salvamont
Două persoane s-au rătăcit în zona montană din judeţul Dâmboviţa / Acţiune dificilă pentru găsirea lor
Două persoane s-au rătăcit în zona montană din judeţul Dâmboviţa, iar salvamontiştii intervin pentru a le găsi şi a le coborî în siguranţă, însă acţiunea...
Lista cu lucruri pe care trebuie să le ai neapărat la tine dacă urci pe munte în următoarea perioadă / Sfaturi suplimentare de la Salvamont
Salvamontiştii avertizează turiştii care vor să petreacă finalul de săptămână la munte să aibă echipamente şi haine potrivite, având în vedere că se anunţă grig...
Acţiune de şase ore a salvatorilor montani din Neamţ, pentru a recupera şi transporta un bărbat lovit de un arbore / Victima a suferit multiple traumatisme
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, joi, aproape şase ore, pentru a salva un bărbat care a fost lovit de un…
Unitățile de primiri urgențe din spitalele judeţene vor putea sprijini unităţi medicale din alte judeţe şi Salvamont, potrivit unei legi promulgate luni
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ de completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin…
Ucrainean aflat de câteva zile pe drumuri, fără haine de schimb şi fără provizii, căutat de salvamontişti şi poliţişti de frontieră
Un ucrainean de 39 de ani, aflat de câteva zile pe drumuri, fără haine de schimb şi fără provizii, este căutat, marţi seară, de către...
Intervenţie a Salvamont în munții Bucegi pentru recuperarea a doi turişti epuizaţi
Salvamontiştii prahoveni au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru recuperarea a doi turişti care au urcat în Masivul Bucegi şi care, din cauza...
VIDEO Doi turişti străini, recuperaţi de către salvamontişti în zona Moieciu / Femeia a căzut o sută de metri, însă a scăpat cu răni uşoare
Un turist străin şi soţia acestuia au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor, duminică după amiază, după ce unul dintre ei,…
Alertă privind dispariţia unei persoane din Lunca Bradului, judeţul Mureş / Intervine Salvamont
Salvamont Mureş intervine, sâmbătă, pentru căutarea unei persoane care a dispărut din Lunca Bradului, transmite News.ro. ”Alarmă privitoare la dispariţia unei persoane în Lunca Bradului,...
Salvamont atenționează cu privire la prognozele meteo, după ce două persoane au fost lovite de fulger pe munte în decursul a 3 zile
Salvamontiștii avertizează cu privire la prognozele meteo, după o nouă intervenție la Acul Lespezi, munții Făgăraș, unde un bărbat a fost lovit de Fulger: „Al doilea...
Persoană lovită de fulger în Masivul Căpăţânii, recuperată de salvamontişti din Gorj şi Vâlcea
O persoană care a fost lovită de un fulger în Masivul Căpăţânii a fost recuperată, joi, de echipe de salvamontişti din Gorj şi Vâlcea, fiind...
VIDEO O turistă a fost salvată cu elicopterul din Munții Ciucaș / S-a lovit la un picior / Salvamont: „Adidașii de oraș nu protejează glezna”
Salvamontiștii prahoveni au fost solicitați să intervină, duminică, după ce o turistă s-a accidentat în timp ce se afla pe…
Salvamont: 31 de persoane au fost salvate în ultima zi de pe munte/ Elicopterul SMURD a intervenit de două ori
Salvamontiştii anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost primite 34 de apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă. În urma acestor...
Doi turişti străini au rămas blocaţi pe stânci în Munţii Făgăraş, după ce au părăsit marcajul turistic / Intervine Salvamont Sibiu
Doi turişti străini au rămas blocaţi pe stânci în Munţii Făgăraş, după ce au părăsit marcajul turistic, fiind chemaţi salvamontiştii, transmite News.ro. ”Salvamont Sibiu intervine...
Salvamontiștii de la Vlădeasa strâng bani pentru un defibrilator de ultimă generație / ”Poate face diferența dintre viață și moarte”
Salvamontiștii de la Vlădeasa au nevoie de un defibrilator și un rucsac cu echipamente medicale pe care să le aibă la ei în misiunile de...
Un ucrainean, căutat în munți de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră / E blocat deasupra unei cascade, într-o prăpastie de peste 200 metri
Un ucrainean aflat de trei zile în zona montană din Maramureş este căutat, duminică seară, de salvamontişti şi poliţiştii de…
Șeful Salvamont Zărnești: „Acțiunile montane s-au transformat în așa-zisele aventuri de Facebook. Spiritul acesta de turmă uneori pe mine mă sperie”
Acțiunile montane s-au transformat în așa-zisele aventuri de Facebook, a fost semnalul de alarmă pe care l-a tras șeful Salvamont…
43 de persoane au fost salvate de pe munte sâmbătă, din care 12 au ajuns la spital, anunță Salvamont
Salvamont România a informat că, în ultimele 24 de ore, un număr de 43 de persoane au fost salvate de pe munte, transmite Agerpres.ro. Dintre...
Acţiune de salvare în Munţii Maramureşului : trei ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă nu mai pot înainta
Salvamontiştii intervin, din nou, miercuri seară, în Munţii Maramureşului, unde trei cetăţeni ucraineni, epuizaţi, fără hrană şi apă, nu mai pot înainta, transmite News.ro. ”Acţiune...
33 de persoane salvate de Salvamontîn ultimele 24 de ore/ O persoană a fost preluată de elicopterul SMURD
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au...
O persoană a murit pe munte și cinci au fost rănite în ultimele 24 de ore, anunță Salvamont / Alte 8 apeluri pentru intervenţii de urgență
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite...
Intervenţii ale salvamontiştilor din Neamţ pentru salvarea unor persoane rănite
Salvamontiştii din Neamţ au avut, duminică, două intervenţii pentru salvarea unor persoane rănite, transmite News.ro. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112,...
Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a...
Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu.…
Salvamont România, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte / Echipele Salvamont, pregătite să intervină în minivacanţă
Salvamont România transmite, marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai şi sărbătorile pascale, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în…
Turist ucrainean rănit în timpul unei drumeţii, recuperat de salvamontiştii din Bistriţa Năsăud
Salvamontiştii din Bistriţa Năsăud au intervenit, duminică după amiază, pentru recuperarea unui turist din Ucraina, care s-a rănit în timpul unei drumeţii în pădure. Acesta...
Salvamont România solicită sprijin în cazul unei persoane care a plecat în urmă cu 6 zile, din Piteşti, spunându-le prietenilor ca „pleacă pe munte”
Dispeceratul Naţional Salvamont România cere sprijinul populaţiei în cazul unei persoane care a plecat, în urmă cu 6 zile, din…
Viperele au ieşit mai devreme din hibernare, avertizează salvamontiştii hunedoreni / ”Nu atacă omul, doar dacă sunt călcate din greşeală sau sunt provocate”
Salvamontiștii din județul Hunedoara precizează că viperele nu atacă omul decât dacă sunt provocate sau călcate din greşeală, anunță Agenția…
Salvamontiștii intervin să salveze un grup de turiști din masivul Piatra Craiului
Salvamontiştii din Câmpulung Muscel intervin, duminică, pentru recuperarea unui grup de turişti. Aceştia au rămas blocaţi în Masivul Piatra Craiului, transmite News.ro. ”Acţiune în desfăşurare...
Salvamont: 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, în ultimele 24 de ore/ Au fost salvate 12 persoane
Şaptesprezece apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, cele mai multe dintre acestea fiind...
VIDEO Turistă grav rănită pe pârtie la Sinaia, preluată de elicopterul SMURD / „Diagnosticul pacientei este ruptură de splină”
O femeie aflată la schi pe pârtiile din staţiunea Sinaia a fost rănită, vineri, suferind un traumatism abdominal sever. Ea a fost coborâtă de către...
Traseele dintre stațiunile de pe Valea Prahovei și Platoul Bucegi rămân închise / Salvamontiștii: „Nu vă riscați viața încercând să le parcurgeți”
Traseele turistice montane de abrupt, care fac legătura între stațiunile de pe Valea Prahovei și Platoul Bucegi, rămân închise. „Nu…
28 de persoane au fost salvate din munți în ultimele 24 de ore/ Opt oameni au ajuns la spital
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 33 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă. Astfel, au fost salvate 28 de persoane,...
Peste 70 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de Salvamont
Un număr de 71 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 24 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă,...
Peste 100 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de salvamontiști / O persoană a decedat / Aproape jumătate din cei salvați au ajuns la spital
Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă duminică dimineaţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 111 apeluri prin care era…
Un angajat al Salvamont Sibiu a murit în urma unei avalanșe la Bâlea Lac. „Se afla în timpul liber”
O persoană a murit la Bâlea Lac în urma unei avalanșe. Informația a fost confirmată de șeful Salvamont Sibiu. Acesta a fost chiar un angajat...
Salvamontiștii au primit 56 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, în ultimele 24 de ore/ Au fost salvate 51 de persoane
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 56 de apeluri prin care erau solicitaţi să intervină de urgenţă, cele mai multe dintre acestea –...
33 de persoane au fost salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore/ Șapte au ajuns la spital, una a fost preluată de elicopter
Un număr de 33 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de pe munte, a anunţat sâmbătă dimineaţa Dispeceratul Naţional Salvamont, transmite...
Peste 80 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore/ Jumătate a ajuns la spital, transmite Salvamont
Peste 80 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, aproape jumătate dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, joi,...
Peste 750 de persoane, salvate de pe munte în decembrie / Circa 280 au fost transportate la spital / Salvamont: În decembrie s-au primit 1.396 de apeluri
Peste 750 de persoane au fost salvate, în luna decembrie, de către salvamontişti, aproximativ 280 dintre acestea fiind transportate la…
Număr îngrijorător de solicitări la Salvamont / 155 de persoane au fost salvate din zone de munte în ultimele 24 de ore
Un număr de 112 apeluri au fost date în ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont, 155 de persoane fiind salvate în acest interval...
Mai mult de jumătate dintre persoanele salvate de pe munte în ultimele 24 de ore ore au necesitat transport la spital
Salvamontiştii au recuperat de pe munte 34 de persoane în ultimele 24 de ore, 18 dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru...
Record de intervenţii Salvamont în ultimele 24 de ore / 95 de persoane salvate de pe munte
Salvamontiştii din toată ţara au fost solicitaţi să intervină în ultimele 24 de ore la un număr record de cazuri, 95 de persoane fiind salvate...
Avertismentul salvamontiștilor pentru turiștii care vor să meargă pe Valea Sâmbetei din Munții Făgăraș
Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor care aleg traseul Valea Sâmbetei din Munţii Făgăraş, unul dintre cele mai apreciate trasee turistice din România, că la altitudini mai...
Douăzeci de persoane au solicitat ajutorul Salvamont, în ultimele 24 de ore / O persoană a murit
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, un număr de 21 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor,...
Salvamont: 20 de persoane salvate în ultimele 24 de ore / 5 au fost transportate la spital
Un număr de 20 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti, transmite Agerpres. Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, în ultimele 24...
Salvamont România: 13 persoane salvate în ultimele 24 de ore / Două au ajuns la spital
Un număr de 13 persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, anunță Agerpres. Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, dintre acestea două persoane...
Peste 20 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore / O persoană a decedat
Salvamontiştii au salvat de pe munte în ultimele 24 de ore peste 20 de persoane, trei dintre ele ajungând la spital, relatează Agerpres. În ultimele...
Oase umane și îmbrăcăminte, găsite de salvamontiști pe vârful Ţucla din masivul Buila-Vânturariţa
Poliţiştii vâlceni au deschis dosar penal şi încearcă să stabilească identitatea unei persoane, precum şi împrejurările în care aceasta a decedat după câteva fragmente osoase...
Salvamont: 36 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Cele mai multe solicitări au vizat Salvamont Prahova și Buşteni
Un număr de 36 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, 7 dintre acestea ajungând la spital, anunţă duminică...
