplomat...
Kremlinul anunță că Putin și Xi Jinping vor discuta joi despre situația din Ucraina și Taiwan, în cadrul unei întâlniri cu „semnificație specială”
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi despre Ucraina și Taiwan în cadrul unei…
Lista consilierilor municipali ruși care cer demisia lui Putin crește la aproape 50, potrivit unui oficial local
Aproape 50 de consilieri municipali au semnat acum o petiție prin care cer demisia președintelui Vladimir Putin, cu 29 mai mulți decât luni, potrivit unuia...
Armata rusă susține că a răspuns la contraofensiva dramatică a Kievului cu „lovituri masive” pe toate liniile de front din Ucraina
Armata rusă a declarat marți că a răspuns la contraofensiva dramatică a Kievului cu „lovituri masive” pe toate liniile de front din Ucraina, dar se...
Ucraina susține că a doborât o dronă iraniană folosită de Rusia
Armata ucraineană a susținut marți, pentru prima dată, că forțele sale au doborât o dronă furnizată de Iran și folosită de Rusia pe câmpul de...
Lavrov a primit viză pentru a participa la Adunarea Generală a ONU
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și membrii unei delegații rusești au primit vize pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, a anunțat agenția...
China refuză să spună dacă Xi Jinping se va întâlni cu Putin și Modi la summitul din Uzbekistan
Ministerul de Externe al Chinei a refuzat să spună dacă președintele Xi Jinping se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin sau cu premierul indian...
China afirmă că lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaționale „mai juste”
China lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale „mai juste”, a afirmat cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, cu câteva zile...
The Financial Times: Războiul din Ucraina a ajuns la un punct de cotitură. După eșecurile Rusiei începe o fază nouă și periculoasă a conflictului
O analiză semnată de Gideon Rachman pentru The Financial Times. Traducere realizată de Rador Să vezi trupele rusești din Ucraina…
Mulți soldați ruși din Harkov au trecut granița în Rusia în timpul retragerii, susține un înalt oficial american
SUA estimează că Rusia a părăsit în mare parte zonele pe care le ocupase în regiunea Harkov (nord-est), iar mulţi soldaţi ruşi, care se repliaseră...
Ucraina recucerește încă un oraș din estul regiunii Donețk, după ce forțele au trecut râul Siverskiy Donets
Într-un nou semn al contraofensivei ucrainene în curs de desfășurare în estul țării, imagini geolocalizate arată că unitățile ucrainene au traversat râul Siverskiy Donets pentru...
Oficiali ucraineni: 80% din infrastructura orașului Izium este distrusă și sistemele de încălzire sunt avariate
Oficialii ucraineni au început să se ocupe de cerințele descurajante ale reconstrucției în zonele recent eliberate, în condițiile în care mai sunt doar câteva luni...
Șeful AIEA: Ucraina și Rusia sunt interesate de zona de protecție a centralei nucleare de la Zaporojie
Atât Ucraina, cât și Rusia sunt interesate de o propunere a organismului de supraveghere atomică al ONU de a stabili o zonă de protecție în...
Kremlinul evită să răspundă la câștigurile Ucrainei în regiunea Harkov și insistă că „operațiunea militară specială” a Rusiei va avea succes
Kremlinul a insistat luni că Rusia își va atinge obiectivele militare în Ucraina, în primul său răspuns public la câștigurile…
FSB susține că a împiedicat „o serie de acte de sabotaj și terorism împotriva oficialilor” pro-ruși în regiunea ocupată Herson și în Crimeea
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susține că a împiedicat „o serie de acte de sabotaj și terorism împotriva…
HARTĂ Armata ucraineană susține că a forțat trupele rusești să părăsească peste 20 de orașe și sate în ultimele 24 de ore
Armata ucraineană susține că a forțat forțele rusești să părăsească peste 20 de orașe și sate în ultimele 24 de ore, potrivit unei postări pe...
Compania Air Moldova renunță în cele din urmă la decizia de a relua zborurile spre Rusia, după ce Chișinăul a interzis cursele printr-o directivă
Principala companie aeriană din Republica Moldova, Air Moldova, a renunţat în cele din urmă la decizia de a relua zborurile…
Reuters: Naționaliștii ruși, furioşi după eșecul uimitor din Ucraina
Naționaliștii ruși au cerut duminică, furioși, ca președintele Vladimir Putin să facă schimbări imediate pentru a asigura victoria finală în războiul din Ucraina, la o...
