G4Media.ro

Taiwanul anunţă incursiuni ale aviaţiei chineze pentru a doua zi consecutiv

Sursa foto: Wikipedia / Yuxuan1122

Taiwanul anunţă incursiuni ale aviaţiei chineze pentru a doua zi consecutiv

În total, şapte avioane şi trei nave militare chineze au efectuat incursiuni în cursul ultimelor ore în zone din jurul Taiwanului, a comunicat vineri Ministerul taiwanez al Apărării, care anunţase cu o zi în urmă că detectase 15 avioane şi patru nave chineze în imediata sa apropiere, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Ministerul a indicat pe contul său din Twitter că două avioane chineze au traversat linia mediană din strâmtoarea Formosa, frontiera neoficială respectată tacit de către Taipei şi Beijing în ultimele decenii, dar care a fost depăşită în ultimele luni de forţele chineze în timpul unor astfel de incursiuni.

Ultimele raiduri au avut loc între ora locală 06:00 joi (22:00 GMT miercuri) şi 06:00 vineri (22:00 GMT joi).

Un avion de vânătoare de tipul Su-30 şi unul de recunoaştere BZK-005 ale armatei chineze au fost cele care au traversat linia mediană, notează EFE, citând Ministerul taiwanez al Apărării.

Potrivit acestuia, forţele aeriene din insulă au supravegheat situaţia cu patrule aeriene şi navale de luptă şi sisteme de rachete de la sol pentru a alunga avioanele chineze din Zona aeriană de identificare a Taiwanului (ADIZ), care nu este definită sau reglementată de niciun tratat internaţional şi nu este echivalentă spaţiului său aerian.

La 26 decembrie, Taipei a denunţat prezenţa a 71 de avioane chineze în apropierea insulei, într-o desfăşurare aeriană de o amploare fără precedent în jurul Taiwanului.

Taipei a anunţat recent că, din 2024, ar urma să extindă, de la patru luni la un an, serviciul militar obligatoriu pentru bărbaţi ‘în faţa avansului autoritarismului chinez’, aşa cum a explicat preşedinta Tsai Ing-wen.

Taiwanul este considerat ca fiind teritoriu suveran cu propriul guvern şi sistem politic sub numele de Republica Chineză, de la sfârşitul războiului civil între naţionalişti şi comunişti în 1949, dar Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.

Insula este, de asemenea, unul din motivele majore de disensiuni între China şi SUA, în special pentru că Washingtonul este principalul furnizor de arme al Taiwanului şi ar fi cel mai important aliat militar al acestuia în cazul unui eventual conflict militar cu Beijingul, notează EFE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ii mananca in kour pe comunistii chineji! :)) data viitoare ar trebui doborate chinezariile ale numite avioane :))

  2. Lucrurile sunt cu mult mai tulburi – o nebuloasă cu multe fețe – față de cum am crede sau am ști noi, aici. SUA au afirmat, public și în repetate rânduri, că China reprezintă cea mai mare amenințare a lor pe termen lung.
    De aceea, aș prefera să-i cred (nu pe un ionuț-micuț sau pe vreun trollac ha uro lac ci de data asta) pe americani.

    Iar cacialmaua cu „Putin este nebun” – ca venind oficial(?) din partea Chinei – ar trebui analizată, mai cu atenție, chiar în articolul apărut astăzi.
    China nu se va ‘mai’ da niciodată de partea SUA – în vecii vecilor, cum e vorba din popor.