Două persoane au murit pe munte, transmite Salvamont/ 11 intervenții în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii au interenvit, în ultimele 24 de ore, în 11 cazuri, salvând 12 persoane. Două au fost rănite, fiind predate echipajelor medicale. Din păcate, două...
Grup de 18 copii şi un adult rătăcit în masivul Ceahlău, recuperat de salvamontişti
Un grup de 18 copii din Bacău, însoţiţi de un adult, care s-a rătăcit, miercuri, în masivul Ceahlău, a fost recuperat de salvamontişti, relatează Agerpres....
Atenție, turiști: Salvamont a intervenit pentru 33 de persoane în ultimele 24 de ore/ Opt turiști au ajuns la spital
Salvamontiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru salvarea a 33 de persoane, opt dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, transmite...
Număr îngrijorător de apeluri la Salvamont în ultima zi/ 54 de persoane au fost coborâte de pe munte, 14 au ajuns la spital
Salvamont România anunţă că, în ultimele 24 de ore, s-au primit 41 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, fiind un...
Un român și un finlandez, rătăciți în Munții Gutâi, recuperați de salvamontiști / S-au speriat de câinii de la o stână și au părăsit traseul
Doi turişti, un român şi un suedez, care s-au rătăcit în Munţii Gutâi pe traseul Creasta Cocoşului (1.391 metri altitudine)…
De ziua lor, salvamontiștii atrag atenţia că august este cea mai dificilă lună pe munte / 12 turişti au murit în august 2022
Salvamontiştii atrag atenţia, marţi, de Ziua Salvamont România, că luna august este cea mai dificilă pe munte şi fac apel la reducerea numărului de accidente....
Se înființează serviciu Salvamont în Sălaj: ”nu este un moft, ci o necesitate” / ”Obiectivul nostru este să asigurăm un turism responsabil și sigur”
Serviciul Salvamont va funcționa, în viitor, și la nivelul județului Sălaj, anunță Graiul Sălajului. La finalul săptămânii trecute a avut…
30 de persoane salvate din munți în ultimele 24 de ore / Cele mai multe intervenții s-au desfășurat în Brașov
Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că, în ultimele 24 de ore, a primit 23 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, în urma...
Turist abandonat de ghidul montan pe un traseu din Bucegi, după ce nu a mai putut înainta / Afost recuperat de către salvamontişti
Un turist, care a găsit pe internet o ofertă a unui bărbat care s-a prezentat drept ghid montan şi a plecat alături de acesta şi...
S-a redeschis traseul turistic din Cheile Băniței / Salvamontiștii le sugerează drumeților să fie atenți și să nu lase urme vizibile ale trecerii lor prin chei
Traseul din Cheile Băniței a fost redeschis și este pregătit pentru a primi vizitatori. Anunțul a fost făcut de rangerii…
Doi alpiniști, blocați pe un perete abrupt din masivul Postăvarul, ajutați de salvamontiști / Erau epuizați fizic și deshidratați
Doi turiști ajunși în masivul Postăvarul au ajuns într-o zonă foarte periculoasă de unde nu mai puteau coborî. Pentru că nu mai găseau nicio soluție...
Salvamont anunță că 16 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore / În trei cazuri au intervenit elicopterele SMURD
Un număr de 16 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional...
Şase persoane, rănite pe munte, în ultimele 24 de ore / Trupul unui turist găsit decedat va fi coborât luni / Cele mai multe apeluri au vizat Salvamont Bihor
Salvamontiştii au avut, în ultimele 24 de ore, douăzeci de intervenţii, în cdrul cărora au fost salvate 22 de persoane.…
Doi tineri, blocați pe munte, în Masivul Piatra Secuiului, în județul Alba / ”Tinerii au fost găsiţi teferi pe o brână înierbată”
Doi tineri, o fată şi un băiat, au rămas sâmbătă blocaţi pe peretele stâncos de deasupra Grotei Studenţilor, din Masivul Piatra Secuiului, comuna Rimetea, au...
16 persoane au fost salvate de pe munte de către salvamontişti, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont au fost primite opt apeluri prin care a fost solicitată intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, iar...
Salvamont: Peste 600 de acţiuni în luna martie, fiind salvaţi 654 de turişti / 6 persoane au murit
Salvamont anunţă, marţi, că formaţiunile din întreaga ţară au avut, în luna martie, 615 intervenţii, fiind salvaţi 654 de turişti. Şase persoane şi-au pierdut viaţa...
Ochii din cer ai salvatorilor montani. Cum identifică cu ajutorul dronelor un telefon distrus complet, un pantof sau silueta unui om, chiar și în zone fără semnal
Pe lângă aptitudinile fizice și pregătirea specifică, salvamontiștii români se bazează foarte mult în căutarea celor care le solicită ajutorul…
Accidente pe munte: Salvamont a coborât 22 de persoane, din care 12 au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore
Douăsprezece persoane au ajuns la spital în ultimele 24 de ore în urma unor accidente pe traseele montane sau pe pârtiile de schi, transmite News.ro....
Toate traseele turistice din masivul Ceahlău au fost închise din cauza condiţiilor meteo / ”Măsura este necesară până în data de 9 aprilie inclusiv”
Toate traseele turistice din masivul Ceahlău au fost închise, începând de joi, din cauza cantităţilor mari de zăpadă căzută, care…
Salvamontiștii hunedoreni, pe primul loc la International Mountain Rescue Race Romania
Echipa de salvatori montani a Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara s-a clasat pe primul loc în clasamentul general după probele parcurse în cadrul întrunirii profesionale...
Salvamont: 37 de apeluri de urgenţă în ultimele 24 de ore, 39 de persoane salvate/ Pentru două dintre acestea a fost necesară intervenţia elicopterelor SMURD
Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 37 de apeluri de urgenţă, 39 de…
Prahova: O tânără care a alunecat peste 100 de metri de pe o potecă, în masivul Bucegi, recuperată cu elicopterul SMURD
O tânără care a alunecat peste 100 de metri de pe o potecă din masivul Bucegi a fost recuperată, sâmbătă după-amiază, cu ajutorul elicopterului sosit...