Xi Jinping pleacă în turneu în Asia Centrală/ Președintele Chinei îl va întâlni și pe Vladimir Putin, la summitul din Uzbekistan
Preşedintele Xi Jinping va părăsi China în această săptămână pentru prima dată în mai bine de doi ani pentru un turneu în Asia Centrală în...
LIVE Ziua 198 de război. Televiziunile rusești recunosc „victoria substanțială” a Kievului, după avansul ucrainean în sud și nord-est / Invazia Rusiei a provocat Ucrainei pagube de peste 97 de miliarde de dolari / Succesul forțelor ucrainene în Herson și Harkov, „foarte încurajator”
…
Civilii sunt evacuați din orașele controlate de ruși în regiunea Harkov, după contraofensiva ucraineană – oficial instalat de Moscova
Un oficial instalat de Rusia în regiunea ucraineană Harkov a declarat vineri că civilii sunt evacuați din trei orașe controlate de Rusia în regiunea unde...
Ucraina susține că a înregistrat noi progrese pe frontul de sud
În timp ce forțele ucrainene cuceresc întinderi de teritoriu în regiunea Harkov, acestea revendică, de asemenea, succese în regiunea sudică Herson, relatează CNN. „Există vești...
„Victorie substanțială” a Kievului, recunoscută de televiziunile rusești după avansul fulgerător al Ucrainei
Televiziunea de stat rusă a difuzat vineri un interviu în care recunoaște că Kievul a obținut o „victorie substanțială”, după ce forțele ucrainene au străpuns...
Putin și Erdogan se vor întâlni săptămâna viitoare și vor discuta despre acordul privind exportul de cereale ucrainene, anunță Kremlinul
Președintele rus Vladimir Putin și președintele turc Recep Tayyip Erdoğan plănuiesc să se întâlnească săptămâna viitoare la Samarkand, în Uzbekistan, și probabil vor discuta despre...
Invazia rusă în Ucraina a provocat pagube de peste 97 de miliarde de dolari, iar reconstrucția țării ar putea costa aproape 350 de miliarde de dolari
Invazia Rusiei a provocat pagube directe de peste 97 de miliarde de dolari Ucrainei până la 1 iunie, dar reconstrucția…
Rusia avertizează Occidentul: Plafonarea prețurilor la energia rusească va duce în cele din urma la instabilitatea SUA și Europei
Rusia a avertizat vineri Occidentul că planurile de a încerca să plafoneze prețul exporturilor de petrol și gaze ale Rusiei ca represalii pentru războiul din...
Șeful Pentagonului: Succesul Ucrainei în Herson și Harkov „foarte încurajator”
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat vineri că forțele ucrainene au avut un oarecare succes în operațiunile lor din Harkov și Herson, relatează...
Ucraina cere Rusiei despăgubiri de război în valoare de 300 de miliarde de dolari
Ucraina urmăreşte să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii a ministrul justiţiei ucrainean, Denis Maliuska,...
Zelenski: Am eliberat peste 1.000 de km pătraţi din teritoriul Ucrainei de la începutul lunii septembrie
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, joi seară, în discursul adresat naţiunii, că peste 1.000 de kilometri pătraţi au fost eliberaţi de sub ocupaţia forţelor ruse...
LIVE Ziua 197 de război. Ucraina a lovit peste 400 de ținte rusești cu HIMARS – șeful armatei SUA: „Vedem câștiguri reale din partea Ucrainei” / Contraofensiva ucraineană a avansat 50 de kilometri în regiunea Harkov / Secretarul de stat american Antony Blinken, vizită neanunțată la Kiev
…
Reuters: Propunerea Comisiei Europene de plafonare a prețului pentru gazul rusesc nu a primit sprijin larg din partea miniștrilor energiei din statele UE
O propunere a Uniunii Europene de plafonare a prețului pe care Europa îl plătește pentru gazul rusesc nu a primit…
Blinken s-a întâlnit cu Zelenski la Kiev și l-a informat în legătură cu ultimul pachet de asistență de securitate americană
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit joi, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN. Într-un comunicatul, înaltul diplomat american a...
Ucraina își propune să recucerească Herson până la sfârșitul anului, afirmă oficiali americani și ucraineni
După o săptămână de la începerea unei noi contraofensive, forțele ucrainene obțin progrese în sud, cu obiectivul ambițios de a recuceri cea mai mare parte...