G4Media.ro

Taiwanul anunţă că a detectat într-o singură zi 153 de avioane chineze…

Sursa foto: Wikipedia / Yuxuan1122

Taiwanul anunţă că a detectat într-o singură zi 153 de avioane chineze în apropierea insulei, un număr record

Taiwanul a detectat un număr record de 153 de avioane chineze – într-o singură zi – în apropierea insulei, potrivit unor date publicate marţi de Ministerul taiwanez al Apărării, în urma unei zile de manevre miliare chineze, relatează AFP, transmite News.ro.

Aceste manevre au avut loc într-o perioadă de 25 de ore, care s-a încheiat marţi la ora locală 6.00 (1.00, ora României), anunţă ministerul.

În total 14 nave chineze au fost detectate în aceeaşi perioadă, potrivit ministerului.

Tokyo a anunţat marţi că a transmis Beijingului că este ”îngrijorat” şi a trimis avioane de vânătoare în apropierea Insulei japoneze Yonaguni (sud).

”Guvernul urmăreşte îndeaproape, cu extremă atenţie, activităţile respective şi a transmis părţii chinze îngrijorărle Japoniei”, a declarat presei secretarul genmeral adjunct al Guvernului nipon Kazuhiko Aoki.

Luni, Beijingul a organizat manevre militare de încercuire a Taiwanului cu avioane şi nave de război.
 

 

China is preparing to annex Taiwan

It has started large-scale military exercises near Taiwan, which are causing concern

It declares that these exercises are a warning to the separatists, that is, supporters of the island’s independence

Chinese ships and planes approach Taiwan pic.twitter.com/sRldVbJRC8
— Global world news (@Igor90007) October 14, 2024  

Acestea s-au desfăşurat la câteva zile după ce preşedintele taiwanez Lai Ching-te a susţinut un discurs joi, de Ziua Naţională a Taiwanului.

Preşedintele taiwanez s-a angajat să se ”opună anexării” Taiwanului sau ”încălcării suveranităţii” insulei.

Aceste exerciţii au fost prezentate de către armata chineză ca un ”avertisment” adresa ”separatiştilor”.
 

 

VIDEO: Taiwan residents ‘won’t panic’ as China launches new military drills around island

Taipei residents go about their daily lives, despite China’s announcement of new military drills, with ships and planes being deployed around Taiwan. pic.twitter.com/7yb34oSrOk
— AFP News Agency (@AFP) October 14, 2024  

Beijingul acuză cu regularitate autorităţile taiwaneze de faptul că militează în favoarea în favoarea independenţei Taiwanului.

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale pe care nu a reuşit încă să le reunifice cu teritoriul chinez după Războiul Civil chinez din 1949.

Relaţiile Beijingului cu Taiwanul sunt execrabile din 2016, când s-a instalat la putere preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, iar apoi succesorul acesteia, Lai Ching-te, în mai 2024.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...