Salvamont: Peste 50 de persoane, salvate în ultimele 24 de ore / Cele mai multe au fost apeluri pentru Salvamont Sinaia
Peste 50 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de salvamontiştii din ţară, 19 dintre acestea ajungând la spital pentru îngrijiri medicale,...
Peste 100 de persoane salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii au intervenit în ultimele 24 de ore pentru salvarea a peste 100 de persoane, 30 dintre acestea necesitând transportul la spital, relatează News.ro. „În...
Aproximativ 30 de turiști, blocați la Bâlea Lac. Ei vor fi coborâți de salvamontiști
Aproximativ 30 de turiști, blocați în zona Bâlea Lac, vor fi coborâți, luni, 27 februarie, în siguranță, spun salvatorii montani. Oamenii au urcat la Bâlea...
Turiști străini surprinși de avalanșă în Munții Rodnei / O persoană a decedat
Update Ora 15.00: Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru News.ro, că din primele date reiese că turiştii surprinşi de avalanşă sunt cetăţeni polonezi....
Salvamontiştii din Maramureş, alertaţi că şase copii şi un adult s-au rătăcit în zona Runcu / Copiii sunt uzi, nefiind echipaţi corespunzător
Salvamontiştii din Maramureş intervin, marţi seară, după ce au fost alertaţi că şase copii şi un adult s-au rătăcit în…
VIDEO Trei minori rătăciți duminică seara pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova, recuperați de jandarmii montani
Trei minori din Slănic Moldova, care duminică seara s-au rătăcit în pădure pe traseul „300 de scări”, au fost recuperaţi de jandarmii Postului Montan al...
Salvamont: Peste 80 de intervenţii în ultimele 24 de ore; 37 de persoane au ajuns la spital
Salvatorii montani au avut peste 80 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore, 37 de persoane salvate de pe munte ajungând la spital...
77 de apeluri de urgenţă, în ultimele 24 de ore, preluate de Salvamont / Au fost salvate 75 de persoane, 30 fiind rănite / Două persoane au murit
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 77 de apeluri de urgenţă, fiind salvate 75 de persoane. 30 dintre…
Un bărbat din Gorj a căzut cu bicicleta de la o înălțime de peste 8 metri, în albia unui râu / A fost salvat de salvamontiști
Un bărbat care a căzut marți, în zona Cheilor Sohodolului, judeţul Gorj, de la peste 8 metri înălţime, în albia unui râu, a fost salvat...
95 de apeluri la Salvamont, în ultimele 24 de ore / Cele mai multe au fost în Neamț, Sinaia, Alba și Sibiu
În ultimele 24 de ore, salvamontiștii au răspuns la 95 de apeluri, fiind salvate 102 persoane, precizează Salvamont România pe pagina de Facebook a instituției....
Peste 60 de intervenții ale salvamontiștilor în ultimele 24 de ore/ Peste 90 de persoane au fost salvate, 22 au ajuns la spital
Peste 60 de intervenţii de urgenţă au avut salvatorii montani în ultimele 24 de ore, cu această ocazie fiind salvate 91 de persoane, informează luni...
Vremea face ravagii în 40 de localități din 18 județe/ Pompierii, jandarmii și Salvamont intervin în zonele afectate de viscol și ninsoare
Echipe de pompieri, jandarmi, forţe MAI, Salvamont şi personal cu utilaje aparţinând companiei de administrare a drumurilor naţionale au intervenit în intervalul 4 februarie, ora...
Salvamontiştii avertizează că sezonul de iarnă a debutat „în forţă”, cu un număr îngrijorător de mare de accidente / Recomandările pentru turiști
Salvamont România a anunţat, marţi, că sezonul de iarnă a debutat „în forţă”, cu un număr îngrijorător de mare de…
Patru persoane s-au accidentat pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru / Două dintre au fost transportate la spital
Patru persoane s-au accidentat, sâmbătă, pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru, două dintre ele fiind transportate la spital. O alta a primit ajutor...
O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară: 45 de intervenţii cu 46 de persoane salvate, 20 fiind rănite
Salvamontiştii anunţă, miercuri, că au intervenit, în ultimele 24 de ore, la un număr foarte mare de solicitări, 20 de persoane fiind rănite, transmite News.ro....
Salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la peste 50 de misiuni de salvare, cele mai multe în zona Voineasa
Peste 50 de intervenţii de urgenţă au avut salvamontiştii din ţară în ultimele 24 de ore, cele mai multe fiind în zona Voineasa, informează marţi...
Două fetițe au fost recuperate de salvamontiști după ce s-au rătăcit într-o zonă foarte accidentată, cu multă zăpadă, anunță șeful Salvamont
Două fetițe au fost recuperate de salvamontiști sâmbătă seară după ce s-au rătăcit într-o zonă foarte accidentată, cu multă zăpadă,…
Opt persoane, blocate cu ATV-urile în Masivul Parâng
Opt persoane au rămas blocate, sâmbătă, cu ATV-urile într-o zonă greu accesibilă a Văii Galbenului din Masivul Parâng, anunţă Salvamont România, citat de Agerpres. Conform...
Salvamontiștii au salvat 19 persoane în ultimele 24 de ore, cei mai mulți în Cluj/ Unsprezece dintre ei au ajuns la spital
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, transmite Agerpres.ro. Au fost...
Zăpada puțină din Mureș le-a ușurat activitatea salvamontiștilor de sărbători / Au avut doar două intervenții, la un biciclist și la un turist pe ATV
Salvamontiștii mureșeni nu au avut intervenții grele în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, în primul rând datorită condițiilor meteo,…
Lipsa zăpezii a afectat semnificativ turismul din Păltiniș/ La Bâlea Lac, peste 2000 metri altitudine, stratul de omăt are doar 26 de centimetri
Staţiunea Păltiniş din Munţii Cindrel nu are decât zăpadă artificială pe pârtiile amenajate de complexul privat, iar în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000...
