G4Media.ro

Tăierile de la Fondul pentru o Tranziție Justă al UE pun presiune…

sursa foto: Pixabay

Tăierile de la Fondul pentru o Tranziție Justă al UE pun presiune pe eliminarea combustibililor fosili

Tranziția de la combustibilii fosili la surse mai curate de energie este un obiectiv esențial al Acordului Verde european, însă liderii UE au tăiat unele fonduri în cadrul recent aprobatului fond de redresare.

Fondurile urmăresc să ajute regiuni precum Silezia, din Polonia, care au un sector dezvoltat de extragere a cărbunilor.

Muncitorii de acolo știu că producția de cărbune trebuie eliminată gradual, însă un sindicat a avertizat că va dura cel puțin 15 ani și că va fi nevoie de ajutor pentru a se evita un dezastru social.

„Lichidarea mineritului din Polonia înseamnă lichidarea Sileziei, și spun acest lucru cu toată responsabilitatea”, a declarat Rafał Jedwabny, vicepreședinte al sindicatului Sierpien 80.

Jedwabny afirmă că se vor pierde zeci de mii de slujbe – numai în minerit.

„Să nu uităm că o singură slujbă în minerit creează alte patru-șase locuri de muncă în jurul mineritului aici, în Silezia”, a declarat el.

Polonia e al doilea mare producător de cărbune din UE, dar pierde teren în fața unor competitori precum Rusia.

Autoritățile locale spun că populația știe că tranziția verde e inevitabilă, însă angajații trebuie să fie recalificați și să aibă alte soluții de angajare.

Viceprimarul orașului Ruda Śląska, Michał Pierończy, e optimist în privința faptului că o mare parte din Fondul pentru o Tranziție Justă al UE va ajunge la comunitatea sa, precizând că astfel banii vor fi cheltuiți eficient.

„Am impresia că ei [localnicii] simt direcția aceasta și știu că trebuie să avem grijă de ecologie, vrem să respirăm aer curat”, a declarat el.

Fronturi de luptă financiară

Pentru a ajuta comunitățile miniere, Comisia Europeană a promis Fondul pentru o Tranziție Justă de 40 de miliarde de euro, în cadrul fondului de redresare, însă Consiliul European l-a redus la 17,5 miliarde.

Parlamentul European a declarat că va negocia mărirea sumei și a îndemnat guvernele să folosească pentru tranziție și alte fonduri UE.

„Europa trebuie să-și cheltuiască banii pentru prioritățile ei, iar dacă decarbonizarea este o prioritate atât de importantă pentru toți europenii, atunci toate resursele ar trebui direcționate într-acolo”, a declarat europarlamentarul portughez Pedro Marques.

El a adăugat că trebuie puși deoparte bani pentru tranziția la energii non-poluante, fie prin Fondul pentru o Tranziție Justă, fie prin alte politici UE, cum ar fi fondurile de coeziune.

Toate statele membre vor primi bani, dar cei mai mari beneficiari for fi statele estice precum Polonia, România și Cehia. Germania, Franța și Italia vor primi și ele sume considerabile de la fond.

Vise verzi

Polonia nu a consimțit încă la obiectivul UE de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2050, dar ecologiștii promit că vor menține presiunea.

„Industriile poluante n-ar mai trebui lăsate să primească deloc bani. Guvernele UE au convenit deja în 2009 să elimine gradual subvențiile pentru combustibili fosili, dar guverne din UE continuă să dea bani pentru combustibili fosili”, a declarat Sebastian Mang, consilier pentru politici climatice la Greenpeace.

Planul de redresare prevede că 30% din totalul cheltuielilor trebuie să meargă la măsuri de combatere a schimbării climei și a efectelor ei sociale și economice.

Sursa: Euronews / Articol de Isabel Marques da Silva / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Sursa foto: pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Economia verde este o utopie de tipul omului nou marxist. Dupa ce se va implementa “verde” vom avea preturi duble sau triple la energie fata de cele din prezent iar orice fabrica din UE nu va mai putea produce niciun bat de chibrit si sa fie si competitiva la pret fata de restul lumii!

    • Da, dar Germania lui Merkel o sa cada in picioare pentru ca ei vor vinde masini electrice si turbine eoliene pe care tarile din estul Europei vor fi obligate sa le cumpere (si subventioneze). Daca Germania/Franta ies bine din afacerea asta, mai conteaza restul?

  2. Economia verde nu este o utopie și nici marxism.
    Mașinile electrice nu sunt o utopie și nici marxism.
    Progresul științific nu trebuie confundat cu o utopie sau cu marxism.

    • Principalele alternative la acumulatorii cu Litiu sunt supercondensatorii.
      Supercondensatorii disponibili comercial, cei mai avansati fiind produsi de Maxwell, sunt in prezent undeva la 10% din densitatea de energie a bateriei cu Litiu dar au densitate de putere superioara si numar de cicluri aproape nelimitat si este estimat ca densitatea de energie poate fi imbunatatita, la fel si self-discharge rate-ul. Materialele din care sunt fabricati sunt disponibile pe scara larga.
      Exista mai multe proiecte de cercetare pentru imbunatatirea EDLC dar si pentru dezvoltarea de supercondensatori solid-state, se discuta la un moment dat de BaTiO3, grafen etc.
      https://www.greentechmedia.com/articles/read/why-did-elon-musk-spend-218-million-on-an-ultracapacitor-company