G4Media.ro

Talibanii din Afganistan vor să-l aducă pe prinţul Harry în faţa justiţiei

Sursa foto: AFP PHOTO / CHRIS J RATCLIFFE

Talibanii din Afganistan vor să-l aducă pe prinţul Harry în faţa justiţiei

Talibanii din provincia Helmand, situată în sud-vestul Afganistanului, vor să-l aducă pe Prinţul Harry în faţa justiţiei din cauza unui fragment din cartea sa de memorii „Spare/ Rezervă” în care explică că a fi ucis 25 de talibani pe când era într-o misiune, scrie BFM TV, citată de News.ro.

Prinţul Harry a spus că a fost ca şi cum ai elimina „piesele de şah”.

„Nu numai că cerem ca el să fie adus în faţa justiţiei de către o instanţă internaţională, dar cerem şi de la comunitatea internaţională să-l pedepsească cât mai curând posibil”, a declarat Hameedullah Hameedi, o personalitate locală, pentru Sky News. „Cu siguranţă va avea un impact asupra relaţiei dintre Regatul Unit şi Afganistan, pentru că oamenii ştiu că un ofiţer britanic din familia regală – prinţul Harry – a ucis 25 de martiri afgani şi a comis aceste crime”, a mai spus acesta.

„Dacă Harry se consideră un membru al lumii civilizate, este ruşinos din partea lui să spună că a ucis 25 de oameni”, a adăugat el. „Şi e şi mai ruşinos să-l auzi vorbind despre asta cu mândrie, ca un analfabet dintr-o ţară săracă, fără cunoştinţe şi fără educaţie”.

Samiullah Sayed, o altă personalitate din provincia Helmand, a adăugat: „Pe lângă Harry, toţi oamenii care au invadat Afganistanul au comis crime similare. Ca naţiune independentă, nu vom uita niciodată brutalitatea, sălbăticia şi cruzimea pe care le-au avut împotriva naţiunii noastre şi a poporului nostru”.

Vineri, un înalt oficial taliban l-a atacat pe prinţul Harry. „Domnule Harry, cei pe care i-aţi ucis nu erau piese de şah, erau fiinţe umane” care aveau familii, a spus Anas Haqqani, acuzându-l pe prinţ de „crime de război”.

„Dar adevărul este ceea ce spui: oamenii noştri nevinovaţi au fost ca piesele de şah pentru soldaţii tăi şi pentru liderii tăi militari şi politici”, a adăugat el. „Dar, în ciuda tuturor, ai pierdut la acest „joc””.

Harry a servit 10 ani în armata britanică, încheind o carieră de căpitan. A fost trimis în Afganistan de două ori, mai întâi în 2007 şi 2008, timp în care a fost responsabil de coordonarea atacurilor aeriene, apoi din nou în 2012 şi 2013 ca pilot de elicopter de combat.

Camerele montate în partea frontală a elicopterului au permis înregistrarea misiunilor şi, de asemenea, determinarea cu exactitate a numărului de persoane ucise de acesta.

Harry şi-a justificat acţiunile prin atacurile din 11 septembrie din Statele Unite, crezând că duşmanii cu care se lupta în Afganistan sunt cei care au comis o crimă împotriva umanităţii. De atunci, prinţul şi-a exprimat în mai multe rânduri îngrijorarea pentru siguranţa lui.

„Harry nu mai este în armată, dar aceste lucruri sunt încă sensibile, iar pentru cel care caută securitate şi discreţie, tocmai s-a expus în faţa jihadiştilor”, a estimat, la rândul său, maiorul Chip Chapman, intervievat de mass-media britanice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. „Talibanii e și ei oameni. Nu e piese de șah!
    Cum? Femeile sa meargă la școală? Allah, Allah, nu e posibil!”
    Trebuie sa se înfășoară în cearșaf și sa îndeplinească poruncile soțului, atotputernicul și mândrul purtător de barba mare și putulica mica.
    Evul mediu. Când le convine lor vor drepturi, când e sa acorde nu mai e bine..

  2. Il prind si-l decapiteaza? Cam aia e justia la talibani.

  3. Harry zice ca ar fi de acord cu propunerea talibanilor, pentru pretul corect 🤣🤣🤣

  4. Ce a crezut că face, lăudîndu-se cu cîți talibani a omorît? Nu prea îl ajută mintea! Păi ăia îl găsesc și pun de un atentat.

  5. elicopter de COMBAT…. hmmm…

  6. In fata justitiei nu-l vor pune dar un atentat e posibil sa se intample.

  7. Asa-i prost. Sunt lucruri care nu trebuie spuse niciodata. Poate ii rezolva talibanii copiii.

    • Chiar mai prost decât prevede legea, nu degeaba l- a izolat familia regală.Bine că nu e prințul moștenitor….

  8. Pt bani tristu asta ar spune ca a violat exraterestrii.

  9. Crimele de razboi trebuie pedepsite exemplar, indiferent de cine este vinovat de comiterea lor.

  10. Harry are un creier mai mic decât gaina. seamănă cu maica-sa Diana care era frumoasa si proasta.
    Este invidios pe fratele lui William si in general un frustrat
    Imi pare rau pentru Regele Charles al III lea care este un adevarat aristocrat si foarte cultivat si pentru Camilla care este o femeie deșteaptă si cu simțul umorului si se potrivesc extraordinar.
    Cat despre William si Kate si copiii lor sunt absolut adorabili si responsabili si asa cum trebuie sa fie viitorii regi.
    Harry si-a vandut sufletul pentru o punguta cu bani si-a vandut familia. Respectul si increderea au dispărut pe vecie. cat despre reconciliere nu cred ca mai poate fi vorba in viata asta. Dar cine i-a oprit sa isi trăiască viața? Au facut absolut ce au vrut Cat despre presă, imi place ca se războiește cu ei dar pe de altă parte prin presa ajunge la oameni nu?? Ii foloseste.
    Aceasta carte e o prostie. Niste bazaconii fara rost, ca s-au bătut, ca s-a drogaț etc. de parca intereseaza pe cineva.
    Aceasta femeie cu care s-a adunat il manipulează si este o femeie foarte rea si in general până la urmă se potrivesc in răutate si frustrare si cheltuirea banilor si a luxului care apropo e plătit de contribuabilii din Anglia.
    Asa ca sper sa li se retragă toate titlurile si sa trăiască din ce produc… din carti si oracle si poze si am inteles ca acum face si femeia lui o carte din ce a spionat la Casa Regală.
    Regina Elisabeth a murit de supărare din cauza lui probabil si Harry nu a venit nici la comemorarea de 1 an de la moartea bunicului Philip.A preferat să meargă la ceva premii penibile in America. Asta spune tot despre caracterul lui.
    Deci de acum sa trăiască din banii lor.
    E mort de invidie pe fratele lui ca va ajunge Rege. Și vrea sa împiedice asta.
    Ceea ce nu e posibil.
    Ma bucur ca Casa Regală nu a raspuns. Asa ii scoate din sărite pe cele 2 marionete ahtiate după bani si glorie.
    Oare ăștia 2 ce fac toata ziua?????
    scriu carti😂
    dar hey, imi iubesc tatăl si fratele si vreau reconciliere