Salvamont: 27 de apeluri pentru intervenţii de urgenţă, primite în ultimele 24 de ore/ Au fost salvate 31 de persoane/ O persoană a murit
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 27 de apeluri pentru a interveni de urgenţă, cele mai multe – câte cinci – fiind pentru...
Operaţiunile de căutare aeriană şi terestră a ucraineanului blocat în în Munţii Maramureşului, suspendate temporar
Operaţiunea de căutare aeriană şi terestră a celui de al şaselea cetăţean ucrainean căutat de autorităţi în Munţii Maramureşului după ce a trecut graniţa în...
Salvamont, 22 de apeluri pentru intervenție urgentă în ultimele 24 de ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 22 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă. Au fost cinci apeluri în...
Doi dintre ucrainenii pierduți în Munții Maramureșului au fost găsiți și transportați la spital
Salvamont Maramureş a anunţat că doi dintre cetăţenii ucraineni, care au solicitat sâmbătă ajutorul în zona Vârful Pop Ivan din Munţii Maramureşului, au fost predaţi...
Patru cetăţeni ucraineni, rătăciţi la peste 1800 de metri altitudine în Munţii Maramureşului/ Unul dintre ei este rănit, după ce a căzut într-o prăpastie
Salvamontiştii maramureşeni participă, sâmbătă după amiază, la o acţiune de căutare a patru cetăţeni ucraineni care s-au rătăcit în Munţii…
FOTO Salvamontiștii din Bușteni au oprit un turist străin să urce pe Vârful Omu / Era costumat în vânător de vampiri
Un turist străin a fost oprit de salvamontiștii de la Salvamont Bușteni să urce spre Vârful Omu după ce a fost observat pe traseu echipat...
Cinci persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore/ Una dintre ele a fost rănită, fiind preluată de echipaje medicale
Cinci persoane au fost salvate din zonele montane de către salvamontişti, în ultimele 24 de ore, una dintre ele fiind rănită, transmite News.ro. ”În ultimele...
VIDEO A fost găsit turistul iranian, rătăcit luni pe Platoul Bucegi / Era în hipotermie și a fost transportat la baza Salvamont
UPDATE, ora 9.40 Turistul iranian dat dispărut ieri seară pe Platoul Bucegi a fost găsit luni noapte, în jurul orei 3. ”Acțiunea de azi-noapte s-a...
Salvamontiştii sibieni au fost dotaţi cu 20 de dispozitive de salvare din avalanşă / Acestea sunt recomandate tuturor schiorilor care urcă în zona Bâlea lac
Salvamont Sibiu a cumpărat, cu sprijinul Consiliului Judeţean, 20 de dispozitive de salvare din avalanşă, anunță Agenția de presă Rador.…
Salvamont Maramureș amplasează trei refugii pentru turişti în Munţii Gutâi şi Pietrosul Rodnei / ”Refugiile nu vor avea apă şi curent”
Trei refugii vor fi construite şi amplasate în Munţii Gutâi şi Pietrosul Rodnei pentru a oferi siguranţă turiştilor, a informat, marţi, directorul Serviciului Judeţean Public...
Un parapantist rămas blocat într-un copac a fost recuperat de Salvamont Brașov
Salvatorii montani din Braşov intervin, duminică după amiază, în sprijinul unei persoane care a căzut cu parapanta şi a rămas blocată într-un copac. Incidentul a...
Doi bărbaţi, recuperaţi de salvamontiştii maramureşeni: S-au îmbătat şi nu au mai găsit drumul spre o stână
Salvamontiştii maramureşeni au fost solicitaţi, în noaptea de duminică spre luni, să intervină pentru recuperarea a doi bărbaţi care trebuiau să ajungă la o stână,...
Salvamont Brașov a intervenit pentru ajutorarea a trei persoane care s-au accidentat în timp ce practicau ciclismul montan
Reprezentanţii Salvamont Braşov au intervenit, duminică, pentru ajutorarea a trei persoane care s-au accidentat în timp ce practicau ciclismul montan, relatează News.ro. Salvamont Poiana Braşov...
Salvamont Maramureș a intervenit pentru a salva o femeie care s-a accidentat în timp ce culegea ciuperci în Munții Gutâi
O femeie aflată la cules de ciuperci în Munţii Gutâi a alunecat şi s-a accidentat la un picior, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor montani, a...
Hunedoara: Salvamontiştii recomandă prudenţă în alegerea traseelor / Pe creste a nins / ”Recomandăm parcurgerea unor trasee mai scurte şi mai uşoare”
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara le recomandă turiştilor să fie prudenţi dacă intenţionează să vină la munte la acest sfârşit de…
Tineri ucraineni, recuperați din Munții Maramureșului / Au fost reperați cu elicopterul și aduși de salvamontiști / Mama lor a anunțat autoritățile
Doi cetățeni ucraineni, rătăciți prin Munții Maramureșului au fost recuperați duminică de echipele Salvamont Maramureș după mai multe ore de…
Zece apeluri pentru intervenţia de urgenţă, primite de Salvamont în ultimele 24 de ore/ Au fost salvate nouă persoane
Zece apeluri pentru intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acestora fiind salvate nouă persoane. Dintre acestea,...
Salvamont: 35 de intervenţii, în ultimele 24 de ore – recordul negativ al acestei luni / Peste 50 de persoane salvate
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină, în ultimele 24 de ore, la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane – 35...
Salvamontiştii anunţă ”număr îngrijorător de mare” de evenimente pe munte: 31 de intervenţii, cele mai multe în Buşteni / 43 de persoane salvate
Salvamont România anunţă că, sâmbătă, s-a înregistrat un ”număr îngrijorător de mare” de evenimente pe munte, echipele având 31 de…
Copii duși în papuci pe munte, surprinși de codul portocaliu de ploi și vijelii. Ei au fost salvați de salvamontiști
Copii duși în papuci pe munte au fost surprinși de codul portocaliu de ploi și vijelii, ei fiind salvați de salvamontiști. „Acțiune de recuperare a...
