G4Media.ro

Talibanii au mărșăluit triumfal pe aeroportul din Kabul după retragerea americană

sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

Talibanii au mărșăluit triumfal pe aeroportul din Kabul după retragerea americană

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, au mărşăluit triumfal marţi dimineaţă pe aeroportul din Kabul după plecarea ultimilor militari americani, însoţiţi de oamenii lor în uniforme de forţe speciale şi fluturând steaguri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a condus un grup de oficiali pe pistă, iar expresia sa în general impasibilă a fost înlocuită de această dată cu un surâs larg, comentează agenţia franceză de presă.

Membrii forţelor speciale talibane, numite ‘Badri 313’, echipaţi cu ghete şi veste bej imaculate peste ţinuta de camuflaj, au stat la fotografii, ridicând arme automate americane şi fluturând drapelul alb pe care este scrisă cu negru declaraţia de credinţă, Shahada.

Mult timp considerat unul dintre cele mai sigure locuri din ţară, aeroportul civil din Kabul a fost devastat. Pe jos, la aproape toate intrările puteau fi văzute cartuşe goale.

Pe parcursul celor 15 zile care au urmat preluării controlului de către talibani asupra capitalei la 15 august, împrejurimile aeroportului au fost ocupate de o mare mulţime care a încercat cu disperare să se urce în avioanele de evacuare ale comunităţii internaţionale, orchestrate de SUA.

Însă mulţi afgani au rămas blocaţi în exteriorul acestei zone de o serie de baraje ale talibanilor. Marţi, toate aceste posturi de control, cu excepţia unuia singur, au fost ridicate de pe drumul care duce la aeroport.

Asigurarea securităţii aeroportului internaţional Hamid Karzai din Kabul este o chestiune-cheie. Talibanii au spus în multe rânduri că nu vor accepta ajutorul militar internaţional.

În incintă, zeci de avioane şi elicoptere, donate de Washington armatei regulate afgane, au fost distruse de trupele americane înainte de plecarea lor, pentru a nu mai putea fi folosite.

Aproximativ 70 de vehicule blindate MRAP rezistente la mine, care costă un milion de dolari bucata, şi 27 de vehicule uşoare Humvee au fost de asemenea scoase din funcţiune de armata americană la încheierea podului aerian creat timp de două săptămâni, care a permis evacuarea a circa 123.000 de persoane din ţară, în mare majoritate afgani.

SUA şi-au distrus de asemenea sistemul de apărare antirachetă C-RAM, care a oprit luni un tir de rachete al grupării Stat Islamic asupra aeroportului.

sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. iar o ‘victorie’ a talibanilor dupa ce nu mai erau americani pe acolo 🙂

  2. Sunt mai multe grupuri de invingatori aici. De exemplu, inainte de talibani, si soldatii romani au marsaluit triumfal pe sub Arcul de Triumf, la 21 iulie 2021.

    Chiar si in viitor se anunta succesuri antitalibane. CSAT a votat acum 6 zile, pe 25 august, sa trimita 200 de militari romani. Imediat ce vor ajunge acolo, Scorpionii maronii vor face ordine printre civili, cum au facut si la baricada de la Inter.

  3. cum isi pot imagina indivizii astia din pestera ca pot gestiona asemeneaa infrastructura, evident, vor incerca prin teroare …

  4. exact, asta imi aduce aminte de chestia mult trambitata cu Marea Neagra lac rusesc.

    Da, dar tot lac regional ramane. Se pot invarti cat vor cu barcile pe acolo, lacul e tot lac. Rachete, submarine, trupe ca sa se apere de cine? Romania, Bulgaria, Georgia, etc? Hai sa fim seriosi. Sa atace pe cine? Ca nu ii tine prea mult chestia cu atac asupra NATO.

    Vorba aia „atat s-a putut”. Dar in fine, iar sar filofl o cii in sus.

  5. Dupa pozele cu barbosi echipati in uniforme americane, inarmati cu arme americane si cocotati pe Humvee uri, nu mai poti decat sa razi de marea natiune americana.

    • Au gusturi băieții, știu ce e marfă de calitate. Nu le plac Mig-urile căci cad, să te plimbi in Lada parcă nu e mișto.

      Până și rusul la el acasă preferă marfa imperialistilor capitaliști vestici.