G4Media.ro

Taiwanul susţine că a detectat 68 de avioane de război și 10…

Sursa foto: Hector RETAMAL / AFP

Taiwanul susţine că a detectat 68 de avioane de război și 10 nave ale Chinei în apropierea coastelor sale

Taiwanul a declarat joi că Beijingul a zburat cu 68 de avioane militare şi a desfăşurat 10 nave de război în apropierea coastelor sale în doar câteva ore, transmite News.ro.

„68 de avioane ale Armatei de Eliberare a Poporului şi 10 nave ale marinei chineze au fost detectate” între miercuri şi joi dimineaţa în jurul Taiwanului, a precizat Ministerul taiwanez al Apărării într-un comunicat.

Cu o zi mai devreme, Taipei a declarat că a detectat 35 de avioane militare în jurul insulei în câteva ore, unele dintre ele îndreptându-se spre Pacificul de Vest pentru a se alătura portavionului chinez Shandong în „antrenamente maritime şi aeriene comune”.

Ministerul taiwanez al Apărării a remarcat o creştere a incursiunilor chinezeşti pe mare şi aeriene în ultimele zile.

În aprilie, Beijingul a efectuat exerciţii militare simulând o încercuire a insulei, după o întâlnire între preşedintele taiwanez Taďwan Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, în California.

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea Beijingului, care consideră insula autonomă ca făcând parte din teritoriul său, pe care îl poate recupera prin forţă dacă este necesar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. E o doar o chestiune de timp dar cu siguranta va incepe in viitorul apropiat