Tânăr fără permis decedat după ce a intrat cu maşina într-o casă, în județul Satu Mare
Un tânăr de 28 de ani a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce a intrat într-o casă cu maşina pe care o conducea fără a avea permis, pe DN 19, în localitatea Răteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare citat de Agerpres.
„Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un imobil. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere. În urma evenimentului, a rezultat decesul tânărului”, precizează informarea transmisă de reprezentanţii IPJ Satu Mare.
La faţa locului au intervenit nouă cadre militare cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare.
Victima a fost scoasă inconştientă din autoturism şi predată unui echipaj de ambulanţă care a transportat-o la spital, unde a decedat ulterior.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii