G4Media.ro

Taiwanul a avertizat, pentru a doua zi consecutiv, navele pazei de coastă…

Photo 45811728 © Woravit Vijitpanya | Dreamstime.com

Taiwanul a avertizat, pentru a doua zi consecutiv, navele pazei de coastă chineze care au intrat în apele sale restricţionate: ”Mișcarea a afectat grav traficul și siguranța”

Taiwanul a avertizat, sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, navele pazei de coastă chineze care au intrat în apele sale restricţionate, din zona insulelor aflate în prima linie din apropierea Chinei, în timp ce tensiunile persistă în sensibila strâmtoare Taiwan, transmite Reuters, transmite News.ro.

Paza de coastă din Taiwan a declarat că patru bărci ai pazei de coastă chineză au intrat sâmbătă dimineaţa în apele restricţionate ale insulelor Kinmen, controlate de Taiwan.

Aceasta a spus că bărcile chineze au stat puţin peste o oră în zonă, după ce autorităţile din Taiwan le-au cerut să plece.

China revendică Taiwanul guvernat democratic ca fiind propriul său teritoriu, faţă de obiecţiile puternice ale insulei.

Beijingul a intensificat activităţile militare lângă Taiwan în ultimii ani, cu incursiuni aproape zilnice în zonele de identificare a apărării aeriene.

„Aţi intrat în apele restricţionate ale ţării noastre. Vă rugăm să întoarceţi-vă imediat”, a spus un oficial din Taiwan prin radio, într-un mesaj transmis omologilor lor chinezi, potrivit imaginilor difuzate sâmbătă de paza de coastă din Taiwan.

Înregistrările arată o barcă de pază de coastă din Taiwan care urmăreşte mişcarea a două nave chineze în apropiere.

„Mişcarea a afectat grav traficul şi siguranţa. Pentru a evita declanşarea incidentelor navale, îi îndemnăm să oprească astfel de comportamente”, a declarat paza de coastă din Taiwan într-un comunicat.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea pazei de coastă a Chinei, care nu are detalii de contact disponibile public.

Paza de coastă a Chinei a efectuat şi vineri patrule în apropierea insulelor Kinmen, patru ambarcaţiuni de pază de coastă chineze fiind avertizate de omologii lor taiwanezi, potrivit agenţiei oficiale de ştiri din Taiwan.

Luna trecută, paza de coastă a Chinei a început patrule regulate în jurul Kinmen, după ce doi cetăţeni chinezi au murit în timp ce încercau să fugă de paza de coastă din Taiwan, după ce barca lor a intrat în apele interzise.

Taiwanul a trimis, joi, bărci de pază de coastă pentru a se alătura unei misiuni de salvare, la cererea Chinei, după ce o navă de pescuit chineză s-a răsturnat în apropierea insulelor Kinmen.

Guvernul Taiwanului a subliniat importanţa cooperării dintre Taiwan şi China pe fondul tensiunilor crescute.

Vineri, Taiwanul a trimis şi mai multe bărci la cererea Chinei pentru a ajuta la căutarea unui pescar chinez care a căzut peste bord în apropierea insulelor Matsu, controlate de Taiwan, în capătul nordic al strâmtorii Taiwan.

Un înalt oficial de securitate din Taiwan, care a solicitat anonimatul din cauza sensibilităţii problemei, a declarat pentru Reuters că Beijingul trimite mesaje ”confuze,” continuând hărţuirea Taiwanului, solicitând în acelaşi timp asistenţa Taipeiului pentru tratarea incidentelor maritime.

Oficialul a spus că ultimele mişcări ale pazei de coastă chineze din Kinmen ”nu au reprezentat ameninţări substanţiale de securitate”, dar au complicat situaţia de acolo.

”Nu mai înţelegem nimic. Am încercat ieri să salvăm pescarii, iar astăzi îşi dezvăluie dinţii şi ghearele”, a spus oficialul.

Săptămâna trecută, cel mai important organism de elaborare a politicilor pentru China din Taiwan a cerut uriaşului său vecin să nu schimbe ”status quo-ul” în apele de lângă Kinmen, trimiţând bărci de pază de coastă în zone restricţionate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...