Apel al salvamontiștilor: Nu mergeți pe munte în pantofi sau sandale
După un sezon în care nu a trecut nicio zi fără accidente pe munte, în județul Brașov, salvamontiștii atrag atenția asupra felului în care turiștii...
Salvamontiştii argeșeni au intervenit pentru salvarea a cinci tineri / Au plecat pe munte la lăsarea serii, cu două lanterne
Salvamontiştii din Argeş au intervenit sâmbătă seară pentru salvarea a cinci tineri care plecaseră pe munte în jurul orei 19:00, pe un traseu de 3-4...
A fost activat Centrul Naţional de analiză date Salvamont-Vodafone / Poate analiza imaginile capturate de dronele folosite de către salvamontiştii sibieni
Centrul Naţional de analiză date Salvamont-Vodafone a fost activat pentru a analiza imaginile capturate de dronele folosite de către salvamontiştii…
Accident montan în Harghita. Un copil de 13 ani a căzut de pe bicicletă într-o zonă greu accesibilă / Au intervenit salvamontiștii
Un băiat de 13 ani a căzut cu bicicleta într-o râpă, sâmbătă, în timp ce se plimba cu bicicleta într-o pădure din comuna Brădești, județul...
Un copil şi un adult din Bucureşti, recuperaţi de salvamontişti după ce s-au rătăcit noaptea în Ceahlău
Un copil în vârstă de 12 ani şi un adult de 49 ani, ambii din Bucureşti, au fost recuperaţi de salvamontiştii nemţeni după ce s-au...
Salvamont închide mai multe trasee turistice din județul Covasna, din cauza urşilor
Serviciul Salvamont Covasna a închis temporar trei trasee turistice din zona staţiunii Balvanyos din cauza urşilor şi urmează să monteze panouri de atenţionare şi pe...
Hunedoara: Acţiuni de salvare în Retezat / Cinci turişti au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor
Un grup de patru turişti care s-a rătăcit pe munte şi un bărbat care s-a accidentat la cap au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor din...
Şapte persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, trei dintre ele fiind transportate la spital
Şapte persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, trei dintre ele fiind transportate la spital. Conform Dispeceratului Naţional Salvamont, în ultimele...
Dosar penal în cazul turistului portughez lovit mortal de trăsnet în Bucegi. Bărbatul se oprise pentru fotografii
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul turistului portughez care a decedat, sâmbătă, în Munţii Bucegi, după ce a fost...
A fost recuperat corpul portughezului trăsnit în Bucegi / Acțiune a salvamontiștilor de peste 10 ore
Trupul turistului lovit de trăsnet a fost recuperat de salvamontişti după după o acţiune de peste 10 ore, anunță Agerpres. Trupul turistului portughez care a...
Salvamont România: 22 de apeluri pentru intervenții de urgență în ultimele 24 de ore, 17 persoane salvate dintre care 8 au ajuns la spital, două decese
22 de apeluri pentru intervenții de urgență ale salvamontiștilor s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, fiind salvate 17 persoane,…
Turist străin, ucis de trăsnet în munții Bucegi
Un turist străin și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce a fost lovit de un trăsnet în munții Bucegi, anunță Salvamont Bușteni. „Acesta făcea parte dintr-un...
Acţiuni ale salvamontiştilor pentru salvarea a două femei, rănite în Munţii Făgăraş / A fost solicitat elicopterul SMURD
Salvamontiştii din Sibiu intervin, vineri, pentru salvarea a două femei care au anunţat că au fost rănite, în două accidente distincte, în Munţii Făgăraş. Pentru...
Salvamont România: 18 solicitări pentru intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore / Au fost salvate 19 persoane
Un număr de 18 apeluri prin care se solicită intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional...
Salvamontiștii au reușit să salveze o persoană în șoc anafilactic în Munții Orăștiei
O persoană intrată în şoc anafilactic a fost coborâtă, sâmbătă, din Munţii Orăştiei cu ajutorul salvamontiştilor hunedoreni, anunță Agenția de presă Rador. Pentru acțiunea de...
Salvamont Mureș face un apel către parlamentari: ”Dorim mașini de intervenție cu semnale luminoase și acustice”
Reprezentanții Serviciului Salvamont au lansat o serie de apeluri către parlamentari, pentru ca aceștia să aprobe un act normativ plimbat de 6 ani prin comisii,...
Salvamont România: În ultimele 24 de ore au fost salvate 28 de persoane, din care patru au fost predate echipajelor SMURD sau de Ambulanţă
Salvamont România anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost primite 28 de apeluri prin care salvamontiştii erau chemaţi să intervină de urgenţă. Astfel,...
Intervenții Salvamont în weekend: Un tânăr de 25 de ani din Odorheiul Secuiesc, o persoană din Vâlcea și una din Alba au fost salvate de autorități
O persoană a căzut, duminică seară, într-o zonă de abrupt a vârfului Durfuc din masivul Cozia, la faţa locului fiind…
Doi turişti rătăciţi pe un versant muntos din vecinătatea municipiului Baia Mare, recuperaţi de salvamontişti / Nu erau echipați de mers pe munte
Doi turişti rătăciţi într-o zonă greu accesibilă de pe versantul muntos Tolvoi, situat în vecinătatea municipiului Baia Mare, au fost…
Bărbat mușcat de viperă în județul Suceava / A fost preluat de salvamontiști și ambulanțieri
Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost mușcat de viperă în cursul zilei de vineri, anunță Monitorul de Suceava. Persoana respectivă...
Un grup de 20 de turiști epuizați fizic a cerut sprijin salvamontiștilor pentru a coborî de pe Platoul Bucegi
Un grup de circa 20 de turişti epuizaţi fizic a cerut, sâmbătă după-amiază, sprijinul salvamontiştilor pentru a coborî de pe Platoul Bucegi, transmite Agerpres. Potrivit...
