G4Media.ro

Taiwanul desfăşoară exerciţii de tragere cu rachete într-un loc de testare sensibil

Sursa foto: Photo 188825261 © Teeraparp Maythavee | Dreamstime.com

Taiwanul desfăşoară exerciţii de tragere cu rachete într-un loc de testare sensibil

Armata taiwaneză a efectuat marţi exerciţii de tragere cu rachete pentru a simula interceptarea de muniţii şi avioane de luptă inamice într-un loc de testare sensibil de pe insula autonomă care încearcă să îşi întărească „pregătirea de luptă” în faţa Chinei, transmite AFP, transmite Agerpres.

Armata taiwaneză a lansat de la baza sa din Jiupeng, în comitatul Pingtung din sudul insulei, rachete Sky Bow III, produse local, şi Patriot II, de fabricaţie americană.

Pentru prima dată după mai bine de un deceniu, jurnaliştii au obţinut autorizaţia de acces la această bază care găzduieşte Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Chung-Shan, un loc specializat în dezvoltarea de arme.

„Toate rachetele lansate astăzi şi-au atins ţinta, aşa cum a fost prevăzut. Prin urmare, acest lucru demonstrează (…) că pregătirea ofiţerilor şi a soldaţilor noştri este foarte solidă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Sun Li-fang.

Exerciţiul a vizat în primul rând îmbunătăţirea „pregătirii generale de luptă” a trupelor taiwaneze, a explicat Kao Shu-li, colonel în divizia de apărare a forţelor aeriene.

„Avem capacitatea, încrederea şi hotărârea de a ne apăra ţara, de a ne apăra spaţiul aerian”, a adăugat locotenentul Cheng Yong-ru, care a condus un batalion în timpul manevrelor.

Beijingul revendică Taiwanul, pe care îl consideră parte a teritoriului său, şi a crescut presiunea militară asupra insulei prin trimiterea de drone, avioane de luptă şi nave în împrejurimile sale.

Taiwanul îşi creşte constant capacităţile de apărarea în ultimii ani, a făcut achiziţii scumpe de arme şi şi-a mărit bugetul de apărare.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că cinci avioane şi 11 nave chineze au fost observate în jurul insulei în ultimele 24 de ore înaintea orei locale 6:00 (luni, 22:00 GMT).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează