Preşedintele Curţii Constituţionale, mesaj de Ziua Justiţiei: Îmi doresc o deschidere mai mare a Curţii Constituţionale în raport cu celelalte autorităţi publice şi cu reprezentanţii tuturor profesiilor juridice

Cătălin Predoiu: Suntem datori să repunem Justiţia română acolo unde îi este locul, în rândul întâi al justiţiilor europene. Suntem în ceasul al 12-lea pentru a ne îndeplini acest obiectiv

sigla dna, procurori, dosar

DNA, mesaj de Ziua Justiției: O societate curată, liberă de corupţie reprezintă garanţia eficienţei, a performanţei şi a dezvoltării / Forţa de reacţie a DNA nu trebuie restrânsă, ci dimpotrivă, activ reconsolidată

Premierul Nicolae Ciucă, beneficiar al unor decizii judecătorești controversate, mesaj de Ziua Justiției: Să demonstrăm că justiția română funcționează sută la sută pe principiile spațiului de justiție al Uniunii Europene

Foto: Președintele CSM, Bogdan Mateescu. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Mateescu, președintele CSM, de Ziua Justiției: Lăsată fără resurse, blamată ori atacată, Justiția a continuat să funcționeze. Actul de justiție, la un nivel mai înalt decât resursele materiale, volumul de muncă în creștere și dificultățile de personal

Premierul Cîţu, mesaj de Ziua Justiţiei: Sunt încă mulţi care îşi doresc ca justiţia să rămână ineficientă şi controlabilă/ Reforma în domeniul justiţiei este un proces deja demarat de coaliţia forţelor proeuropene. Nu va fi uşor

Stelian Ion, mesaj pentru tineri de Ziua Justiției: Îi chem pe cei cu vocație și pregătire să se înscrie la concursul de admitere în magistratură. Avem obiective clare/ Justiția e afectată de probleme cronice care îi afectează credibilitatea

Corina Corbu, presedinte ICCJ, curtea suprema

Preşedintele ÎCCJ, mesaj pentru magistrați de Ziua Justiţiei: Să ne concentrăm mai degrabă la ce putem face, mai mult, mai bine şi cu mai mare celeritate, pentru a servi societatea din care facem parte