Salvamontiştii maramureșeni au recuperat dintr-o zonă montană greu accesibilă un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul / Bărbatul a fost prins sub autovehicul
Un bărbat din comuna Ieud, județul Maramureș, răsturnat cu tractorul într-o zonă montană greu accesibilă a fost recuperat de salvamontişti…
Salvamont Brașov a angajat prima femeie, salvator montan / Este proaspăt absolventă a Facultății de Silvicultură
Din 2 mai, Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov are primul salvator montan femeie care lucrează în cadrul acestei instituţii, anunță Bună Ziua Brașov. Înainte de...
Marcaje de drumeție, distruse de turiști. Salvamont Sibiu: Asistăm neputincioși cum efortul unor instituții este distrus de persoane frustrate
Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a publicat pe Facebook imagini care arată mai multe marcaje de trasee distruse. Este vorba despre indicatoare înspre Păltiniș, Rășinari...
Femeie căzută într-o râpă în zona Piatra Arsă, recuperată de salvamontişti
O femeie a fost salvată, duminică, de salvamontişti, după ce a căzut într-o râpă adâncă de 4 – 6 metri, în zona montană a judeţului...
Salvamont Vatra Dornei: Acţiunea de evacuare a turiştilor blocaţi în telescaun decurge foarte bine / Toată lumea este în regulă
Acţiunea de evacuare a turiştilor rămaşi blocaţi în telescaunul de la Vatra Dornei decurge foarte bine, a declarat duminică Petru Ariciuc de la Serviciul Salvamont...
Salvamont Sibiu, intervenție în Munții Făgăraș / Elicopterul nu poate ajunge la un bărbat cu piciorul rupt
Elicopterul SMURD nu a putut ajunge la un bărbat de 47 de ani cu piciorul rupt în zona Vârfului Negoiu, relatează Turnul Sfatului. ”A intervenit...
Turist polonez, rătăcit în masivul Parâng/ Salvamontiștii au declanșat acțiunea de căutare
Salvamontiştii din Gorj au declanşat, în noaptea de duminică spre luni, o acţiune de căutare a unui turist polonez, anunţat ca dispărut în masivul Parâng,...
Salvamont Bihor intervine pentru salvarea unei turiste, accidentată la picior, aflată la aproximativ 1 km amonte de Peştera Drăcoaia
Echipele Salvamont Bihor intervin pentru salvarea unei turiste, accidentată la picior, aflată la circa 1 km amonte de Peştera Drăcoaia, localizată pe Valea Sighiştelului, jud....
Doi schiori surprinși de avalanșă în zona Cabanei Negoiu / Au fost declarați decedați
UPDATE, ora 20.28 Cei doi schiori, care au fost surprinşi, sâmbătă, de o avalanşă în zona Cabanei Bârcaciu, au decedat, a anunţat Salvamont Sibiu, informează...
Turiștii care vor să urce pe Tâmpa vor primi scrumiere portabile / ”Le vom explica pericolele ce ţin de aruncarea unei ţigări nestinse”
Turiştilor care vizitează în această primăvară muntele Tâmpa administratorul acestuia le-a pregătit o serie de surprize, una dintre acestea fiind scrumiere portabile ce le vor...
109 persoane recuperate de Salvamont în 24 de ore, 41 predate medicilor: „Încă o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară”
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină, în ultimele 24 de ore, la un număr foarte mare de…
Risc de avalanşe în munţii Bucegi. Salvamont: „Tendinţa de încălzire poate face ca pentru anumite zone riscul să se ridice la 5 din 5”
Salvamontiştii anunţă că riscul de producere a avalanşelor în munţii Bucegi este unul însemnat, la 3 din 5 şi le recomandă turiştilor care merg pe...
Peste 100 de persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore
Peste 100 de persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, în urma unor intervenţii de urgenţă, transmite Agerpres. Potrivit Salvamont, în...
Salvamontiștii caută două persoane care au schiat după închiderea pârtiei și s-au rătăcit
Salvamontiştii din Voineasa desfăşoară sâmbătă seara o acţiune de căutare a două persoane care au schiat prin pădure după închiderea pârtiei şi s-au rătăcit. Potrivit...
Salvamontiştii din toată ţara au primit peste 50 de apeluri, în ultimele 24 de ore/ Aproape 60 de persoane au fost salvate
Salvamontiştii din toată ţara au primit peste 50 de apeluri, în ultimele 24 de ore, fiind salvate 58 de persoane. Salvatorii au intervenit în urma...
Doi turiști, surprinși de avalanșă în zona vârfului Negoiu / Intervin 12 salvamontiștii sibieni
UPDATE, ora 22,09 În această seară, în zona vârful Negoiu, la o altitudine de circa 2.300 m, 2 turiști au fost surprinși de o avalanșă....
Aproape 50 de intervenţii ale salvamontiştilor în ultimele 24 de ore / 20 de persoane au ajuns la spital
Aproape 50 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, 20 de persoane fiind...
Salvamont: Sâmbătă a fost zi de foc pe pârtii / Salvatorii montani au avut 89 de intervenții de urgență
89 de intervenții au desfășurat salvamontiștii, sâmbătă, în toată țara, cele mai multe fiind efectuate de către serviciile Salvamont din Voineasa, Sinaia și Sibiu, anunță...
Avertisment al salvamontiştilor: risc mare de producere a avalanşelor în Masivul Călimani / Mai multe trasee, închise
Salvamontiştii din Suceava avertizează că riscul producerii de avalanşe în Masivul Călimani este mare, gradul patru din cinci posibile, la altitudini de sub 2.000 de...
Zile pline pentru salvamontiști / Au fost solicitați să intervină la peste 100 de accidente montane
Salvamontiştii au intervenit la peste 100 de accidente montane în primele trei zile ale vacanţei de iarnă, numai în ultimele 24 de ore fiind primite...
Stațiunea Rânca va avea din ianuarie un serviciu de salvare cu ajutorul dronelor
Începând cu luna ianuarie a anului viitor, stațiunea Rânca din județul Gorj va beneficia de servicii de salvare cu ajutorul dronelor, înființându-se, în acest sens,...
Zeci de intervenții Salvamont: 33 apeluri pentru intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, înregistrate în ultimele 24 de ore/ 40 de persoane au fost salvate
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, pentru a interveni în 33 de situaţii. Cele…
În Poiana Braşov, în prima zi de sezon, s-au înregistrat şi primele accidente / Salvamontiștii fac o serie de recomandări
Salvamontiştii anunţă că vineri a fost o zi plină pe munte, existând numeroase solicitări în întreaga ţară. În Poiana Braşov, de exemplu, în prima zi...
17 intervenții ale Salvamont în ultimele 24 de ore: 22 de persoane au fost salvate
Salvatorii montani au primit în ultimele 24 de ore 17 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, în urma acţiunii salvamontiştilor fiind salvate 22...
Parapantistul care s-a agățat în cablurile telecabinei din Poiana Braşov, multiple traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului
Bărbatul care a rămas agăţat duminică cu parapanta în cablurile unei telecabine din Poiana Braşov şi, ulterior, s-a prăbuşit în gol are 49 de ani...
Trei persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore
Trei persoane au fost salvate în urma intervenţiilor desfăşurate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, în judeţele Gorj şi Vrancea. Acestea nu au avut...
VIDEO Mii de oameni au urcat pe Platoul Bucegilor de Ziua Sfinxului. Salvamontiștii au avut cinci intervenţii pentru salvarea a şase persoane
Mii de oameni au urcat pe Platoul Bucegilor de Ziua Sfinxului, anunţă Salvamont Dâmboviţa precizând că, deşi salvamontiştii au fost prezenţi în zonă pe tot...
Avertisment al salvamontiştilor din Sibiu: În zona montană înaltă, avem un nou strat de zăpadă, cu temperaturi scăzute şi vânt
Salvamont Sibiu a transmis, vineri seară, un avertisment pentru turiştii care ar vrea să meargă în weekend la munte. ”În zona montană înaltă, avem un...
Acţiune a salvamontiştilor în Masivul Ceahlău, pentru recuperarea unei turiste aflată în stare avansată de epuizare
Salvamontiştii din Neamţ intervin, sâmbătă, pentru recuperarea unei turiste aflată în stare avansată de epuizare. ”Acţiune în derulare. Salvamont Neamţ intervine la acestă oră în...
Dat dispărut pe munte, găsit acasă. Salvamontiștii brașoveni au căutat degeaba un turist, timp de patru ore
Un bărbat a fost căutat ore bune în masivul Postăvarul, în miez de noapte, de o echipă de salvare montană, formată atât din salvamontiști, cât...
Intervenție de 14 ore a salvamontiștilor la Brașov/ Un bărbat a căzut în gol aproximativ 40 de metri
Un bărbat de 40 de ani, care a căzut în gol aproximativ 40 de metri în Munţii Bucegi, a fost găsit şi transportat la baza...
Două turiste, una însărcinată în ultima lună, iar cealaltă cu un copil de doi ani, salvate de pe munte, la -6 grade C
Salvamontiștii din Neamț au intervenit în acest weekend pentru salvarea a două femei de pe munte, în masivul Ceahlău. Turistele – una dintre ele însărcinată...
23 de apeluri de urgență primite de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore. O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite
23 de apeluri de urgență au fost primite de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore. O persoană a murit, iar alte opt au fost...
VIDEO Brașov: Un bărbat a căzut în gol aproximativ 30 de metri în Piatra Craiului, fiind solicitată intervenția elicopterului
Un bărbat care a căzut în gol aproximativ 30 de metri pe un traseu montan de pe Piatra Craiului a fost evacuat, marţi, cu un...
Au fost reluate căutările în cazul turistului rătăcit pe traseul Piciorul Pietrei Arse/ Este căutat de sâmbătă seara
Căutările în cazul turistului rătăcit, sâmbătă seară, pe traseul Piciorul Pietrei Arse au fost reluate luni dimineaţă, la activităţi participând salvamontişti, pompieri şi jandarmi. Bărbatul...
Un apel de urgență în fiecare oră la Salvamont. Două persoane au ajuns la spital, o alta a avut nevoie de elicopterul SMURD
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 19 apeluri de urgenţă. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România,...
FOTO Efortul salvamontiștilor din spatele unei acțiuni de salvare. ”Speram ca cel rămas în perete să reziste până vom ajunge la el”
19 ore a durat operațiunea de salvare a unui turist rămas blocat pe un colt de stâncă, în Munții Făgăraș, iar imaginile cu salvamontiştii care...
Acțiune de salvare în Munții Făgăraș. Un turist a decedat, altul a fost salvat dintr-o prăpastie de 80 de metri
Salvamontiştii din Sibiu şi Argeş au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, în Munţii Făgăraş, pentru salvarea unei persoane care a căzut din peretele...
Polițiștii de frontieră dispăruți în Munții Maramureșului au fost găsiți, în urma unei ample operațiuni de căutare
UPDATE: Cei doi poliţişti de frontieră daţi dispăruţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi în cursul dimineţii de marţi, în urma unei ample acţiuni de căutare...
Salvamont Harghita: Condiţii excelente de schi pe pârtiile din judeţ. Risc de avalanşă în munţii Călimani
Pârtiile din judeţul Harghita continuă să fie funcţionale, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind extraordinare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo...
Recordul iernii la apeluri de urgență pentru Salvamont: 126 de persoane în dificultate pe munte
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 126 de apeluri de urgenţă, un record pentru această iarnă, anunță Dispeceratul Naţional Salvamont, citat de Agerpres....
Salvamont: Accidentele pe pârtiile de schi, cauzate în majoritate de echipamentul necorespunzător sau nerespectarea unor reguli
Majoritatea accidentelor care se produc pe pârtiile de schi din judeţul Maramureş sunt cauzate de echipamentul necorespunzător sau nerespectarea unor reguli simple din partea celor...